AutoLISP-VisualLISP

2

Visual LISP/AutoLISP

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

3

CAPITOLUL 1

MEDIUL VISUAL LISP
1.1 Aspecte generale privitoare la mediul Visual LISP
AutoLISP este un dialect al limbajului LISP, conceput special pentru
editorul de desenare AutoCAD.
LISP este o abreviere de la LISt Processing (sau LISt Programming) şi este
specializat în prelucrarea listelor. Este un limbaj de programare de nivel înalt
bine cunoscut pentru aplicaţiile sale în domeniile de vârf, cum ar fi: sisteme
expert, inteligenţă artificială şi baze de cunoştinţe [ 1, 3, 4, 5, 6, 7] .
Prima implementare a limbajului LISP datează din anii 1950. Astăzi, pe
plan mondial, există mai multe dialecte ale acestuia, cum ar fi: Common Lisp,
FranzLisp, MuLisp, XLisp etc [1, 4 ,5].
Încă de la primele versiuni de AutoCAD (versiunea 2.1 1980), limbajul
AutoLISP s-a constituit într-un standard de dezvoltare a aplicaţiilor ce rulează
sub AutoCAD [3].
AutoLISP-ul posedă facilităţi deosebite care atrag atât programatorii
profesionişti cât şi pe cei ocazionali.
Principalele caracteristici ale limbajului sunt [1, 7]:
¾ AutoLISP are o filozofie simplă şi uşor de înţeles;
¾ are o sintaxă simplă şi riguroasă; mecanismul de evaluare a liniilor de
program este uşor de înţeles aşa cum este şi sintaxa pentru definirea
expresiilor utilizate în acestea;
¾ limbajul de programare este de tip interpretor, rezultatele obţinute pot fi
vizualizate interactiv în cadrul editorului de desenare AutoCAD;
¾ este un limbaj funcţional deoarece în cadrul programelor pot fi definite
numai subprograme de tip funcţie;
¾ AutoLISP-ul este perfect compatibil cu AutoCAD-ul fără a fi necesare alte
programe de interfaţare;
¾ programatorul poate să scrie uşor funcţii structurate şi le poate combina
pentru a crea programe complexe;
¾ conţine un set puternic de funcţii grafice specializate;
¾ programele scrise în AutoLISP pot reprezenta noi funcţii definite de
programator, sau noi comenzi AutoCAD;
¾ oferă o serie de facilităţi (funcţii) suplimentare faţă de limbajul LISP
clasic, care uşurează munca programatorului;
¾ AutoLISP-ul permite iteraţii şi recursivitate; funcţiile definite de
programatori pot utiliza funcţiile standard, condiţionale şi repetitive, şi pot
fi definite astfel încât să se poată apela pe ele însele.

4

Visual LISP/AutoLISP

Începând cu anul 2000, pachetul AutoCAD a inclus mediul Visual LISP
(VLISP) care se constituie în următoarea generaţie de LISP pentru sistemul
AutoCAD[3]. VLISP este un mediu integrat de dezvoltare a aplicaţiilor
(Integrated Development Environment - IDE) care are o serie de facilităţi pentru
editarea, compilarea, testarea, rularea şi depanarea programelor AutoLISP şi
casetelor de dialog. Pentru AutoCAD Release 14, Visual LISP este un mediu de
sine stătător, dezvoltat în limbajul C, iar pentru folosirea acestuia trebuie
încărcată aplicaţia aferentă în AutoCAD.
Până la înglobarea VLISP-ului în AutoCAD, dezvoltarea programelor
AutoLISP se realiza prin scrierea codului sursă în diverse editoare de texte
externe, încărcarea lui în AutoCAD şi apoi lansarea în execuţie a aplicaţiilor.
Depanarea programelor mari, cu multe subprograme, era deosebit de anevoioasă
obligând programatorul să facă diverse artificii pentru corectarea erorilor.
Mediul VLSIP, prin componentele ce le înglobează, elimină neajunsurile
semnalate mai sus, permiţând o depanare uşoară a programelor. Principalele
caracteristici ale acestuia sunt următoarele [3]:
¾ editarea programelor se realizează prin intermediul unui editor propriu
care utilizează culori diferite la scrierea categoriilor de simboluri
AutoLISP sau DCL şi are facilităţi de control (căutare, împerechere) a
parantezelor;
¾ rearanjarea programelor în pagină poate fi uşor realizată astfel încât
acestea să devină lizibile;
¾ realizează verificarea sintaxei programelor prin recunoaşterea
construcţiilor incorecte, argumentelor greşite la apelarea diverselor funcţii
etc.;
¾ compilarea fişierelor conduce la mărirea vitezei de rulare a aplicaţiei şi la
mărirea gradului de securitate a programelor;
¾ permite lucrul cu proiecte care de regulă conţin mai multe fişiere; la
compilarea acestora, fişierele sunt înglobate într-un singur modul;
¾ depanarea aplicaţiilor permite, printre altele, rularea pas cu pas a acestora
în timp ce pe ecran pot fi afişate rezultatele într-o fereastră desen
AutoCAD, oprirea rulării programelor în punctele dorite şi cercetarea
valorilor anumitor simboluri în cursul execuţiei;
¾ accesul la valorile simbolurilor (date AutoLISP, entităţi AutoCAD) şi
expresiilor se realizează prin ferestre de tip Watch;
¾ înlocuieşte fereastra text a AutoCAD-ului cu fereastra Visual LISP
Console care furnizează şi o serie de facilităţi suplimentare la tastarea
expresiilor simbolice;
¾ oferă asistenţă prin sistemul de Help implementat care este de tip context
sensitive.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

5

În concluzie, Visual LISP-ul este un mediu foarte puternic, prin intermediul
lui se poate îmbunătăţi modul de lucru în AutoCAD, particularizând sistemul de
proiectare în funcţie de cerinţele utilizatorului.
1.2 Lansarea în execuţie a mediului Visual LISP
Visual LISP ca mediu interactiv de dezvoltare a aplicaţiilor AutoLISP,
rulează separat de restul AutoCAD-ului într-o serie de ferestre proprii. Acesta
are trăsăturile specifice unei aplicaţii care rulează sub sistemul de operare
Windows. Pentru lansarea în execuţie a VLISP-ului, mai întâi se lansează
AutoCAD-ul şi apoi se alege comanda Visual LISP Editor din submeniul
AutoLISP poziţionat în submeniul Tools al AutoCAD-ului (figura 1.1a), sau se
tastează în zona prompter-ului Command: comanda vlisp sau vlide (figura 1.1b).
După lansarea în execuţie, pe ecran apare mediul VLISP, prezentat în figura 1.2,
care are o configuraţia de ferestre în funcţie de la ultima rulare a acestuia.

a) Accesare din meniul desfăşurător al AutoCAD-ului.

b) Accesare din zona prompter-ului Command: .
Fig. 1.1 Lansarea în execuţie a VLISP-ului.

Pictograme

Fig. 1.2 Componentele mediului VLISP.
Linia
de
stare

Ferestre de
editare
a
programelo

Meniul
desfăşurător
Fereastra
Visual
LISP

Fereastr
a

Fereastr
a
Build

6

Visual LISP/AutoLISP

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

7

1.3 Componentele mediului Visual LISP
La prima lansare a VLISP-ului, pe ecran pot fi identificate următoarele
componente: meniul desfăşurător aflat pe a doua linie a mediului, mai multe
grupuri de butoane (toolbars-uri) plasate de regulă pe următoarele linii ale
mediului, o linie de stare (Status Bar), fereastra consolă (Visual LISP Console
Window) şi o fereastră denumită Trace. În timpul utilizării mediului, la
compilarea programelor, pe ecran apare şi fereastra Build Output.
Meniul desfăşurător conţine mai multe submeniuri în care sunt plasate
comenzile mediului care pot fi lansate în execuţie de către utilizator. Sunt 9
submeniuri: File, Edit, Search, View, Project, Debug, Tools, Window şi Help.
Comenzile pot fi lansate în execuţie şi de pe liniile de pictograme
poziţionate, de regulă, imediat sub meniul desfăşurător. Există 5 grupuri de
pictograme: Standard, Search, Tools, Debug, şi View care reprezintă grupuri
funcţionale de comenzi VLISP.
Linia de stare este plasată pe ultima linie a mediului şi afişează informaţii
despre locul în care se găseşte cursorul în mediul VLISP.
Fereastra Visual LISP Console este utilizată atât pentru tastarea expresiilor
simbolice AutoLISP ca şi în zona prompter-ului Command: al AutoCAD-ului,
cât şi pentru afişarea mesajelor funcţiilor AutoLISP princ, print etc. Tot în
această fereastră sunt afişate diverse mesaje la rularea şi depanarea programelor.
Fereastra Trace, la prima lansare a mediului, este minimizată. Aici se
afişează mesaje de informare a utilizatorului asupra versiunii de Visual LISP şi
eventualele erori ce apar la lansarea în execuţie a VLISP-ului. În plus, această
fereastră, poate să conţină o serie de informaţii referitoare la interacţiunea
mediului VLISP cu AutoCAD-ul, starea subprogramelor apelate şi starea stivei.
Fereastra Build Output conţine mesajele ce apar la: verificarea sintactică a
programelor AutoLISP, compilarea fişierelor sursă, compilarea proiectelor şi
compilarea aplicaţiilor independente.
1.3.1 Fereastra Visual LISP Console
În fereastra Visual LISP Console se pot introduce şi evalua expresii
simbolice AutoLISP ca şi în zona prompter-ului Command: al AutoCAD-ului.
Există însă câteva diferenţe între cele două ferestre. De exemplu, pentru a afla
valoarea atribuită unui simbol, pe prompter-ul Command: se tastează semnul de
exclamare (!) şi numele simbolului iar în fereastra Visual LISP Console se
tastează direct numele simbolului. Prompter-ul ferestrei Visual LISP Console
este _$.
Principalele facilităţi oferite de fereastra Visual LISP Console sunt [3]:

8

Visual LISP/AutoLISP

¾ evaluarea expresiilor AutoLISP şi afişarea imediat a valorilor returnate de
acestea;
¾ afişarea mesajelor la rularea programelor;
¾ introducerea expresiilor AutoLISP scrise pe mai multe linii (trecerea la
linia următoare se realizează prin apăsarea combinaţiei Ctrl-Enter);
¾ evaluarea mai multor expresii simbolice în acelaşi timp;
¾ copierea şi transferarea textelor între ferestrele de editare şi fereastra
Visual LISP Console;
¾ repetarea comenzilor anterior introduse (se tastează Tab sau Shift Tab
pentru parcurgerea într-un sens sau altul istoricul de comenzi introduse);
¾ renunţarea la textul curent introdus apăsându-se tasta ESC;
¾ apăsându-se combinaţia Shift-F10 sau butonul din dreapta mouse-ului, se
afişează meniul contextual al ferestrei Visual LISP Console care conţine
comenzi specifice de editare, depanare, inspectare a simbolurilor etc.;
¾ se poate memora activitatea desfăşurată în fereastră într-un fişier cu
extensia LOG, ulterior acest fişier poate fi reîncărcat în mediu şi
comenzile salvate sunt automat executate.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

9

CAPITOLUL 2

LIMBAJUL AUTOLISP
2.1 Aspecte generale privitoare la limbajul AutoLISP
AutoLISP-ul, ca parte integrantă a mediului AutoCAD, este un limbaj de
programare de nivel înalt, conceput special pentru editorul AutoCAD-ului.
Utilizând limbajul AutoLISP, se pot scrie macroprograme şi funcţii utilizate în
aplicaţii grafice care rulează sub AutoCAD [1, 2, 3, 4, 5].
Până la AutoCAD R14, pentru editarea programelor AutoLISP se utilizau
diverse editoare de texte, începând cu AutoCAD2000, pentru editarea, testarea şi
depanarea programelor se utilizează mediul Visual LISP (prezentat în capitolul 1
al acestei lucrări).
Acest capitol vă familiarizează cu cunoştinţele necesare programării în
AutoLISP, explică structura şi sintaxa limbajului, prezintă funcţiile predefinite
ale limbajului utilizate cu precădere în domeniul proiectării mecanice
parametrizate, precum şi relaţia acestuia cu mediul AutoCAD. Exemplele
prezentate în acest capitol, pot fi tastate în zona prompter-ului Command: al
AutoCAD-ului sau în fereastra Visual LISP Console a mediului VLISP.
Aplicaţiile mai mari se tastează în ferestrele de editare ale Visual LISP-ului, se
salvează pe disc şi apoi se încarcă în AutoCAD.
AutoLISP-ul este o extensie standard a AutoCAD-ului, fiind disponibil de
la primele versiuni de AutoCAD. Interpretorul de AutoLISP este încărcat
automat la deschiderea oricărei sesiuni de lucru cu AutoCAD-ul. Este disponibil
numai în editorul de desenare al AutoCAD-ului. Interpretorul aşteaptă
introducerea pe prompter-ul Command: a unei expresii simbolice care apoi este
evaluată. Interpretorul AutoLISP nu face diferenţiere între expresiile scrise cu
caractere mici sau mari (cu excepţia şirurilor de caractere).
Sistemul de calcul utilizat trebuie să permită din punct de vedere hardware
instalarea şi rularea AutoCAD-ului pentru a se putea utiliza AutoLISP-ul şi în
mod implicit Visual LISP-ul.
2.2 Expresii simbolice
Expresiile simbolice sunt elementele de bază ale programelor scrise în
AutoLISP, ele fiind formate din obiecte AutoLISP (simboluri, liste, atomi,
funcţii etc.) separate de cel puţin un spaţiu. O expresie simbolică este precizată
între paranteze rotunde (orice paranteză deschisă trebuie închisă) şi are ca prim

Visual LISP/AutoLISP

10

obiect un nume de funcţie AutoLISP. Acesta este motivul pentru care orice
expresie simbolică returnează întotdeauna o valoare.
Exemplu:

(+ 4 5)→ 9

În momentul în care AutoCAD-ul întâlneşte o expresie simbolică (o
paranteză rotundă deschisă tastată pe prompter-ul Command:), predă controlul
AutoLISP-ului care evaluează expresia şi îi returnează rezultatul.
Exemplu:
Command: (+ 1 2)

AutoCAD

(+ 1 2)
3

AutoLISP

3
Fig. 2.1 Ilustrarea mecanismului de predare a controlului din
AutoCAD în AutoLISP.
Un alt caracter care predă din AutoCAD, din zona prompter-ului
Command:, controlul AutoLISP-ului este caracterul semn de exclamare (!),
denumit şi bang. Acesta forţează evaluarea unei expresii simbolice sau evaluarea
unui simbol.
A doua modalitate de predare a controlului, permite interogarea (aflarea
valorii atribuite) pe prompter-ul Command: a diverselor simboluri AutoLISP.
Exemple:
1. Pe lângă alte simboluri predefinite, în AutoLISP există predefinit şi simbolul
pi în care este memorată valoarea numărului π. Dacă se tastează pe prompter-ul
Command: expresia:
Command: !pi
3.14159.
atunci se obţine valoarea acestuia.
2. Dacă simbolului a i-a fost atribuită valoarea 4.5 prin expresia (setq a 4.5)
Command: (setq a 4.5)
atunci avem:
Command: !a
4.5

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

11

Observaţie: În fereastra Visual LISP Console a mediului Visual LISP, valorile
atribuite diverselor simboluri, se obţin prin tastarea numelui simbolului fără ca
acesta să fie precedat de caracterul special semn de exclamare.
Expresiile simbolice pot fi utilizate şi ca răspunsuri la cereri ale
AutoCAD-ului, adică pe alte promptere decât Command: .
Exemple:
1. Dacă se doreşte trasarea unui cerc cu centrul în punctul 30,30 şi de rază 2* π
atunci se tastează:
Command: Circle
Specify center point for circle or [3P/2P/Ttr (tan tan radius)]:30,30
Specify radius of circle or [Diameter]: (* 2 pi)
2. Dacă simbolului p1 i se atribuie o listă cu elementele 100 şi 100 prin expresia:
Command: (setq p1 (list 100 100))
(100 100)
atunci se poate scrie:
Command: Circle
Specify center point for circle or [3P/2P/Ttr (tan tan radius)]:!p1
Specify radius of circle or [Diameter]: D
Specify diameter of circle: (/ 156.41 3.12)
Pe ecran se observă că a fost trasat un cerc cu centrul în punctul p1 (de
coordonate 100,100) şi de un diametru rezultat în urma evaluării expresiei
156.41/3.12.
Se observă că în acest ultim exemplu au fost utilizate cele două modalităţi
de predare a controlului (din AutoCAD) AutoLISP-ului.
2.3 Tipuri de date în AutoLISP
În AutoLISP se întâlnesc două tipuri de date şi anume atomi şi liste.
Atomii sunt date primare care respectă proprietatea de indivizibilitate, iar listele
sunt date complexe care sunt compuse din atomi şi/sau liste. Spre deosebire de
atomi, listele pot fi descompuse în elementele componente. Regula generală care
caracterizează cele două tipuri de date este următoarea: tot ce este atom nu este
listă şi invers, tot ce este listă nu este atom.
În continuare se prezintă cele două tipuri de date:
¾ atomii sunt reprezentaţi în sintaxele funcţiilor prin <atom>, pot fi:
™ numerici reprezentaţi în sintaxe prin <nr>, sunt de două feluri:

12

Visual LISP/AutoLISP

- întregi, sunt toate numerele care nu conţin punct zecimal; intervalul de
valori utilizat de AutoLISP este -2 147 483 648 . . +2 147 483 647,
exemple: 12, 137, -443;
- reali, sunt reprezentate în dublă precizie cu 14 cifre semnificative
exemplu 23.45, 12e34 (12*1034);
™ şiruri de caractere reprezentate în sintaxe prin <şir>, sunt delimitate de
ghilimele, de exemplu ”AutoCAD” ”\nIntrod. Punctul P1:”;
™ simboluri reprezentate în sintaxe sub forma <simbol>, acestea pot fi
variabile şi statice, cele variabile sunt identificatori (nume) de variabile
şi funcţii, definite de programator, reprezentate prin şiruri de caractere
fără ghilimele, primul caracter fiind de regulă o literă (dar nu în mod
obligatoriu); cele statice desemnează funcţii AutoLISP standard (se
observă că în acest limbaj de programare până şi funcţiile predefinite sunt
considerate ca tip de date - atomi), de exemplu: -, +, *, /, SETQ, GETINT,
ENTNEXT, etc;
™ nume de entităţi, acestea sunt asociate entităţilor generate în AutoCAD,
sunt de forma <Entity name: xxxxxxx>, iar în sintaxe se utilizează
<nume_ent>;
™ mulţimi de selecţie, au forma <Selection set: xxx> şi sunt de fapt colecţii
de nume de entităţi (a nu fi confundate cu listele), în sintaxe se utilizează
<m_sel>;
™ descriptori de fişier sunt de forma <df> şi sunt utilizaţi pentru gestionarea
fişierelor text din AutoLISP.
¾ listele, reprezentate în sintaxe prin <1ista>, sunt de două feluri: liste normale
şi liste speciale.
Listele normale au următoarea sintaxă generală:
(<elem1> <elem2> ..... <elemn>)
unde: <elem1>, <elem2>,..... <elemn> sunt elementele ce compun o listă (pot fi
atomi şi/sau liste), ele trebuind să fie separate de cel puţin un spaţiu.
Reamintim că dacă pe prima poziţie a unei liste se găseşte o funcţie
AutoLISP (standard sau definită de programator), atunci aceasta se numeşte
expresie simbolică şi este un caz particular de listă.
Exemple:
(1 2 3)
(a b c)
(1 2 3 (4 6) 56)
(+ 90 (* 56.78 (/ 89 4.1) 23) 10)
(* x y (+ z t) a b)
Există în AutoLISP şi liste speciale, denumite perechi cu punct
reprezentate <pp>, au forma generală (<e1> . <e2>). Acestea, după cum se

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

13

poate observa, conţin două elemente separate de un punct, şi sunt utilizate de
regulă la reprezentarea listelor asociate entităţilor AutoCAD.
Numărul de elementele al listelor se determină cu ajutorul unei funcţii
specializate dar şi prin numărare.
Exemple:
(x y) are 2 elemente (2 atomi),
(+ 10 20) are 3 elemente (3 atomi),
(+ (* 45 67) (+ 34 89.0) 67) are 4 elemente (2 atomi şi 2 liste),
(+ 90 (* 56.78 (/ 89 4.1) 23) 10 (- 10.23 5.67) ) are 5 elemente (3 atomi şi
2 liste).
Este predefinit şi un simbol special, denumit nil, care este atât atom cât şi
listă, fiind singurul care nu se satisface regula enunţată mai sus. Reprezentarea
lui nil ca listă este ( ), adică lista vidă cu zero elemente. Prin nil se înţelege în
AutoLISP fals, nimic, nul.
Observaţii:
1. Numele unui identificator utilizat în AutoLISP, nu poate să conţină
următoarele caractere (, ), ’, ”, ., ; şi nu poate fi format numai din caractere de tip
cifră. Caracterele utilizate la scrierea identificatorilor pot fi mari sau mici
deoarece limbajul nu este de tip case sensitive.
2. Dacă un întreg depăşeşte intervalul alocat (-2147483648 .. +2147483647)
atunci acesta este transformat automat în real.
3. Comentariile în AutoLISP sunt scrise după caracterul ; .

2.4 Evaluarea expresiilor AutoLISP
Evaluarea este mecanismul prin care AutoLISP-ul determină valoarea
unui atom sau a unei expresii simbolice.
2.4.1 Evaluarea atomilor
Atomii de tip întreg, real, şir de caractere şi nume de funcţii sunt evaluaţi
prin valoarea lor. Spre exemplu, atomul întreg 10 va fi evaluat prin valoarea 10,
atomul real 1.3 va fi evaluat prin valoarea 1.3 şi atomul de tip şir de caractere
”ACAD” va fi evaluat prin valoarea ”ACAD”. Pentru exemplificarea acestui
lucru, se tastează în AutoCAD !10, !1.3, !”ACAD” iar în VLISP (în fereastra
Visual LISP Console) direct atomii respectivi.

14

Visual LISP/AutoLISP

Simbolul se evaluează prin valoarea lui curentă (ultima valoare atribuită)
sau prin nil (atomul nul) în cazul în care acesta nu are atribuită o valoare. Se pot
atribui valori anumitor simboluri cu ajutorul funcţiei setq sau set.
Sintaxă:
(SETQ <simbol1> <expresie1> [ <simbol2> <expresie2>... ])
Această funcţie atribuie simbolurilor <simbol1>,<simbol2>, ....<simboln>,
valorile rezultate în urma evaluării expresiilor simbolice
<expresie1>,
<expresie2>... <expresien>. Pe lângă aceste acţiuni, funcţia returnează valoarea
ultimei atribuiri.
Exemple:
1. Dacă în zona prompter-ului Command: se tastează expresia:
(setq x 3.4 z 2 text ”AutoCAD”)
atunci se atribuie variabilelor x, z şi text valorile indicate. Iar dacă în continuare
se tastează în AutoCAD !x !z !text iar în VLISP (în Visual LISP Console)
direct numele variabilelor respective atunci se vor obţin valorile curente ale
simbolurilor x, z şi text.
2. Dacă se doreşte atribuirea unor valori rezultate în urma evaluării unor expresii
simbolice atunci se poate considera următorul exemplu:
(setq a (* x (+ 5 z))
b (* z pi)
p1 (list a b (+ a b z))
)
în urma tastării expresiei de mai sus, a primeşte valoarea expresiei x*(5+z), b
valoare a lui z* π iar p1 va fi o listă formată din trei elemente.
Simbolurile protejate la atribuire (în principal simbolurile standard, nil, T,
pause şi acele simboluri protejate de utilizator în VLISP) care apar ca argumente
impare la apelarea funcţiei setq, generează mesaje de genul celor din figura 2.2.

