Metal

METAL
VARINATA 1
Aliajele utilizate în tehnica metalo-ceramică
VI.1.1. Clasificarea aliajelor (sistematizarea după CRAIG)

 Aliaje nobile:
 Tipul 1


A fost introdus prima dată în acest procedeu;



Aliaj cu conţinut foarte ridicat de metal nobil, 96-98 %;



Platina şi Paladiul din compoziţie cresc intervalul de topire şi micşorează
coeficientul de expansiune;



Indiul şi cositorul au rol în formarea legăturii metal-ceramică;



Fierul în combinaţie cu Platina are rol în creşterea rezistenţei.

 Tipul 2


Aurul în concentraţie mult mai scăzută;



A crescut concentraţia de Paladiu la 38-45 %;



Nu conţine Fier şi Platină.

25

 Tipul 3


Paladiu este în concentraţie de 26-31 %;



Argintul este în concentraţie de 14-16 %;



Nu conţine Fier şi Platină;



Mai conţin 20 % substanţe de adiţie:

- Indiu, Cosito, Cobalt: ele cresc rezistenţa şi favorizează legătura
metalo-ceramică, şi totodată scad temperatura de topire.
Tipurile 4, 5, 6 sunt reprezentate de aliaje pe bază de Paladiu:
 Tipul 4


Este un aliaj de Paldiu-Argint, Argintul poate cauza o modificare în verzui
a culorii masei ceramice.

 Tipul 5


Conţine: Paladiu, Cupru şi Galiu.

 Tipul 6


Reprezentat de Paladiu-Cobalt.

 Aliaje nenobile
 Pe bază de Nichel
 Pe bază de Cobalt
 Pe bază de Titan
Aliajele pe bază de Nichel şi cele pe bază de Cobalt conţin cantităţi mari de Crom,
cu scopul de a împiedica coroziunea.
Beriliu în compoziţia lor reduce temperatura de topire; contribuţia principală a Beriliului
este de a realiza legătura metalo-ceramică.

26

O dată cu pătrunderea masivă a Titanului în stomatologie, a fost necesară şi punerea la
punct a placării scheletelor metalice din Titan cu mase ceramice. Scheletul turnat din Titan
trebuie să prezinte o grosime ceva mai mare decât pentru aliaje nenobile utilizate în acest scop.
Un alt lucru important este acela că stopurile ocluzale nu trebuie să se situeze niciodată pe
joncţiunea Titan-ceramică.
Sistemul Titan-ceramică combină:

 Avantajele Titanului:


Rezistenţa crescută la tracţiune;



Biocompatibilitate;



Greutate specifică redusă;



Conductibilitate termică redusă.

 Avantajele oferite de masele ceramice:


Estetică;



Duritate;



Stabilitate chimică;



Biocompatibilitate.

VI.2. Legătura metalo-ceramică
Cea mai importantă cerinţă în realizarea lucrărilor metalo-ceramice o reprezintă
posibilitatea de legare strânsă şi de lungă durată a maselor ceramice pe suportul metalic.
În decursul timpului au fost enunţate mai multe ipoteze:
 Legătura fizică
Susţine că legătura metalo-ceramică se datorează forţelor Van der Walls,
forţele se datorează unei atracţii electrostatice. Aceste forţe sunt responsabile cu umectarea
suprafeţei metalice în cursul arderii masei ceramice.

27
 Legătura mecanică
Îmbinarea celor două suprafeţe prin intermediul unor neregularităţi
geometrice. Se explică prin intermediul microasperităţilor de la suprafaţa metalului care
urmăresc retentivitatea suprafeţei pe care se arde masa ceramică.

 Legătura chimică
Este considerată ipoteza cea mai acceptabilă. Ea se realizează la suprafaţa
Structurii metalice şi numai cu condiţia ca aceasta să fie pregătită prin crearea unui strat de oxizi.
Temperaturile ridicate din timpul sinterizării masei ceramice fac să apară un schimb de ioni şi
atomi la nivelul interfeţei metal-ceramică, care determină formarea unor legături covalente,ionice
şi metalice.
Ipoteza legăturii fizice se bazează pe experienţa forţelor de atracţie Van der Walls. Se pare
că aceste forţe au importanţă atât în stabilirea legăturii propriu-zise, cât şi în iniţierea
mecanismului de legare chimică.
O certitudine este faptul că respectarea tehnologiei de depunere şi ardere a masei
ceramice are o importanţă deosebită în durabilitatea legăturii metalo-ceramice.

