Alternative
Content
Alternativa Waldorf (1990) şi Alternativa Montessori (1993)
Prima şcoală Waldorf a fost înfiinţată în 1919 la Stutgart (Germania), din iniţiativa filosofului german Rudolf Steiner şi cu sprijinul material al lui Emil Molt, managerul fabricii de ţigarete Waldorf-Astoria, de unde şi denumirea de „Şcoală Waldorf”. În timp, numărul acestora a crescut considerabil, ajungându-se, în anul jubiliar 2009, la un număr de994 şcoli în 60 de ţări din întreaga lume. În România primele grupe şi clase Waldorf au fost înfiinţate încă din 1990, în cadrul învăţământului de stat. Alternativa pedagogică Montessori a apărut la începutul anului 1907, prin
înfiinţarea primei instituţii, „Casa dei Bambini” („Casa Copiilor”), la San Lorenzo (Italia), în care s-a experimentat cu succes o nouă metodă de educaţie, iniţiată de Maria Montessori, pedagog şi medic italian. Rezultatele obţinute au impus în pedagogia secolelor XX-XXI, o metodologia a educaţiei fundamentată pe respectarea libertăţii copilului, într-un mediu educativ pregătit, bogat în stimuli, organizat pe baza intereselor şi dorinţelor naturale de cunoaştere a acestuia. Maria Montessori a demonstrat că fiecare copil este o personalitate unică, independentă, care învaţă mult mai uşor prin activitate individuală practică. Alternativa educaţională Montessori a fost numită metodă de către iniţiatoarea ei, Maria Montessori, încă de la primul manual, de la prima expunere, în anul 1909. Ambele sisteme educaţionale s-au dezvoltat în ultimul timp cât altele în zeci de ani la nivel global, pentru că ambele se bazează pe creativitate, fiecare copil fiind diferit și creativ în felul său. Mai mult decât atât, și Montessori și Waldorf cred în puterea naturii și a unei educații complexe a copilului atât la nivel spiritual, cât și mintal și fizic, dar și în evoluția în strânsă legătură cu nevoile celor mici. Montessori şi Waldorf sunt sistemele de cea mai rapidă creştere de învăţământ din lumea de azi. Ambele se bazează pe mai mulţi ani de experienţă, cu tot felul de copii, în întreaga lume. Ambele au un mare respect pentru copil, ca individ, fiinţă spirituală, creativă. Ambele cred în protecţia copilului de la stresul vieţii moderne, suprasolicitarea sau abuzul de tehnologie, cum ar fi de televiziune şi calculatoare. Acestea subliniază educaţia copilului întreg, spiritual, mental, fizic, psihologic, peste orice curriculum academic special, totodată subliniază şi importanţa mediului natural, lipsa de material plastic, având în contact cu natura şi cu materiale naturale. Aceste sisteme de educaţie de bază cu privire la nevoile copilului, crezând că acest lucru va conduce la satisfacerea nevoilor societăţii ca întreg. De altfel, ambele şcoli Montessori şi Waldorf au fost închise de către regimul nazist în timpul al doilea război mondial, deoarece au refuzat să predea ideologia de stat. Ambele şcoli oferă o varietate bogată de artă, muzică, dans, teatru şi la toate vârstele.
1
Între aceste două alternative pe lângă aceste asemănări, exista o serie de diferenţe. Aceste diferenţe se găsesc la nivelul materiilor, la nivelul metodelor de predare folosite, diferenţe în ceea ce priveşte imaginaţia şi creativitatea elevilor. Materiile: Copiii care sunt educați în sistemul Waldorf vor face cunoștință cu materiile din programa școlară destul de târziu. Asta pentru că educatorii consideră că cei mici nu se bucură cu adevărat de aceste subiecte, chiar dacă informațiile sunt necesare. Așadar, copiii își vor umple ziua cu povești, muzică sau piese de teatru până în jurul vârstei de 7 ani, când vor învăța să scrie, să citească și să numere. De cealaltă parte, în sistemul Montessori copiii pot începe să învețe să citească și să scrie sau să învețe să gătească ori să facă curat chiar de la vârsta de 3 ani, asta doar dacă vor și ei acest lucru, pentru că tot sistemul educațional se bazează pe dorințele și nevoile copiilor, nicio activitate nefiind impusă de educatori. Metode folosite: Copiii care sunt înscriși la școli Waldorf vor învăța materiile din programa școlară într-un mod destul de tradițional: educatorul vorbește, iar copiii stau în bănci. Cei mici fac parte din grupuri de aceeași vârstă, iar profesorul îi ajută să treacă de la un nivel la altul. În ceea ce privește sistemul Montessori copiii sunt și aici parte dintr-o