Fig. 2.2 Mesajul afişat la încercarea de atribuire a simbolului protejat pi.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

15

Dacă în zona prompter-ului Command: se tastează expresia (setq pi 123)
atunci pe ecran apare mesajul implicit din figura 2.2 care întreabă utilizatorul
dacă se introduce o buclă de întrerupere. Dacă se răspunde cu No simbolul
protejat îşi modifică valoarea, iar dacă se răspunde cu Yes atunci este generată în
VLISP o buclă de întrerupere (ca şi în cazul depanării programelor în VLISP).
Dacă se iese din buclă cu comenzile Reset to Top Level sau Quit to Current
Level atunci simbolul nu-şi modifică valoarea, iar dacă se iese cu Continue
atunci simbolul îşi modifică valoarea.
Pentru a preciza ce să răspundă AutoLISP-ul (ce mesaj să afişeze) la
încercarea de modificare a simbolurilor protejate, se apelează comanda Tools/
Environment Options/General Options din meniul mediului Visual LISP. De
regulă utilizatorul setează afişarea unei erori.
Observaţie: Pentru atribuirea valorilor se poate utiliza şi funcţia set care este
prezentă la finalul prezentului subcapitol.
2.4.2 Evaluarea expresiilor simbolice (listelor)
Pentru ca o listă să poată fi evaluată, trebuie ca aceasta să fie o expresie
simbolică, adică primul element să fie numele unei funcţii AutoLISP.
2.4.2.1 Funcţii aritmetice predefinite
În AutoLISP există o serie de funcţii matematice predefinite care permit
efectuarea diverselor calcule matematice. Faţă de alte limbaje de programare, cel
pe care îl prezentăm în lucrarea de faţă, tratează toate operaţiile aritmetice ca
funcţii. Deci vom vorbi despre funcţia şi nu operaţia de: adunare, scădere,
înmulţire, împărţire, etc.
Funcţia de adunare ”+”
Sintaxă:
(+ [ <nr1> ... <nrn> ])
Returnează suma tuturor simbolurilor numerice indicate ca argumente.
Exemple:

(+ 2 3 4)→9
(+ 2 1.0)→3.0
(+ 3)→3
(+)→0

16

Visual LISP/AutoLISP

Se observă că dacă toate argumentele sunt întregi, atunci rezultatul este un
întreg, iar dacă cel puţin un argument este un real, atunci rezultatul este un real.
Dacă funcţiei nu i se indică argumente, atunci este returnată valoarea 0.
Funcţia de scădere ”-”
Sintaxă:
(- [ <nr1> ... <nrn> ])
Returnează diferenţa iterativă a simbolurilor numerice date ca argumente,
adică din primul argument se scade suma celorlalte.
Exemple:

(- 10 3 4)→3
(- 2 1.0)→1.0
(- 2 )→ -2
(-)→0
Se observă că dacă toate argumentele sunt întregi, atunci rezultatul este un
întreg, iar dacă cel puţin un argument este un real, atunci rezultatul este un real.
Dacă funcţiei nu i se indică argumente, atunci este returnată valoarea 0.
Funcţia de înmulţire ”*”
Sintaxă:
(* [ <nr1> ... <nrn> ])
Funcţia returnează produsul
argumente.

simbolurilor de tip numeric date ca

Exemple:

(* 10 3 2)→60
(* 2 4.0)→8.0
(* 2)→2
Se observă că dacă toate argumentele sunt întregi, atunci rezultatul este un
întreg, iar dacă cel puţin un argument este un real, atunci rezultatul este un real.
Dacă funcţiei nu i se indică argumente, atunci este returnată valoarea 0.
Funcţia de împărţire ”/”
Sintaxă:
(/ [ <nr1> ... <nrn> ])

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

17

Funcţia returnează împărţirea iterativă a simbolurilor numerice date ca
argumente, adică se împarte primul argument la produsul celorlalte.
Exemple:

(/ 1 2)→0
(/ 1 2.0)→0.5
(/ 2 2 4.0)→0.25
(/ 4.0)→4.0

Se observă că dacă toate numerele sunt întregi, atunci rezultatul este
întreg (împărţire întreagă), iar dacă cel puţin un argument este un real, atunci
rezultatul este real (împărţire reală). Funcţia de împărţire trebuie utilizată cu
atenţie deoarece pot să apară rezultate eronate (dacă toate argumentele sunt
întregi, în loc de împărţire reală se efectuează o împărţire întreagă). Dacă
funcţiei nu i se indică argumente, atunci este returnată valoarea 0.
Funcţia 1+
Sintaxă:
(1+ <nr>)
Funcţia returnează valoarea argumentului incrementată cu o unitate. Tipul
rezultatului este identic cu al argumentului (întreg sau real).
Exemple:

(1+ 4)→5
(1+ 100.0)→101.0

Funcţia 1Sintaxă:
(1- <nr>)
Funcţia 1- returnează valoarea argumentului decrementată cu o unitate.
Tipul rezultatului este identic cu al argumentului (întreg sau real).
Exemple:

(1- 4)→3
(1- 100.0)→99.0

Funcţia ABS
Sintaxă:
(ABS <nr>)

18

Visual LISP/AutoLISP

Funcţia abs returnează valoarea absolută (modulul) a argumentului. Tipul
rezultatului este identic cu cel al argumentului.
Exemple:

(abs 100)→100
(abs -78.23)→78.23

Funcţia EXP
Sintaxă:
(EXP <nr>)
Exp returnează valoarea expresiei e la puterea <nr>, unde e este baza
logaritmului natural (2.71828). Tipul rezultatului este real.
Exemple:

(exp 1)→2.71828
(exp -0.4)→0.67032
(exp (exp 1))→ 15.1543 ;returnează ee

Funcţia LOG
Sintaxă:
(LOG <nr>)
Funcţia log returnează valoarea logaritmului natural din argumentul <nr>.
Rezultatul returnat este un număr real dacă argumentul este pozitiv.
Exemple:

(log 1.22)→0.198851
(log (exp 1))→1.0

Funcţia EXPT
Sintaxă:
(EXPT <nr1> <nr2>)
Funcţia returnează valoarea argumentului <nr1> la puterea <nr2>. Tipul
rezultatului returnat este real dacă cel puţin un argument este real, sau întreg
dacă ambele argumente sunt întregi.
Exemple:

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

19

(expt 3 2)→9
(expt 3.0 3)→27.0
(expt (exp 1) pi)→23.1407 ;returnează epi
Funcţia SQRT
Sintaxă:
(SQRT <nr> )
Sqrt returnează valoarea radicalului din argumentul <nr>. Tipul
rezultatului returnat este întotdeauna real. Argumentul trebuie să fie pozitiv.
Exemple:

(sqrt 9)→3.0
(sqrt 2)→1.41421

Funcţia REM
Sintaxă:
(REM [ <nr1> ... <nrn> ])
Funcţia rem returnează restul împărţirii lui <nr1> la <nr2> dacă sunt
indicate două argumente. Dacă sunt date mai multe argumente, atunci se
efectuează împărţirea repetată fiind returnat restul ultimei împărţiri. Tipul
rezultatului returnat este real dacă cel puţin un argument este real, sau întreg
dacă ambele argumente sunt întregi. În situaţia în care se indică un singur
argument, rem returnează valoarea acestuia, iar dacă nu sunt date argumente se
returnează 0.
Exemple:

(rem 9 4)→1
(rem 20 6.0)→2.0
(rem 26 7 2)→1

Funcţia FIX
Sintaxă:
(FIX <nr>)
Funcţia converteşte argumentul real <nr> la un întreg prin trunchiere.
Dacă argumentul este întreg, funcţia returnează valoarea acestuia.

20

Exemple:

Visual LISP/AutoLISP

(fix 9.4)→9
(fix 20.6)→20
(fix 10)→10

Funcţia FLOAT
Sintaxă:
(FLOAT <nr>)
Float converteşte argumentul întreg <nr> la un real. Dacă argumentul
este real, funcţia returnează valoarea acestuia.
Exemple:

(float 9)→9.0
(float 20)→20.0
(float 2.3)→2.3

Funcţia MAX
Sintaxă:
(MAX [ <nr1> .... <nrn> ])
Funcţia max returnează argumentul cu valoarea cea mai mare din şirul de
argumente. Dacă cel puţin un argument este real, atunci funcţia returnează o
valoare de tip real, în caz contrar returnează un întreg. În situaţia în care se nu
sunt indicate argumente, funcţia returnează valoarea 0.
Exemple:

(max -23 3 1.0 8 9)→9.0
(max 20 21 0 30)→30
(max)→0

Funcţia MIN
Sintaxă:
(MIN [ <nr1> .... <nrn> ])
Funcţia min returnează argumentul cu valoarea cea mai mică din şirul de
argumente. Dacă cel puţin un argument este real, atunci funcţia returnează o
valoare de tip real, în caz contrar returnează o valoare întreagă. În situaţia în care
se nu sunt date argumente, funcţia returnează valoarea 0.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

Exemple:

21

(min -23 3 1.0 8 9)→-23.0
(min 20 21 0 30)→0
(min)→0

Funcţia GCD
Sintaxă:
(GCD <intreg1> <intreg2>)
Funcţia returnează cel mai mare divizor comun al numerelor indicate ca
argumente, <intreg1>şi <intreg2>. Argumentele trebuie să fie de tip întreg, iar
rezultatul este tot un întreg.
Exemple:

(gcd 81 57)→ 3
(gcd 12 28)→ 4

2.4.2.2 Funcţii trigonometrice predefinite
Funcţia SIN
Sintaxă:
(SIN <unghi>)
Această funcţie returnează valoarea sinusului din argumentul <unghi> ca
un număr real. Se consideră că unghiul dat ca argument funcţiei sin, se indică în
radiani.
Exemple:
(sin (/ pi 2))→1.0
(sin (/ pi 6))→0.5
Funcţia COS
Sintaxă:
(COS <unghi>)
Funcţia cos returnează valoarea cosinusului de <unghi> ca un real. Se
consideră că unghiul se indică în radiani.
Exemple:

Visual LISP/AutoLISP

22

(cos (/ pi 2))→0.0
(cos (/ pi 3))→0.5
Funcţia ATAN
Sintaxă:
(ATAN <nr1> [ <nr2> ])
Dacă <nr2> nu este indicat ca argument, funcţia returnează valoarea
arctangentei de <nr1> în radiani. Argumentul <nr1> poate să fie negativ, iar
⎛ π π⎞
intervalul de valori al rezultatului este ⎜ − , ⎟ .
⎝ 2 2⎠
Exemple:
(atan 0.5)→0.463648
(atan 1.0)→0.785398
(atan -1.0)→ -0.785398

Dacă ambele argumente există, funcţia returnează, în radiani, valoarea
expresiei matematice atan (nr1/nr2). Dacă argumentul <nr2> are valoarea zero,
π
atunci rezultatul va fi ± în funcţie de semnul lui <nr1>.
2
Exemple:

(atan 2.0 3.0)→0.463648
(atan 2.0 -3.0)→2.55359
(atan -2.0 -3.0)→ -2.55359
(atan -0.5 0.0)→ -1.5708
(atan 0.5 0.0)→ 1.5708

2.4.2.3 Funcţii de gestionare a simbolurilor

Funcţia QUOTE
Sintaxă:
(QUOTE <expr>)
Funcţia returnează argumentul <expr> neevaluat, îngheţând practic
mecanismul de evaluare a expresiilor simbolice conţinute de argument. Se
utilizează de regulă pentru formarea listelor cu valori iniţiale cunoscute. Există o
formă abreviată a funcţiei şi anume caracterului apostrof (’ ).

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

Exemple:

23

(quote a) → a
(quote (sin (/ pi 3)))→ (sin (/ pi 3))
(quote (a b c d))→ (a b c d)
(quote (1 2 3))→ (1 2 3)

expresiile de mai sus sunt echivalente cu:
’a → a
’(sin (/ pi 3))→ (sin (/ pi 3))
’(a b c d)→ (a b c d)
’ (1 2 3)→ (1 2 3)
Observaţie: Abrevierea funcţiei nu poate fi utilizată ca primă funcţie pe
prompter-ul Command: al AutoCAD-ului deoarece aceasta nu predă controlul
AutoLISP-ului, dar poate fi utilizată în VLISP (fereastra Visual LISP Console).
Următorul exemplu nu este valid:

Command:’(sin (/ pi 3))
şi AutoCAD-ul va furniza un mesaj de eroare, dar este corect astfel:
Command: (setq ex ’(sin (/ pi 3)))
iar dacă se tastează:
Command:!ex → (sin (/ pi 3)))
se observă că simbolul ex are atribuită valoarea neevaluată a argumentului.
Observaţie: Ambele exemple de mai sus pot fi tastate în fereastra Visual LISP
Console fără a fi semnalate erori.

Funcţia EVAL
Sintaxă:
(EVAL <expr>)
Returnează rezultatul evaluării expresiei simbolice <expr>.
Exemple:
Dacă se consideră următoarele atribuiri:
(setq x ”AutoLisp”)
(setq y ’x)
(setq b ’(sqrt 4.0))
atunci sunt valide următoarele expresii simbolice:

24

Visual LISP/AutoLISP

(eval 3.0) →3.0
(eval (sin (/ pi 6)))→ 0.5
(eval b)→ 2.0
(eval x) →”AutoLisp”
(eval y) →”AutoLisp”

Funcţia APPLY
Sintaxă:
(APPLY ’<funcţie> <listă>)
Apply aplică funcţia <funcţie> pe argumentele existente în <listă> şi
returnează valoarea rezultată în urma evaluării.
Exemple:
(apply ’+ ’(1 2 3))→ 6
(apply ’strcat ’(”Exemplu ” ”apply”)) → ”Exemplu apply”.
Apply poate fi utilizată atât pe funcţii standard cât şi pe cele definite de
programator.

Funcţia TYPE
Sintaxă:
(TYPE <articol>)
Această funcţie returnează tipul argumentului <articol>. În AutoLISP
există variantele de rezultat prezentate în tabelul 2.1.
Exemple:
Considerându-se următoarele atribuiri:
(setq i
45
r
34.3
s
”AUTOCAD”
l
’(1 2 3)
f
(open ”DATE.TXT” ”w”)
)
se obţin, aplicând TYPE pe fiecare simbol definit mai sus, următoarele rezultate:
(type ’i) → SYM
(type i) → INT
(type r) → REAL
(type s) → STR
(type l) → LIST
(type f) → FILE
(type getreal) → SUBR

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

25

(type nil) → nil

Tabelul 2.1
Rezultatul returnat
REAL
INT
STR
LIST
FILE
SYM
SUBR

USUBR
PICKSET
ENAME
EXRXSUBR
NIL

Explicaţie
pentru un argument numeric de tip real
pentru un argument numeric de tip întreg
pentru un argument de tip şir de caractere
pentru un argument de tip listă
pentru un argument de tip descriptor de fişier
pentru un simbol AutoLISP
pentru o funcţie standard a AutoLISP-ului sau
definită de programator şi încărcată din fişiere FAS
sau VLX sau definită de programator direct pe
prompter-ul Command:
pentru o funcţie AutoLISP definită de programator
sau încărcată din fişier sursă LISP (LSP)
pentru un argument de tip mulţime de selecţie
pentru un argument de tip nume de entitate
pentru aplicaţii externe ObjectARX
pentru un simbol evaluat prin nil (adică nu are
atribuită o valoare)

Funcţia SET
Sintaxă:
(SET <simbol> <expr>)
Funcţia set atribuie simbolului notat cu <simbol> valoarea prin care este
evaluată expresia <expr>. Spre deosebire de setq, funcţia set acceptă ca prim
argument, chiar o expresie care returnează un simbol.
Exemple:

(set ’x (+ 5 23 (* pi 3))) → 37.4248
(set (read ”y”) 10)→ 10

Prin tastarea expresiilor de mai sus, variabilele x şi y memorează valorile
37.4248 şi respectiv 10.
Funcţia READ
Sintaxă:

Visual LISP/AutoLISP

26

(READ [ <şir> ])
Funcţia read citeşte prima dată AutoLISP (atom, listă, simbol etc) din
şirul de caractere dat ca argument şi o converteşte în tipul de dată corespondent.
Dacă şirul conţine spaţii atunci se preia doar prima dată (sub şirul de până la
primul spaţiu) din acesta. Listele pot să conţină spaţii.
Exemple:

(read "a")→A
(read "b c d")→B
(read "78")→78
(read "7.5")→7.5
(read "(a b c)") → (A B C)
(read "Visual LISP”)→ VISUAL
(set (read "a") 10) ;simbolul a va avea valoarea 10
(read "(+ (exp 3) (* pi 2))") → (+ (exp 3) (* pi 2))
(eval (read "(+ (exp 3) (* pi 2))")) → 26.3687

Funcţia ATOMS-FAMILY
Sintaxă:
(ATOMS-FAMILY <format> [ <lista-simboluri> ])
Funcţia atoms-family returnează o listă cu simbolurile curent definite în
AutoCAD. Argumentul <format> este un întreg şi precizează modul în care se
indică lista returnată astfel: pentru valoarea 0 returnează o listă cu numele
simbolurilor iar pentru valoarea 1 returnează o listă cu numele simbolurilor date
ca şiruri de caractere. Argumentul opţional <lista-simboluri>, reprezintă o listă
de şiruri de caractere care reprezintă simboluri ce vor fi căutate de atoms-family.
Pentru simbolurile ce nu sunt găsite, în lista rezultat, va fi returnat nil.
Exemple:
1. (atoms-family 0) → (VL-CONSP LISPED *MERR* VL-ACAD-DEFUN
C:MVSETUP GRCLEAR _AUTOARXLOAD GETANGLE .......)
2. (atoms-family 1) → ("VL-CONSP" "LISPED" "*MERR*" "VL-ACADDEFUN" "C:MVSETUP" "GRCLEAR" "_AUTOARXLOAD" .....)
3. (atoms-family 1 '("getint" "getdist" "getx" "gety"))→("GETINT" "GETDIST"
nil nil)
Ultimul exemplu verifică dacă simbolurile: getint, getdist, getx şi gety
sunt definite. Se observă că simbolurile getx şi gety nu sunt definite deoarece în
listă a fost returnată valoarea nil.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

27

2.5 Reprezentarea punctelor AutoCAD în AutoLISP

Este cunoscut faptul că AutoCAD-ul foloseşte un sistem cartezian de
coordonate pentru a descrie punctele 2D sau 3D în baza de date a desenului.
Un punct 3D este o asociere de trei numere reale, fiecare corespunzând
distanţei de la originea sistemului de coordonate de-a lungul axelor X,Y şi Z.

Coordonata
X

Coordonata
Y

Coordonata
Z

Fig. 2.3 Reprezentarea unui punct AutoCAD.
Pentru definirea unui punct 3D de coordonate 1,2,3 AutoCAD-ul permite
utilizatorului să îl indice prin mai multe metode: coordonate carteziene absolute,
coordonate carteziene relative, coordonate polare absolute, coordonate polare
relative, moduri OSNAP, filtre etc. Reprezentarea internă (în baza de date a
AutoCAD-ului) a oricărui punct, indiferent de metoda prin care a fost descris, se
reduce la o asociere de trei numere reale.

Coordonata
X=1.0

Coordonata
Y=2.0

Coordonata
Z=3.0

Fig. 2.4 Reprezentarea punctului de coordonate 1.0, 2.0, 3.0 .
AutoLISP-ul interpretează punctele AutoCAD sub forma unor liste de
două numere reale dacă punctul este 2D sau trei numere reale dacă punctul este
3D, în care primul element al listei este coordonata X, al doilea este coordonata
Y, iar al treilea element, dacă există, reprezintă coordonata Z.
Punctul AutoCAD de coordonate 1,2,3 este exprimat în AutoLISP sub
forma listei (1.0 2.0 3.0).

Visual LISP/AutoLISP

28

(1.0 2.0 3.0)
Punctul 3D 1,2,3 ca un obiect AutoLISP

Fig. 2.5 Listă AutoLISP care reprezintă un punct AutoCAD.
Listele aferente punctelor AutoCAD pot fi generate cu ajutorul funcţiei
quote (prin inhibarea mecanismului de evaluare) în cazul în care coordonatele
acestora rezultă prin evaluarea unor atomi numerici, sau cu ajutorul funcţiei list
în cazul în care coordonatele rezultă în urma evaluării unor expresii simbolice,
variabile sau atomi numerici.
Funcţia LIST
Sintaxă:
(LIST [ <expr1> <expr2>.....<exprn> ])
Funcţia list are ca argument una sau mai multe expresii simbolice şi
returnează lista formată din valorile rezultate în urma evaluării expresiilor
simbolice. List apelată fără argumente returnează nil.
Exemple:
(setq a 1 b 2 c 3)
(list a b c)→(1 2 3)
(list a ’(c d) b)→(1 (c d) 2)
’(1 2 3)⇔(list 1 2 3)
Exemple de generare a punctelor cu ajutorul funcţiei list:
(setq p1 (list (+ 1 a) (+ 1 b))) →(2 3)
(setq p2 (list (+ a b c) (* 2 b c) (- a b c))) →(6 12 -4)
Exemple de generare a punctelor cu ajutorul funcţiei quote:
(setq p3 ’(100 100))→(100 100)
(setq p4 ’(-34 10 19)) →(-34 10 19)
Având definite punctele de mai sus, ele pot fi utilizate la trasarea unor
entităţi în AutoCAD care solicită diverse puncte.
1. Exemplu pentru trasarea unei linii între punctele P2 şi P4:
Command: Line
Specify first point: !p2
(6 12 -4)
Specify next point or [Undo]: !p4

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

29

(-34 10 19)
Specify next point or [Undo]:
2. Exemplu pentru trasarea unui cerc prin două puncte (P1 şi P3) pe diametru:
Command: Circle
Specify center point for circle or [3P/2P/Ttr (tan tan radius)]: 2p
Specify first end point of circle's diameter: !p1
(2 3)
Specify second end point of circle's diameter: !p3
(100 100)
3. Exemplu pentru trasarea unui arc de cerc prin trei puncte (P1, P2 şi P3):
Command: Arc
ARC Specify start point of arc or [Center]: !p1
(2 3)
Specify second point of arc or [Center/End]: !p2
(6 12 -4)
Specify end point of arc: !p3
(100 100)
Funcţia APPEND
Sintaxă:
(APPEND [ <1ista1>...<1istan> ])
Funcţia returnează lista formată din toate elementele listelor indicate ca
argumente (adaugă la elementele listei <lista1> elementele celorlalte liste date ca
argument). Append apelată fără argumente returnează nil.
Exemple:
(setq a 10 b 20 c 30)
(setq p1 (list a b c)
p2 (list 40 50 60)
)
(append p1 p2)→(10 20 30 40 50 60)
(append ’( (x) (y)) ’((u) (v)))→ ((x) (y) (u) (v))

Visual LISP/AutoLISP

30

2.6 Funcţii de prelucrare a listelor

O listă AutoLISP este reprezentată în memoria calculatorului sub forma
unui arbore binar. Orice zonă a arborelui binar care conectează două ramuri
poartă numele de nod. Nodul este una din unităţile de bază ale memoriei
gestionate de AutoLISP. Vârful unui arbore binar (primul nod al acestuia) poartă
denumirea de nod rădăcină.
Structura unei liste poate fi descompusă nod după nod pornind de la vârful
arborelui (nodul rădăcină). Fiecare nod se descompune în două ramuri
reprezentând diferite părţi ale listei: primul element al listei şi restul listei cu
primul element eliminat.

Nodul rădăcină
primul element al listei

listă fără primul element

Fig. 2.6 Nodul rădăcină şi primele două ramuri ale unei liste oarecare.
(1.0 2.0 3.0)

1.0

(2.0 3.0)

Fig. 2.7 Nodul rădăcină şi primele două ramuri ale listei (1.0 2.0 3.0) .
(1.0 2.0 3.0)
(2.0 3.0)

1.0
2.0

(3.0)
3.0

()

Fig. 2.8 Arborele binar complet al listei (1.0 2.0 3.0) .

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

31

(x (y z) t)
x

((y z) t)
(t)

(y z)

(z
)

y

t

()

()

z

Fig. 2.9 Arborele binar al listei (x (y z) t) .
P1=(x y z)

(car P1)→x

(cdr P1)→(y z)

(car (cdr P1))→y
(car (cdr (cdr P1)))→z

(cdr (cdr P1))→(z)
(cdr (cdr (cdr P1)))→( )
lista vidă sau nil

Fig. 2.10 Reprezentarea sub forma car/cdr şi arbore binar
al unei liste cu trei atomi.
Spre exemplificare, prima ramificare a listei (1.0 2.0 3.0) se prezintă în
figura 2.7. Divizarea listei continuă de-a lungul ramificaţiilor acesteia până când
pe ramura din dreapta se obţine lista vidă, adică nil.
În AutoLISP, cele două părţi ale unei ramificaţii poartă denumiri speciale.
Prima ramură, cea din stânga, este denumită car, iar cea de-a doua (ramura din
dreapta) este denumită cdr. Deci primul element al unei liste este elementul car
iar lista rezultată în urma îndepărtării primului element este elementul cdr.

Visual LISP/AutoLISP

32

Pe ramura car se obţine un atom sau o listă, pe ramura cdr se găseşte
întotdeauna o listă.
Arborele binar aferent unei liste compuse din elemente de tip atomi şi liste
este reprezentat în figura 2.9.
Reprezentarea car şi cdr a unei liste formată din trei elemente de tip
atomi, ce a fost atribuită simbolului P1, este prezentată în figura 1.9.
Există două funcţii, car şi cdr, aferente celor două ramuri ale arborelui
binar, care permit extragerea elementelor ce compun o listă. Cele două funcţii
sunt nedistructive, adică nu alterează elementele conţinute de lista originală.
Funcţia CAR
Sintaxă:
(CAR <listă>)
Funcţia car returnează primul element al listei argument sau nil dacă lista
este vidă. Tipul rezultatului poate fi atom sau listă.
Funcţia CDR
Sintaxă:
(CDR <listă>)
Această funcţie returnează, spre deosebire de funcţia car, lista rezultată
prin îndepărtarea primului element al listei indicată ca argument sau nil dacă
lista este vidă. În consecinţă rezultatul returnat este întotdeauna listă.
Cele două funcţii prezentate mai sus se apelează de regulă repetat (de mai
multe ori) în cadrul unei expresii simbolice. Având în vedere acest lucru, pentru
a uşura munca programatorului, AutoLISP-ul are predefinite funcţii de forma
caadr, caddr, caaddr, cdddr, etc. Aceste funcţii pot înlocui maxim patru
apeluri consecutive ale funcţiilor car şi cdr.
Exemple:
Pentru un punct AutoCAD cu trei coordonate (x y z) definit astfel:
(setq x 1 y 2 z 3)
(setq p (list x y z))

coordonatele se obţin cu următoarele expresiile simbolice:
(car p)→ 1 ;se obţine coordonata x
(car (cdr p))→ 2 ;identic cu expresia (cadr p), se obţine coordonata y
(car(cdr(cdr p)))→ 3
;identic cu expresia (caddr p),se obţine coordonata z

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

33

Observaţie: Expresiile (car ’( )) (cdr ’( )) returnează atomul nil.

