Arcadia

„Arcadia” bacoviană: o contrautopie – Alexandru Muşina

Alexandru Muşina îşi propune să dezbată problema universului bacovian,
dezbătută de altfel în numeroase texte critice şi în diverse maniere. În textul de
faţă, se poate sesiza o abordare preponderent obiectivă şi mai ales originală, prin
introducerea termenului de ‚,Arcadia’’ , termen desfiinţat mai apoi prin asocierea
cu universul prezent în poeziile lui George Bacovia. Aşadar, Arcadia nu mai este
spaţiul legendar al vieţii idilice şi al fericirii. Autorul chiar afirmă că, în ceea ce îl
priveşte pe Bacovia, cititorii au de a face cu o arcadie în negativ, un univers
sumbru, funest, specific modernismului. Negativismul din poeziile lui Bacovia mai apoi dezbătut şi exemplificat - este subiectul principal avut în vedere de către
Al. Muşina.
Autorul pune foarte mare accent pe desacralizarea şi despiritualizarea care
caracterizează opera lui George Bacovia. Deşi imaginea morţii nu era ceva nou în
literatură, fiind exploatată atât de romantici cât şi de naturalişti, Bacovia
transformă această imagine într-un simbol central al operei sale. În Arcadia
bacoviană, moartea joacă rolul principal. Se poate argumenta faptul că universul
lui Bacovia are două planuri care în majoritatea poeziilor se confundă. Există pe
de-o parte lumea concretă, conturată însă într-o manieră aparte: decoruri sumbre,
deseori monocrome, spaţii angoasante sau spaţii pustii. Pe de altă parte, există şi
ceea ce autorul numeşte lumea-cavou , spaţiu în care eul liric se simte claustrat şi
în care are loc devitalizarea întregii lumi. De altfel, spaţiile moarte, lipsite de orice
formă de vitalitate şi construite cu ajutorul unor termeni ce ţin de un mediu funest
sunt specifice pentru lirica bacoviană. Al. Muşina argumentează acest lucru
exemplificând cu versuri relevante. Întregul negativism de care dă dovadă George
Bacovia în lirica sa este analizat şi argumentat în raport cu Arcadia negativă.
Revenind la conceptul de Arcadia, Al. Muşină compară sensul iniţial al
conceptului cu sensul pe care i l-a atribuit lui Bacovia. Arcadia iniţială era un
spaţiu patriarhal, armonios, dezbătut de-a lungul timpului de scriitorii romantici,
realişti sau tradiţionalişti. Bacovia răstoarnă această lume idealizată, scoţând în
evidenţă mai degrabă defectele acesteia, impuritatea şi degradarea lumii. La

această degradare contribuind, în mod evident, moartea. Chiar şi în ceea ce priveşte
erotica bacoviană, aceasta are aspecte de natură morbidă. Al. Muşină scoate în
evidenţă asemănările şi diferenţele între Arcadia autohtonă şi cea bacoviană.
Termenul Arcadia este folosit în mod ironic pentru a denumi universul lui Bacovia.
De altfel, autorul susţine că e irelevantă intenţia lui Bacovia de a construi această
utopie negativă. În opinia mea, George Bacovia şi-a construit întregul univers
poetic cu intenţie. Niciun scriitor nu şi-ar putea contura propria lume dacă nu ar ştii
spre ce să aspire. Se pare însă că George Bacovia aspira către o lume mult prea
concretă, deloc idealizată, unde spiritul uman dispărea.
Un punct tare al analizei lui Al. Muşina este obiectivitatea de care acesta dă
dovadă. Autorul nu-şi doreşte să-l pună pe Bacovia într-o lumină negativă, ba din
contră, doreşte să arate unicitatea acestuia prin argumente obiective privind tema
centrală a universului bacovian, transformat într-o contrautopie.
Ca o opinie personală, sunt de acord cu unicitatea care îl caracterizează pe
Bacovia. De altfel, este singurul scriitor care îşi doreşte să iasă din canoanele
literare ale vremii şi răstoarnă conceptul de utopie ideală. Stilul macabru şi tema
morţii nu sunt nicidecum o marcă personală a lui Bacovia, însă felul cum acesta
abordează această problemă îi conferă nota de unicitate despre care Al. Muşina
vorbeşte. Consider că Bacovia a revoluţionat întreaga literatură română prin
imaginarul său atât de atent construit şi n-ar fi exclus ca în literatura actuală şi cea
viitoare să se exploateze aceleaşi teme şi motive, într-o manieră care ar trimite
criticii instant la Bacovia.