Mit
Content
MIT
Identitatea culturală a fiecărui popor poate fi reflectată de miturile și legendele care l-au însoțit pe tot parcursul dezvoltării lui. De aceea, este foarte important să cunoaștem literatura de natură populară, să cunoaștem miturile și legendele care au circulat odinioară. Mitul este o povestire fabuloasă care cuprinde credințele popoarelor (antice) despre originea universului (cosmogeneză) și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari. Mitul implică fiinte spirituale, precum Dumnezeu, înger sau demoni, si personaje fantastice ca de exemplu: oameni-animale, precum și existența unei alte lumi. Încercând să definească mitul, Eliade arată că acesta „povestește o istorie sacră; el relatează un eveniment care a avut loc în timpul primordial, timpul fabulos al «începuturilor». Altfel zis, mitul povestește cum, mulțumită isprăvilor ființelor supranaturale, o realitate s-a născut, fie că e vorba de realitatea totală, Cosmosul, sau numai de un fragment: o insulă, o specie vegetală, o comportare umană, o instituție. E așadar întotdeauna povestea unei «faceri»: ni se povestește cum a fost produs ceva, cum a început «să fie». Mitul nu vorbește decât despre ceea ce s-a întâmplat «realmente», despre ceea ce s-a întâmplat pe deplin“. Sens particular: Filosofii epocii postmitice, precum Protagoras, Empedocle și Platon folosesc mitul ca pe o punere în scenă alegorică cu scopul de a-și face înțeleasă opera. De exemplu, Platon creează mituri originale (cum ar fi mitul peșterii), sau readaptează miturile anterioare. a) Mitul este o povestire fabuloasă care cuprinde credințele popoarelor (antice) despre originea universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari, etc. b) Mitul este o poveste, o legendă, un basm.Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Ediția a II-a, Univers Enciclopedic, București, 1996. Narațiune alegorică sau legendă despre zei și eroi care personifică forțe ale naturii sau ale societății. Având o factură folclorică și transmițându-se oral, mitul multor popoare au fost culese la un moment dat și transformate în epopei, care reprezintă adevărate monumente ale vechilor culturi și fac parte din tezaurul culturii universale (ex. epopeele homerice, indice, etc.). Miturile au o tipologie variată și o sferă tematică foarte largă. Astfel, miturile teogonice (ex. Teogonia lui Hesiod) povestesc cum au apărut zeii sau cum și-au împrățit aceștia atributele; miturile cosmogonice (ex. cele din Upanișade și din Biblie), povestesc cum a apărut lumea; miturile etiologice se referă la originea unor fenomene, ritualuri, instituții, etc. (ex. mitul Pandorei, care încearcă sa explice originea răului). Rapsoziin populari și ulterior artiștii culți s-au abătut adeseori de la spiritul mistic, religios, lăsând să se reflecte în mituri tendințe care în esență sunt profane (ex. mitul lui Promoteu). Unele dintre cele mai frumoase mituri cântă sentimente etern umane: dragostea nețărmurită (ex. mitul lui Orfeu și Euridice), prietenia (mitul lui Oreste și Pilade), dorul neîmplinit (mitul lui Eros și Psyche), etc. Datorită caracterului lor simbolic complex și unor elemente general-umane, miturile au constituit o sursă permanentă de inspirație pentru creatorii din toate domeniile artei.Dicționar Enciclopedic Român, Vol. III, K - P, Editura Politică, București, 1965. Mitul (definiție externă, perspectivă externă asupra acestuia) este o povestire fabuloasă de origine populară și necugetată, în care agenți impersonali, cel mai adesea forțe ale naturii, sunt prezentate sub formă de ființe personale ale căror acțiuni și aventuri au un sens simbolic.De la certitudine la dubiu - Filozofie și raționalitate, Robert Paradis, Georges Ouellet, Pierre Bordeleau, E.R.P.I., 2001, cu citare din "Vocabular tehnic și critic al filozofiei", André Lalande, Paris, P.U.F., 1968.
Mitul (definiție internă: mitul este explicat din punctul de vedere al mitului însuși) este o poveste orală sau scrisă prin care un grup uman ilustrează sensul care îl dă valorilor sale, legându-le de un moment fondator, anume acela al originii. Această poveste angajează membrii grupului să acționeze în sensul valorilor pe care ea le vehiculează. De exemplu, mitul biblic al păcatului originar, explică cum gesturi făcute la origine devin fondatoare ale realității umane prezente. El arată de ce oamenii de azi suferă și cum se pot ei insera în procesul de mântuire propus de către religia creștină[1] Mitul este o poveste care relatează evenimentele situate la origine, în timpurile fără seamăn ale începuturilor: apariția cosmosului, a omului, a plantelor și animalelor, emergența vieții. Este timpul fondator al credinței omului într-o divinitate sau un singur Dumnezeu. Sensul miturilor variază de la o epocă la alta. Două curente de interpretare au existat dintotdeauna. Primul ne spune că mitul este o poveste fabuloasă, inventată, imaginară. Celălalt curent explică că mitul este o poveste care traduce realitatea sub o formă simbolică. Limbajul mitic uzează așadar de cuvinte care sunt simboluri, adică de cuvinte cu sensuri aparente, în spatele cărora se ascund alte sensuri. Pentru cercetători ca Mircea Eliade, mitul este expresia unui mesaj codat căruia trebuie să-i găsim cheia de decodare. Mitul este o poveste a originilor omului și în același timp mărturisește și modul în care trebuie să concepem originea zeilor, adică a religiei. Astfel, un mit egiptean nu are un același sens cu unul hindus. Forma narativă este identică, dar modurile fiecăruia dintre ele de a concepe lumea sunt diferite.Spiritualități și religii, Sylvie Barnay, France Loisirs, 2004.