VARIANTA 2
Aliaje utilizate in construcțiile metalo-ceramice
Aliajele pentru restaurările matalo-ceramice trebuie să îndeplinească urmatoarele
calități:
- să fie rigid, să nu se deformeze;
- să nu-și schimbe culoarea;
- să aibă posibilitatea realizării unei legături rezistente cu ceramica;
-trebuie sa posede bune proprietăți mecanice și un coeficient de expansiune
termică asemănător cu cel al ceramicii;
-să fie biocompatibil și rezistent la coroziune.
3.3.1 Clasificarea aliajelor pentru construcțiile metalo-ceramice
A) Aliaje nobile
- După Craig
Tipul 1 de aliaj de aur cu conținut foarte ridicat de metal nobil 96-98%. Platina și
paladiu cresc intervalul de topire și micșorează coeficientul de expansiune. Iridiul si

cositorul au rol în formarea legaturii metal-ceramică. Fierul are rol de creștere a
rezistenței.
Tratamentul termic optim este la 550 grade timp de 30 minute ceea ce dă o
creștere de 30-50% in rezistență la întindere.
Tipul 2 și tipul 3 conțin mult mai puțin aur decăt tipul 1.
În aliajul de tip 2 această scădere a aurului se datorează creșterii în concentrația
de paladiu la 38-45%, iar cel de tip 3, această creștere este de 26-31% paladiu și argint
14-16%. Ele nu conțin fier și platină, iar întărirea lor se realizează printr-un mecanism
de călire în soluție solidă, mai conțin in proporție de 20% substanțe care faforizează
legătura metalo-ceramică, cresc rezistența si scad temperatura de topire.
Tipurile 4, 5, 6 sunt aliaje pe bază de paladiu. Tipul 4 este un aliaj de paladiuargint. Argintul poate cauza o modificare în verzui a culorii masei ceramice.
Tipul 5 conține paladiu, cupru și galiu.
Tipul 6 reprezintă aliaje de paladiu-cobalt. Cuprul din tipul 5 și cobaltul din tipul 6
pot produce oxizi de culoare închisă la suprafață care pot fi dificili de mascat mai ales la
nivelul marginilor restaurărilor.
-

După Dale și Aschheim:
Grupa 1 cuprinde aliaje nobile de culoare galbenă care au fost elaborate in anii

-

’50. Compoziția lor este:
aur 84-86%
platină 4-10%
paladiu 5-7%
metale neprețioase 2-3%.
Ele posedă o rezistență mai scăzută la presiune și sunt ușor de turnat și sudat.

-

Grupa 2 cuprinde aliajele nobile albe; au apărut mai recent și conțin꞉
aur 51-54%
platină 0%
paladiu 26-31%
argint 14-16%
Au proprietăți mecanice bune cu rezistență la presiune mai mare. Argintul poate
cauza unele neajunsuri de culoare maselor ceramice.

-

Grupa 3 cuprinde aliaje de paladiu-argint, conțin꞉
aur 0%

-

platină 0%
paladiu 53-60%
argint 30-37%
metale neprețioase 10%
Ele sunt ușor de turnat, au proprietați mecanice bune și sunt cele mai ieftine
dintre aliajele nobile.
Coeficientul de expansiune termică este mai ridicat, necesitând o masă ceramică
cu un coeficient de contracție mai crescut. Argintul poate infuența culoare ceramicii; din
acest motiv este obligatorie utilizarea straturilor de opac.