echipă, dar nu neapărat cu alți copii de aceeași vârstă. Grupurile pot fi compuse din copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani, 6 – 12, 12 – 15. Educatorul oferă lecții individuale, fiecărui copil pe rând și de multe ori chiar copiii oferă lecții altor micuți. Totul se bazează pe cât mai multă practică și cât mai puțin teorie, fiecare experiență prin care trece un copil este considerată a fi o “cheie” care deschide o cameră a cunoştinţelor și a experiențelor Imaginaţia şi creativitatea: În sistemul Waldorf joacă este văzută ca parte din munca educatorilor și a copiilor, cei care predau o fac mereu cu ajutorul poveștilor. În școlile Montessori fantezia și imaginația fac parte din procesele creative, dar atunci când copiii au făcut deja cunoștință cu materiile din programa școlară, este considerat că cei mici au început să cunoască lumea reală, așadar cuvântul “joacă” nu mai este folosit pentru a le descrie activitățile, ci cuvântul “muncă” pentru că ei sunt deja respectați și considerați adulți. Alte diferenţe:
2
În Montessori, fiecare material de manipulare este concentrat spre un concept de învăţare specific şi are o procedură pas-cu-pas pentru a fi folosit, sarcinile şi activităţile copiilor fiind orientate spre realitate, deoarece aceasta alternative spune că este o greşeală pentru copii de a se distra cu jucării. În Waldorf, este esenţial să se realizeze valoarea de jucării pentru a ajuta copiii să re-adopte experienţe de viaţă aşa cum se întâmplă de fapt, considerând că o jucărie poate fi, de o mare valoare educaţională, pentru că într-adevăr însufleţeşte viaţa imaginativă a copilului. În sala de clasa Montessori, mare parte din munca copiilor mici este axată pe individ, sarcinile de învăţare fiind efectuate separat. Fiecare copil lucrează independent, pe un covor mic. Numai profesorul, ca facilitator, poate interveni în cazul în care copilul solicita ajutor. Socializarea are loc, dar nu trebuie să deranjeze alţi copiii care muncesc. Filozofia Waldorf subliniază faptul că copilul învaţă treptat să fie o fiinţă socială, şi că dezvoltarea copiilor tineri în domeniul social este foarte importantă. Profesorul are rolul de a orchestra activitatea, de a introduce jocuri de mişcare sau cântece în cadrul unei activităţi. Doamna Montessori a descris clasă ca un loc în care copiii sunt liberi să se mute după preferinţe, în cazul în care ziua nu este împărţită în perioade de muncă şi de odihnă sau perioade de joacă. Copiii sunt liberi să aleagă activităţile proprii, în sala de clasă. Această metodă a copilului de a alege este un element cheie în metoda Montessori. În schimb, Waldorf vede copilul că prosperă într-o atmosferă ritmică, fiind foarte important ceea ce elevul acumulează de la o zi la alta sau de la o săptămână la alta. În cadrul alternativei Waldorf copiii sunt încurajaţi să îşi creeze propriile jucării: din fel de fel de materiale naturale, de sfori, aţe până la nuci, castane şu bucatele de lemn adunate din pădure. Folosirea imaginaţiei este una dintre cele mai importante metode de lucru iniţiate de Steiner. În şcoala Waldorf spre exemplu, profesorul alege ceea ce are nevoie copilul să înveţe şi să înţeleagă şi îi trezeşte curiozitatea şi dragul fata de cunoaştere şi învăţare, prin joc, imaginaţie şi poveste, dezvoltând copilul din interior spre exterior, fiind considerată o metodă esenţială şi eficientă. La Montessori de exemplu copiii se joacă cu jucării gata confecţionate de adulţi care simbolizează ceva anume . Metodologia Montessori îi dă libertatea copilului să aleagă ce să înveţe în funcţie de dorinţele lui. Asta înseamnă, ca, copilul îşi arata interesul faţă de ceea ce doreşte să înveţe, iar profesorul îi este îndrumător. Montessori vede mintea copilului ca un burete care absoarbe apa foarte repede, referindu-se la faptul că este pregătit să se bucure de cunoaştere şi experienţa, este pregătit de a rezolva sarcini dificil 3
intelectuale încă de la o vârstă fragedă. Această alternativă considera că numai procedând aşa, copilul va fi unul educat. Waldorf nu considera că acest lucru este cel mai sănătos mod de abordare a educaţiei copiilor, aceasta alternative încercând să păstreze vie imaginaţia şi creativitatea copiilor, deoarece potenţialul intelectual el copilului se afla în interiorul lui şi se desfăşoară încet.