Funcţia LAST
Sintaxă:
(LAST <listă>)
Funcţia returnează ultimul element al listei argument. Argumentul trebuie
să fie diferit de nil iar rezultatul poate fi atom sau listă.
Exemple:

(last ’(a b c))→c
(last ’(a b c (d e f)))→(d e f)

Observaţie: Funcţia last pare a fi uşor de utilizat în aflarea ultimei coordonate a
unui punct AutoCAD dar, în realitate nu se cunoaşte dacă punctul este
reprezentat 2D sau 3D. În concluzie pentru aflarea acesteia, se vor utiliza
funcţiile car şi cdr sau funcţiile abreviere ale combinaţiilor acestora.

Funcţia LENGTH
Sintaxă:
(LENGTH <listă>)
Această funcţie returnează un întreg care indică numărul de elemente
conţinute de argumentul <listă>.
Exemple:

(length ’(a b c))→3
(length ’(a b c (d e f)))→4
(length ’( ))→0

Funcţia MEMBER
Sintaxă:
(MEMBER <expr> <listă >)
Member caută în argumentul <lista> elementul <expr>; dacă îl găseşte
returnează lista formată din elementele plasate după <expr> (inclusiv <expr>).
Dacă <expr> nu apare în listă atunci funcţia returnează nil.
Exemple:

Visual LISP/AutoLISP

34

(member ’c ’(a b c d e)) →(c d e)
(member ’p ’(a b c d))→ nil

Funcţia NTH
Sintaxă:
(NTH <n> <listă>)
Funcţia nth returnează elementul de pe poziţia n (n+1 pentru utilizator)
din cadrul listei prezente în apelul funcţiei. Numerotarea elementelor se face de
la zero, iar dacă <n> este mai mare decât poziţia ultimului element al listei
argument, atunci funcţia returnează nil. Rezultatul obţinut este de tip atom sau
listă.
Exemple:

(nth 2 ’(a b c d))→c
(nth 0 ’(a b c d ))→a
(nth 4 ’(a b c d ))→nil

Funcţia REVERSE
Sintaxă:
(REVERSE <listă>)
Reverse returnează o listă rezultată prin inversarea elementelor
argumentului <listă>.
Exemple:

(reverse ’(a b c d))→(d c b a)
(reverse ’((a b) (c d )))→((c d) (a b))

Funcţia SUBST
Sintaxă:
(SUBST <e-nou> <e-vechi> <1istă>)
Funcţia subst caută în listă apariţia elementului <e-vechi> şi returnează o
copie a listei argument cu toate apariţiile lui <e-vechi> substituite cu <e-nou>.
Dacă <e-vechi> nu este conţinut de listă, atunci subst returnează lista iniţială
neschimbată.
Exemple:

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

35

(subst 5 1 ’(1 3 5 1 1))→ (5 3 5 5 5)
(subst ’b ’a ’(a b c d))→(b b c d)
(subst ’a ’t ’(a b c d ))→(a b c d)

AutoLISP-ul este un limbaj de programare care nu alterează originalul.
Dacă se consideră următoarele expresii:
(setq note ’(4 7 4 5))
(subst 5 4 note) →(5 7 5 5)

atunci se observă că variabila note nu se modifică dar, funcţia subst returnează o
listă derivată din elementele conţinute note.
Observaţie: Această funcţie se utilizează de regulă, în paralel cu assoc, la
prelucrarea listelor asociate entităţilor pentru substituirea listelor sau perechilor
cu punct identificate prin chei DXF.

Funcţia MAPCAR
Sintaxă:
(MAPCAR ’<funcţie> <listă1> <listă2>......<listăn>)
Funcţia returnează o listă ca rezultat al evaluării argumentelor <listă1>,
<listă2> ...... <listăn> pe care se aplică funcţia <funcţie>. Numărul de argumente
de tip listă depinde de natura funcţiei notată cu <funcţie>.
Exemple:

(mapcar ’+ ’(1 2 3) ’(10 20 30))→ (11 22 33)
(setq a 1 b 2 c 3)
(mapcar ’1+ (list a b c)) → (2 3 4)
Ultima expresie este echivalentă cu expresiile:
(1+ a)
(1+ b)
(1+ c)
Mapcar poate fi utilizată atât pe funcţii standard cât şi pe cele definite de
programator.

Visual LISP/AutoLISP

36

2.7 Apelarea comenzilor AutoCAD din AutoLISP

Una dintre cele mai importante facilităţi ale AutoLISP-ului constă în
faptul că acesta permite apelarea comenzilor AutoCAD în mod direct. Se pot
utiliza expresii simbolice ca răspuns la opţiunile comenzilor. Aceste acţiuni pot
fi realizate prin intermediul funcţiei predefinite command.
Funcţia COMMAND
Sintaxă:
(COMMAND [ <argumente> ])
Funcţia command este cea care apelează o comandă AutoCAD dintr-un
program AutoLISP şi întotdeauna returnează nil. Ea fiind mijlocul principal de
acces din AutoLISP la desenele AutoCAD. Argumentele funcţiei, notate prin
<argumente> pot fi:
¾ şiruri de caractere care desemnează comenzi AutoCAD, opţiuni ale unor
comenzi, numere reale şi puncte exprimate ca în zona prompter-ului
Command: al AutoCAD-ului (se pot indica punctele prin orice modalitate
cunoscută în AutoCAD);
¾ numere reale sau întregi necesare ca răspuns la anumite opţiuni ale
comenzilor AutoCAD;
¾ simboluri AutoLISP prin a căror evaluare se obţin valori utilizate ca
răspuns la opţiunile comenzilor apelate;
¾ expresii simbolice prin a căror evaluare se obţin şiruri de caractere, puncte,
reali etc;
¾ şirul vid (””) care este echivalentul tastei enter din AutoCAD, apăsată fără
a fi precedată de alte date;
¾ simbolul special PAUSE, care suspendă temporar comanda AutoLISP şi
permite introducerea datelor direct de către utilizator, interactiv în
AutoCAD;
¾ funcţia apelată fără argumente permite renunţarea la orice comandă
AutoCAD, este echivalentă cu apăsarea tastei Esc.
În cazul funcţiei command interesează efectul obţinut, deci nu valoarea
returnată de aceasta. Principalul efect al funcţiei este acela de modificare a stării
desenului curent.
Observaţie: Funcţia command, evaluează fiecare argument pe care îl transmite
apoi AutoCAD-ului ca răspuns la prompter-ele succesive pe care acesta le
afişează în zona Command:.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

37

Exemple:
1. (command ”line” ”20,20” ”30,30” ”@45<-10” ”c”)
;trasează un triunghi care are definite colţurile ca şi în AutoCAD
2. (setq p1 ’(1 4)
p2 ’(23 56)
raza 10)
;se definesc variabilele p1, p2 şi raza
(command ”line” p1 p2 ””
”circle” ”2p” p1 p2
”circle” p2 raza) ;se trasează o linie din p1 până în p2
;un cerc prin 2 puncte p1 şi p2
;un cerc cu centrul în p2 şi de rază raza
3. (command ”line” ’(1 2 3) ’(30 4 22) ””) ;trasează o linie în spaţiu
4. (command ”line” pause pause pause ”c”)
;trasează un triunghi, pentru fiecare colţ se solicită un punct în AutoCAD
(command ”circle” pause 23)
;trasează un cerc de centru dat în AutoCAD şi de rază 23.
5. Pentru a obţine modelul 3D din figura 2.11, se trasează o polilinie plana
(cu punct de start 50,50 şi de dimensiuni 100x50) cu colţuri rotunjite (rază 10)
care apoi se extrudează cu tapper angle 0. În final se setează direcţia de privire
1,1,1 şi apoi se ascund liniile invizibile aferente modelului 3D generat.
(command "pline" "50,50" "@100,0" "@0,50" "@-100,0" "c" )
; trasează polilinia
(command "fillet" "t" "t" "r" 10
;setează raza de racordare şi
"fillet" "p" "l")
;racordează polilinia
(command "extrude" "l" "" 75 "") ;extrudează polilinia
(command "vpoint" "1,1,1")
;setează direcţia de privire
(command "hide")
;ascunde liniile invizibile

Fig. 2.11 Model 3D generat cu AutoLISP-ul.

38

Visual LISP/AutoLISP

6. Pentru a obţine modelul 3D din figura 2.12 parametrizat cu simboluri
(în care sunt memorate date constante) se generează o polilinie plană cu colţuri
rotunjite care se extrudează cu tapper angle care poate fi diferit de 0. În final se
setează direcţia de privire 1,1,1 şi apoi ascund liniile invizibile aferente
modelului 3D generat. Modelul este generat cu parametrii: lx - lungimea pe x, ly
- lungimea pe y, lz - lungimea pe z, r - raza de racordare a poliliniei, u – unghiul
de extrudare, p1- punctul de bază al modelului, p3 - punct plasat pe diagonală
faţă de p1, p2 şi p4 - puncte plasate pe cealaltă diagonală a poliliniei.

Fig. 2.12 Model 3D parametrizat din AutoLISP.
(setq lx 100
ly 50
lz 75
r 10
u5
p1 '(50 50)
;setare valori parametrii de intrare
)
(setq p3 (list (+ (car p1) lx) (+ (cadr p1) ly))
p2 (list (car p3) (cadr p1))
p4 (list (car p1) (cadr p3))
;calcul puncte caracteristice
)
(command "pline" p1 p2 p3 p4 "c") ;trasează polilinia
(command "fillet" "t" "t" "r" r

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

"fillet" "p" "l")
(command "extrude" "l" "" lz u)
(command "vpoint" "1,1,1")
(command "hide")

39

;setează raza şi racordează polilinia
;extrudează polilinia
;setează direcţia de privire
;ascunde liniile invizibile

Comenzile lansate în execuţie cu ajutorul funcţiei command, nu sunt
afişate pe ecran dacă variabila de sistem AutoCAD CMDECHO (care poate fi
accesată prin intermediul funcţiilor setvar şi getvar sau a comenzii AutoCAD
SETVAR) este setată pe valoarea zero. Pentru anularea modurilor OSNAP,
existente în desenul curent, se pe setează (tot din program) pe valoarea zero
variabila OSMODE.
Observaţii:
1. Începând cu AutoCAD2002, funcţiile din categoria getxxx pot fi apelate din
interiorul funcţiei command. De exemplu:
(setvar ”cmdecho” 0)
(command ”line”
(setq p1 (getpoint ”\nPunct de start:”))
(setq p2 (getpoint p1 ”\nPunct de final:”)) ””
)
2. O comandă AutoCAD lansată din AutoLISP cu o funcţia command:, poate fi
încheiată ulterior cu o altă funcţie command: . De exemplu:
(setq pc ’(100 100))
(command ”circle” pc)
(setq dia 32.345)
(command ”d” dia)

Toate versiunile de AutoCAD acceptă nume de comenzi şi opţiuni în
limba engleză, indiferent de versiunea lingvistică disponibilă. Această facilitate
permite programatorilor să scrie programe portabile, ce pot fi utilizate în cadrul
tuturor versiunilor de AutoCAD, indiferent de limba utilizată, fără a traduce
comenzile folosite în cadrul funcţiei command. Pentru a utiliza versiunea în
limba engleză a comenzilor şi opţiunilor acestea vor fi precedate de liniuţa de
subliniere (”_”) sau de punct liniuţă de subliniere (”._”). În cel de-al doilea caz
(”._”) sunt evitate chiar şi redefinirile de comenzi AutoCAD. De exemplu modul
în care se apelează comanda LINE în orice versiune lingvistică de AutoCAD
este ”._LINE”.

40

Visual LISP/AutoLISP

2.8 Funcţii pentru introducerea datelor

AutoLISP-ul pune la dispoziţia programatorilor un set de funcţii care
întrerup evaluarea unei expresii simbolice şi permit introducerea interactivă a
unor date, utilizând metode standard din AutoCAD.
Funcţiile din această categorie sunt de forma GETXXX. Majoritatea
utilizează un mesaj (şir de caractere) care este afişat înainte de preluarea datei.
Acesta poate să conţină următoarele caractere speciale:
\n pentru linie nouă (new-line);
\e pentru escape;
\r pentru return;
\t pentru tab;
\” pentru caracterul ghilimele (”), în interiorul mesajului;
\\ pentru caracterul backslash (\), în interiorul mesajului;
\nnn pentru caracterul al cărui cod octal (în baza 8 de numeraţie) este nnn.
Observaţie: Caracterele speciale vor fi scrise în mesaje cu caractere mici.
Funcţia GETINT
Sintaxă:
(GETINT [ <mesaj> ])
Această funcţie aşteaptă introducerea de la tastatură a unei valori întregi,
şi returnează valoarea citită. Valorile citite trebuie să se încadreze în
intervalul -32768..32767. Argumentul <mesaj> este opţional şi este afişat pe
ecran în momentul cererii de introducere a datei.
Funcţia nu acceptă să fie introdus de la tastatură, ca răspuns, decât un
întreg, în caz contrar afişează pe ecran mesajul Requires an integer value.
Exemple:
(setq J (getint))
(setq I (getint ”\nIntroduceţi întregul I=”))
;se afişează în zona prompter-ului Command: mesajul indicat, permiţând
introducerea unui întreg de la tastatură şi atribuirea acestuia simbolului I.
Funcţia GETREAL
Sintaxă:
(GETREAL [ <mesaj> ])
Funcţia getreal permite introducerea de la tastatură a unei valori reale şi
returnează valoarea citită. Mesajul este opţional, fiind afişat pe ecran în
momentul în care trebuie introdus numărul real.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

41

Funcţia nu acceptă să fie introdus de la tastatură, ca răspuns, decât un
întreg sau un real, în caz contrar afişează pe ecran mesajul Requires numeric
value.
Exemple:
(setq r1 (getreal))
(setq r2 (getreal ” \nIntroduceţi raza:”))
Funcţia GETSTRING
Sintaxă:
(GETSTRING [ <ind> ] [ <mesaj> ])
Funcţia getstring permite citirea de la tastatură a unui şir de caractere, şi
returnează valoarea. Dacă şirul este mai mare decât 132 de caractere atunci sunt
returnate numai primele 132 de caractere ale şirului. Dacă în şir apare caracterul
backslash (\) atunci acesta este convertit în două caractere de acelaşi fel (\\).
Acest lucru este foarte util la indicarea căilor şi a numelor de fişiere. În sintaxa
generală a funcţiei, apar doi parametrii opţionali <mesaj> şi <ind>. Dacă <ind>
apare şi este diferit de nil, atunci şirul introdus poate să conţină spaţii; şirul va fi
preluat în momentul apăsării tastei enter. Argumentul <mesaj> este un şir de
caractere opţional şi este afişat ca prompter.
Exemple:
(setq nume (getstring ”\nIntroduceţi numele:”))
(setq numep (getstring T ”\nIntroduceţi numele şi prenumele:”))
(setq s (getstring T "\nIntroduceţi numele fişierului: "))

Funcţia GETPOINT
Sintaxă:
(GETPOINT [ <pb> ] [ <mesaj> ])
Această funcţie permite citirea unui punct introdus printr-una din
metodele cunoscute în AutoCAD (de la tastară-coordonate absolute/relative
carteziene sau polare, punctare cu mouse-ul, moduri osnap, filtre) şi returnează
valoarea citită sub formă de listă. Punctul citit poate fi unul 2D sau 3D dar el va
fi întotdeauna returnat ca punct 3D în UCS-ul curent. Mesajul este opţional şi
dacă el există atunci este afişat în zona prompter-ului Command: la citirea
punctului. Parametrul opţional <pb> este un punct de bază reprezentat în UCSul curent ca punct 2D sau 3D. Dacă este indicat se desenează o linie elastică
(rubber-band) din acest punct până în punctul de intersecţie al firelor reticulare
(cursorului grafic).

Visual LISP/AutoLISP

42

Exemple:
(setq p (getpoint))
(setq p1 (getpoint ”\nIntroduceţi punctul P1:”))
(setq p2 (getpoint p1 ”\nIntroduceţi punctul P2:”))

Funcţia GETCORNER
Sintaxă:
(GETCORNER <pb> [ <mesaj> ])
Funcţia getcorner, ca şi getpoint, citeşte şi returnează un punct în UCS-ul
curent. Întotdeauna getcorner, care necesită un punct de bază ca argument,
generează un dreptunghi elastic cu primul colţ în <pb> şi un al doilea colţ în
punctul de intersecţie al firelor reticulare. Punctul de bază este exprimat conform
cu UCS-ul curent şi dacă el este indicat ca punct 3D, atunci coordonata Z este
ignorată fiind considerată egală cu elevaţia curentă.
Exemplu:
(setq p3 (getcorner p2 ”\nIntroduceţi punctul P3:”))
Funcţia GETDIST
Sintaxă:
(GETDIST [ <pb> ] [ <mesaj> ])
Funcţia permite utilizatorului să introducă un număr real, un punct sau
două puncte. Dacă se indică două puncte sau punct de bază la apelarea funcţiei şi
un al doilea punct, atunci Getdist returnează un număr real care este calculat ca
distanţă dintre puncte. Se poate specifica o distanţă introducând un real în
formatul curent al unităţilor, iar rezultatul returnat este unul de tip real chiar
dacă realul a fost indicat de exemplu în inches.
Dacă parametrii opţionali <pb> (punctul de bază) şi <mesaj> există,
atunci utilizatorul va trebui să indice, la afişarea mesajului, fie un real, fie cel de
al doilea punct. Între punctul de bază <pb> şi intersecţia firelor reticulare se
trasează vector elastic (rubber-band).
Dacă parametrul opţional <pb> lipseşte şi se doreşte definirea realului ca
distanţă între două puncte, atunci mesajul este afişat la cererea primului punct,
pentru al doilea punct va fi generat automat mesajul ”Second point:”.
Punctul de bază este exprimat în UCS-ul curent şi dacă el este indicat ca
punct 3D, atunci distanţa este calculată ca distanţă 3D. Dar, dacă anterior a fost
apelată funcţia initget cu bitul 64 setat, atunci getdist va ignora coordonata Z la
calculul distanţei, obţinându-se în acest caz distanţa 2D.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

43

Exemple:
(setq d (getdist))
(setq d1 (getdist p2 ”\nIntroduceţi raza cercului:”))
(setq d2 (getdist p2))
(setq d3 (getdist ”\nIntroduceţi raza cercului:”))

Funcţia GETANGLE
Sintaxă:
(GETANGLE [ <pb> ] [ <mesaj> ])
Funcţia permite citirea (introducerea) unui unghi de la tastatură sau dat cu
ajutorul mouse-ului şi returnează valoarea citită. Unghiul introdus de la tastatură
va fi indicat în formatul curent de reprezentare a unghiurilor, iar unghiul returnat
este exprimat în radiani respectând planul de construcţie curent (planul XOY al
UCS-ului curent). Această funcţie returnează întotdeauna unghiul în radiani
chiar dacă în AutoCAD unităţile curente pentru unghiuri nu sunt radiani.
Getangle ţine cont de direcţia curentă a unghiului de zero şi sensul pozitiv curent
de măsurare a unghiurilor.
Argumentul <mesaj> este un şir de caractere opţional care este afişat la
preluarea unghiului, iar <pb> este un punct de bază reprezentat ca punct 2D în
UCS-ul curent. Dacă punctul de bază lipseşte atunci se pot preciza două puncte,
trasându-se linie elastică între puncte.
Exemple:
(setq unghi1 (getangle))
(setq unghi2 (getangle ”\nIntroduceti unghiul 2:”))
(setq p1 (getpoint ”\nIntroduceti punctul P1:”))
(setq unghi3 (getangle p1 ”\nIntroduceti unghiul 3:”))
Funcţia GETORIENT
Sintaxă:
(GETORIENT [ <pb> ] [ <mesaj> ])
Funcţia getorient lucrează ca şi getangle, dar nu ţine cont de direcţia
curentă a unghiului de zero, unghiul va rezulta prin calculul relativ la direcţia
unghiului de 0 standard (ora 3 sau Est) şi sensul trigonometric de măsurare a
unghiului.
Funcţia GETVAR
Sintaxă:
(GETVAR <nume_variabilă>)

Visual LISP/AutoLISP

44

Returnează valoarea unei variabile de sistem AutoCAD, indicată ca
argument sub forma unui şir de caractere.
Exemple:
(getvar ”DIMASZ”)→ 3
(getvar ”CMDECHO”)→ 1
Funcţia SETVAR
Sintaxă:
(SETVAR <nume_variabilă> <valoare>)
Setează variabila de sistem AutoCAD indicată prin nume, ca un şir de
caractere, la valoarea dată ca argument.
Exemple:
(setvar ”DIMASZ” 5)→ 5
(setvar ”CMDECHO” old_cmdecho)→0
Funcţia GETENV
Sintaxă:
(GETENV <nume_variabilă>)
Funcţia returnează setarea curentă a unei variabile ambientale (de sistem
de operare) sub forma unui şir de caractere. Argumentul funcţiei este de
asemenea un şir de caractere.
Exemple:

(getenv ”ACAD”) → ”/acad/support”
(getenv ”INEXSIT”) → nil

Funcţia INITGET
Sintaxă:
(INITGET [ <mod> ] [ <cuvinte_cheie> ])
Această funcţie stabileşte diverse opţiuni pentru funcţiile getxxx
(exceptând funcţiile getstring şi getvar) limitând valorile introduse de utilizator.
Initget returnează întotdeauna nil şi este valabilă numai pentru următoarea
funcţie din categoria getxxx. Argumentul opţional <mod> poate să aibă
următoarele valori întregi:
1 = nu permite introducerea nulă (enter), forţând introducerea unei
valori valide;

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

45

2 = nu permite introducerea valorii egale cu zero;
4 = nu permite introducerea valorilor negative;
8 = nu verifică limitele, chiar dacă sunt setate pe ”on”;
16= nu este utilizat;
32= utilizează linii punctate pentru rubber-band;
64= ignoră coordonata Z pentru puncte 3D (numai pentru getdist).
Observaţie: Pentru argumentul <mod> se pot utiliza valori cumulate, cum ar fi
3 (rezultată din 1+2), 7 (rezultată din 1+2+4) etc. Efectul obţinut în acest caz, va
însuma efectele modurilor de bază.
Dacă utilizatorul nu introduce valori conforme cu modurile date de
programator cu ajutorul funcţiei initget, atunci primeşte mesaje de avertizare pe
ecran, putând reintroduce valori corecte. De exemplu, raza unui cerc nu trebuie
să fie negativă sau zero. Utilizatorul nu trebuie lăsat să iasă din funcţia getreal
cu apăsarea numai a tastei enter, deoarece în acest caz, funcţia returnează nil şi
nu poate fi acceptată această valoare ca rază. În acest caz expresiile simbolice
sunt:
(initget (+ 1 2 4))
(setq raza (getreal ”\nIntroduceti raza cercului:”))
sau
(setq p1 (getpoint ”\nIntroduceti centrul cercului:”))
(initget (+ 1 2 4))
(setq raza (getdist p1 ”\nIntroduceti raza cercului:”))
Valorile modurilor din sintaxa lui initget, acţionează pe funcţiile
AutoLISP conform tabelului 2.2.
Tabelul 2.2
Funcţia
1
;
;
;
;
;
;
;
;

Modurile funcţiei INITGET
2
4
8
32
;
;
;
;
;
;
;
;
;
;
;
;
;
;
;

64

GETINT
GETREAL
;
GETDIST
GETANGLE
GETORIENT
GETPOINT
GETCORNER
GETKWORD
GETSTRING
GETVAR
Argumentul opţional <cuvinte_cheie> este reprezentat sub forma unui şir
de caractere în care cuvintele cheie sunt separate de spaţii. Forma generală este:

46

Visual LISP/AutoLISP

”cheie1 [ ,ABREV1 ] cheie2 [ ,ABREV2 ] ..... cheien [ ,ABREVN ]”
în care parametrii opţionali ABREV1 , ABREV2 , ......... ABREVN reprezintă
abrevierile cuvintelor cheie (acestea vor fi scrise cu majuscule). O altă
modalitate de precizare a abrevierilor constă în scrierea acestora cu majuscule în
cuvântul cheie (restul caracterelor vor fi minuscule). Cuvintele cheie sunt citite
cu ajutorul funcţiei getkword.
Următoarele exemple prezintă cele două modalităţi de indicare a
cuvintelor cheie:
”LType LAyer eXit”
”LTYPE,LT LAYER,LA EXIT,X”
Utilizatorul poate să tasteze pentru primul cuvânt cheie ltype, ltyp, lty sau lt, dar
l este insuficient deoarece există confuzie cu cheia layer. În acest ultim caz,
sistemul va solicita din nou un răspuns corect deoarece anteriorul a fost
ambiguu. Pentru ultimul cuvânt cheie se tastează doar x.
Observaţii:
1. Modurile şi cuvintele cheie stabilite de funcţia initget sunt valabile numai
pentru următoarea funcţie getxxx după care acestea sunt automat anulate. Dacă
se doreşte activarea aceloraşi moduri şi cuvinte cheie, trebuie repetată expresia
simbolică aferentă.
2. Cuvintele cheie se utilizează de regulă atunci când se doreşte selectarea unei
opţiuni dintr-o listă de variante posibile.