-

Grupa 4 cuprinde aliajele de aur-paladiu; au următoarea compoziție꞉
aur 45-54%
paladiu 38-45%
argint 0%
metale neprețioase 10%
Se prepară ușor, au proprietăți mecanice bune, sunt aliaje cu exactitate
dimensională după turnare. Coeficientul de expansiune termică este mai scazută
decăt al celor din grupele 1, 2, 3. Compatibilitatea ceramică este numai pentru masele
cu coeficient de contracție mic.

-

Grupa 7 cuprinde aliaje cu conținut ridicat de paladiu; au următoarea compoziție꞉
paladiu 76-88%
aur 0-2%
argint 0-1%
metale neprețioase 12-22%
Ele sunt extrem de dure, ceea ce le conferă o mare rezistență la rupere. Nu se
toarnă la fel de bine ca și aliajele de aur, sunt cele mai compatibile cu majoritatea
maselor ceramice existente.

B) Aliajele nenobile
Craig le sistematizează in 3 tipuri꞉
- pe bază de nichel
- pe bază de cobalt
- pe bază de titan
Aliajele pe bază de nichel și cele pe bază de cobalt conțin cantități mari de crom
cu scopul de a împiedica coroziunea. Aliajele de nichel care conțin aluminiu sau titan
formează

¿3 Al

, respectiv

Ti 3 Al

, care cresc rezistența aliajului. Beriliul în

compoziția acestor aliaje reduce temperatura de topire, dar contribuția sa principală
este cea de a realiza legătura metalo-ceramică.

Aliajele pe bază de titan sunt utilizate în ultimul timp pentru restaurări metaloceramice. În prezent s-au introdus metode noi în prelucrarea titanului încât utilizarea lui
în acest scop va crește. În obținerea componentei metalice din titan a construcțiilor
metalo-ceramice se poate utiliza procedeul turnării sau procedee moderne cum sunt
copierea sau electro-eroziunea în vederea obțineii de cape exacte. Poate fi utilizat
titanul pur sau aliajul de titan-aluminiu-vanadiu.
Dale include aliajele nenobile in două grupe, 5 și 6.
-

Grupa 5. Aliajele din nichel-crom, care au următoarea compoziție:
nichel 60-82%
crom 11-20%
molibden 2-9%
beriliu 0-2%

-

Grupa 6. Aliajele pe bază de cobalt au următoarea compoziție:
cobalt 55-64%
crom 25-34%
molibden 2-9%
Masele ceramice utilizate în tehologia metalo-ceramică trebuie să îndeplinească
următoarele cerințe :







trebuie să redea morfologia și culoarea dinților naturali
să aibă temperaturi scăzute de sinterizare
vor avea un coeficient de expansiune termică cu cel al metalului pe care se aplică
trebuie să reziste în mediul bucal
să nu influenteze negativ nici un element component al A.D.M. cu care vine în
contact(1).

3.4 Legătura metalo-ceramică
Cea mai importantă cerinţă în realizarea lucrărilor metalo-ceramice este
posibilitatea de legare a maselor ceramice pe suportul metalic.
În timp au fost enunţate mai multe ipoteze în ceea ce priveşte mecanismul de
legare a maselor ceramice prin ardere directă pe suportul metalic.
Legătura fizică

Susţine că legătura metalo-ceramică se datorează forţelor Van der Waals sau
˝legăturii umede˝ similară cu forţele care produc adeziunea gheţii pe parbrizul unei
maşini.
Susţinătorii acestei ipoteze sunt de părere că forţele se datorează unei atracţii
electrostatice induse într-un atom prin fluctuaţiile spontane ale sarcinii electrice.
Forţele Van der Waals sunt responsabile cu umectarea suprafeţei metalice în cursul
arderii masei ceramice.
Legătura mecanică
În practică s-a dovedit că neregularitătile suprafeţelor favorizează retenţia, dar în
acelaşi timp, formează sursa de concentrare a unor microtensiuni care facilitează
încorporarea bulelor de aer.
Legătura chimica
Este considerată cea mai importantă şi eficientă. Legătura chimică se realizează
numai dacă la suprafaţa metalului există un strat de oxizi.
În timpul arderii masei ceramice, ionii metalici şi ceramici devin mobili. Ionii
metalici din ceramică difuzează în metal şi devin atomi metalici, iar atomii din metal
difuzează în ceramică devenind ioni.
Pentru realizarea legăturii sunt necesare următoarele condiţii:
- să existe un strat de oxizi la suprafaţa metalului
- să se asigure saturarea unei componente a legăturii prin elementele celeilalte
componente
Din punct de vedere teoretic şi practic, rugozitatea unei interferenţe metaloceramice are rol in adeziune. Prin suprafaţa rugoasă creşte suprafaţa existentă
conferind mai mult spaţiu pentru constituirea legăturii chimice.
Pentru creşterea legăturii între cele două materiale se practică sablarea.
Masa ceramică trebuie să umecteze în timpul arderii, să curgă pe suprafaţa
metalului. Unghiul de contact dintre ceramică şi metal reprezintă o măsură a umectării
şi a calităţii legăturii care se formează.