BIBLIOGRAFIE: • • • Albulescu, Ion, Doctrine pedagogice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2009 Felea, Gh., Alternativele educaţionale din România, Editura Triade, Cluj- Napoca, 2002; Maria Montessori – „Copilul fiinţă divină, dar neînţeleasă (pentru părinţi şi educatoare), Editura Editura CEDC, Bucureşti, 1991
4
Prima şcoală Waldorf a fost înfiinţată în 1919 la Stutgart (Germania), din iniţiativa filosofului german Rudolf Steiner şi cu sprijinul material al lui Emil Molt, managerul fabricii de ţigarete Waldorf-Astoria, de unde şi denumirea de „Şcoală Waldorf”. În timp, numărul acestora a crescut considerabil, ajungându-se, în anul jubiliar 2009, la un număr de994 şcoli în 60 de ţări din întreaga lume. În România primele grupe şi clase Waldorf au fost înfiinţate încă din 1990, în cadrul învăţământului de stat. Alternativa pedagogică Montessori a apărut la începutul anului 1907, prin
înfiinţarea primei instituţii, „Casa dei Bambini” („Casa Copiilor”), la San Lorenzo (Italia), în care s-a experimentat cu succes o nouă metodă de educaţie, iniţiată de Maria Montessori, pedagog şi medic italian. Rezultatele obţinute au impus în pedagogia secolelor XX-XXI, o metodologia a educaţiei fundamentată pe respectarea libertăţii copilului, într-un mediu educativ pregătit, bogat în stimuli, organizat pe baza intereselor şi dorinţelor naturale de cunoaştere a acestuia. Maria Montessori a demonstrat că fiecare copil este o personalitate unică, independentă, care învaţă mult mai uşor prin activitate individuală practică. Alternativa educaţională Montessori a fost numită metodă de către iniţiatoarea ei, Maria Montessori, încă de la primul manual, de la prima expunere, în anul 1909. Ambele sisteme educaţionale s-au dezvoltat în ultimul timp cât altele în zeci de ani la nivel global, pentru că ambele se bazează pe creativitate, fiecare copil fiind diferit și creativ în felul său. Mai mult decât atât, și Montessori și Waldorf cred în puterea naturii și a unei educații complexe a copilului atât la nivel spiritual, cât și mintal și fizic, dar și în evoluția în strânsă legătură cu nevoile celor mici. Montessori şi Waldorf sunt sistemele de cea mai rapidă creştere de învăţământ din lumea de azi. Ambele se bazează pe mai mulţi ani de experienţă, cu tot felul de copii, în întreaga lume. Ambele au un mare respect pentru copil, ca individ, fiinţă spirituală, creativă. Ambele cred în protecţia copilului de la stresul vieţii moderne, suprasolicitarea sau abuzul de tehnologie, cum ar fi de televiziune şi calculatoare. Acestea subliniază educaţia copilului întreg, spiritual, mental, fizic, psihologic, peste orice curriculum academic special, totodată subliniază şi importanţa mediului natural, lipsa de material plastic, având în contact cu natura şi cu materiale naturale. Aceste sisteme de educaţie de bază cu privire la nevoile copilului, crezând că acest lucru va conduce la satisfacerea nevoilor societăţii ca întreg. De altfel, ambele şcoli Montessori şi Waldorf au fost închise de către regimul nazist în timpul al doilea război mondial, deoarece au refuzat să predea ideologia de stat. Ambele şcoli oferă o varietate bogată de artă, muzică, dans, teatru şi la toate vârstele.
1
Între aceste două alternative pe lângă aceste asemănări, exista o serie de diferenţe. Aceste diferenţe se găsesc la nivelul materiilor, la nivelul metodelor de predare folosite, diferenţe în ceea ce priveşte imaginaţia şi creativitatea elevilor. Materiile: Copiii care sunt educați în sistemul Waldorf vor face cunoștință cu materiile din programa școlară destul de târziu. Asta pentru că educatorii consideră că cei mici nu se bucură cu adevărat de aceste subiecte, chiar dacă informațiile sunt necesare. Așadar, copiii își vor umple ziua cu povești, muzică sau piese de teatru până în jurul vârstei de 7 ani, când vor învăța să scrie, să citească și să numere. De cealaltă parte, în sistemul Montessori copiii pot începe să învețe să citească și să scrie sau să învețe să gătească ori să facă curat chiar de la vârsta de 3 ani, asta doar dacă vor și ei acest lucru, pentru că tot sistemul educațional se bazează pe dorințele și nevoile copiilor, nicio activitate nefiind impusă de educatori. Metode folosite: Copiii care sunt înscriși la școli Waldorf vor învăța materiile din programa școlară într-un mod destul de tradițional: educatorul vorbește, iar copiii stau în bănci. Cei mici fac parte din grupuri de aceeași vârstă, iar profesorul îi ajută să treacă de la un nivel la altul. În ceea ce privește sistemul Montessori copiii sunt și aici parte dintr-o echipă, dar nu neapărat cu alți copii de