Hall Statt
Content
Hallstatt este numele primei perioade a fierului,
denumită astfel după localitatea cu același nume din
Austria, unde în1734 a fost găsit un cadavru de om bine
conservat în sare. Hallstatt-ul - prima perioadă a
epocii fierului - cuprinde intervalul 1200-500 î.Hr. din
cea mai mare parte a Europei.
Principala invenție a epocii Hallstatt este metalurgia
fierului. Folosirea metalelor – aramă, plumb, aur - a
precedat cu câteva milenii începuturile epocii
fierului. În această perioadă s-a generalizat
metalurgia bronzului și apoi a fierului. Pe teritoriul
României, în perioada timpurie a culturii Hallstatt,
obiecte de fier au apărut aproape de cursul inferior
al Dunării, la Babadag și Cernatu de Sus. Au apărut și
cetăți fortificate, care îndeplineau rolul de cetăți
permanente sau de refugiu. Locuințele simple aveau
pereții de lemn pe fundații de piatră.
Economia
A devenit mult mai complexă în epoca fierului, prin
creșterea randamentului odată cu răspândirea
uneltelor din fier. Se cultivau cereale. Pentru arat se
folosea plugul cu două roți, cu brăzdar de fier. Se
practica creșterea animalelor, dar și vânătoarea,
culesul, pescuitul.
În epoca fierului, ca urmare a dezvoltării tehnologiei
de exctracție a minereului și a metalurgiei, a crescut
cererea pentru obiecte din fier. S-au răspândit
meșteșugarii specializați, ceea ce a dus la o
generalizare a folosirii uneltelor și obiectelor
confecționate din metal. În paralel cu dezvoltarea
metalurgiei fierului, a continuat prelucrarea
bronzului (aliaj de cositor și cupru), metal utilizat cu
mult înaintea prelucrării fierului.
În aceeași perioadă au continuat extracția și
prelucrarea aurului, iar în faza Hallstatt târzie au
apărut primele monede, care erau privilegiul claselor
dominante.
În faza Hallstatt timpurie, fierul încă nu devenise un
metal de uz comun. Principalele regiuni în care, cu
timpul, s-a intensificat prelucrarea fierului se aflau
pe teritoriile Sloveniei, Austriei și Cehiei.
Cererea crescândă pentru obiecte confecționate din
fier a sporit schimburile de mărfuri. În afară de
obiectele din metale, se făceau schimburi de
ceramică și mărgelele de sticlă utilizate îndeosebi în
scop funerar. S-au intensificat și îmbunătățit
transporturile pe apă și uscat.
Organizarea socială
Așezările perioadei Hallstatt erau, în general, de
dimensiuni mici, ocupate de câteva familii, de obicei
grupate în jurul unei fortificații care, în caz de
pericol, constituia cetatea de refugiu. Numărul
așezărilor mici de jur împrejurul fortificației era
variabil, de la câteva zeci la peste o sută (Complexul
de la Wicina, Polonia).
Nu au avut loc mari mișcări de populații, cu excepția
migrațiilor celților, care au ajuns până
la Babilon (324 î.Hr.). Din punct de vedere al
structurii sociale, unitatea de bază o constituia
familia, principala forță economică. Populația era
preponderent rurală, agricolă.
Viața spirituală
Fenomenul major care caracterizează viața spirituală
în această perioadă este apariția panteonului, chiar
dacă in cadrul anumitor populații au dăinuit credințe
ancestrale, cum ar fi animismul, cultul naturii.
Panteonul se caracterizează prin asocierea unor
expresii umane cu principii naturale, sociale,
economice. S-a manifestat la celți, traci, daci, iberici.
În privința ritualurilor funerare, înhumarea devine
preponderentă, înlocuind, cu timpul, incinerarea.
Arta
Fenomenul de stratificare socială a dus la o
dezvoltare a artelor minore. Importanța persoanei
era adesea sugerată prin purtarea de obiecte de
prestigiu, cel mai adesea confecționate din diverse
metale. O piesă deosebită, care arată dezvoltarea
artei metalelor pe teritoriul României, este coiful din
aur descoperit la Poiana Coțofenești.
denumită astfel după localitatea cu același nume din
Austria, unde în1734 a fost găsit un cadavru de om bine
conservat în sare. Hallstatt-ul - prima perioadă a
epocii fierului - cuprinde intervalul 1200-500 î.Hr. din
cea mai mare parte a Europei.