3.1.1

VARIANTA 3 Clasificarea aliajelor dentare:

A. Aliaje nobile:






Aliaje pe bază de Au (> 80% );
Aliaje pe bază de Au-Pd-Ag;
Aliaje pe bază de Pd-Ag;
Aliaje pe bază de Pd-Cu;
Aliaje pe bază de Pd-Co.

B. Aliaje nenobile:
 Aliaje pe bază de Ni-Cr;
 Aliaje pe bază de Co-Cr;
 Aliaje pe bază de Ti.

3.1.2

Condițiile impuse aliajelor:
 Intervalul de topire al aliajelor metalice să fie mai mare cu minim 150- 200 grade C
decât intervalul de sinterizare al ceramicii;
 Rigiditate, pentru a permite metalului, în strat subțire de aproximativ 0,3 mm, să
reziste la inflexiune;
 Duritate pentru a face față abraziei datorită forțelor masticatorii;
 Compatibilitate chimică și volumetrică cu masa de ambalat, dar și cu ceramic în
timpul sinterizării;
 Ușor de prelucrat și finisat pentru a asigura o suprafață optima adeziunii ceramicii
prin formarea oxizilor metalici;
 Să nu influențeze stabilitatea coloristică a ceramicii;
 Să fie biocompatibile și să reziste la coroziune;
 Să aibă un pret accesibil.1

3.1.3

Proprietăți și compoziția aliajelor

Aliaje nobile
1 Nicola C., Borzea D., Seleceanu R., Materiale utilizate în protetica dentară, ed. Casa Cărții de
Știință, Cluj- Napoca, 2003

1.Aliaje cu conţinut crescut de aur
Majoritatea aliajelor cu conţinut de aur nu conţin cupru. Conţinutul crescut de cupru duce la
formarea unui strat relativ gros de oxizi, care slăbeşte adeziunea ceramicii la aliaj. In plus
alterează şi culoarea masei ceramice.Duritatea acestor aliaje este considerata a fi ideală pentru
prelucrare, iar rezistenţa la tracţiune este bună. Rezistenţa la coroziune este excelentă datorită
nobilităţii lor crescute. Alterarea culorii masei ceramice nu ridică probleme, întrucât conţinutul în
argint este redus sau absent.
Pe lângă preţul de cost ridicat, principalele dezavantaje ale aliajelor cu conţinut crescut de aur
sunt modulul de elasticitate redus şi rezistenţa redusă în timpul arderii ceramicii.