Identitatea culturală a fiecărui popor poate fi reflectată de miturile și legendele care l-au însoțit pe tot parcursul dezvoltării lui. De aceea, este foarte important să cunoaștem literatura de natură populară, să cunoaștem miturile și legendele care au circulat odinioară. Mitul este o povestire fabuloasă care cuprinde credințele popoarelor (antice) despre originea universului (cosmogeneză) și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari. Mitul implică fiinte spirituale, precum Dumnezeu, înger sau demoni, si personaje fantastice ca de exemplu: oameni-animale, precum și existența unei alte lumi. Încercând să definească mitul, Eliade arată că acesta „povestește o istorie sacră; el relatează un eveniment care a avut loc în timpul primordial, timpul fabulos al «începuturilor». Altfel zis, mitul povestește cum, mulțumită isprăvilor ființelor supranaturale, o realitate s-a născut, fie că e vorba de realitatea totală, Cosmosul, sau numai de un fragment: o insulă, o specie vegetală, o comportare umană, o instituție. E așadar întotdeauna povestea unei «faceri»: ni se povestește cum a fost produs ceva, cum a început «să fie». Mitul nu vorbește decât despre ceea ce s-a întâmplat «realmente», despre ceea ce s-a întâmplat pe deplin“. Sens particular: Filosofii epocii postmitice, precum Protagoras, Empedocle și Platon folosesc mitul ca pe o punere în scenă alegorică cu scopul de a-și face înțeleasă opera. De exemplu, Platon creează mituri originale (cum ar fi mitul peșterii), sau readaptează miturile anterioare. a) Mitul este o povestire fabuloasă care cuprinde credințele popoarelor (antice) despre originea universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari, etc. b) Mitul este o poveste, o legendă, un basm.Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Ediția a II-a, Univers Enciclopedic, București, 1996. Narațiune alegorică sau legendă despre zei și eroi care personifică forțe ale naturii sau ale societății. Având o factură folclorică și transmițându-se oral, mitul multor popoare au fost culese la un moment dat și transformate în epopei, care reprezintă adevărate monumente ale vechilor culturi și fac parte din tezaurul culturii universale (ex. epopeele homerice, indice, etc.). Miturile au o tipologie variată și o sferă tematică foarte largă. Astfel, miturile teogonice (ex. Teogonia lui Hesiod) povestesc cum au apărut zeii sau cum și-au împrățit aceștia atributele; miturile cosmogonice (ex. cele din Upanișade și din Biblie), povestesc cum a apărut lumea; miturile etiologice se referă la originea unor fenomene, ritualuri, instituții, etc. (ex. mitul Pandorei, care încearcă sa explice originea răului). Rapsoziin populari și ulterior artiștii culți s-au abătut adeseori de la spiritul mistic, religios, lăsând să se reflecte în mituri tendințe care în esență sunt profane (ex. mitul lui Promoteu). Unele dintre cele mai frumoase mituri cântă sentimente etern umane: dragostea nețărmurită (ex. mitul lui Orfeu și Euridice), prietenia (mitul lui Oreste și Pilade), dorul neîmplinit (mitul lui Eros și Psyche), etc. Datorită caracterului lor simbolic complex și unor elemente general-umane, miturile au constituit o sursă permanentă de inspirație pentru creatorii din toate domeniile artei.Dicționar Enciclopedic Român, Vol. III, K - P, Editura Politică, București, 1965. Mitul (definiție externă, perspectivă externă asupra acestuia) este o povestire fabuloasă de origine populară și necugetată, în care agenți impersonali, cel mai adesea forțe ale naturii, sunt prezentate sub formă de ființe personale ale căror acțiuni și aventuri au un sens simbolic.De la certitudine la dubiu - Filozofie și raționalitate, Robert Paradis, Georges Ouellet, Pierre Bordeleau, E.R.P.I., 2001, cu citare din "Vocabular tehnic și critic al filozofiei", André Lalande, Paris, P.U.F., 1968.
Mitul (definiție internă: mitul este explicat din punctul de vedere al mitului însuși) este o poveste orală sau scrisă prin care un grup uman ilustrează sensul care îl dă valorilor sale, legându-le de un moment fondator, anume acela al originii. Această poveste angajează membrii grupului să acționeze în sensul valorilor pe care ea le vehiculează. De exemplu, mitul biblic al păcatului originar, explică cum gesturi făcute la origine devin fondatoare ale realității umane prezente. El arată de ce oamenii de azi suferă și cum se pot ei insera în procesul de mântuire propus de către religia creștină[1] Mitul este o poveste care relatează evenimentele situate la origine, în timpurile fără seamăn ale începuturilor: apariția cosmosului, a omului, a plantelor și animalelor, emergența vieții. Este timpul fondator al credinței omului într-o divinitate sau un singur Dumnezeu. Sensul miturilor variază de la o epocă la alta. Două curente de interpretare au existat dintotdeauna. Primul ne spune că mitul este o poveste fabuloasă, inventată, imaginară. Celălalt curent explică că mitul este o poveste care traduce realitatea sub o formă simbolică. Limbajul mitic uzează așadar de cuvinte care sunt simboluri, adică de cuvinte cu sensuri aparente, în spatele cărora se ascund alte sensuri. Pentru cercetători ca Mircea Eliade, mitul este expresia unui mesaj codat căruia trebuie să-i găsim cheia de decodare. Mitul este o poveste a originilor omului și în același timp mărturisește și modul în care trebuie să concepem originea zeilor, adică a religiei. Astfel, un mit egiptean nu are un același sens cu unul hindus. Forma narativă este identică, dar modurile fiecăruia dintre ele de a concepe lumea sunt diferite.Spiritualități și religii, Sylvie Barnay, France Loisirs, 2004.