Funcţia GETKWORD
Sintaxă:
(GETKWORD [ <mesaj> ])
Funcţia getkword este utilizată pentru introducerea de la tastatură a unui
cuvânt cheie şi returnează cuvântul citit sub forma unui şir de caractere.
Răspunsul nul, rezultat în urma apăsării doar a tastei enter, are ca efect
returnarea atomului nil. Tot nil este returnat şi în cazul în care nu este stabilită
lista de cuvinte cheie prin apelul funcţiei initget.
Dacă nu se introduce un cuvânt cheie valid, funcţia afişează mesajul Invalid
option keyword.
Exemple:
1. (initget 1 ”DA,D NU,N”)
;setează cuvintele cheie Da şi Nu fără a permite apăsarea numai a tastei
Enter
(setq optiune (getkword ”\nContinuaţi? Da/Nu:”))
;citeşte unul din cuvintele cheie stabilite anterior
2. (initget 1 ”LType LAyer eXit”)

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

47

;setează cuvintele cheie LType, LAyer şi eXit fără a permite apăsarea
;numai a tastei Enter
(setq optiune (getkword ”\Optiune LType/ LAyer/eXit :”))
;citeşte unul din cuvintele cheie stabilite anterior
3. (initget ”LType LAyer eXit”)
;setează cuvintele cheie LType, LAyer şi eXit
(setq optiune (getkword ”\Optiune LType/ LAyer/<eXit> :”))
;citeşte unul din cuvintele cheie stabilite anterior sau nil
(if (not optiune) (setq optiune ”eXit”))
;dacă opţiunea este nil atunci s-a ales opţiunea implicită care este eXit
Observaţie: Ultimul exemplu prezintă care sunt expresiile simbolice ce
realizează preluarea unei opţiuni implicite.
Exemplu de parametrizare cu variabile: Următoarea secvenţă de program
generează modelul 3D din figura 2.12 parametrizat cu simboluri variabile.
Semnificaţia simbolurilor este aceeaşi ca şi în exemplul de la subcapitolul 2.7.
(initget 1)
; nu permite introducere nulă (apăsarea doar a tastei enter)
(setq p1 (getpoint "\nPunctul de baza P1:"))
;citeşte punctul de bază
(initget (+ 1 2 4))
; nu permite introducere nulă sau un număr ≤ 0
(setq lx (getdist p1 "\n Cota lx:"))
; citeşte cota lx (lungimea pe axa x)
(initget (+ 1 2 4))
; nu permite introducere nulă sau un număr ≤ 0
(setq ly (getdist p1 "\n Cota ly:"))
;citeşte cota ly (lungimea pe axa y)
(initget (+ 1 2 4))
; nu permite introducere nulă sau un număr ≤ 0
(setq lz (getdist p1 "\n Cota lz:"))
;citeşte cota lz (lungimea pe axa z)
(initget (+ 1 2 4))
; nu permite introducere nulă sau un număr ≤ 0
(setq r (getdist p1 "\n Raza r:")
u (getangle p1 "\n Unghiul de extrudare u:")
u (/(* 180 u) pi)
) ;citeşte raza de racordare, unghiul de extrudare şi îl converteşte în grade
(setq p3 (list (+ (car p1) lx) (+ (cadr p1) ly))
p2 (list (car p3) (cadr p1))
p4 (list (car p1) (cadr p3))
); se calculează punctele caracteristice poliliniei
(command "pline" p1 p2 p3 p4 "c")

Visual LISP/AutoLISP

48

; se trasează polilinia
(command "fillet" "t" "t" "r" r
"fillet" "p" "l")
;se setează raza de racordare şi apoi se racordează polilinia
(command "extrude" "l" "" lz u)
; se extrudează polilinia
(command "vpoint" "1,1,1")
;se setează convenabil direcţia de privire
(command "hide")
;se ascund liniile invizibile
2.9 Funcţii de calcul geometric

Funcţiile din această categorie sunt utilizate pentru calcularea anumitor
parametri din cadrul unui desen parametrizat, necesari la adăugarea ulterioară a
unor noi entităţi.
Funcţia DISTANCE
Sintaxă:
(DISTANCE <pct1> <pct2>)
Această funcţie returnează distanţa 3D dintre punctele <pct1> şi <pct2>.
Exemplu:
(setq P1 (getpoint ”\nIntroduceţi P1:”)
P2 (getpoint ”\nIntroduceţi P2:”)
)
(setq d (distance p1 p2))
Dacă unul din cele două puncte are două coordonate (este un punct 2D)
atunci funcţia distance returnează distanţa 2D dintre cele două puncte altfel
returnează distanţa 3D.
Funcţia INTERS
Sintaxă:
(INTERS <pct1> < pct2> <pct3> <pct4> [ <ind> ])
Funcţia inters examinează dacă două linii, determinate de câte două
perechi de puncte, se intersectează şi returnează punctul de intersecţie sau nil
dacă ele nu se intersectează. Argumentele <pct1> şi <pct2> sunt punctele ce
delimitează primul segment, iar <pct3> şi <pct4> cel de al doilea segment.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

49

Toate punctele sunt exprimate relativ la UCS-ul curent. Dacă ele sunt
puncte 3D atunci se returnează intersecţia 3D iar dacă un punct este 2D atunci
liniile sunt proiectate în planul curent de lucru şi se va returna intersecţia 2D.
Parametrul opţional <ind> dacă există şi este nil atunci liniile definite de
cele 4 puncte sunt considerate de lungime infinită (drepte).
Exemple:
(setq p1 ’(1.0 1.0) p2 ’(9.0 9.0))
(setq p3 ’(4.0 1.0) p4 ’(4.0 2.0))
(inters p1 p2 p3 p4)→ nil
(inters p1 p2 p3 p4 nil)→ (4.0 4.0)

Funcţia OSNAP
Sintaxă:
(OSNAP <pct> <mod>)
Funcţia osnap returnează un punct 3D în urma aplicării modurilor osnap,
indicate în argumentul <mod> sub forma unui şir de caractere, pe o entitate care
trece prin punctul <pct>.
În argumentul <mod> se indică între ghilimele, eventual separate de
virgulă unul sau mai multe moduri OSNAP. Dacă punctul <pct> nu este plasat
pe o entitate atunci funcţia osnap returnează nil.
Exemple:
(setq p1 (getpoint ”\nIntroduceti un punct de pe o entitate:”))
(setq p2 (osnap p1 ”mid”))
(setq p4 (osnap p1 ”mid, end, centre”))

Funcţia POLAR
Sintaxă:
(POLAR <pct> <unghi> <distanta>)
Polar returnează un punct dispus la un anumit <unghi> şi <distanţă> faţă
de punctul <pct>. Unghiul este dat în radiani şi este măsurat în sens
trigonometric faţă de axa OX a UCS-ului curent. Chiar dacă <pct> este un punct
3D, întotdeauna este respectat planul de construcţie curent.
Exemplu:

(polar ’(1 1 3.5) 0.783398 1.414214) → (2.0 2.0 3.5)

Visual LISP/AutoLISP

50

Funcţia ANGLE
Sintaxă:
(ANGLE <pct1> <pct2>)
Angle returnează unghiul format de linia determinată de punctele <pct1> şi
<pct2> din planul de construcţie cu axa OX a UCS-ului curent. Unghiul este
returnat în radiani şi este măsurat în sens trigonometric. Dacă punctele sunt
reprezentate cu 3 coordonate, atunci acestea sunt proiectate în planul XOY al
UCS-ului curent.
Exemple:
(angle ’(1.0 1.0) ’(1.0 4.0)) → 1.5708
(angle ’(6.0 2.3) ’(2.0 2.3))→ 3.14159

2.10 Definirea noilor funcţii AutoLISP

În AutoLISP, spre deosebire de alte limbaje de programare, programatorii
pot defini numai subprograme de tip funcţie. Noile funcţii definite completează
setul de subrutine (funcţii) predefinite. Acestea pot fi definite cu ajutorul funcţiei
defun (DEfine FUNction).
Funcţia DEFUN
Sintaxă:

™
™
™
™

(DEFUN <nume_functie> ([ pf1 ...pfn ] [/ pl1 ...p1k ])
<expr1>
[ <expr2>
.....
<exprm> ]
)
În sintaxa funcţiei defun apar următoarele elemente:
<nume_functie> identifică numele funcţiei definite;
pf1 ... pfn reprezintă lista parametrilor formali;
pl1 ... plk este lista parametrilor locali;
<expr1> ... <exprm> sunt expresii simbolice care formează corpul funcţiei.

După cum se poate observa, sintaxa lui defun este puţin diferită de a
celorlalte funcţii prezentate până acum. Funcţia are două argumente obligatorii

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

51

(numele funcţiei şi o expresie simbolică care este corpul funcţiei) şi trei
argumente opţionale (lista de parametrii formali, lista de parametrii locali şi cele
m-1 expresii simbolice din corpul funcţiei). În cazul în care lipsesc atât
parametrii locali cât şi cei formali atunci se va indica lista vidă ( ) în locul lor.
Defun returnează întotdeauna numele funcţiei definite.
Se observă că parametrii formali sunt separaţi de cei locali prin
intermediul caracterului slash (/). Foarte important de reţinut este faptul că
înainte şi după slash se lasă cel puţin un spaţiu, în caz contrar, toţi parametrii din
listă vor fi consideraţi ca fiind formali.
Privitor la numele funcţiei, este important de reţinut că acesta trebuie să
fie diferit de numele funcţiilor şi a simbolurilor predefinite, deoarece în acest fel
se evită modificarea semnificaţiilor iniţiale a subrutinelor standard. În cazul
modificării, acestea rămân inaccesibile până la reiniţializarea AutoLISP-ului, de
exemplu începerea unui nou desen.
O funcţie definită de programator se apelează ca oricare altă funcţie
AutoLISP şi anume:
(nume_functie pa1 ... pan)

în care pa1 ... pan sunt parametri actuali. Legătura dintre parametrii actuali şi cei
formali se realizează prin locul ocupat de aceştia în cele două liste. Parametrii de
pe acelaşi loc trebuie să fie de acelaşi tip, în caz contrar se afişează un mesaj de
eroare. Numărul de parametri formali trebuie să fie egal cu numărul de parametri
actuali, în caz contrar la apelarea funcţiei se afişează un mesaj de eroare.
După apelarea unei funcţii, va fi returnată valoarea ultimei expresii
evaluate în corpul funcţiei.
Observaţie: Funcţiile noi definite în versiunile de AutoLISP pentru
AutoCAD2000 sau 2002, sunt memorate ca şi subrutine (subprograme) definite
de utilizator (USUBR sau SUBR). În versiunile anterioare de AutoLISP,
funcţiile definite de programator sunt memorate sub forma unor liste. Din
motive de compatibilitate între diversele versiuni de AutoCAD, au fost definite
în AutoCAD2000/2002, noile funcţii AutoLISP:
™ defun-q pentru definirea funcţiei şi memorarea acesteia sub forma unei
liste (are aceeaşi sintaxă ca şi defun);
™ defun-q-lis-ref pentru afişarea structurii funcţiei definite.
Exemple:

52

Visual LISP/AutoLISP

1. Să se definească o funcţie AutoLISP care să permită calcularea
x+y
expresiei: S =
⋅ ( x − y) . Funcţia va avea doi parametrii formali x, y şi nici
x⋅y
un parametru local.
(defun s1 (x y)
(/ (* (+ x y) (- x y)) (* x y))
)
Funcţia se apelează fie utilizând expresia (s1 23.0 5), fie (s1 t v) dacă t şi
v sunt simboluri de tip întreg sau real, dar cel puţin unul de tip real. Dacă atât t
cât şi v sunt întregi atunci se efectuează operaţiile de împărţire şi înmulţire cu
întregi, obţinându-se ca rezultat un întreg. În cazul în care se doreşte preluarea
valorii returnate de funcţia definită, atunci aceasta se apelează astfel:

(setq val (s1 23.0 5)) sau (setq val (s1 t v))
2. Să se calculeze aceeaşi relaţie, dar utilizând o funcţie cu un parametru
formal şi unul local.

(defun s2 (x / y)
(setq y (getreal ”\nIntroduceti y:”))
(/ (* (+ x y) (- x y)) (* x y))
)
Funcţia se apelează astfel:
(s2 20) sau (s2 t);
(setq val (s2 20)) sau (setq val (s2 t))
3. Să se definească o funcţie AutoLISP care să traseze un cerc, după ce în
prealabil utilizatorul a introdus centrul şi raza cercului.

(defun cerc (/ centru raza)
(initget 1)
(setq centru (getpoint ”\nIntroduceti centrul cercului”))
(initget (+ 1 2 4))
(setq raza (getdist centru ”\nIntroduceti raza cercului:”))
(command ”circle” centru raza)
(prin1) ;pentru inhibarea valorii returnate la apelarea funcţiei
)
Funcţia definită se apelează cu ajutorul expresiei simbolice (cerc).
După cum se observă din ultimul exemplu, o funcţie definită de
programator poate apela în cadrul corpului ei, comenzi AutoCAD prin

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

53

intermediul funcţiei command. Funcţia definită pare a fi o nouă comandă
AutoCAD, diferă doar modul de apelare (se apelează între paranteze rotunde ca
orice funcţie AutoLISP). Acest impediment este rezolvat dacă la definirea unei
noi funcţii în faţa numelui se specifică secvenţa de caractere ”C:”. În acest fel se
defineşte complet o nouă comandă AutoCAD, care se apelează din zona
prompter-ului Command: al editorului de desenare, prin tastarea numelui
funcţiei. Noua comandă este tratată ca orice comandă internă a AutoCAD-ului.
În consecinţă, pentru a defini o nouă comandă AutoCAD, se utilizează în sintaxă
ca nume al funcţiei definite C:XXX, unde XXX este numele noii comenzi
AutoCAD.
Observaţii:
1. Dacă se doreşte apelarea din AutoLISP, sau în fereastra Visual LISP Console
a mediului VLISP, a unei funcţii de tip comandă AutoCAD (definită de
programator), atunci va fi utilizată expresia simbolică (c:nume_functie). Se
observă că nu este apelată prin intermediul funcţiei predefinită command.
2. O funcţie care defineşte o nouă comandă AutoCAD poate fi apelată în mod
transparent (pe alte promptere decât Command: prin specificarea numelui
comenzii respective precedat de caracterul apostrof, de exemplu ’XXX) dacă
aceasta nu apelează funcţia AutoLISP command.

Exemple:
1. Să se definească o nouă comandă AutoCAD care să permită trasarea
unui triunghi oarecare, solicitându-se utilizatorului cele trei puncte care
materializează vârfurile acestuia.
(defun C:triunghi (/ p1 p2 p3)
(initget 1)
(setq p1 (getpoint ”\n Introduceti p1:”))
(initget 1)
(setq p2 (getpoint p1 ”\n Introduceti p2:”))
(initget 1)
(setq p3 (getpoint p2 ”\n Introduceti p3:”))
(command ”line” p1 p2 p3 ”c”)
(prin1)
)
Funcţia se apelează ca orice comandă standard a AutoCAD-ului, prin
tastarea numelui triunghi în zona prompter-ului Command: .
2. Să se definească o nouă comandă AutoCAD care să permită generarea
modelului 3D din figura 2.12 parametrizat cu simboluri variabile. Semnificaţia
simbolurilor este aceeaşi ca şi în exemplul de la subcapitolul 2.7. Noua comandă
AutoCAD trebuie să aibă ecoul inhibat (nu sunt afişate pe ecran comenzile
AutoCAD apelate din program) şi trebuie să funcţioneze corect, atunci când sunt
moduri OSNAP curent setate.

54

Visual LISP/AutoLISP

(defun c:model3d (/ p1 p2 p3 p4 lx ly lz r u cmd osn)
(setq cmd (getvar "cmdecho")) ; se preia valoarea variabilei cmdecho
(setvar "cmdecho" 0) ; se inhibă ecoul
(setq osn (getvar "osmode")) ;se preia valoarea variabilei osmode
(setvar "osmode" 0) ; se inhibă modurile OSNAP curent setate
(initget 1) ; nu permite introducere nulă (apăsarea doar a tastei enter)
(setq p1 (getpoint "\nPunctul de baza P1:")) ;citeşte punctul de bază
(initget (+ 1 2 4)) ; nu permite introducere nulă sau un număr ≤ 0
(setq lx (getdist p1 "\n Cota lx:")) ;citeşte cota lx (lungimea pe axa x)
(initget (+ 1 2 4)) ; nu permite introducere nulă sau un număr ≤ 0
(setq ly (getdist p1 "\n Cota ly:")) ;citeşte cota ly (lungimea pe axa y)
(initget (+ 1 2 4)) ; nu permite introducere nulă sau un număr ≤ 0
(setq lz (getdist p1 "\n Cota lz:")) ;citeşte cota lz (lungimea pe axa z)
(initget (+ 1 2 4)) ; nu permite introducere nulă sau un număr ≤ 0
(setq r (getdist p1 "\n Raza r:") ;citeşte raza de racordare
u (getangle p1 "\n Unghiul de extrudare u:")
u (/(* 180 u) pi)
) ;citeşte unghiul de extrudare şi îl converteşte în grade
(setq p3 (list (+ (car p1) lx) (+ (cadr p1) ly))
p2 (list (car p3) (cadr p1))
p4 (list (car p1) (cadr p3))
); se calculează punctele caracteristice poliliniei ce urmează a fi racordată şi
apoi extrudată
(command "pline" p1 p2 p3 p4 "c") ; se trasează polilinia
(command "fillet" "r" r
"fillet" "p" "l")
;se setează raza de racordare şi apoi se racordează polilinia
(command "extrude" "l" "" lz u) ; se extrudează polilinia
(command "vpoint" "1,1,1") ;se setează convenabil direcţia de privire
(command "hide") ;se ascund liniile invizibile
(setvar "cmdecho" cmd) ; se readuce variabila cmdecho pe valoare iniţială
(setvar "osmode" osn) ; se readuce variabila osmode pe valoare iniţială
(prin1) ; se inhibă valoarea returnată de funcţie
)
Posibilitatea adăugării unor noi comenzi AutoCAD, cu ajutorul funcţiei
defun, se constituie într-o facilitate foarte importantă oferită de AutoLISP.
Funcţiile pot fi stocate în fişiere care pot fi oricând încărcate în AutoCAD şi
lansate în execuţie. Încărcarea fişierelor AutoLISP se realizează cu ajutorul
funcţiei load, descrisă în acest subcapitol.
Dacă pe disc există fişierul acad.lsp, AutoCAD-ul îl încarcă automat de
fiecare dată, la începutul fiecărei sesiuni de lucru. Se poate utiliza această

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

55

facilitate pentru a crea o colecţie de funcţii utilitare care sunt întotdeauna la
dispoziţia utilizatorului.
Pentru ca imediat după intrarea în editorul de desenare al AutoCAD-ului,
să fie executate şi anumite acţiuni specifice, prin lansarea automată în execuţie a
anumitor funcţii, fişierul acad.lsp trebuie să aibă definită o funcţie specială
denumită S::STARTUP. Această funcţie nu are parametrii formali sau actuali şi
de regulă, este definită cu defun-q pentru a putea adăuga oricând cu funcţia
append cod sursă. Prefixul S:: trebuie considerat de către programatori nume
rezervat.
Funcţia LOAD
Sintaxă:
(LOAD <nume-fişier> [ <mesaj> ])
Funcţia load încarcă un fişier care are, în ordine, una din extensiile VLX,
FAS, LSP. Dacă se încarcă un fişier AutoLISP (cu extensia LSP) atunci citirea
se face secvenţial, pe măsură ce se citesc expresii, acestea sunt evaluate.
Valoarea returnată de funcţie este identică cu valoarea ultimei expresii evaluate.
Funcţia are un singur argument obligatoriu de tip şir de caractere care
desemnează numele fişierului fără extensie (deoarece extensia implicită este
LSP) ce trebuie încărcat. Al doilea argument de tip atom este opţional, şi dacă
este indicat, atunci în cazul încărcării fără succes a unui fişier, se va afişa
valoarea acestuia în locul mesajului de eroare.
De regulă funcţia load este utilizată pentru încărcarea fişierelor din
programe AutoLISP.
Exemple:
(load ”ex1”)
(load ”a:\\work\\desen”)
(load ”/work/desene/inexist” ”Eroare la incarcare”)
Observaţie: Funcţia AutoLISP load este diferită de comanda AutoCAD LOAD.
La apelarea funcţiei load, AutoLISP-ul caută fişierul menţionat, mai întâi
în subdirectorul curent şi apoi în celelalte subdirectoare pentru care s-au definit
în AutoCAD căi de căutare suplimentare prin variabile de sistem (vezi funcţia
getenv).
Dacă AutoLISP-ul furnizează un mesaj de eroare în timpul încărcării unui
fişier, va trebui editat fişierul şi depanat programul. Cele mai multe mesaje
indică erori tipice cum ar fi: tastarea eronată a numelor de funcţii sau simboluri,
tip sau număr de argumente eronat în apelul funcţiilor, paranteze neînchise,
ghilimele neînchise. Cele mai frecvente mesaje de eroare apărute la execuţia
funcţiei load sunt prezentate în tabelul 2.3

Visual LISP/AutoLISP

56

Tabelul 2.3
Mesaje de eroare
LOAD failed ”Nume-fişier”
extra right paren on input
malformed string on input
malformed list on input

Explicaţie
Numele invocat de funcţia load nu
poate fi găsit, sau utilizatorul nu are
acces pentru citirea fişierului.
Au fost întâlnite prea multe paranteze
dreapta (închise)
Mesajul se datorează neînchiderii
unor ghilimele.
S-a citit o listă incompletă. De obicei
cauza
este
neînchiderea
unor
paranteze.

Fig. 2.13 Fereastra prin care se gestionează aplicaţiile încărcate în AutoCAD.
De reţinut este faptul că în versiunile mai noi de AutoCAD (2000, 2002),
pentru încărcarea unei aplicaţii (în particular realizată în AutoLISP) se lansează

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

57

în execuţie comanda Load Application din submeniul Tools. Pe ecran se prezintă
fereastra din figura 2.13 prin care se gestionează aplicaţiile încărcate.
Pot fi încărcate în AutoCAD următoarele tipuri de aplicaţii: salvate în
fişiere sursă LISP (LSP), compilate în fişiere FAS, independente (VLX),
ObjectARX (ARX) şi VisualBasic.
Aplicaţiile AutoLISP pot fi încărcate şi din mediul VLISP. Modalităţile de
încărcare au fost prezentate în capitolul 1 al acestei lucrări.

2.11 Funcţii condiţionale
În orice limbaj de programare sunt puse la dispoziţia programatorului
modalităţi de ramificare a programelor. Programele AutoLISP sunt ramificate pe
baza unor expresii test. Expresiile test sunt acele expresii simbolice care pot să
returneze una din valorile: true (adevărat) sau false (fals). Ramificarea poate fi
simplă sau multiplă, existând câte o funcţie predefinită pentru fiecare variantă: if
şi respectiv cond). Cu ajutorul celor două funcţii se testează una sau mai multe
expresii simbolice, iar programul va urma ramificaţia adecvată în concordanţă
cu rezultatul testării.

2.11.1 Funcţii relaţionale şi de test. Egalităţi şi teste logice
În AutoLISP simbolul predefinit T este echivalent cu true (adevărat), iar
atomul nil este echivalent cu false (fals).
Dacă o expresie AutoLISP, din cadrul unei funcţii condiţionale,
returnează nil (false), atunci va fi parcursă ramura de fals.
Spre deosebire de alte limbaje de programare, dacă în urma evaluării unei
expresii se returnează altceva decât nil, expresia este echivalentă cu T sau true
(adevărat). Dacă o expresie test este T, atunci se va continua parcurgerea
programului pe ramura de true (adevărat). T şi nil se exclud prin definiţie; dacă o
expresie este evaluată prin T atunci ea nu poate fi nil, şi reciproc. Funcţiile ce
vor fi prezentate în continuare sunt utilizate cu precădere în expresii test.
Funcţia =
Sintaxă:
(= <atom1> [ <atom2> ..... <atomn> ])
Aceasta este funcţia relaţională de egalitate. Returnează T dacă toate
argumentele, de tip atom, sunt valoric egale, şi nil în caz contrar. Această funcţie
se utilizează pentru atomii numerici şi şiruri de caractere. Dacă funcţia are un
singur argument se returnează T.

58

Exemple:

Visual LISP/AutoLISP

(= 1 1.0)→T
(= 8 6.23)→ nil
(= 1.2 1.2 1.2 1.2)→T
(= 3.22 3.21 3.22)→ nil
(= ”AutoLISP” ”AutoCAD”)→ nil
(= ”Auto” ”Auto”)→T
(= ”auto” ”Auto”)→ nil
(= 10) →T

Funcţia /=
Sintaxă:
(/= <atom1> [ <atom2> ..... <atomn> ])
Aceasta este funcţia relaţională de neegalitate (diferit). Returnează T dacă
nu există două argumente succesive, de tip atom, valoric diferite, sau nil în cazul
în care cel puţin două argumente succesive sunt egale. Şi această funcţie se
utilizează pentru atomii numerici şi şiruri de caractere. Dacă funcţia are un
singur argument se returnează T.