aceeași vârstă. Grupurile pot fi compuse din copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani, 6 – 12, 12 – 15. Educatorul oferă lecții individuale, fiecărui copil pe rând și de multe ori chiar copiii oferă lecții altor micuți. Totul se bazează pe cât mai multă practică și cât mai puțin teorie, fiecare experiență prin care trece un copil este considerată a fi o “cheie” care deschide o cameră a cunoştinţelor și a experiențelor Imaginaţia şi creativitatea: În sistemul Waldorf joacă este văzută ca parte din munca educatorilor și a copiilor, cei care predau o fac mereu cu ajutorul poveștilor. În școlile Montessori fantezia și imaginația fac parte din procesele creative, dar atunci când copiii au făcut deja cunoștință cu materiile din programa școlară, este considerat că cei mici au început să cunoască lumea reală, așadar cuvântul “joacă” nu mai este folosit pentru a le descrie activitățile, ci cuvântul “muncă” pentru că ei sunt deja respectați și considerați adulți. Alte diferenţe:
2
În Montessori, fiecare material de manipulare este concentrat spre un concept de învăţare specific şi are o procedură pas-cu-pas pentru a fi folosit, sarcinile şi activităţile copiilor fiind orientate spre realitate, deoarece aceasta alternative spune că este o greşeală pentru copii de a se distra cu jucării. În Waldorf, este esenţial să se realizeze valoarea de jucării pentru a ajuta copiii să re-adopte experienţe de viaţă aşa cum se întâmplă de fapt, considerând că o jucărie poate fi, de o mare valoare educaţională, pentru că într-adevăr însufleţeşte viaţa imaginativă a copilului. În sala de clasa Montessori, mare parte din munca copiilor mici este axată pe individ, sarcinile de învăţare fiind efectuate separat. Fiecare copil lucrează independent, pe un covor mic. Numai profesorul, ca facilitator, poate interveni în cazul în care copilul solicita ajutor. Socializarea are loc, dar nu trebuie să deranjeze alţi copiii care muncesc. Filozofia Waldorf subliniază faptul că copilul învaţă treptat să fie o fiinţă socială, şi că dezvoltarea copiilor tineri în domeniul social este foarte importantă. Profesorul are rolul de a orchestra activitatea, de a introduce jocuri de mişcare sau cântece în cadrul unei activităţi. Doamna Montessori a descris clasă ca un loc în care copiii sunt liberi să se mute după preferinţe, în cazul în care ziua nu este împărţită în perioade de muncă şi de odihnă sau perioade de joacă. Copiii sunt liberi să aleagă activităţile proprii, în sala de clasă. Această metodă a copilului de a alege este un element cheie în metoda Montessori. În schimb, Waldorf vede copilul că prosperă într-o atmosferă ritmică, fiind foarte important ceea ce elevul acumulează de la o zi la alta sau de la o săptămână la alta. În cadrul alternativei Waldorf copiii sunt încurajaţi să îşi creeze propriile jucării: din fel de fel de materiale naturale, de sfori, aţe până la nuci, castane şu bucatele de lemn adunate din pădure. Folosirea imaginaţiei este una dintre cele mai importante metode de lucru iniţiate de Steiner. În şcoala Waldorf spre exemplu, profesorul alege ceea ce are nevoie copilul să înveţe şi să înţeleagă şi îi trezeşte curiozitatea şi dragul fata de cunoaştere şi învăţare, prin joc, imaginaţie şi poveste, dezvoltând copilul din interior spre exterior, fiind considerată o metodă esenţială şi eficientă. La Montessori de exemplu copiii se joacă cu jucării gata confecţionate de adulţi care simbolizează ceva anume . Metodologia Montessori îi dă libertatea copilului să aleagă ce să înveţe în funcţie de dorinţele lui. Asta înseamnă, ca, copilul îşi arata interesul faţă de ceea ce doreşte să înveţe, iar profesorul îi este îndrumător. Montessori vede mintea copilului ca un burete care absoarbe apa foarte repede, referindu-se la faptul că este pregătit să se bucure de cunoaştere şi experienţa, este pregătit de a rezolva sarcini dificil 3
intelectuale încă de la o vârstă fragedă. Această alternativă considera că numai procedând aşa, copilul va fi unul educat. Waldorf nu considera că acest lucru este cel mai sănătos mod de abordare a educaţiei copiilor, aceasta alternative încercând să păstreze vie imaginaţia şi creativitatea copiilor, deoarece potenţialul intelectual el copilului se afla în interiorul lui şi se desfăşoară încet.
BIBLIOGRAFIE: • • • Albulescu, Ion, Doctrine pedagogice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2009 Felea, Gh., Alternativele educaţionale din România, Editura Triade, Cluj- Napoca, 2002; Maria Montessori – „Copilul fiinţă divină, dar neînţeleasă (pentru părinţi şi educatoare), Editura Editura CEDC, Bucureşti, 1991
4
