c u p r i n s

Published on June 2016 | Categories: Documents | Downloads: 57 | Comments: 0 | Views: 617
of 3
Download PDF   Embed   Report

Comments

Content

1. Conceptul și caracteristica auditului intern și a auditului extern. Analizând conceptele de audit intern şi audit extern vom putea observa care sunt caracteristicile de bază ale acestor activități. Conform manualelor de economie funcţia de audit intern s-a născut pornind de la auditul extern, iar în prezent cele două funcţii sunt diferenţiate.  Auditul extern reprezintă un exerciţiu, al cărui obiectiv este să permită auditorilor să-şi exprime o opinie, dacă situaţiile financiare oferă o imagine reală şi onestă asupra activităţii entităţii la sfârşitul perioadei şi asupra profitului sau pierderii, sau asupra veniturilor şi cheltuielilor, pentru perioada încheiată şi care au fost întocmite corespunzător, în conformitate cu prevederile legale aplicabile, sau cadrul de raportare. Cadrul de raportare se referă la legislaţia relevantă şi standardele de contabilitate aplicabile sau acolo unde prevederile legale sau alte cerinţe specifice prevăd expresia: „dacă situaţiile financiare prezintă fidel” realitatea. Concluziile unui audit financiar sunt un instrument valoros la îndemna utilizatorilor de informaţii financiar-contabile, oricare ar fi aceştia (statul, acţionari sau diverşi parteneri de afaceri). Auditul financiar nu face decât să certifice sau nu, printr-o anumită procedură tehnică şi în mod echidistant, corectitudinea datelor înscrise în documente, în special în bilanţul contabil. Auditul extern certifică practic autenticitatea informaţiei financiare aşa cum ea reiese din înscrisurile specifice.  Auditul intern este o examinare metodică realizată în vederea determinării dacă activităţile şi rezultatele relative la subiectul examinat satisfac dispoziţiile prestabilite şi dacă aceste dispoziţii sunt

puse în operă într-un mod eficace şi apt în vederea atingerii obiectivelor. Auditul intern este în interiorul unei entităţi o activitate independentă de apreciere sau control al operaţiilor, fiind în subordinea directă a conducătorului entităţii. În acest domeniu, el este un control care are drept funcţie estimarea şi evaluarea eficacităţii altor controale. Obiectivul auditului intern este de a asista managementul în exercitarea eficace a responsabilităţilor lor, furnizînd analize, aprecieri, recomandări şi comentarii pertinente referitoare la activităţile examinate. Auditorul intern este vizat de toate fazele activităţii entităţii care interesează conducerea. Aceasta implică faptul de a apela la aspecte contabile şi financiare, dar şi tehnice pentru atingerea unei înţelegeri depline a operaţiilor examinate. 2. Diferențele dintre auditul intern și auditul extern. Se pot inventaria cu uşurinţă diferenţele între cele două funcţii, acestea vizând cel puţin zece domenii de referinţă: AUDIT EXTERN oferă servicii şi este independent din punct de vedere juridic toţi cei care doresc o certificare a conturilor: bănci, autorităţi, acţionari, clienţi, furnizori ş.a. certificarea exactității conturilor şi a situaţiilor financiare, care constă în regularitatea, sinceritatea şi imaginea fidelă a CRITERII Specificul AUDIT INTERN face parte din funcţiile întreprinderii managementul entităţii

Beneficiarul

Obiectivele urmărite

evaluarea sistemul de control intern şi darea asigurării managementului că acesta funcţionează eficient.

1

declaraţiilor financiare finale. Auditul extern evaluează şi el sistemul de control intern, dar numai pentru elemente de natură financiarcontabilă. Înglobează tot ceea ce participă la determinarea rezultatelor, la elaborarea situaţiilor financiare finale şi numai la acestea. Îşi desfăşoară activitatea, în general, în mod intermitent şi în momente propice certificării conturilor, respectiv după sfârşitul semestrului sau anului, în restul perioadelor nefiind prezent în entitate. sunt mereu aceiaşi interlocutori din entitate, din acest punct de vedere acesta fiind permanent pentru cei auditaţi. are independenţa specifică titularului unei profesii libere, reglementată juridic şi statutar, el fiind Domeniul de aplicare Este mult mai vast, deoarece include nu numai toate funcţiile întreprinderii, dar şi dimensiunile lor. Această activitate este efectuată permanent în cadrul entităţii prin acţiuni planificate, în funcţie de analiza riscurilor.

independent faţă de clientul său.

pe care le auditează, dar în acelaşi timp este dependent prin faptul că aparţine entităţii şi depinde de standardele profesionale interne pe care trebuie să le respecte Metodologie abordarea este una în funcţie de riscuri şi are deviza: „oricare ar fi sectorul, domeniul de activitate, se va audita cu aceleaşi tehnici şi instrumente“.