Exemple:

(/= 1 1.0)→nil
(/= 8 6.23)→T
(/= 1.2 1.2 1.2 1.2)→nil
(/= 1.2 10 1.2 20)→T
(/= 12 10 12 12)→nil
(/= 3.22 3.21 3.22)→T
(/= ”AutoLISP” ”AutoCAD”)→T
(/= ”Auto” ”Auto”)→nil
(/= ”a” ”A”)→ T
(/= 10) →T

Funcţia <
Sintaxă:
(< <atom1> [ <atom2> ..... <atomn> ])
Funcţia relaţională ”<” returnează T dacă toate argumentele (de tip atom)
respectă valoric relaţia cerută (şir strict crescător), sau nil în caz contrar. În
cazul existenţei mai multor argumente se compară atomul curent cu cel din
dreapta sa. Această funcţie se utilizează pentru atomii numerici şi şiruri de
caractere. Dacă funcţia are un singur argument atunci este returnat T.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

Exemple:

59

(< 10 12.0)→T
(< 8 6.23 89)→nil
(< 1.2 2.2 5.2 12)→T
(< ”A” ”D”)→T
(< ”AutoLISP”) →T

Funcţia <=
Sintaxă:
(<= <atom1> [ <atom2> ..... <atomn> ])
Funcţia relaţională ”<=” returnează T dacă toate argumentele (de tip
atom) respectă valoric relaţia cerută (şir crescător), sau nil în caz contrar. În
cazul existenţei mai multor argumente, se compară atomul curent cu cel din
dreapta sa. Dacă funcţia are un singur argument atunci se returnează T.

Exemple:

(<= 10 12.0)→T
(<= 8 23.23 89)→T
(<= 1.2 2.2 -1.2 12)→nil
(<= ”A” ”A”)→T
(<= 12)→T

Funcţia >
Sintaxă:
(> <atom1> [ <atom2> ..... <atomn> ])
Funcţia relaţională ”>” returnează T dacă toate argumentele respectă
valoric relaţia cerută (şir strict descrescător), sau nil în caz contrar. În cazul
existenţei mai multor argumente, se compară atomul curent cu cel din dreapta sa.
Şi această funcţie se utilizează pentru atomii numerici şi şiruri de caractere. Dacă
funcţia are un singur argument atunci se returnează T.
Exemple:
(> 10 12.0)→nil
(> 8 6.23 1.89)→T
(> 1.2 2.2 5.2 12)→nil
(> ”h” ”a”)→T
(> ”ha”)→T
Funcţia >=

60

Visual LISP/AutoLISP

Sintaxă:
(>= <atom1> [ <atom2> ..... <atomn> ])
Funcţia relaţională ”>=” returnează T dacă toate argumentele (de tip
atom) respectă valoric relaţia cerută (şir descrescător), sau nil în caz contrar. În
cazul existenţei mai multor argumente se compară atomul curent cu cel din
dreapta sa.
Dacă funcţia are un singur argument atunci se returnează T şi poate fi utilizată
pentru argumente de tip numeric/şir de caractere.

Exemple:

(>= 10 10.0)→T
(>= 8 23.23 89)→nil
(>= 1.2 1.2 1.2 1.2)→T
(>= ”A” ”A”)→T
(>= -5)→T

Funcţia EQ
Sintaxă:
(EQ <expr1> <expr2>)
Această funcţie determină dacă <expr1> şi <expr2> sunt identice, adică la
momentul curent cele două argumente au atribuite acelaşi obiect (de exemplu cu
ajutorul funcţiei setq). Eq returnează T dacă cele două expresii sunt identice, sau
nil în caz contrar. Este tipic utilizată pentru a determina dacă două liste sunt
identice.

Exemple:
Să considerăm următoarele atribuiri:
(setq l1 ’(a b c))
(setq l2 ’(a b c))
(setq l3 l2)
dacă utilizăm funcţia eq pe perechi de liste avem:
(eq l1 l3)→nil ;deoarece l1 şi l3 nu sunt perfect identice (au fost
obţinute prin metode diferite)
(eq l3 l2)→T ;deoarece argumentele l3 şi l2 referă aceeaşi listă
;s-a utilizat funcţia setq la obţinerea lui l3 din l2
Funcţia EQUAL
Sintaxă:
(EQUAL <expr1> <expr2> [ <eroare> ])

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

61

Funcţia equal determină dacă <expr1> şi <expr2> sunt egale, adică dacă
cele două argumente sunt evaluate la aceeaşi valoare în marja de eroare dată de
argumentul opţional <eroare>. Equal returnează T dacă cele două expresii sunt
egale, sau nil în caz contrar.

Exemple:
Dacă considerăm următoarele atribuiri:
(setq l1 ’(a b c))
(setq l2 ’(a b c))
(setq l3 l2)
utilizând funcţia equal pe liste avem:
(equal l1 l3)→T ;deoarece l1 şi l3 sunt evaluate la acelaşi obiect
(equal l3 l2)→T ;deoarece l2 şi l3 sunt exact aceleaşi liste
Dacă se compară de exemplu două numere reale (sau două liste de numere
reale, ca în cazul punctelor AutoCAD), care ar trebui să fie identice dar ele
diferă foarte puţin, datorită faptului că au fost obţinute prin metode diferite,
poate fi utilizată funcţia equal deoarece permite, conform sintaxei generale,
verificarea egalităţii într-o marjă de eroare stabilită de programator.

Exemple:
Dacă avem următoarele atribuiri:
(setq x 2.222222
y 2.222223)
în cazul utilizării funcţiei equal se obţine:
(equal y x)→nil
(equal y x 0.0000011)→T
(equal y x 0.000001)→nil
Observaţie: Este foarte important de înţeles diferenţele dintre funcţiile equal, eq
şi funcţia =, prezentate în acest subcapitol.
Funcţia ATOM
Sintaxă:
(ATOM <articol>)
Această funcţie returnează nil dacă <articol> este o listă şi T în caz
contrar. Argumentul funcţiei poate fi orice obiect AutoLISP. Funcţia se bazează
pe faptul că tot ce nu este listă este considerat atom.

Exemple:

62

Visual LISP/AutoLISP

Pentru atribuirile:
(setq lista ’(a b c)
l1 ’lista)
se obţine:
(atom ’lista)→T ;deoarece lista este considerată ca fiind simbol
(atom lista)→nil
;deoarece l1 memorează simbolul lista
(atom ’l1)→T
(atom l1)→T
(atom ’(a b c))→nil
(atom getpoint) →T
(atom nil)→ T
(atom ’())→ T
Ultimele două exemple, demonstrează faptul că simbolul nil poate fi atât
atom cât şi listă.
Funcţia LISTP
Sintaxă:
(LISTP <articol>)
Funcţia listp returnează T dacă <articol> este o listă sau nil în caz contrar.
Argumentul funcţiei poate fi o listă, un atom sau o expresie.
Exemple:
(listp ’(1 2 3 4 5))→T
(listp 1.23)→nil
;deoarece x este simbol
(listp ’x)→nil
(listp nil)→T
;deoarece nil este atât atom cât şi listă
(listp initget) →nil
(listp (setq a '(1 1))) →T
;deoarece expresia simbolică argument este caz particular de listă
Funcţia BOUNDP
Sintaxă:
(BOUNDP <simbol>)
Funcţia returnează T dacă <simbol> are o valoare atribuită. Dacă nici o
valoare nu este atribuită argumentului, sau îi este atribuit atomul nil, atunci
funcţia returnează nil.
Exemple:
(setq x 2 y nil)
(boundp ’x)→T

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

63

(boundp ’y)→nil
Funcţia NULL
Sintaxă:
(NULL <articol>)
Funcţia null returnează T dacă <articol> este legat la nil, iar în caz
contrar returnează nil. Argumentul notat cu <articol> este un simbol sau o
expresie AutoLISP.

Exemple:
Pentru atribuirile:
(setq x 243
s ”AutoLISP”
y nil)
în urma aplicării funcţiei null se poate scrie:
(null y)→T
(null x)→nil
(null s)→nil
(null ’())→T
(null 20) →nil
Funcţia MINUSP
Sintaxă:
(MINUSP <nr>)
Această funcţie returnează T dacă <nr> este un real sau întreg evaluat la o
valoare negativă, în caz contrar returnează nil.

Exemple:

(minusp -1.1)→T
(minusp 1110.1)→nil
(minusp -45.671)→T

Funcţia NUMBERP
Sintaxă:
(NUMBERP <articol>)

Visual LISP/AutoLISP

64

Funcţia returnează T dacă <articol> este un real sau un întreg, iar în caz
contrar nil. Argumentul notat cu <articol> este un simbol sau o expresie.

Exemple:
Pentru atribuirile:
(setq x 243
s ”AutoLISP”
y ’x)
se obţin următoarele rezultate:
(numberp 23)→T
(numberp 57.35)→T
(numberp x)→T
(numberp y)→nil
(numberp s)→nil
(numberp (eval y))→T
Funcţia ZEROP
Sintaxă:
(ZEROP <nr>)
Zerop returnează T dacă <nr> este un real sau un întreg evaluat la
valoarea zero, iar în caz contrar nil. Funcţia nu este definită pentru alte tipuri de
date.

Exemple:

(zerop 0)→T
(zerop 0.04)→nil
(zerop 100)→nil
(zerop 0.0)→T

2.11.2 Funcţii pentru formarea condiţiilor compuse
Funcţia NOT
Sintaxă:
(NOT <expr>)

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

65

Funcţia not returnează T dacă expresia <expr> este evaluată prin nil, iar
în caz contrar nil. Funcţia este utilizată de regulă pentru tipuri de date diferite de
liste.

Exemple:
(setq a 1212
b ”LISP”
c nil)
(not a)→nil
(not b)→nil
(not (= a b))→ T
(not c)→T
(not ’())→T
Funcţia AND
Sintaxă:
(AND [ <expr1> <expr2> .... <exprn> ] )
Această funcţie returnează rezultatul aplicării operatorului ŞI logic
expresiilor notate cu <expr>. Cu alte cuvinte, se evaluează argumentele de la
stânga la dreapta, iar dacă există cel puţin un argument evaluat prin valoarea
nil, rezultatul este nil; în caz contrar rezultatul este T. Funcţia apelată fără
argument returnează valoarea T.

Exemple:
Pentru atribuirile:
(setq a 1.0
b nil
c ”ABC”)
avem:
(and 2 a c)→T
(and 2 a b c)→nil
(and)→T
Funcţia OR
Sintaxă:
(OR [ <expr1> <expr2> .... <exprn> ])
Funcţia or returnează rezultatul aplicării operatorului SAU logic
expresiilor notate cu <expr>. Se evaluează argumentele de la stânga la dreapta,

Visual LISP/AutoLISP

66

iar dacă există cel puţin un argument evaluat printr-o valoare diferită de nil,
rezultatul este T; dacă toate argumentele sunt nil returnează nil. Funcţia apelată
fără argumente returnează valoarea nil.

Exemple:
Pentru atribuirile:
(setq a 1.0
b nil
c ”ABC”)
avem:

(or nil 2 a c)→T
(or 2 a b c)→T
(or nil b ’())→nil
(or)→nil

Funcţiile relaţionale, de test şi logice (de formare a condiţiilor compuse)
sunt utilizate la scrierea expresiilor test. Ele sunt utilizate în expresiile simbolice
condiţionale sau repetitive care apar în cadrul funcţiilor: if, cond şi while. În
funcţie de valorile returnate, se verifică dacă este îndeplinită o anumită condiţie
şi se indică ce set de expresii simbolice să se execute în continuare.
Observaţie importantă: În expresiile test pot fi utilizaţi atomi, simboluri sau
orice alte expresii, deoarece orice obiect AutoLISP are o valoare: nil sau ceva
diferit de nil care poate fi considerat T.
Spre deosebire de alte limbaje de programare, AutoLISP-ul fiind un
limbaj funcţional, ramificarea programelor se face cu ajutorul unor funcţii.
Funcţiile condiţionale controlează, prin intermediul unor expresii test, fluxul
unui program. Acestea au posibilitatea de a conduce rularea programului pe una
din variantele posibile de continuare. Fiecare variantă are ataşat câte un set de
expresii simbolice.
După cum am precizat, în AutoLISP există două funcţii condiţionale: if şi

cond.
2.11.3 Funcţia condiţională if
Funcţia IF
Sintaxă:
(IF <expr-test> <expr-then> [ <expr-else> ])

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

67

Funcţia if are două argumente obligatorii expresiile simbolice notate cu
<expr-test>, <expr-then> şi unul opţional expresia simbolică <expr-else>.
Se evaluează primul argument <expr-test> şi dacă valoarea rezultată este
echivalentă cu T, adică este diferită de nil, atunci se evaluează al doilea
argument <expr-then>. Dacă valoarea returnată de primul argument este nil,
atunci AutoLISP-ul va evalua, dacă există, al treilea argument <expr-else> (cel
opţional). Funcţia returnează valoarea ultimei expresii simbolice evaluate, deci
rezultatul evaluării lui <expr-then> sau <expr-else>.

Observaţie: Cele două expresii <expr-then> şi <expr-else>, care desemnează
ramurile then şi else, sunt expresii simbolice simple. Dacă pe aceste ramuri se
doreşte evaluarea mai multor expresii simbolice, atunci acestea trebuie grupate
cu ajutorul funcţiei progn.
Exemple:
Următoarele expresii se vor tasta direct pe prompter-ul Command: sau în
Visual LISP Console.
1.
(setq a 2)
(if (= a 2) (setq y 15) (setq y 20))→15
Se solicită apoi valoarea lui y (!y în AutoCAD).
2.

(setq b 3)
(if (and (/= a 0) (numberp b)) (setq z 0) (setq x 20))→0
Se solicită valorile lui z şi x (!z !x în AutoCAD).
3.

(setq b nil)
( if b (setq b 10) (setq b 0))→0
Se solicită valoarea lui b (!b în AutoCAD).

Funcţia PROGN
Sintaxă:
(PROGN [ <expr1> <expr2> .... <exprn> ])
Funcţia progn evaluează secvenţial expresiile <expr> şi returnează
valoarea ultimei expresii evaluate. Rolul principal al funcţiei constă în faptul că
grupează expresiile care urmează a fi evaluate (este funcţia echivalentă
instrucţiunii compuse din alte limbaje de programare). Se utilizează cu precădere
în funcţia if.
Exemple:
1.
(setq a 34 b 56)
(if (/= a b) (progn

Visual LISP/AutoLISP

68

(setq a 10)
(setq b 20)
)
(progn
(setq a (+ a 10))
(setq b (+ b 20))
)

)→20
Se solicită apoi valorile lui a şi b (!a !b în AutoCAD).
2.
(setq a 3)
(if (>= a 0) (progn
(setq y 12)
(setq z 0)
)
(setq x 20)
)→0
Se solicită apoi valorile lui y, z şi x (!y !z !x în AutoCAD).
2.11.4 Funcţia condiţională cond
Funcţia COND
Sintaxă:
(COND
[ ( <expr-test_1> <expr11> <expr12>.... )
( <expr-test_2> <expr21> <expr22>.... )
......................
( <expr-test_n> <exprn1> <exprn2>.... )
[ (T <exprn+1 1> <exprn+1 2>.... )] ]
)
Funcţia cond are un număr oarecare de argumente opţionale. După cum se
observă, fiecare argument al funcţiei conţine mai multe expresii simbolice,
prima dintre ele <expr-test_i> fiind expresia test.
Cond evaluează pe rând expresiile logice <expr-test_i> şi când întâlneşte
una diferită de nil, se evaluează expresiile <expri1>, <expri2>.... care urmează
expresiei test respective, urmând a se relua programul cu următoarea expresie
simbolică de după cond. Dacă toate expresiile <expr-test_i> evaluate sunt nil şi
există ramura de else, este parcursă aceasta (expresiile simbolice <exprn+1 1>,
<exprn+1 2>....) deoarece expresia test aferentă are întotdeauna valoarea T.
Această funcţie returnează valoarea ultimei expresii evaluate. Dacă funcţia nu
are argumente este returnată valoarea nil.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

69

Din multe puncte de vedere funcţia cond este asemănătoare instrucţiunii
Case din alte limbaje de programare.

Exemple:
1. Funcţia următoare testează dacă argumentul este mai mare, mai mic sau egal
cu zero şi afişează mesajul corespunzător.
(defun test (x)
(cond
((> x 0) (princ ”\nValoare pozitiva”))
((< x 0) (princ ”\nValoare negativa”))
(T (princ ”\nValoare egală cu zero”))
)
(prin1)
)
Funcţia definită se apelează în diverse ipostaze: (test y) dacă anterior s-a
tastat (setq y 100), (test -5) şi (test 0).
2. Funcţia următoare permite utilizatorului să aleagă o suprafaţă de revoluţie
(cilindrică, frontală sau conică), afişează suprafaţa aleasă şi returnează cuvântul
cheie aferent acesteia. Suprafaţa cilindrică este cea implicită.
(defun tip-supr (/ supr)
(initget ”CIlindrica Frontala COnica”)
(setq supr (Getkword ”\n Tipul suprafeţei [CIlindrica/Frontala/COnica]
<Cilindrica>:”))
(cond
((= supr ”CIlindrica”) (princ ”\nSuprafaţa selectata este Cilindrica\n”))
((= supr ”Frontala”) (princ”\nSuprafaţa selectata este Frontala\n”))
((= supr ”COnică”) (princ ”\nSuprafaţa selectata este Conica\n”))
(T(setq supr ”CIlindrica”)(princ ”\nSuprafaţa aleasa este Cilindrica\n”))
)
;returnează cuvântul cheie ales (suprafaţa aleasă)
supr
)
Se apelează prin expresia simbolică (tip-supr).

Visual LISP/AutoLISP

70

2.12 Funcţii repetitive
Ciclurile sunt concepte importante în orice limbaj de programare. Ele
permit parcurgerea unei secvenţe de program, denumită corpul ciclului, de un
anumit număr de ori, cunoscut apriori sau pe baza unei valori returnate de o
expresie test.
În AutoLISP ciclurile sunt materializate prin intermediul unei expresii
simbolice, în sintaxa căreia intervine o funcţie repetitivă. Există trei funcţii
repetitive: repeat, while şi foreach.

2.12.1 Funcţia Repeat
Funcţia REPEAT
Sintaxă:
(REPEAT <număr>
[ <expr1>
<expr2>
........
<exprn> ]
)
Funcţia repeat evaluează expresiile simbolice notate cu <expr1>,
<expr2>,.....<exprn> de un număr fix de ori dat de argumentul <număr>, şi
returnează valoarea ultimei expresii evaluate. Dacă la apelarea funcţiei nu se
indică nici o expresie atunci este returnată valoarea nil. Funcţia are un argument
obligatoriu şi mai multe argumente opţionale. Argumentul obligatoriu trebuie să
fie un întreg sau expresie simbolică care în urma evaluării să returneze o valoare
întreagă. Acest argument specifică funcţiei repeat de câte ori să evalueze
expresiile simbolice care formează corpul ciclului.

Exemple:
1. Se atribuie variabilelor a şi b valorile iniţiale 1 şi respectiv 10. Aceste
variabile se incrementează de 10 ori, cu ajutorul unui repeat, cu 1 respectiv 10.
După fiecare incrementare, se afişează valorile asociate variabilelor.
(setq a 1
b 10)
(repeat 10

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

71

(setq a (1+ a)
b (+ 10 b)
)
(princ”\na=”)
(princ a)
(princ”\nb=”)
(princ b)
)
După parcurgerea de 10 ori a corpului funcţiei repeat, a are valoarea 11
iar b 110.
2. Calculul factorialului unui număr natural cu ajutorul funcţiei repeat.

(defun factorial (/ n contor f)
(initget 7)
(setq n (getint ”\nIntroduceţi n=”)
f 1.0
contor 1)
(repeat n
(setq f (* f contor)
contor (1+ contor) )
)
(princ(strcat ”\nFactorialul calculat este ” (itoa n) ”!=” (rtos f 2 0)))
(prin1)
)
Funcţia definită se apelează prin (factorial).
Observaţie: Funcţia repeat este diferită de instrucţiunile cu acelaşi nume din
alte limbaje de programare, ea putând fi asimilată, din anumite puncte de vedere,
cu instrucţiunea FOR.
Repeat este cea mai simplă funcţie repetitivă, dacă se cunoaşte apriori, de
câte ori trebuie evaluat setul de expresii simbolice care formează corpul funcţiei.
Există uneori situaţii în care trebuie repetat un set de expresii simbolice de
un număr necunoscut iniţial de ori. În acest caz, funcţia while este cea care
permite efectuarea acţiunii specificate, pe baza valorii returnate de o expresie
test.

Visual LISP/AutoLISP

72

2.12.2 Funcţia repetitivă While
Funcţia WHILE
Sintaxă:
(WHILE <expr-test>
[ <expr1>
<expr2>
........
<exprn> ]
)
Funcţia while evaluează <expr-test> şi dacă nu are valoarea nil, evaluează
setul de expresii notate cu <expr1>, <expr2>,.....,<exprn> care formează corpul
ciclului şi apoi se reevaluează expresia test. Acţiunile prezentate mai sus sunt
repetate până când expresia <expr-test> returnează nil. Deci atâta timp cât este
îndeplinită expresia <expr-test> se execută corpul ciclului. Funcţia returnează
valoarea rezultată în urma evaluării ultimei expresii simbolice.
Datorită faptului că while este o funcţie mai complexă, pentru a evita
apariţia unor erori, programatorul trebuie să aibă în vedere următoarele:
n pentru ca setul de expresii simbolice din corpul funcţiei să fie parcurs măcar
o dată, trebuie ca valoarea iniţială a expresiei test să fie diferită de nil; deci
trebuie îndeplinită condiţia de intrare în ciclu while, adică programatorul
trebuie să seteze corect variabilele care intervin în expresia test înainte de a se
intra în ciclu;
o pentru a evita intrarea într-un ciclu infinit, trebuie ca în corpul acestuia să fie
modificate valori ale anumitor variabile astfel încât expresia test să returneze
nil la un anumit moment (condiţia de ieşire din ciclu).

Exemple:
1. În timp ce variabila a este diferită de nil (deci T) şi este mai mare decât 0, se
micşorează valoarea lui a şi apoi se afişează această valoare dacă este diferită de
nil. Se iese din while atunci când a devine egală cu nil. Valoarea iniţială a
variabilei a este 20.
(setq a 20)
(while a
(if (> a 0) (setq a (1- a)) (setq a nil))
(if a (princ a))
)
2. Calculul factorialului unui număr natural cu ajutorul funcţiei while (fără
parametru formal).

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

73

(defun factorial (/ n contor f)
(initget 7)
(setq n (getint ”\nIntroduceti n=”)
f 1.0
contor 1
)
(while (<= contor n)
(setq f (* f contor)
contor (1+ contor)
)
)
(princ (strcat”\nFactorialul calculat este ” (itoa n) ”!=” (rtos f 2 0)))
(prin1)
)
Se apelează prin expresia simbolică (factorial).
3. Calculul factorialului unui întreg pozitiv cu ajutorul funcţiei while (cu
parametru formal).

(defun factp ( n / contor f)
(setq f 1.0
contor 1
)
(while (<= contor n)
(setq f (* f contor)
contor (1+ contor)
)
)
(princ (strcat ”\nFactorialul calculat este ” (itoa n) ”!=” (rtos f 2 0)))
(prin1)
)
Se apelează, de exemplu, prin expresia (factp 10).
Observaţie: Funcţia while, din punctul de vedere al modului în care acţionează,
este echivalenta instrucţiunii cu acelaşi nume din alte limbaje de programare.
Există unele situaţii în care anumite probleme sunt destul de greu de
rezolvat cu ajutorul funcţiei while sau repeat. De exemplu dacă se doreşte
calcularea factorialului, cu ajutorul funcţiei factp, pentru mai multe valori între
care nu există o relaţie de recurenţă. Acest lucru se rezolvă foarte uşor cu
ajutorul funcţiei foreach.

Visual LISP/AutoLISP

74

2.12.3 Funcţia repetitivă Foreach
Funcţia FOREACH
Sintaxă:
(FOREACH <variabilă> <listă>
[ <expr1>
<expr2>
........
<exprn> ]
)
Această funcţie parcurge element cu element lista <listă> atribuindu-i
variabilei notată cu <variabilă> valoarea fiecărui element, evaluând succesiv
setul de expresii simbolice <expr1>, <expr2>,.....,<exprn> cu valoarea curentă a
variabilei. Foreach necesită două argumente obligatorii şi anume: variabila
<variabilă> şi lista (<listă>) de valori aferente acesteia. La ieşirea din ciclu
variabila va avea valoarea ultimului element din listă, iar valoarea returnată de
funcţie este rezultată din evaluarea ultimei expresii <exprn>. Dacă funcţia nu are
expresii drept argument, cele care formează corpul ciclului, atunci este returnată
valoarea nil.
Observaţie: Elementele listei <listă> trebuie să fie de acelaşi tip sau de tipuri
compatibile.