Principala invenție a epocii Hallstatt este metalurgia
fierului. Folosirea metalelor – aramă, plumb, aur - a
precedat cu câteva milenii începuturile epocii
fierului. În această perioadă s-a generalizat
metalurgia bronzului și apoi a fierului. Pe teritoriul
României, în perioada timpurie a culturii Hallstatt,
obiecte de fier au apărut aproape de cursul inferior
al Dunării, la Babadag și Cernatu de Sus. Au apărut și
cetăți fortificate, care îndeplineau rolul de cetăți
permanente sau de refugiu. Locuințele simple aveau
pereții de lemn pe fundații de piatră.
Economia
A devenit mult mai complexă în epoca fierului, prin
creșterea randamentului odată cu răspândirea
uneltelor din fier. Se cultivau cereale. Pentru arat se
folosea plugul cu două roți, cu brăzdar de fier. Se
practica creșterea animalelor, dar și vânătoarea,
culesul, pescuitul.
În epoca fierului, ca urmare a dezvoltării tehnologiei
de exctracție a minereului și a metalurgiei, a crescut
cererea pentru obiecte din fier. S-au răspândit
meșteșugarii specializați, ceea ce a dus la o
generalizare a folosirii uneltelor și obiectelor
confecționate din metal. În paralel cu dezvoltarea
metalurgiei fierului, a continuat prelucrarea
bronzului (aliaj de cositor și cupru), metal utilizat cu
mult înaintea prelucrării fierului.
În aceeași perioadă au continuat extracția și
prelucrarea aurului, iar în faza Hallstatt târzie au
apărut primele monede, care erau privilegiul claselor
dominante.
În faza Hallstatt timpurie, fierul încă nu devenise un
metal de uz comun. Principalele regiuni în care, cu
timpul, s-a intensificat prelucrarea fierului se aflau
pe teritoriile Sloveniei, Austriei și Cehiei.
Cererea crescândă pentru obiecte confecționate din
fier a sporit schimburile de mărfuri. În afară de
obiectele din metale, se făceau schimburi de
ceramică și mărgelele de sticlă utilizate îndeosebi în
scop funerar. S-au intensificat și îmbunătățit
transporturile pe apă și uscat.
Organizarea socială
Așezările perioadei Hallstatt erau, în general, de
dimensiuni mici, ocupate de câteva familii, de obicei
grupate în jurul unei fortificații care, în caz de
pericol, constituia cetatea de refugiu. Numărul
așezărilor mici de jur împrejurul fortificației era
variabil, de la câteva zeci la peste o sută (Complexul
de la Wicina, Polonia).
Nu au avut loc mari mișcări de populații, cu excepția
migrațiilor celților, care au ajuns până
la Babilon (324 î.Hr.). Din punct de vedere al
structurii sociale, unitatea de bază o constituia
familia, principala forță economică. Populația era
preponderent rurală, agricolă.
Viața spirituală
Fenomenul major care caracterizează viața spirituală
în această perioadă este apariția panteonului, chiar
dacă in cadrul anumitor populații au dăinuit credințe
ancestrale, cum ar fi animismul, cultul naturii.
Panteonul se caracterizează prin asocierea unor
expresii umane cu principii naturale, sociale,
economice. S-a manifestat la celți, traci, daci, iberici.
În privința ritualurilor funerare, înhumarea devine
preponderentă, înlocuind, cu timpul, incinerarea.
Arta
Fenomenul de stratificare socială a dus la o
dezvoltare a artelor minore. Importanța persoanei
era adesea sugerată prin purtarea de obiecte de
prestigiu, cel mai adesea confecționate din diverse
metale. O piesă deosebită, care arată dezvoltarea
artei metalelor pe teritoriul României, este coiful din
aur descoperit la Poiana Coțofenești.