Periodicitatea

se ghidează după o metodologie precisă, standardizată şi se bazează pe inventare, interviuri, chestionare, analize, comparaţii, rapoarte ş.a. este preocupat numai de fraudele care pot afecta conturile şi situaţia financiară a entităţii.

Preocuparea

se interesează de toate problemele organizaţiei, de la confidenţialitatea dosarelor de personal şi până la fluxul tehnologic într-o secţie. evaluarea sistemului de control al acestuia şi formularea de recomandări pentru a-i îmbunătăţi funcţionalitatea şi performanţele.

Interlocutorii (subiecţii discuţiilor şi analizelor)

se schimbă mereu, în funcţie de misiunea planificată şi din acest punct de vedere auditul intern este periodic pentru cei auditaţi. este independent în exercitarea funcţiei sale în sensul unei independenţe a gândirii şi a raţionamentului profesional faţă de subiectele

certificarea regularităţii, sincerităţii şi imaginii fidele a conturilor şi a situaţiilor financiare finale.

Domeniu de interes

Independența

După cum se poate observa, auditul intern nu poate şi nici nu încearcă să dea asigurări asupra situaţiile financiare în privinţa corectitudinii şi dacă sunt rezonabile sau nu, deoarece aceasta este sarcina auditului extern. La rândul lui,

2

auditul extern nu efectuează audit intern, deoarece nu are norme metodologice pentru acesta. Cele două tipuri de audit au şi două trăsături comune ce se desprind din funcţiile lor în cadrul unei entităţi: interzicerea oricărui amestec în gestiunea entităţii . utilizarea aceloraşi instrumente şi tehnici, chiar dacă metodologia de aplicare este diferită.

-

3. Beneficiile colaborării dintre auditul intern și auditul extern. Pornind de la realitatea că atît auditul intern, cît şi auditul extern sunt pe acelaşi “front“, duc aceeaşi “bătălie“, chiar dacă utilizează metodologii diferite de auditare, se impune susţinerea reciprocă ca o condiţie a eficienţei activităţii de audit În acelaşi timp, trebuie să recunoaştem că dezvoltarea relaţiilor dintre cele două importante activităţi are la bază tradiţia şi cultura naţională, iar lipsa de colaborare dintre cele două sisteme este considerată istorică. Totuşi, auditul intern şi auditul extern trebuie să înceapă o colaborare efectivă, să aducă acel plus de valoare aşteptat, din ambele zone şi să scape de teama existenţialistă care le afectează în prezent. Scopul colaborării între auditul intern şi auditul extern ar trebui să aibă ca temelie cel puţin următoarele argumente: conştientizarea managementului privind necesitatea implementării funcţiei de audit intern în cadrul propriilor entităţi; asigurarea suplimentară că auditul intern este independent; asumarea implementării auditului intern; conştientizarea mai completă a riscurilor, atît de către management, cît şi de către auditori; reducerea la minimum a suprapunerilor;

schimburi profesionale de probleme; pregătiri profesionale comune; mobilitatea personalului între cele două structuri; coroborarea planurilor şi a programelor de audit; împărtăşirea informaţiilor utile şi asigurarea unei comunicări eficiente; înţelegerea de către fiecare parte a rolului celeilalte; clarificarea mai atentă a celor două activităţi; eliminarea rivalităţilor instituţionale sau chiar a competiţiei dintre cele două activităţi; punerea unei presiuni mai mici asupra entităţilor auditate; crearea unei culturi comune a auditului în sectorul public; realizarea unor compatibilităţi reale cu structurile similare europene.

Colaborarea între structurile care efectuează auditul intern şi cele care efectuează auditul extern implică o serie întreagă de AVANTAJE atît pentru cele două părţi, cît şi pentru entităţile auditate, astfel:  auditul intern are o mai bună înţelegere a riscurilor din cadrul entităţilor unde funcţionează şi pot furniza informaţii utile în acele zone auditului extern; auditul intern este mai implicat în cunoaşterea entităţii, avînd acces la informaţii la care auditul extern nu poate ajunge, şi din aceste considerente colaborarea este imperios necesară; auditul intern prin colaborarea cu auditul extern poate să-şi îmbunătăţească metodologiile de intervenţie pe teren, să-şi dezvolte programele de testare şi să se folosească de asigurarea pe care o dă auditul extern entităţii auditate.





Realizarea unor misiuni de audit, cu un înalt grad de profesionalism, presupune existenţa unei comunicări adecvate din ambele părţi şi aceasta va contribui la întărirea relaţiilor de colaborare profesională şi, în timp, la obţinerea încrederii reciproce.

3

Sponsor Documents

Or use your account on DocShare.tips

Hide

Forgot your password?

Or register your new account on DocShare.tips

Hide

Lost your password? Please enter your email address. You will receive a link to create a new password.

Back to log-in

Close