Exemple:
1.
(setq a ”AutoLISP”
b ”AutoCAD”
c (strcat b ” si ” a)
)
(foreach s (list a b c) (print s))→ ”AutoCAD şi AutoLISP”
Ultima expresie simbolică va atribui pe rând simbolului s valorile
conţinute de lista (a b c) cu a, b şi c evaluate şi le va afişa pe ecran.
2.

(foreach I ’(2 5 6 9 23 45 46 61) (factp I))
În acest ultim exemplu, va fi calculat factorialul numerelor date în listă,
prin apelarea funcţiei factp, definită în exemplul 3 de la funcţia while.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

75

2.13 Funcţii de conversie
Funcţiile din această categorie permit de regulă convertirea unor şiruri de
caractere în întregi sau reali sau a unor numere (întregi/reali) în şiruri de
caractere.
Funcţia ATOI
Sintaxă:
(ATOI <şir>)
Funcţia atoi (abreviere de la Ascii TO Integer) permite convertirea unui
şir de caractere la un număr întreg. Dacă şirul de caractere desemnează un real
atunci conversia se face prin trunchiere.
Exemple:
(atoi ”56”)→56
(atoi ”5.6”)→5
(atoi ”-5”)→-5
(atoi ”50.67klll2”)→50
(atoi ”k2ll”)→0

Observaţie: Dacă şirul de caractere nu poate fi convertit într-un întreg, funcţia
returnează atomul 0, iar dacă primul/primele caractere din şir sunt numerice
atunci doar acestea vor fi convertite la un întreg.
Funcţia ITOA
Sintaxă:
(ITOA <intreg>)
Funcţia itoa (Integer TO Ascii) este inversa funcţiei atoi şi permite
convertirea unui întreg într-un şir de caractere.
Exemple:
(itoa 56)→”56”
(itoa -5)→ ”-5”
Funcţia RTOS
Sintaxă:
(RTOS <real> [ <format> [ <precizie> ] ])

Visual LISP/AutoLISP

76

Funcţia rtos (Real TO String) este utilizată pentru conversia argumentului
<real> (de tip real) într-un şir de caractere. Parametrii opţionali <format> şi
<precizie> sunt de tip întreg şi semnifică formatul unităţilor liniare respectiv
numărul de zecimale conţinute de şirul de caractere rezultat. Pot fi utilizate
aceleaşi formate (tabelul 2.4) prezente în cazul comenzii AutoCAD UNITS.
Dacă parametrii opţionali lipsesc atunci conversia se va face în formatul şi
cu numărul de zecimale curente (setate cu ajutorul comenzii UNITS).
Exemple:
(rtos 56.78 1 5)→”5.67800E+01”
(rtos 56.78 2 4)→”56.7800”
(rtos 17.5 3 )→”1’-5.5\””
(rtos 17.5 4 )→”1’-5 1/2\””
(rtos 7.5 5 )→”7 1/2”
Tabelul 2.4

Moduri
RTOS

Format

Exemplu

1

Ştiinţific (Scientific)

5.56600E+01

2

Zecimal (Decimal)

23.454

3

Ingineresc (Engineering)

1’ -5.50”

4

Arhitectural (Architectural)

1’ -5 1/2

5

Fracţional (Fractional)

12 2/3

Observaţie: Variabila DIMZIN influenţează rezultatul conversiei. Dacă
valoarea acesteia este 8, atunci sunt suprimate zerourile zecimalelor.
Funcţia ATOF
Sintaxă:
(ATOF <şir>)

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

77

Funcţia atof (abreviată de la Ascii TO Float) permite convertirea unui şir
de caractere într-un real.
Exemple:
(atof ”56.34”)→56.34
(atof ”5.01”)→5.01
(atof ”-5”)→-5.0
(atof ”50.67klll2”)→50.67
(atof ”k2ll”)→0.0

Observaţii:
1. Dacă primele caractere ale şirului sunt de tip numeric, dar şirul conţine şi alte
caractere diferite de cele numerice, atunci atof va converti la un real doar
primele caractere. Iar dacă primul caracter este unul alfabetic atunci funcţia
returnează valoarea 0.0.
2. Funcţia nu poate fi folosită (în mod direct) la evaluarea unor expresii test
pentru că 0.0 este echivalent cu T. Pentru acestea este indicat a se utiliza funcţia
distof.
Funcţia DISTOF
Sintaxă:
(DISTOF <şir> [ <format> ])
Ca şi atof funcţia distof permite convertirea unui şir de caractere la un
real, dar cu precizarea formatului din care se converteşte şirul. Argumentul
opţional <format> are aceeaşi semnificaţie ca şi în cazul funcţiei rtos.
Exemple:
(distof ”56.34”)→56.34
(distof ”5.01”)→5.01
(distof ”-5”)→-5.0
(distof ”50.67klll2”)→nil
(distof ”k2ll”)→nil
(distof ”56.34” 2)→56.34
(distof ”17 1/2” 5)→17.5
(distof ”1’-5.5\”” 3)→17.5

Observaţii:
1. Dacă şirul de caractere nu poate fi convertit într-un real, funcţia returnează
valoarea nil.
2. Funcţiile rtos şi distof sunt complementare.
Funcţia ANGTOS

Visual LISP/AutoLISP

78

Sintaxă:
(ANGTOS <unghi> [ <format> [ <precizie> ] ])
Transformă argumentul <unghi> într-un şir de caractere ţinând cont de
formatul indicat de <format> şi cu un număr de zecimale dat de <precizie>.
Argumentul funcţiei se va preciza în radiani iar <format> şi <precizie> sunt
atomi sau simboluri de tip întreg. Formatele posibile sunt cele existente în cadrul
comenzii AutoCAD UNITS şi prezentate în tabelul 2.5.
Tabelul 2.5

Moduri
ANGTOS

Format

Exemplu

0

Grade (Degree)

180

1

Grade/minute/secunde
(Degrees/minutes/seconds)

82d 20’ 10”

2

Grade centezimale (Grads)

120.235g

3

Radiani (Radians)

3.1416r

4

Unităţi speciale
(Surveyor’s units)

N 54d0’ E

Exemple:
(setq a PI)
(angtos a 0 0)→ ”180”
(angtos a 0 4) → ”180.0000”
(angtos a 1) → ”180 d 0´ 0 ˝”
(angtos a 3 4) → ”3.1416r”
(angtos a 4) → ”W”
(angtos a 2 4) → ”200.0000g”

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

79

Funcţia acceptă chiar şi valori negative pentru argument, dar la
transformare, valorile rezultate în şirurile de caractere vor fi încadrate în
intervalul [0,2π].
Exemple:
(angtos (/ PI 4) 0 2) → ”45.00”
(angtos ((* (/ PI 4) -1) 0 2) → ”315.00”

Observaţie: Variabila DIMZIN influenţează rezultatul conversiei. Dacă
valoarea acesteia este 8, atunci sunt suprimate zerourile zecimalelor.
Funcţia ANGTOF
Sintaxă:
(ANGTOF <şir> [ <format> ])
Converteşte argumentul <şir> de tip şir de caractere într-un real care
reprezintă un unghi exprimat în radiani. Formatul de reprezentare a unghiului în
şirul de caractere, este dat de argumentul opţional <format>. Formatele posibile
sunt cele din cadrul comenzii AutoCAD UNITS prezentate în tabelul 2.5.

Exemple:

(angtof ”180” 0)→ 3.14159
(angtof ”180d0’0\”” 1) → 3.14159
(angtof ”3.1416r” 3 ) → 3.1416
(angtof ”W” 4 ) → 3.14159
(angtof ”200.0g” 2) → 3.14159

Observaţie: Funcţiile angtos şi angtof sunt complementare.
Funcţia ASCII
Sintaxă:
(ASCII <şir>)
Funcţia returnează întregul aferent transformării primului caracter al
şirului în cod ASCII.

Exemple:

(ascii ”A”) → 65
(ascii ”B”) → 66
(ascii ”AutoLISP”) → 65
Funcţia CHR

80

Visual LISP/AutoLISP

Sintaxă:
(CHR <întreg> )
Returnează caracterul al cărui cod ASCII în baza 10 este argumentul.
Exemple:
(chr 65) → ”A”
(chr 66) → ”B”
Funcţia CVUNIT
Sintaxă:
(CVUNIT <articol> <su1> <su2>)
Converteşte argumentul <articol> din sistemul de unităţi <su1> în
sistemul de unităţi <su2>. Argumentul <articol> poate fi un întreg, un real sau o
listă ce materializează un punct 2D sau 3D. Argumentele <su1> şi <su2> sunt
şiruri de caractere care desemnează unităţile de măsură în conformitate cu datele
stocate în fişierul acad.unt.
Exemple:
(cvunit 1.5 "minute" "second") →90.0
(cvunit 32 "degrees" "radians")→0.558505
(cvunit 1.0 "inch" "mm") →25.4
(cvunit '(100 250) "mm" "in") → (3.93701 9.84252)
(cvunit '(10 20 30) "ft" "in") → (120.0 240.0 360.0)
Funcţia TRANS
Sintaxă:
(TRANS <pct> <sc1> <sc2>)
Translatează punctul notat cu <pct> din sistemul de coordonate <sc1> (în
care este exprimat) în sistemul de coordonate <sc2> (în care urmează a fi
exprimat). Sistemele de coordonate pot fi exprimate ca:
¾ întregi valoare 0 - pentru WCS, 1 - pentru UCS-ul curent, 2 - pentru DCS-ul
curent (Display Coordinate System care este sistemul de coordonate din
viewport-ul curent), 3 - pentru PSDCS (Paper Space Display Coordinate System
care este sistemul de coordonate din spaţiul hârtie);
¾ nume de entităţi care specifică OCS-ul (Object Coordinate System – este
sistemul relativ la care funcţia entget returnează punctele din lista asociată) unei
entităţi AutoCAD;
¾ ca un vector 3D de extrudare (acesta este întotdeauna reprezentat în WCS).

Exemple:

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

81

1. Dacă se consideră că UCS-ul curent este rotit cu 90˚ în jurul axei Z şi
cu 45˚ în jurul axei X, atunci se poate scrie:
(setq p1 '(1.0 2.0 3.0))
; punctul de translatat
(setq sc1 0)
; WCS
(setq sc2 1)
]
; UCS-ul curent
(trans p1 sc1 sc2) → (2.0 1.41421 2.82843) ; punctul translatat
2. Dacă se trasează în WCS o linie având punctul de start în 10,10 şi
punctul de final în 100,100 şi apoi se consideră că UCS-ul curent este rotit cu
90˚ în jurul axei Z şi cu 45˚ în jurul axei X, atunci se poate scrie:
(setq p2 (cdr (assoc 10 (entget (entlast))))) → (10.0 10.0 0.0)
; punctul start
(setq sc1 (entlast))
; OCS-ul entităţii linie
(setq sc2 1)
; UCS-ul curent
(trans p2 sc1 sc2) → (10.0 -7.07107 7.07107) ; punctul translatat

2.14 Funcţii pentru gestionarea şirurilor de caractere
Funcţiile pentru gestionarea şirurilor de caractere permit: concatenarea a
două sau mai multe şiruri de caractere, extragerea unor subşiruri (secvenţe din
cadrul şirurilor de caractere), transformarea caracterelor în majusculă sau
minusculă (litere mici) şi aflarea lungimii unor şiruri de caractere.
Funcţia STRCAT
Sintaxă:
(STRCAT [ <şir1> [ <şir2> ... <şirn> ] ])
Funcţia returnează şirul de caractere rezultat în urma concatenării
(adunării) şirurilor de caractere furnizate ca argumente. Dacă nu este precizat
nici un argument atunci se returnează şirul vid (””).

Exemple:
(setq s (strcat ”Auto” ”LISP”)) → ”AutoLISP”
(setq s (strcat s ” si Auto” ”CAD”)) → ”AutoLISP si AutoCAD”
(strcat ”VisualLISP/” s) → ”VisualLISP/AutoLISP si AutoCAD”
(strcat) → ””
Funcţia SUBSTR
Sintaxă:

Visual LISP/AutoLISP

82

(SUBSTR <şir> <poziţie> [ <lungime> ])
Extrage un subşir de caractere din şirul de caractere notat cu <şir>,
începând cu poziţia <poziţie> şi cu un număr de <lungime> caractere. Dacă
numărul de caractere nu este dat, se extrage subşirul din poziţia indicată până la
sfârşitul şirului argumentului <şir>. Numerotarea caracterelor se face începând
cu 1. Argumentele <poziţie> şi <lungime> trebuie să fie întregi strict pozitivi.
Dacă poziţia indicată este mai mare decât lungimea şirului de caractere atunci
funcţia returnează nil.

Exemple:
(setq s ”AutoLISP si AutoCAD”)
(substr s 5 4) → ”LISP”
(substr s 13 4) → ”Auto”
(substr s 13 17) → ”AutoCAD”
(substr s 10 2) → ”si”
(substr s 25 4) → nil
Observaţie: În cadrul şirurilor de caractere primul element (caracter) se află pe
poziţia 1, spre deosebire de liste şi mulţimi de selecţie unde primul element se
află pe poziţia 0.
Funcţia STRLEN
Sintaxă:
(STRLEN [ <şir1> [ <şir2> ... <şirn> ] ])
Funcţia strlen returnează un întreg care semnifică lungimea (numărul de
caractere) al şirului de caractere argument. Dacă sunt prezente mai multe
argumente atunci va fi returnat numărul total de caractere care le compun. În
situaţia în care nu se indică argumente este returnată valoarea 0.

Exemple:
(strlen ”AutoLISP” ” si ” ”AutoCAD”) →19
(strlen ”LISP”) →4
(strlen ””) →0
(strlen) →0
Funcţia STRCASE
Sintaxă:

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

83

(STRCASE <şir> [ <ind> ])
Această funcţie permite generarea unei copii a argumentului <şir>, în care
caracterele sunt modificate în majusculă sau minusculă în funcţie de valoarea
argumentului opţional <ind>. Dacă <ind> este omis sau este evaluat prin nil,
atunci toate caracterele şirului sunt convertite în majusculă, iar dacă <ind> există
şi este diferit de nil atunci caracterele sunt transformate în litere mici.

Exemple:
(strcase ”AutoLISP - AutoCAD”) → ”AUTOLISP - AUTOCAD”
(strcase ”AutoLISP - AutoCAD” T) → ”autolisp - autocad”
Observaţie: Caracterele diferite de cele alfabetice nu sunt modificate de funcţia
strcase.
Funcţia WCMATCH
Sintaxă:
(WCMATCH <şir> <model_căutare> )
Funcţia wcmatch returnează T dacă argumentul <şir> îndeplineşte criteriul
de căutare impus de <model_căutare> sau nil în caz contrar. Ambele argumente
sunt de tip şir de caractere. Specificaţiile de căutare (valorile pe care le poate lua
<model_căutare>) sunt date în tabelul 2.6.
Exemple:
(wcmatch ”2” ”#”)→ T
(wcmatch ”12” ”#”)→ nil
(wcmatch ”a” ”@”)→ T
(wcmatch ”abv” ”@”)→ nil
(wcmatch ”a” ”.”)→ nil
(wcmatch ”<” ”.”)→ T
(wcmatch ”Desen” ”D*”)→T
;testează dacă ”Desen” are caracterul ”D” pe prima poziţie
(wcmatch ”Desen” ”a*”)→nil
;testează dacă ”Desen” are caracterul ”a” pe prima poziţie
(wcmatch ”a” ”?”)→ T
(wcmatch ”abc” ”???”)→ T
(wcmatch ”abv” ”?????”)→ nil
(wcmatch ”Desen” ”~*s*”)→ nil
;testează dacă ”Desen” nu conţine caracterul ”s”
(wcmatch ”Desen” ”*s*”)→ T
;testează dacă ”Desen” conţine caracterul ”s”

Visual LISP/AutoLISP

84

(wcmatch ”Desen” ”~*a*”)→ T
;testează dacă ”Desen” nu conţine caracterul ”a”
Tabelul 2.6

Caracter

Specificaţie

#

O singură cifră numerică

@

Un singur caracter alfabetic

.

Un singur caracter diferit de alfanumeric

*

Orice secvenţă de caractere

?

Un singur caracter (alfanumeric sau special)

~

Dacă este prim caracter are efect: cu excepţia a
ceea ce urmează

[...]

Unul din caracterele incluse

[~...]

Exceptând caracterele incluse

-

Specificare interval în interiorul parantezelor

,

Separă două pattern-uri

`

Pentru a indica literal un caracter de control

Observaţie: Dacă se doreşte indicarea unor condiţii de căutare compuse se
utilizează caracterul de separaţie virgulă. Pentru ca funcţia să returneze T trebuie
să fie îndeplinit cel puţin un criteriu.
Exemplu:

(wcmatch ”Desen” ”???,~*s*,D*”)→ T ;testează dacă ”Desen”
este format din trei caractere (nil), nu conţine caracterul ”s” (nil) şi începe cu
caracterul ”D” (T). Rezultatul returnat va fi T.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

85

2.15 Funcţii pentru controlul afişării
2.15.1 Funcţii pentru citire/scriere din/în fişiere sau tastatură/ecran
Majoritatea funcţiilor din această categorie au un parametru opţional de
tip descriptor de fişier, notat cu <df>. Dacă acesta este prezent în apel (şi este un
descriptor care identifică în mod corect un fişier deschis cu funcţia open)
permite realizarea operaţiilor în fişierul aferent descriptorului. În cazul în care nu
este prezent un descriptor de fişier la apelarea funcţiilor, se realizează afişarea
rezultatelor în AutoCAD în zona prompter-ului Command:, iar în VLISP în
fereastra Visual LISP Console.
Funcţia PRIN1
Sintaxă:
(PRIN1 [ <expr> [ <df> ] ])

Prin1 afişează argumentul <expr> evaluat şi returnează valoarea acestuia
(apelată fără argument, nu returnează nici o valoare). Argumentul poate fi o
expresie simbolică sau în particular un şir de caractere. Dacă se precizează ca
argument un şir care conţine caractere de control, funcţia nu le va evalua
(expanda). După afişarea rezultatului, funcţia scrie automat caracterul ”\n” (linie
goală).
Exemple:
1. Afişare pe ecran
(setq a 67.78)
(setq b ’(x y))
(prin1 ’a)
;afişează
A
şi returnează
A
(prin1 a)
;afişează
67.78
şi returnează
67.78
(prin1 b)
;afişează
(x y)
şi returnează
(x y)
(prin1 ”LISP”)
;afişează
”LISP”
şi returnează
”LISP”
(prin1 ”\nLISP”) ;afişează
”\nLISP” şi returnează
”\nLISP”
(prin1 " \nCalea este: \”d:\\studenti\\ppac\\aplicatii\”")
;afisează ”Calea este: \”d:\studenti\ppac\aplicatii\”” pe line noua şi
;returnează " \nCalea este: \”d:\\studenti\\ppac\\aplicatii\”")
(prin1)
;afişează o linie goală
2. Scriere în fişier
(setq f (open ”EX.TXT” ”w”)) ;deschide fişierul

86

Visual LISP/AutoLISP

(prin1 ”Exemplu prin1” f);scrie mesajul pe o linie în fişier şi îl returnează
;pe ecran
(setq f (close f))
;închide fişierul
Observaţie: Funcţia prin1 poate fi apelată fără argumente, ca ultimă expresie
într-o funcţie definită de programatori pentru quiet exit (ieşire fără a fi returnată
o valoare).
Funcţia PRINC
Sintaxă:
(PRINC [ <expr> [ <df> ] ])
Această funcţie acţionează ca şi prin1 dar caracterele de control sunt
tipărite cu expandare (sunt evaluate).
Exemple:
(setq a 67.78)
(setq b '(x y))
(princ 'a)
;afişează
A
şi returnează
A
(princ a)
;afişează
67.78
şi returnează
67.78
(princ b)
;afişează
(x y)
şi returnează
(x y)
(princ "LISP")
;afişează
"LISP"
şi returnează
"LISP"
(princ "\nCalea este: \”d:\\studenti\\ppac\\aplicatii\”")
;afişează Calea este: ”d:\studenti\ppac\aplicatii” pe line noua şi
returnează "\nCalea este: \”d:\\studenti\\ppac\\aplicatii\”"
(princ)
;afişează o linie goala
Funcţia PRINT
Sintaxă:
(PRINT [ <expr> [ <df> ] ])

Print acţionează ca şi prin1 (caracterele de control nu sunt expandate), dar
este tipărită o linie nouă (un caracter ”\n”) înainte de <expr> şi un spaţiu după
<expr>.
Funcţia PROMPT
Sintaxă:
(PROMPT <mesaj>)
Funcţia prompt returnează nil şi afişează <mesaj> pe ecran cu expandarea
caracterelor de control. Argumentul <mesaj> este de tip şir de caractere.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

87

Exemple:
1.
(prompt ”\nIntroduceti o valoare:”)
;returnează nil şi afişează mesajul pe linie nouă
2.
(setq n 5)
(setq f 120)
(prompt (strcat ”\nFactorialul calculat este ” (itoa n) ”!=” (rtos f 2 0)))
;returnează nil şi afişează mesajul pe o linie nouă
Observaţii:
1. Funcţia se recomandă a fi utilizată la afişarea mesajelor pe ecran (vezi
exemplul 2 de mai sus) deoarece expandează caracterele de control şi afişează
mesajele fără ghilimele.
2. Prompt nu afişează valorile în fereastra Visual LISP Console ci nu mai în
zona prompter-ului Command:.
Funcţia WRITE-LINE
Sintaxă:
(WRITE-LINE <şir> [ <df> ])
Această funcţie scrie pe o linie de ecran, sau în fişier, argumentul <şir>
(de tip string) între ghilimele, cu expandarea caracterelor de control.

Exemple:
1. Afişare pe ecran
(write-line ”\nExemplu”) ; scrie pe ecran Exemplu şi returnează pe linia
; următoare ”\nExemplu”
2. Scriere în fişier
(setq f (open ”EX.TXT” ”w”)) ;deschide fişierul
(write-line ”\nExemplu write-line\n” f) ;scrie în fişier: prima linie goală,
;pe a doua linie Exemplu write-line şi a treia linie goală.
(setq f (close f)) ;închide fişierul
Observaţie: Scrierea fizică în fişiere se realizează atunci când acestea se închid
cu funcţia close.
Funcţia READ-LINE
Sintaxă:
(READ-LINE [ <df> ])
Funcţia read-line citeşte un şir de caractere ce formează o linie, de la
tastatură sau din fişier şi returnează şirul citit. Dacă citirea se face dintr-un fişier
la atingerea sfârşitului de fişier returnează întotdeauna nil.

Visual LISP/AutoLISP

88

Exemple:
1. Citire din fişierul EX.TXT creat la exemplul 2 de la funcţia write-line
(setq f (open ”EX.TXT” ”r”)) ;deschide fişierul
(if f
;dacă fişierul există
(setq linie1 (read-line f) ;citeşte prima linie şi avansează
; pointer-ul de fişier pe linia următoare
linie2 (read-line f) ; citeşte a doua linie şi avansează
; pointer-ul de fişier pe linia următoare
linie3 (read-line f) ; citeşte a treia linie şi avansează
; pointer-ul de fişier pe linia următoare
)
)
;închide fişierul
(setq f (close f))
După tastarea expresiilor de mai sus, linie1 şi linie3 vor conţine şirul vid
(””) iar linie2 şirul ”Exemplu write-line”.
2. Citire de la tastatură
(read-line) ;utilizatorul va introduce de la tastatură un şir
Funcţia WRITE-CHAR
Sintaxă:
(WRITE-CHAR <nr> [ <df> ])
Funcţia write-char scrie un caracter pe ecran sau în fişier, dat prin codul
ASCII (în baza 10) din argumentul <nr>. Returnează codul ASCII al
caracterului afişat.

Exemple:
(write-char 65) ;scrie caracterul A pe ecran şi returnează 65
(write-char 67) ;scrie caracterul C pe ecran şi returnează 67
(write-char 90 f) ;scrie caracterul Z în fişierul identificat prin f şi
;returnează 90
Funcţia READ-CHAR
Sintaxă:
(READ-CHAR [ <df> ])

Read-char citeşte un singur caracter de la tastatură sau dintr-un fişier
deschis anterior pentru citire de date, identificat prin argumentul <df>.
Returnează codul ASCII, în baza 10, al caracterului citit.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

89

Exemplu:
(read-char )
Expresia simbolică de mai sus, aşteptă introducerea de la tastatură a unuia
sau a mai multor caractere. Dacă se introduce spre exemplu ABC urmat de enter,
read-char citeşte primul caracter şi returnează 65 (codul ASCII al primului
caracter). La următoarele trei apeluri ale funcţiei se vor returna automat codurile
ASCII 66, 67 şi 10 (codul caracterului linie nouă). Abia la următorul apel al
funcţiei se aşteaptă introducerea unor alte caractere. Datele introduse sunt
păstrate în buffer-ul de intrare-ieşire.
Observaţie: La citirea datelor din fişier, funcţia read-char returnează nil la
atingerea sfârşitului de fişier.