2. Aliaje pe bază de AU - Pd - Ag
Acesta a fost primul sistem alternativ introdus în 1970, primul produs fiind elaborat de firma
WILLIAMS DENTAL..Introducerea unor cantităţi crescute de argint (10-15%) şi paladiu (2030%) au redus preţul de cost. Modulul de elasticitate este mai mare, iar modificările volumetrice
în timpul arderii ceramicii sunt mai mici ca la alte aliaje cu conţinut crescut de aur.
Rezistenţa la coroziune şi caracteristicile de manipulare sunt bune.Principalul dezavataj al
acestor aliaje este alterarea culorii masei ceramice în galben-verzui datorită conţinutului de
argint.
3. Aliaje pe bază de Au - Pd
Au fost elaborate prin anii 1970 pentru a elimina dezavantajele create de conţinutul de argint. Ele
prezintă calităţi net superioare aliajelor de Au - Pd - Ag, dar sunt incompatibile din punct de
vedere al expansiunii termice cu unele mase ceramice. Aceste incompatibilităţi sunt însă
cunoscute şi precizate de producători.
Aiajele pe bază de Au - Pd prezintă însă o serie de avantaje care susţin utilizarea lor în favoarea
celor două clase prezentate mai sus: preţ de cost mai redus, rigiditate crescută, adeziune a
ceramicii, rezistenţă crescută la coroziune. In ultimul timp au apărut aliaje de Au - Pd cu continut
foarte redus de Ag (15%) care prezintă ca avantaj o turnare precisă şi o dilatare termică mai

mare, care poate elimina incompatibilatea cu unele mase ceramice. Conţinutul redus în Ag pare
sa nu influenţeze negativ culoarea ceramicii.2

4. Aliaje pe bază de Pd - Ag
Au proprietăţi asemănătoare altor AMC nobile, dar au cel mai ridicat modul de elasticitate dintre
aliajele nobile. Pot fi uşor lipite cu lot, prezintă un preţ de cost redus. In aceste condiţii aliajele
de Pd - Ag reprezintă soluţia ideală în cadrul aliajelor nobile pentru metalo-ceramică.
5. Aliaje pe bază de Pd – Cu
Sunt relativ recente (1982). Conţin Pd 70-80%, Cu 15% şi puţin sau deloc Au. Deşi continutul
de Cu este foarte mare se pare că aliat cu Pd nu produce alterări coloristice ale ceramicii.
Caracteristicile de manipulare sunt relativ bune datorită unei durităţi bune asociate cu modul de
elasticitate relativ mic, cu toate acestea topirea si turnarea lor este mai dificilă decât in cazul
aliajelor de Pd - Ag. Rezistenţa este bună, dar inferioară celei a aliajelor de Pd-Ag,deci sunt
contraindicate în proteze parţiale de întindere mare.
Aliajele nenobile
Aliaje pe bază de Ni- Cr conțin 60- 80% Ni, 11- 12% Cr, 4- 6% Mo, Be, Al, Sn, Ti și prezintă:





Interval de topire între 1300- 1450° C
Duritate mare;
Rigiditate mare;
Prin conținutul în Be se reduce tempreratura de topire și are rol favorizant în legătura

metalo- ceramic;
 Sunt anticirozive prin conținutul în Cr.
1.Aliaje pe bază de Co-Cr conțin 15- 20% Cr, 0- 4% Mo, Ga, Ru, Al și prezintă:






Densitate redusă;
Sunt anticorozive;
Duritatea cea mai mare;
Ru creșre capacitatea de turnare;
Turnare, lipire, prelucrare mai dificile.

2 Nicola C., Borzea D., Seleceanu R., Materiale utilizate în protetica dentară, ed. Casa Cărții de
Știință, Cluj- Napoca, 2003

2.Aliaje pe bază de Ti conțin 90% Ti, 0- 6% Al, 0- 4 % V și prezintă:
 Interval de topire între 1760- 1860° C
 Densitatea cea mai mica 4,4- 4,5 g/ cm³;
 Biocompatibilitate.

3.1.4 Comparaţia grupelor de aliaje
Pe baza cercetărilor şi experienţelor clinice se poate afirma că aliajele nenobile (Ni - Cr,
Co-Cr) sunt alternative „nobile" ale aliajelor nenobile.
Proprietăţile lor favorabile sunt:
 legătura metal-ceramică, fară ca ceramica să prezinte fisuri imediat după ardere sau după
un timp mai îndelungat;
 tipul de aliaj nu interferează cu masa ceramică;
 fluiditatea crescută;
 modulul de elasticitate dublu faţă de cel al aliajelor nenobile.
In schimb, necesită timp îndelungat şi instrumentar special de prelucrare, precum şi aparatură
speciala de turnare. Totuşi, în cazul unei dotări corespunzătoare, timpul de prelucrare poate fi
redus considerabil.Cercetările sunt axate pe elaborarea unor materiale şi tehnici cât mai simple,
care să uşureze alegerea materialelor în funcţie de situaţia clinică.
Avantajele aliajelor nenobile:












componenta metalică poate fi subţire;
rigiditate crescută;
densitate mică;
conductivitate termică redusă;
contracţie termică redusă;
fidelitate;
legătură metal-ceramică bună;
după ardere, răcirea lentă asigură egalarea coeficienţilor de dilatare termică;
rezistenţă la coroziune, posibilitatea dezvoltării tehnologiei;
preţ de cost redus;
nu se depune placă bacteriană;

Avantajele aliajelor nobile:









turnare precisă;
prelucrare uşoară;
coeficient de dilatare termică similar ceramicii;
interval de topire scăzut;
ductile;
rezistente la coroziune;
biocompatibilitate crescută faţă de cele nenobile.

VARIANTA 4 CAP.3 ALIAJE UTILIZATE ÎN LUCRĂRILE METALO-CERAMICE

3.1 Istoric
Aurul a fost unul dintre cele mai vechi materiale folosite pentru restaurările dentare, fiind
descoperit în coroane dentare romane datând din anii 700-500 î.e.n. De asemenea, inca șii au
folosit pentru prima dată aurul pentru realizarea de incrustații pe fața vestibulară a dinților
frontali.
În anii 600 î.e.n. a început şi utilizarea materialelor de obtura ție, pentru prima oară
folosindu-se o pastă pe bază de argint și mercur. Mult mai târziu s-a introdus obturarea cavităților
cu plumb și alte substanțe.
În Evul Mediu apar primele tratate de stomatologie, în Germania. În această perioadă se
folosesc tot mai mult foițele de aur, pentru acoperirea dinților sau obturarea cavităților.
Secolul XX aduce îmbunătățiri substanțiale atât în ceea ce privește calitatea materialelor
dentare cât și în procesele de prelucrare a acestora. Se înființează „Consiliul pentru materiale
dentare”, se lansează procedeul de turnare a metalelor nobile, precum și procedeul de turnare a
oțelurilor de Co-Cr.
Datorită succeselor obținute în elaborarea unor materiale noi, în cea de-a doua jumătate a
secolului XX a fost posibilă arderea ceramicii în vacuum (1949) și lansarea tehnicii metaloceramice.

3.2 Clasificarea aliajelor metalice
3.2.1 Aliaje nobile
3.2.1.1 După Craig:
Tipul 1 de aliaj de aur cu conținut de metal nobil 96-98 %. Platina și Paladiul cresc
intervalul de topire și micșorează coeficientul de expansiune. Indiul și Cositorul au rol în
formarea legăturii metal-ceramică.
Fierul are rol în creșterea rezistenței. Tratamentul termic optim este de 550 ˚ C timp de 30
de minute ceea ce dă o creștere de 30-35% în rezistență la întindere.
Tipul 2 și 3 conțin mai puțin aur decât tipul 1.
În aliajul de tip 2 concentrația de Paladiu este de 38-45%, iar în cel de tip 3 este de 26-31%
Paladiu și Argint 14-16%. Ele nu conțin Fe și Pt , iar întărirea lor se realizează printr-un
mecanism de călire în soluție acidă.
Aceste aliaje conțin 20% substanțe de adiție, care cresc rezisten ța, favorizează legătura
metalo-ceramică și scad temperatura de topire.
Tipul 4,5 și 6 sunt aliaje pe bază de Pd.
Tipul 4 este un aliaj de Pd-Ag. Argintul poate cauza o modificare în verzui a masei
ceramice.
Tipul 5 conține Paladiu, Cupru și Galiu.
Tipul 6 reprezintă aliaje de Pd-Co. Cuprul și Cobaltul pot produce oxizi de culoare închisă
la suprafață care pot fi dificil de mascat.
3.2.1.2 După DALE și ASCHHEIM
Grupa 1 : cuprinde aliaje nobile de culoare galbenă elaborate în anii ̀50. Compoziția lor
este:


Aur 84-86%



Platină 4-10%



Paladiu 5-7%



Metale neprețioase 2-3%

Ele posedă o rezistență mai scăzută la presiune, sunt ușor de turnat și sudat.
Grupa 2: cuprinde aliaje nobile albe: apărute în 1976 , ele conțin:


Aur 51-54%



Platină 0%



Paladiu 26-31%



Argint 14-16%

Ele au proprietăți mecanice foarte bune cu rezisten ță mare la presiune. Argintul poate
cauza unele neajunsuri de culoare maselor ceramice
Grupa 3: cuprinde aliaje Pd-Ag; compoziția lor este:


Aur 0%



Platină 0%



Paladiu 53-60%



Argint 30-37%



Metale neprețioase 10%

Ele sunt ușor de turnat, sunt ieftine și au proprietă ți mecanice bune. Având coeficientul de
expansiune termică mai ridicat necesită o masă ceramică cu un coeficient de contracție mai
crescut. Argintul poate influența culoarea ceramicii, din acest motiv fiind obligatorii utilizarea
straturilor de opaq.

Grupa 4: cuprinde aliaje de Au-Pd; ele au compoziția:


Aur 45-54%



Paladiu 38-45%



Argint 0%



Metale neprețioase 10%

Se prepară ușor, au proprietăți mecanice bune, sunt aliaje cu exactitate dimensională după
turnare. Coeficientul de expansiune termică e mai scăzut decât a celor din grupele 1,2,3. Realizat
în anul 1978, în 1985 acestui aliaj i s-a îmbunătățit coeficientul de expansiune termică, devenind
mai compatibil cu masele ceramice obișnuite.
Grupa 5: cuprinde aliaje cu un conținut ridicat de Pd; ele au următoarea compoziție:


Paladiu 76-88%



Aur 0-2%



Argint 0-1%



Metale neprețioase 12-22%

Ele sunt foarte dure ceea ce le conferă o mare rezisten ță la rupere, dar nu se toarnă la fel
de bine ca și aliajele de aur. Aceste aliaje sunt cele mai compatibile cu majoritatea maselor
ceramice.
3.2.2 Aliaje nenobile
3.2.2.1 După CRAIG:


pe bază de Nichel



pe bază de Cobalt



pe bază de Titan

Aliajele pe bază de Nichel și cele pe bază de Cobalt con țin cantită ți mari de Crom cu
scopul de a împiedica coroziunea. Aliajele de Nichel care con țin Aluminiu sau Titan formează
Ni3-Al, respectiv Ti3-Al, care cresc rezistența Aluminiului. Beriliul în compozi ția acestor aliaje
reduce temperatura de topire, dar realizează și legătura metalo-ceramică.
Aliajele pe bază de Titan sunt utilizate pentru restaurări metalo-ceramice. În ob ținerea
componentei metalice din Titan a construcțiilor metalo-ceeramice se poate utiliza procedeul
turnării sau procedee moderne cum sunt copierea sau electro-eroziunea în vederea ob ținerii de
cape exacte.
3.2.2.2 După DALE:
Grupa 1
Aliaje din Ni-Cr:


Nichel 60-82%



Crom 11-20%



Molibden 2-9%



Beriliu 0-2%

Grupa 2
Aliaje pe bază de Co:


Cobalt 55-64%



Crom 25-34%



Molibden 2-9%

3.3 Cerințe impuse aliajelor folosite pentru metalo-ceramică



În vederea realizării legăturii chimice cu ceramica dentară, aliajul trebuie să fie capabil
să producă oxizi pe suprafața sa.



Coeficientul său de expansiune termică să fie puțin mai mare decât al învelișului de
porțelan, pentru a menține în subtensiune fixarea ceramicii pe capa metalică.



Intervalul său de topire să fie mult mai înalt decât cel al ceramicii.



Să nu distorsioneze la temperatura de ardere a porțelanului.



Să aibă un grad ridicat de biocompatibilitate.

VARIANTA 5