2.15.2 Funcţii de gestionare a ecranului AutoCAD
Funcţiile din această categorie comută ecranul AutoCAD-ului din mod
text în mod grafic şi invers sau afişează pe ecran o linie nouă.
Funcţia GRAPHSCR
Sintaxă:
(GRAPHSCR)
Funcţia graphscr schimbă ecranul din mod text în mod grafic (acţionează
ca şi tasta funcţională F2). Returnează întotdeauna nil.
Funcţia TERPRI
Sintaxă:
(TERPRI)
Funcţia tipăreşte pe ecran o linie nouă şi returnează nil. Terpri nu poate fi
utilizată în cazul fişierelor. Pentru această acţiune se vor utiliza funcţiile
AutoLISP: write-line, princ,prin1 sau print.
Funcţia TEXTPAGE
Sintaxă:
(TEXTPAGE)
Funcţia textpage comută ecranul din mod grafic în mod text. Returnează
întotdeauna nil.

Visual LISP/AutoLISP

90

Funcţia TEXTSCR
Sintaxă:
(TEXTSCR)
Ca şi funcţia textpage comută ecranul din mod grafic în mod text
(acţionează ca şi tasta funcţională F2). Funcţia returnează nil.

2.16 Funcţii pentru gestionarea fişierelor
AutoLISP-ul, spre deosebire de alte limbaje de programare, permite
accesul doar la fişiere text (ASCII). Introducerea (scrierea) şi extragerea (citirea)
de date în/din fişiere text se realizează de regulă prin intermediul a două funcţii
(prezentate anterior): read-line şi write-line. Deschiderea şi închiderea fişierelor
în vederea scrierii, respectiv citirii de date, se controlează prin intermediul a
două funcţii: open şi close.
Funcţia OPEN
Sintaxă:
(OPEN <nume_fişier> <mod>)
Funcţia open impune specificarea a două argumente: numele fişierului
care urmează a fi deschis şi modul de acces la datele fişierului. Ambele
argumente trebuie să fie de tip şir de caractere. Dacă operaţia de deschidere
reuşeşte atunci funcţia returnează un atom de tip descriptor de fişier (forma lui
fiind, de exemplu, #<file "c:\\studenti\\ppac\\aplicatii\\date.txt">). Dacă
operaţia eşuează atunci este returnat atomul nil.
Pentru a lucra în continuare cu fişierul, programatorul trebuie să
memoreze descriptorul de fişier într-un simbol, deoarece este necesară indicarea
acestuia ca argument al funcţiilor de citire/scriere. Dacă descriptorul nu este
reţinut atunci nu pot fi prelucrate datele în/din fişier; mai mult, acesta nici măcar
nu poate fi închis, deoarece la închiderea fişierului este necesar descriptorul de
fişier.
Descriptorul de fişier este de fapt fişierul logic, prin intermediul căruia se
referă fişierul fizic într-un limbaj de programare.
Numele fişierului, identificat în sintaxa funcţiei prin <nume_fişier>, este
de tip şir de caractere, iar argumentul <mod> este constituit dintr-un caracter
alfabetic. Nu se acceptă pentru argumentul <mod> majuscule pentru versiunile
de AutoCAD anterioare AutoCAD-ului 2000. Acesta poate să aibă valorile
prezentate în tabelul 2.7.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

91

Exemple:
(setq f (open ”EX.TXT” ”w”))→ #<file "EX.TXT">
(setq f (open ”INEXIST.DTA” ”r”))→nil
(setq f (open ”EX1.DAT” ”a”))→ #<file "EX1.DAT">
Observaţii:
1. Argumentul <nume_fişier> poate să conţină ca prefix şi calea până la fişierul
care urmează a fi deschis. Calea poate să fie prefixată şi cu o unitate de disc.
Subdirectoarele din aceasta trebuie separate prin slash (/) sau prin două
backslash-uri (\\) conform interpretării caracterelor de control.
2. Nu pot fi deschise în vederea citirii sau scrierii datelor decât fişiere text.
Exemple:
(setq f (open ”d:/student/ppac/ex.txt” ”w”))→#<file"d:/student/ppac/ex.txt">
(setq f (open ”\\student\\inexist.dta” ”r”))→nil
(setq f(open ”c:/teh/arbore.dat” ”a”))→#<file"c:/teh/arbore.dat ">
Tabelul 2.7

Mod de
Descriere
deschidere
Deschide fişierul pentru citire, pointer-ul de fişier este poziţionat
”r”
pe primul caracter din fişier. Dacă <nume_fişier> nu există, se
întoarce nil, nefiind permis accesul la citirea datelor.
Deschide fişierul pentru scriere. Dacă <nume_fişier> nu există,
este creat un nou fişier şi este deschis pentru scriere. Dacă
”w”
<nume_fişier> deja există, datele anterioare vor fi suprascrise.
Deschide fişierul pentru adăugare de date. Dacă <nume_fişier>
nu există, este creat un nou fişier şi este deschis pentru scriere;
iar dacă <nume_fisier> există deja, fişierul este deschis şi
”a”
pointer-ul de fişier este poziţionat la sfârşitul acestuia, în acest
fel datele pot fi adăugate în fişier după cele existente.
Funcţia CLOSE
Sintaxă:
(CLOSE <df>)
Funcţia close închide un fişier deschis prin apelarea funcţiei open. Aceasta
are un singur argument şi anume un descriptor de fişier valid. După apelare,
close returnează nil dacă operaţia de închidere s-a realizat cu succes sau afişează
un mesaj de eroare în caz contrar.

92

Visual LISP/AutoLISP

Exemplu:
(setq f (close f))
Deoarece descriptorul de fişier f nu mai este valabil după ce fişierul la
care se referă este închis, exemplul atribuie variabilei f valoarea nil, acesta fiind
modul recomandat de închidere a unui fişier. În acest fel, se eliberează memoria
calculatorului, existând posibilitatea testării stării unui fişier (dacă este închis
sau deschis) şi se asigură utilizarea corectă a variabilelor în program.
Exemple:
1. Următorul exemplu permite citirea unui fişier text, cu un nume indicat de
programator (DATE.TXT), afişând pe ecran conţinutul acestuia.
(defun c:citdate ( / linie f)
(setq linie ""
f (open "date.txt" "r")
)
(if f
(while linie
(setq linie (read-line f))
(if linie (write-line linie)(setq f (close f)))
)
(prompt "\n!!!!!FISIER INEXISTENT!!!")
)
(prin1)
)

;se asigura intrarea in ciclu while
;se deschide fisierul pentru citirea datelor
;daca exista fişierul
;atâta timp cat exista linie in fişier
;se citeşte o linie din fişier
;daca exista linie afişeaz-o pe ecran
;altfel închide fişierul
;daca nu exista fişierul afişează mesajul
;ieşire fără a fi returnata o valoare

2. Exemplul următor defineşte o nouă comandă AutoCAD care permite citirea
unui fişier text, şi afişează conţinutul acestuia pe ecran.
(defun c:citfis ( / nume linie f rep)
(setq rep T)
;se asigura intrarea in primul ciclu while
(while rep
(setq nume
;se citeşte numele fişierului
(getstring "\nIntroduceti numele fisierului [cu extensie]:"))
(setq linie T
;se asigura intrarea in al doilea while
f (open nume "r")
;se deschide fişierul pentru citirea datelor
)
(if f
;daca exista fişierul
(while linie
;atâta timp cat exista linie in fişier
(setq linie (read-line f))
;se citeşte o linie din fişier
(if linie (write-line linie) (setq f (close f))) ;daca exista linie se afişează pe ecran
(setq rep nil)
;se asigura ieşirea din primul ciclu while
)
;altfel închide fişierul
(prompt (strcat ”\nFISIERUL ” nume ” ESTE INEXISTENT!!!”))
;daca nu exista fişierul afiseaza mesajul
)
)
(prin1)
;ieşire fără a fi returnata o valoare
)

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

93

Funcţia FINDFILE
Sintaxă:
(FINDFILE <nume_fişier>)
Funcţia findfile permite utilizatorului să caute un fişier sau o cale existentă
pe disc. Dacă numele fişierului este precedat de o anume cale atunci căutarea
acestuia se realizează doar în subdirectorul respectiv. În cazul în care se
specifică doar numele fişierului, acesta este căutat în căile de căutare curent
setate în AutoCAD. Funcţia returnează sub forma unui şir de caractere, calea şi
numele fişierului dacă acesta a fost găsit, sau nil dacă nu a fost găsit fişierul
respectiv. Subdirectoarele din cale sunt separate de caracterul ”/” sau de
caracterele ”\\”.

Exemple:
Să presupunem că:
™ subdirectorul din care este lansat AutoCAD-ul este D:\\Program
Files\\MDT6;
™ desenul editat se găseşte în subdirectorul D:\\studenti\\ppac;
™ fişierul DATE.DTA se găseşte în subdirectorul D:\\studenti\\ppac\\;
™ fişierul INEXIST.LSP nu este pe disc.
Dacă se apelează findfile obţinem:
(findfile "ex.txt")→ "D:\\Program Files\\MDT6\\ex.txt"
(findfile ”inexist.lsp”)→ nil
(findfile "date.dta")→"D:\\studenti\\ppac\\date.dta"
(findfile " D:\\studenti\\ppac")→"D:\\studenti\\ppac"

Observaţie: Dacă se indică doar o cale de căutare ca argument al funcţiei
findfile şi aceasta există pe disc, atunci funcţia returnează calea respectivă.
Funcţia GETFILED
Sintaxă:
(GETFILED <titlu> <nume_fişier> <extensie> <mod>)
Funcţia getfiled generează o fereastră de dialog cu un antet dat de <titlu>,
care conţine lista fişierelor disponibile pe disc, cu extensia dată în argumentul
<extensie> şi cu fişierul implicit indicat de <nume_fişier>. Primele trei
argumente din sintaxa funcţiei, sunt de tip şir de caractere, iar argumentul
<mod> este de tip întreg şi poate să aibă una din valorile date în tabelul 2.8.
Funcţia returnează numele fişierului (precedat de cale) specificat de utilizator
sau nil. Subdirectoarele din cale sunt separate de caracterul ”/” sau de caracterele

Visual LISP/AutoLISP

94

”\\”. Dacă utilizatorul nu indică un nume valid de fişier sau apasă butonul
Cancel atunci getfiled returnează nil.
Tabelul 2.8

<mod>

Semnificaţie

1

Cerere de creare a unui nou fişier; nu este indicată setarea
acestui mod atunci când se doreşte deschiderea unui fişier
existent pe disc.

(bitul 0)

4
(bitul 2)

8
(bitul 3)

16
(bitul 4)

32
(bitul 5)

64

Permite utilizatorului introducerea unui nume arbitrar (utilizat de
regulă pentru indicarea extensiilor de fişiere); dacă se precizează
o extensie anume, atunci aceasta nu mai poate fi modificată în
fereastră, utilizatorul fiind obligat să aleagă un fişier existent pe
disc.
Execută o căutare în căile curent setate în AutoCAD pentru
fişierul cerut şi returnează doar numele fişierului respectiv; dacă
fişierul este găsit într-un alt subdirector atunci este returnată şi
calea.
Argumentul <nume_fişier> poate să conţină doar o cale de
căutare pentru fişiere.
La alegerea unui fişier de pe disc, utilizatorul nu mai este
avertizat de înlocuirea fişierului selectat, operaţia de înlocuire
realizându-se în mod automat.
Nu transferă fişierul dacă utilizatorul specifică un URL.

(bitul 6)

128

Nu permite introducerea unui URL.

(bitul 7)

Exemple:
1. Expresia simbolică următoare:

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

95

(getfiled ”Selectati un fisier lisp” ”d:\\Program Files\\mdt6\\support\\ex.lsp”
”LSP”8)

va genera fereastra de dialog din figura 2.14, permiţând indicarea unui nume de
fişier.
2. Următoarea expresia simbolică:
(getfiled ”Creati un nou fisier” ” d:\\Program Files\\mdt6\\date” ”txt” 1)
va genera fereastra de dialog din figura 2.15 ce va permite indicarea numelui
unui nou fişier. Dacă utilizatorul alege de pe disc un fişier existent, AutoCAD-ul
solicită, prin fereastra din figura 2.16, validarea operaţiei de modificare a
conţinutului fişierului.
3. Expresia simbolică următoare:
(getfiled ”Selectati un fişier desen” ”d:/Program Files/mdt6/sample/exemplu”
”dwg” 8)
generează fereastra de dialog din figura 2.17, care permite indicarea unui nume
de fişier desen (cu extensia DWG).

Observaţii:
1. Dacă extensia este indicată ca fiind şirul vid (””) atunci aceasta este
considerată ca fiind oricare (*) iar în fereastră sunt prezentate numele tuturor
fişierelor (All files).
2. În situaţia în care la apelare se indică extensia DWG, fereastra de dialog
conţine o zonă de previzualizare a fişierelor existente pe disc (cele care au
extensia DWG).

Fig. 2.14 Fereastră de dialog generată la apelarea funcţiei getfiled
cu valoarea 8 pentru <mod>.

96

Visual LISP/AutoLISP

Fig. 2.15 Fereastră de dialog generată la apelarea funcţiei getfiled
cu valoarea 1 pentru <mod>.

Fig. 2.16 Fereastră de dialog pentru validarea operaţiei de înlocuire a fişierului.

Fig. 2.17 Fereastră de dialog generată la apelarea funcţiei getfiled cu valoarea 1
pentru <mod> şi cu extensia DWG.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

97

2.17 Accesul la entităţile desenelor
În AutoCAD, oricărei entităţi generate într-o sesiune de editare îi este pus
în corespondenţă un nume de entitate, atribuit în mod automat de sistem.
Numele de entitate este utilizat la identificarea entităţilor AutoCAD. Un nume
de entitate se poate schimba de la o sesiune de editare la alta, dar fiecare nume
de entitate este întotdeauna acelaşi (unic) într-o sesiune de editare. Acesta este
un atom special de forma <Entity name:xxxxxxx> (unde xxxxxxx este un număr
hexazecimal).
Numele de entităţi pot fi utilizate în AutoCAD, de regulă ca răspunsuri la
prompter-ul Select objects: . Nu se acceptă specificarea numelor de entităţi, prin
scrierea lor de la tastatură. Sunt predefinite funcţii care permit aflarea numelor
de entităţi prin parcurgerea bazei de date a AutoCAD-ului sau prin selectare, de
către utilizator, a anumitor entităţi.
În AutoCAD se întâlnesc două categorii de entităţi: entităţi principale şi
entităţi secundare. Entităţile principale sunt clasificare în: entităţi AutoCAD
simple (linie, cerc, arc de cerc, punct, solid, text, trace, etc) şi entităţi compuse
(bloc sau polilinie 3D). Entităţile secundare sunt constituite din subentităţile care
fac parte din entităţile compuse. Entitatea compusă e caracterizată de un nume
de entitate care o identifică în întregime şi mai multe nume de entităţi care
identifică subentităţile (entităţile secundare).
Funcţia ENTLAST
Sintaxă:
(ENTLAST)
Funcţia entlast returnează numele ultimei entităţi principale neşterse din
baza de date a desenului. Este utilizată de regulă pentru a obţine numele unei noi
entităţi (ultima) generate cu ajutorul funcţiei command.
Exemplu:
Exemplul de mai jos permite ştergerea ultimei entităţi desenate în
AutoCAD.
(setq ne (entlast))
(command ”erase” ne ””)
Funcţia ENTNEXT
Sintaxă:
(ENTNEXT [ <nume_ent> ])

Visual LISP/AutoLISP

98

Dacă este apelată fără argument, funcţia returnează numele primei entităţi
neşterse din baza de date a desenului. Dacă entnext este apelată cu un parametru
de tip nume de entitate, atunci returnează numele entităţii (neşterse) din baza de
date poziţionată imediat după argumentul <nume_ent>. În cazul în care nu există
o următoare entitate după entitatea desemnată de argument, funcţia returnează
nil. Entnext returnează atât nume de entităţi principale cât şi de entităţi
secundare (subentităţi).
Exemple:
1. Exemplul de mai jos permite ştergerea primelor două entităţi desenate în
AutoCAD (dacă acestea sunt entităţi principale).
(setq ne1 (entnext)
(setq ne2 (entnext e1)
(command ”erase” ne1 ne2 ””)
2. Următorul exemplu parcurge întreaga bază de date a desenului şi afişează
numărul şi numele entităţii, indiferent dacă acestea sunt principale sau
secundare.
(defun c:contor (/ ne k)
;se initializeaza contorul
(setq k 1
ne (entnext)
;se preia numele primei entitati
)
(while ne
(prompt (strcat "\n Numar entitate:" (itoa k)))
;se afiseaza numarul entitatii
(prompt "\n Nume entitate:")
(prin1 ne)
;se afiseaza numele entitatii
(setq ne (entnext ne)
;se preia numele urmatoarei entitati
k (1+ k)
;se mareste contorul
)
)
(prin1)
)
3. În cazul în care se doreşte aflarea ultimei entităţi trasate, indiferent dacă este
principală sau secundară, se defineşte următoarea funcţie:
(defun c:ultimaent (/ neu nsb)
(if (setq neu (entlast))
;se preia numele ultimei entitati principale
(while (setq nsb (entnext neu));daca exista subentitate parcurge while

(setq neu nsb)

; până când nu mai există subentitate
; se preia numele subentitatii

)
)
neu
)

;returnează numele ultimei entitati principale sau al subentitatii

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

99

Funcţia ENTSEL
Sintaxă:
(ENTSEL [ <mesaj> ])
Funcţia entsel este utilizată pentru aflarea numelui unei entităţi selectate
de utilizator. Returnează o listă formată din două elemente: numele entităţii
selectate şi lista care materializează punctul în care aceasta a fost selectată, adică
(<nume_ent> (x y z)). Dacă argumentul opţional <mesaj> (de tip şir de
caractere) este indicat, acesta va fi afişat înaintea selectării entităţii, în caz
contrar este generat automat mesajul Select objects:. Funcţia acţionează numai
pentru entităţi principale. Dacă prin punctul indicat nu trece o entitate atunci este
returnat nil.

Exemplu:
Exemplul de mai jos permite selectarea unei entităţi şi afişează numele şi
punctul de selectare al acesteia. Dacă nu este selectată o entitate, funcţia afişează
un mesaj şi permite din nou selectarea unei entităţi.
(defun c:exsel (/ ne lp lista)
;simbolurile din program reprezintă: ne-numele entităţii
;
lp-lista punctului de selectare
;
lista-lista returnată de entsel
(while (not lista)
(setq lista (entsel "\nSelectati o entitate:")) ;se preia lista returnată
(if lista
;dacă s-a selectat o entitate
(progn
;se preia numele entităţii
(setq
ne (car lista)
lp (cadr lista)
;se preia punctul de selectare
)
(prompt "\nNumele entitatii selectate este:")
(prin1 ne)
;se afişează numele entităţii
(prompt "\nPunctul de selectare este:")
(prin1 lp)
;se afişează punctul de selectare
)
(prompt "\nNu ati selectat o entitate!!! Mai incercati!!")
)
)
(prin1)
)
Observaţie: La selectarea entităţii prin intermediul funcţiei entsel, modurile
OSNAP setate permanent în AutoCAD, nu sunt luate în considerare.
Funcţia NENTSEL

100

Visual LISP/AutoLISP

Sintaxă:
(NENTSEL [ <mesaj> ])
Funcţia nentsel permite aflarea numelui unei entităţi principale sau
secundare selectate de utilizator. Aceasta returnează o listă formată din numele
entităţii selectate şi lista punctului în care entitatea a fost selectată, adică o listă
de forma: (<nume_ent> (x y z)) pentru entităţile principale sau (<nume_subent>
(x y z)) pentru entităţile secundare. Dacă argumentul opţional <mesaj> (de tip şir
de caractere) este specificat, va fi afişat înaintea selectării entităţii, în caz contrar
este generat automat mesajul Select objects:. Dacă prin punctul dat de utilizator,
nu trece nici o entitate, atunci se returnează valoarea nil.
Observaţii:
1. La selectarea entităţii prin intermediul funcţiei nentsel, modurile OSNAP
setate permanent în AutoCAD, nu sunt luate în considerare.
2. Dacă entitatea selectată este o polilinie de tip lightweight (lwpolyline), atunci
ea este recunoscută de nentsel ca o singură entitate.
Funcţia NENTSELP
Sintaxă:
(NENTSELP [ <mesaj> ] [ <pct> ])
Această funcţie acţionează ca şi nentsel, în plus argumentul <pct> este
lista unui punct de pe entitate. Funcţia returnează şi matricea standard de
transformare 4x4.
Numele unei entităţi AutoCAD se poate schimba de la o sesiune de
editare la alta. Există totuşi un identificator, denumit handle, care rămâne
neschimbat (în orice sesiune de editare) atâta timp cât entitatea există în desen.
Gestionarea acestor identificatori poate fi realizată cu ajutorul funcţiei handent.
Funcţia HANDENT
Sintaxă:
(HANDENT <şir>)
Funcţia returnează numele entităţii, din sesiunea curentă de editare,
asociată argumentului <şir> care este handle-ul (de tip şir de caractere). Odată
obţinut, numele entităţii poate fi utilizat ca argument al funcţiilor din familia
ENTXXX (anterior prezentate). Dacă şirul specificat ca argument nu identifică o
entitate, funcţia returnează nil.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

101

Exemplu:
(handent "2B")) ;poate să returneze <Entity name: 40063d58> în sesiunea
curentă de editare.
Utilizând aceeaşi expresie simbolică în acelaşi desen AutoCAD, într-o altă
sesiune de editare, se poate obţine un alt nume de entitate. Deci identificatorul
de tip handle este acelaşi, pentru o entitate, în orice sesiune de editare.
Funcţia handent poate să returneze şi numele entităţilor şterse în sesiunea
curentă de editare, existând astfel posibilitatea readucerii acestora în desen cu
ajutorul funcţiei entdel (prezentată în subcapitolul 2.18).

2.18 Accesul la datele asociate entităţilor AutoCAD
Cu ajutorul numelui unei entităţi, programatorii pot obţine caracteristicile
entităţii identificate de acesta. În AutoLISP datele caracteristice entităţilor sunt
memorate sub forma unor liste asociate. Listele asociate conţin atât liste normale
cât şi liste speciale denumite perechi cu punct (dotted pairs).

2.18.1 Perechile cu punct în AutoLISP
O pereche cu punct este o listă de o formă specială care conţine două
elemente de tip atom. Întotdeauna, pe ramura cdr (din dreapta) a arborelui binar
(aferentă unei perechi cu punct) se găseşte un element diferit de nil.
Atât listele normale, cât şi perechile cu punct sunt utilizate în listele
asociate entităţilor, pentru reprezentarea codurilor DXF şi a valorilor aferente
acestora.
Primul element al unei perechi cu punct poate fi obţinut ca şi cel al unei
liste normale, cu funcţia car. Al doilea element poate fi obţinut direct cu funcţia
cdr. Se observă uşor că al doilea element al unei liste normale se obţine într-un
mod diferit.
Forma generală a unei perechi cu punct este următoarea:

(<e1> . <e2>).
Se remarcă faptul că cele două elemente sunt separate de punct, iar înainte
şi după punct, există întotdeauna spaţiu.
Exemple:
1.
(8 . ”0”)
2.
(0 . ”LINE”)

Visual LISP/AutoLISP

102

În figura 2.18 se prezintă arborii binari pentru două obiecte similare: o
listă normală şi o pereche cu punct, ambele conţinând aceleaşi elemente.

(0 . ”LINE”)

(0 ”LINE”)

(”LINE”)

0
”LINE”

0

”LINE”

()

Fig. 2.18 Arborii binari pentru o listă normală şi o pereche cu punct.
Perechile cu punct pot fi generate prin: îngheţarea mecanismului de
evaluare (prin apelarea funcţiei quote) sau cu ajutorul funcţiei cons.

n Prin îngheţarea mecanismului de evaluare:
Exemplu:
(setq pp ’(0 . ”LINE”))
Observaţie: A nu se uita spaţiile înainte şi după punctul care separă cele două
elemente ale unei perechi cu punct.
o Prin utilizarea funcţiei CONS:
Funcţia CONS
Sintaxă:
(CONS <e1> <e2>)
Funcţia cons este utilizată pentru generarea perechilor cu punct sau a unor
liste normale. Dacă argumentul <e2> este o listă, se generează lista formată din
elementele lui <e2> cu <e1> inserat pe prima poziţia a listei. Dacă atât <e1> cât
şi <e2> sunt atomi atunci este generată automat perechea cu punct (<e1> .
<e2>).

Exemple:
(setq pp (cons 0 ”LINE”))→ (0 . ”LINE”)
(setq ln (list 0 ”LINE”))→ (0 ”LINE”)
(car pp)→0

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

103

(car ln)→0
(cdr pp)→ ”LINE”
(cdr ln)→ (”LINE”)
(cons 5 ’(6 7 8 9))→ (5 6 7 8 9)
(cons ’(5) ’(6 7 8 9))→ ((5) 6 7 8 9)

2.18.2 Liste asociate entităţilor
Listele asociate entităţilor AutoCAD, se prezintă sub forma unor liste
AutoLISP complexe, formate din subliste normale şi perechi cu punct. Au
următoarea formă generalizată:
( ...(codDXF [ . valoare ]/[ lista ]) ...)

Exemplu:
Pentru o entitate de tip linie, lista asociată cu datele asociate obligatorii,
are următoarea formă:
((-1 . <Entity name: .......>)
; numele entităţii
(0 . ”LINE”)
; tipul entităţii
(5 . ”2F”)
; handle-ul
(8 . ”0”)
; layer-ul
(67 . 0)
; spaţiul în care este entitatea
(100 . "AcDbLine")
; marcatorul de subcalsă
(410 . "Model")
; numele layout-ului
(10 20.0 40.0 60.0)
; punctul de start
(11 30.0 70.0 80.0)
; punctul final
(210 0.0 0.0 1.0)
; direcţia de extruziune
)
Primul element al fiecărei subliste este cheia sau codul DXF al acesteia,
elementele rămase sunt datele asociate secţiunii determinate de cheie.
În exemplul dat, cheia primei subliste este întregul -1, data aferentă
acestei chei este numele entităţii. Cheia celei de a doua subliste este atomul 0, iar
data asociată este tipul entităţii. În tabelul 2.9 sunt prezentate codurile DXF
pentru o entitate de tip linie, iar în Anexa acestei lucrări sunt prezentate codurile
principalelor entităţi grafice utilizate în liste asociate.
Tabelul 2.9

Codul DXF
-1
0

Data asociată
Numele entităţii
Tipul entităţii (Line, Arc, Circle, etc)

Visual LISP/AutoLISP

104

5
8
67
100
410
10
11
210

Handle-ul entităţii
Layer-ul de apartenenţă
Spaţiul (Model/Paper) în care se găseşte
entitatea
Marcatorul de subclasă
Numele Layout-ului
Punctul de start
Punctul final
Direcţia de extruziune

Lista asociată oricărei entităţi poate fi obţinută cu ajutorul funcţiei entget.
Funcţia ENTGET
Sintaxă:
(ENTGET <nume_ent> [ <lista-aplic> ])
Funcţia entget necesită un argument obligatoriu, care specifică numele
entităţii pentru care se doreşte extragerea listei asociate din baza de date a
AutoCAD-ului.

Exemplu:
Dacă se trasează în layer-ul 0 o linie din punctul 10,10 până în punctul
100,100 atunci se poate obţine lista asociată acestei entităţi prin expresiile:
(setq ne (entlast))
(setq lasoc (entget ne))
Simbolul lasoc va avea atribuită o listă asociată de genul:
((-1 . <Entity name: 40063d78>)
(0 . "LINE")
(330 . <Entity name: 40063cf8>)
(5 . "2F")
(100 . "AcDbEntity")
(67 . 0)
(410 . "Model")
(8 . "0")
(100 . "AcDbLine")
(10 10.0 10.0 0.0)
(11 100.0 100.0 0.0)
(210 0.0 0.0 1.0)
)

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

105

Observaţie: Funcţia entget acceptă un al doilea parametru opţional (<listaaplic>), care permite obţinerea datelor extinse. În subcapitolul 2.21 al prezentei
lucrări, va fi tratat conceptul de date extinse şi se va reveni asupra funcţiei.
Extragerea unei subliste sau a unei perechi cu punct dintr-o listă asociată
este realizabilă prin apelarea funcţiei assoc.
Funcţia ASSOC
Sintaxă:
(ASSOC <cod> <1ista_asoc>)
Funcţia necesită două argumente şi anume: <cod> care este cheia ce
permite identificarea sublistei din cel de al doilea argument <1ista_asoc>, care
conţine o listă asociată unei entităţi. Assoc returnează întotdeauna o listă sau o
pereche cu punct. Pentru a obţine datele aferente unei chei se va aplica cdr pe
rezultatul returnat de funcţia assoc. Dacă codul DXF indicat în sintaxa de apel a
funcţiei assoc nu există în lista asociată, atunci este returnat atomul nil.

Exemplu:
(setq lasoc (entget (entlast))) ;returnează lista asociată ultimei entităţi
(assoc 8 lasoc)
;returnează perechea (8 . ”nume-layer”)
(setq numelayer (cdr (assoc 8 lasoc))) ;returnează numele layer-ului
(setq tipent (cdr (assoc 0 lasoc)))
;returnează tipul entităţii
Observaţie: Funcţia assoc poate fi utilizată şi pentru extragerea datelor dintr-o
listă de liste normale şi/sau perechi cu punct.
Exemplu:
(setq supraf ’((tip . ”CILINDRICA”) (dia . 123.4) (aid . -0.05)
(asd . 0.05) (lung . 50.0) (ail . 0) (asl . 0) (rugo . 1.6)))
(assoc ’tip supraf) →(tip . ”CILINDRICA”)
(cdr (assoc ’tip supraf)) → ”CILINDRICA”
(setq d1 (cdr (assoc ’dia supraf))) → 123.4
(setq rug (cdr (assoc ’rugo supraf))) → 1.6
Modificarea entităţilor AutoCAD din AutoLISP se realizează în două
etape:
n preluarea listei asociate entităţii şi modificarea acesteia cu ajutorul funcţiei
subst;
o reactualizarea entităţii, în baza de date, aplicând funcţia entmod asupra
noii liste asociate.

106

Visual LISP/AutoLISP

Funcţia ENTMOD
Sintaxă:
(ENTMOD <1ista_asoc>)
Funcţia necesită argumentul <1ista_asoc> (care reprezintă noua listă
asociată entităţii de modificat) şi actualizează entitatea (cu noua lista asociată)
în baza de date a desenului (inclusiv pe ecran), returnând lista asociată sau nil în
cazul unei liste asociate invalide.

Observaţii:
1. Funcţia entmod poate modifica atât entităţi grafice cât şi nongrafice.
2. Entmod nu poate modifica tipul entităţii, numele entităţii şi handle-ul
entităţii.
3. Nu poate fi utilizată pentru entităţi de tip viewport.
Exemple:
1. Se trasează o linie în AutoCAD şi apoi se tastează expresiile simbolice de
mai jos care modifică punctul de final al liniei în 100,100,0.
(setq ne (entlast))
;se preia numele ultimei entităţi trasate
(setq la (entget ne))
;se preia lista asociată ultimei entităţi trasate
(setq lamod (subst ’(11 100 100 0) (assoc 11 la) la ))
;se generează noua listă asociată entităţii modificate
(entmod lamod) ;se modifică entitatea
2. Se trasează un cerc în AutoCAD şi apoi se tastează expresiile simbolice de
mai jos care modifică raza cercului (noua rază va fi 35) şi centrul acestuia în
punctul 100,100,0.
(setq ne (entlast))
;se preia numele ultimei entităţi trasate
(setq la (entget ne))
;se preia lista asociată ultimei entităţi trasate
(setq lamod (subst ’(10 100 100 0) (assoc 10 la) la ))
(setq lamod (subst (cons 40 35) (assoc 40 lamod) lamod ))
;se generează noua listă asociată entităţii modificate
(entmod lamod) ;se modifică entitatea
3. Următorul exemplu preia toate entităţile din baza de date a desenului şi
modifică pentru entităţile de tip linie, layer-ul în care sunt desenate (în layer-ul
existent ”L1”).
(defun c:mod (/ ne nou lasoc)
(setq ne (entnext)
;se preia prima entitate
nou (cons 8 ”L1”)) ;se generează perechea cu punct
(while ne
;cat timp există entitate
(setq lasoc (entget ne))
;se preia lista asociată

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

107

(if (= (cdr (assoc 0 lasoc)) ”LINE”) ;dacă entitatea este linie
(entmod (subst nou (assoc 8 lasoc) lasoc));se reactualizează
)
(setq ne (entnext ne));se trece pe următoarea entitate din desen
)
(prin1)
)
Ştergerea entităţilor AutoCAD din AutoLISP, cu acces direct la baza de
date, se realizează cu ajutorul funcţiei entdel.
Funcţia ENTDEL
Sintaxă:
(ENTDEL <nume_ent>)
Funcţia entdel necesită un argument <nume_ent> care reprezintă numele
entităţii care va fi ştearsă din desenul curent sau al entităţii care va fi readusă pe
ecran dacă aceasta a fost ştearsă anterior în sesiunea curentă de editare. Această
funcţie acţionează numai pe entităţi principale.

Exemplu:
(setq e1 (entlast))
;se preia în simbolul e1 numele ultimei entităţi desenate
(entdel e1)
;se şterge entitatea identificată prin e1
(entdel e1)
;se readuce pe ecran entitatea ştearsă e1
Funcţia ENTUPD
Sintaxă:
(ENTUPD <nume_ent>)
Funcţia reactualizează pe ecran imaginea unei entităţi compuse (polilinie
3D sau bloc) după ce au fost modificate (cu entmod) subentităţi componente.
Valoarea returnată este numele entităţii compuse dacă a fost realizată operaţia de
reactualizare a entităţii sau nil în caz contrar.

Exemplu:
Se trasează o polilinie 3D în AutoCAD şi apoi se tastează expresiile
simbolice de mai jos care modifică punctul primului vertex al poliliniei în
100,50,0.
(setq e1 (entlast))
;se preia numele ultimei entităţi trasate

108

Visual LISP/AutoLISP

(setq e2 (entnext e1)) ;se preia numele primei subentităţi (vertex) din polilinie
(setq la (entget e2))
;se preia lista asociată primului vertex
(setq la
(subst '(10 100.0 50.0 0.0)
;se modifică lista asociată
(assoc 10 la)
la
)
)
(entmod la)
;se mută vertexul în desen
(entupd e1)
;se regenerează polilinia
AutoLISP-ul permite programatorilor generarea entităţilor AutoCAD în
mod direct, fără apelarea funcţiei command, prin specificarea listei asociate
entităţii respective (care va fi generată) ca argument al funcţiilor entmake sau
entmakex.
Funcţia ENTMAKE
Sintaxă:
(ENTMAKE <1ista_asoc>)
Dacă entitatea dată de argumentul <1ista_asoc> este creată cu succes,
atunci funcţia entmake returnează lista asociată (indicată ca argument), iar dacă
entitatea nu poate fi creată (deoarece lista asociată nu este corectă) se returnează
nil.
O metodă de creare a unei noi entităţi, constă în obţinerea mai întâi, cu
ajutorul funcţiei entget, a listei asociate unei entităţi existente în desen de acelaşi
tip cu noua entitate, modificarea acesteia cu datele caracteristice noii entităţi şi
apoi adăugarea în desen a entităţii cu funcţia etnmake, care va avea ca argument
noua listă asociată.
Înainte de a crea o entitate nouă, entmake verifică dacă numele layer-ului
este valid, dacă numele tipului de linie şi al culorii sunt cunoscute. Dacă un nou
nume de layer este introdus, atunci funcţia creează automat layer-ul.

Exemplu: Următoarea expresie simbolică, generează o nouă entitate
AutoCAD cu următoarele proprietăţi: de tip ”LINE”, layer-ul de apartenenţă
”NOU”, cu punct de start 1.0,1.0,0.0 şi punct final 100.0,100.0,0.0 .
(entmake
’((0 . ”LINE”)
(8 . ”NOU”)
(10 1.0 1.0 0.0)
(11 100.0 0.0 0.0))

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

109

) → ((0 . "LINE") (8 . "NOU") (10 1.0 1.0 0.0) (11 100.0 0.0 0.0))
Observaţii:
1. Perechile cu punct (-1 . <Entity name: .......> şi (5 . ”.....”) sunt generate
automat de către AutoCAD, dacă ele apar în lista asociată, atunci ele sunt
ignorate de comandă.
2. Perechile cu punct ce au codul DXF 100 sunt ignorate de entmake pentru
majoritatea categoriilor de entităţi AutoCAD.
3. Funcţia poate fi utilizată pentru entităţi grafice şi nongrafice.
Funcţia ENTMAKEX
Sintaxă:
(ENTMAKEX <1ista_asoc>)
În cazul în care entitatea descrisă prin lista asociată <1ista_asoc>,
specificată ca argument al funcţiei entmakex, este creată cu succes, se returnează
numele acesteia (<Entity name: .......>), iar dacă entitatea nu poate fi creată
(deoarece lista asociată nu este corectă) se returnează nil.
Funcţia poate fi utilizată atât pentru entităţi grafice cât şi pentru entităţi
nongrafice.

Exemplu: Următoarea expresie simbolică generează o nouă entitate AutoCAD
cu următoarele proprietăţi: tip entitate ”CIRCLE”, layer-ul de apartenenţă ”0”,
cu punct de centru 100.0,100.0,0.0 şi rază 35.5 .
(entmakex
’((0 . ”Circle”)
(8 . ”0”)
(10 100.0 100.0 0.0)
(40 . 35.5))
) ;returnează un nume de entitate

Visual LISP/AutoLISP

110

2.19 Funcţii pentru crearea şi utilizarea mulţimilor de selecţie
În AutoCAD entităţile pot fi grupate în mulţimi de selecţie (selection sets).
Mulţimile de selecţie sunt atomi speciali de forma: <Selection set: xxx>.
Comenzile AutoCAD şi funcţiile AutoLISP pot utiliza mulţimile de selecţie, în
acest fel intervenindu-se global asupra tuturor entităţilor conţinute într-o
mulţime de selecţie. În AutoCAD, mulţimile de selecţie se folosesc în cadrul
comenzilor ce utilizează prompter-ul Select objects: .
Chiar dacă o mulţime de selecţie este un atom, aceasta este creată ca o
colecţie de nume de entităţi.
AutoLISP-ul poate lucra cu maxim 128 de mulţimi de selecţie, deschise în
acelaşi timp. Numărul poate fi uneori mai mic, acesta depinde de configuraţia de
calcul folosită şi de mărimea mulţimilor de selecţie.
De obicei se asociază câte un simbol fiecărei mulţimi de selecţie care se
creează sau se modifică; în caz contrar nu este posibil accesul la mulţimea de
selecţie şi nu există nici o modalitate de a elibera resursele sistemului care o
utilizează (până la ieşirea definitivă din AutoCAD).
Se recomandă ca, în momentul în care o mulţime de selecţie nu mai este
utilizată în aplicaţie, să se atribuie forţat simbolului aferent valoarea nil,
eliberându-se în acest fel memoria ocupată.
AutoLISP-ul conţine o serie de funcţii pentru crearea şi gestionarea
mulţimilor de selecţie, care sunt prezentate în continuare.
Funcţia SSGET
Sintaxă:
(SSGET [<mod>] [[<pct1>] [<pct2>] [lista_puncte] [lista_filtre]])
Funcţia ssget, creează returnează o mulţime de selecţie. Argumentul
opţional <mod> este un şir de caractere care specifică metoda de selectare a
entităţilor şi poate să ia valorile prezentate în tabelul 2.10. Argumentele
opţionale <pct1>, <pct2> şi <lista_puncte> sunt puncte care completează
metoda de selectare. Dacă se specifică un punct fără un argument <mod>, atunci
va fi selectată entitatea care trece prin acel punct (ca la selectarea individuală a
entităţilor în AutoCAD). Modurile osnap sunt ignorate de această funcţie.
Dacă toate argumentele din sintaxa funcţiei ssget sunt omise, atunci
utilizatorul va fi cel care va forma mulţimea de selecţie, în mod interactiv, pe
prompter-ul Select objects:, afişat automat de mediu. În acest caz poate fi
utilizată orice metodă de selectare cunoscută în AutoCAD.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

111

Parametrul opţional <lista_filtre> este o listă de perechi cu punct sau liste
normale în care apar coduri DXF. Acest parametru este utilizat pentru filtrarea
entităţilor din AutoCAD care satisfac anumite condiţii.
Tabelul 2.10
Metoda de selectare
Semnificaţia
”L”
Selectarea ultimei entităţi desenate (last).
”P”
Selectarea tuturor entităţilor indicate în cadrul
mulţimii anterioare de selecţie.
Selectarea tuturor entităţilor care se găsesc în
”W”
întregime în fereastra delimitată de argumentele
<pct1> şi <pct2> (Window).
Selectarea tuturor entităţilor care se găsesc în
”WP”
întregime în poligonul descris prin argumentul
<lista_puncte> şi (Window Polygon).
Selectarea tuturor entităţilor conţinute şi a celor
”C”
care ating (traversează) fereastra delimitată de
argumentele <ptc1> şi <pct2> (Crossing).
Selectarea tuturor entităţilor conţinute şi a celor
”CP”
care traversează (ating) poligonul descris prin
argumentul <lista_puncte> şi (Crossing Polygon)
Selectarea tuturor entităţilor care traversează
”F”
(ating) conturul descris prin argumentul
<lista_puncte> şi (Fence)
Selectarea tuturor entităţilor din desen, dacă nu
apare o listă de filtre, vor fi selectate toate
”X”
entităţile care satisfac condiţiile impuse de lista
de filtre.

Exemple:
(ssget)
;solicită utilizatorului formarea mulţimii de selecţie
(ssget ”L”)
;selectează ultima entitate adăugată în baza de date
(ssget ”P”)
;selectează entităţile indicate la formarea ultimei mulţimi de selecţie
(ssget ”W” ’(1.0 2.0) ’(20.0 10.0))
;selectează toate entităţile aflate în întregime în fereastra determinată
(ssget ”WP” (list ’(1.0 2.0) ’(20.0 10.0) ’(150.0 50.0) ’(20.0 80.0)))
;selectează toate entităţile aflate în întregime în poligonul determinat ;de punctele 1,2 20,10 150,50 şi 20 80

112

Visual LISP/AutoLISP

(ssget ”C” ’(1.0 2.0) ’(20.0 10.0))
;selectează toate entităţile conţinute şi a celor care ating fereastra
;determinată de punctele 1,2 şi 20,10
(ssget ”CP” (list ’(1.0 2.0) ’(20.0 10.0) ’(150.0 50.0) ’(20.0 80.0))
’((0 . ”LINE”)))
;selectează toate entităţile aflate în întregime sau care ating poligonul
;determinat de punctele 1,2 20,10 150,50 20 80 şi sunt linii
(ssget ”F” (list ’(1.0 2.0) ’(20.0 10.0) ’(150.0 50.0) ’(20.0 80.0)))
;selectează toate entităţile care ating conturul delimitat de
;punctele 1,2 20,10 150,50 şi 20 80
(ssget ’(100.0 20.0))
;selectează entitatea care trece prin punctul 100,20
(ssget ”X”)
;selectează toate entităţile din baza de date a desenului
(ssget ”X” ’((0 . ”LINE”)))
;selectează toate entităţile de tip linie din desen
(ssget ”X” (list (cons 0 ”CIRCLE”)))
;selectează toate cercurile din desen
(ssget ”X” (list (cons 0 ”LINE”) (cons 8 ”L1”)))
;selectează toate entităţile de tip linie care se găsesc în layer-ul L1
(ssget "X" (list (cons 0 "ARC") (cons 8 ”EXEMPLU”)(cons 62 1)))
;selectează toate entităţile de tip arc care se găsesc în layer-ul EXEMPLU
;şi sunt de culoare RED (codul 1)
Prin intermediul codului -4 pot fi realizate grupări logice în lista de filtre.
Operatorii logici utilizaţi sunt următorii: <AND........AND> (pentru mai mulţi
operanzi), <OR........OR> (pentru mai mulţi operanzi), <XOR........XOR> (pentru
doi operanzi) şi <NOT........NOT> (pentru un operand). Operatorii sunt
specificaţi ca şiruri de caractere majusculă.
Exemplu:
(ssget ”X” ’((-4 . ”<OR”)
(-4 . ”<AND”)
(0 . ”CIRCLE”)
(40 . 20.0)
(-4 . ”AND>”)
(-4 . ”<AND”)
(0 . ”LINE”)
(8 . ”L1”)
(-4 . ”AND>”)
(-4 . ”OR>”))
);selectează toate cercurile din desenul curent cu raza de 20.0 şi toate
liniile din layer-ul ”L1”
Observaţii:

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

113

1. Mulţimile de selecţie returnate de ssget sunt formate numai din numele
aferente entităţilor principale.
2. O mulţime de selecţie poate să conţină atât entităţi din spaţiul model cât şi
entităţi din hârtie. Când o mulţime de selecţie este utilizată într-o operaţie, ssget
elimină temporar entităţile din spaţiul care nu este curent.
Funcţia SSLENGTH
Sintaxă:
(SSLENGTH <m_sel>)
Această funcţie returnează un întreg care semnifică numărul de entităţi
conţinute în mulţimea de selecţie indicată ca argument. Dacă numărul de entităţi
este mai mare decât limita maximă a tipului de dată întreg, atunci data returnată
este de tip real.

Exemplu:
(setq s1 (ssget ”L”))
(sslength s1)→1

;generează o mulţime de selecţie formată din
;ultima entitate desenată
;returnează numărul de elemente din mulţime

Funcţia SSNAME
Sintaxă:
(SSNAME <m_sel> <index>)
Funcţia ssname returnează numele entităţii din mulţimea <m_sel>,
identificată prin parametrul <index>. Numerotarea entităţilor într-o mulţime de
selecţie se face începând cu zero. Dacă <index> este negativ sau mai mare decât
numărul de elemente minus unu (din mulţime) se returnează nil.

Exemple:
(setq s1 (ssget ”X”))

;se generează o mulţime de selecţie formată
;din toate entităţile din desen
(setq e1 (ssname s1 0) ;se preia numele primei entităţi din mulţime
e12 (ssname s1 11);se preia numele entităţii de pe poziţia a 11-a
;(a 12-a pentru utilizator)
e100 (ssname s1 99) ;se preia numele entităţii de pe poziţia a 99-a
;(a 100-a pentru utilizator)
)

114

Visual LISP/AutoLISP

Funcţia SSNAMEX
Sintaxă:
(SSNAMEX <m_sel> [ <index> ])
Funcţia returnează numele entităţii din mulţimea <m_sel>, identificată
prin <index> împreună cu descrierea modului în care a fost selectată entitatea şi
punctele caracteristice modului respectiv, sub forma unei liste de liste. Modurile
de selectare sunt codificate, cu numere întregi, astfel:
¾ 0 – mod neprecizat (de exemplu Last, All etc.);
¾ 1 – selectare prin punctare;
¾ 2 – Window sau WPoligon;
¾ 3 – Crossing sau CPolygon;
¾ 4 – Fence.
Dacă <index> este negativ sau mai mare decât numărul de elemente
minus unu (din mulţime) se returnează nil.

Exemple:
(setq s1 (ssget ”X”))
;se generează o mulţime de selecţie formată din toate entităţile din desen
(setq l1 (ssnamex s1 0)) →((0 <Entity name: 40079d68> 0))
;se preia numele şi modul primei entităţi din mulţime
(setq s2 (ssget))
;se generează o mulţime prin selectarea entităţilor de către utilizator
(setq l2 (ssnamex s1 0)) →
((1 <Entity name: 40079d60> 0 (0 (201.413 110.595 0.0))))
;se preia numele şi modul primei entităţi din mulţime
Funcţia SSADD
Sintaxă:
(SSADD [ <nume_ent>[ <m_sel> ] ])
Funcţia ssadd adaugă entitatea identificată prin <nume_ent> la mulţimea
de selecţie <m_sel> şi returnează mulţimea de selecţie modificată. Dacă funcţia
este apelată fără argumente, se generează o mulţime de selecţie vidă, iar dacă
este apelată doar cu un argument de tip nume de entitate, este generată o
mulţime de selecţie care conţine entitatea specificată prin argument. În cazul în
care entitatea dată ca argument este conţinută de mulţimea de selecţie, atunci
ssadd ignoră operaţia fără a afişa un mesaj de eroare.

Exemple:

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

(setq e1 (entnext))
(setq s1 (ssadd))
(setq s2 (ssadd e1))
(setq e2 (entnext e1))
(setq s2 (ssadd e2 s2))

115

;se preia prima entitate din baza de date
;se generează o mulţime de selecţie vidă
;se generează o mulţime cu o singură entitate
;se preia o nouă entitate din baza de date
;se adaugă la s2 entitatea e2

Funcţia SSDEL
Sintaxă:
(SSDEL <nume_ent> <m_sel>)

Ssdel permite ştergerea entităţii <nume_ent> din mulţimea de selecţie
<m_sel> şi returnează mulţimea de selecţie modificată. Dacă entitatea nu face
parte din mulţimea de selecţie atunci funcţia returnează nil.
Exemplu:
(setq e1 (entnext)) ;se preia prima entitate din baza de date
(setq s1 (ssadd e1)) ;se generează o mulţime de selecţie formată din e1
(setq s1 (ssdel e1 s1));se şterge e1 din mulţimea de selecţie
(ssdel e1 s1)
;returnează nil deoarece e1 nu mai face parte din
;mulţimea de selecţie
Funcţia SSMEMB
Sintaxă:
(SSMEMB <nume_ent> <m_sel>)
Funcţia ssmemb verifică dacă entitatea <nume_ent> este conţinută de
mulţimea de selecţie <m_sel> şi returnează numele entităţii dacă aceasta face
parte din mulţimea respectivă. Dacă entitatea nu face parte din mulţimea de
selecţie atunci funcţia returnează nil.

Exemplu:
(setq e1 (entnext))
(setq e2 (entnext e1))
(setq s1 (ssadd e1))
(ssmemb e1 s1)
(ssmemb e2 s1)

;se preia prima entitate din baza de date
;se preia următoarea entitate din baza de date
;se generează o mulţime de selecţie, s1, formată
;din e1
;returnează numele de entitate e1
;returnează nil deoarece e2 nu face parte din
;mulţimea de selecţie

116

Visual LISP/AutoLISP

CAPITOLUL 3

APLICAŢII
3.1 Pentru conturul indicat în figura 3.1 să se definească o nouă comandă
AutoCAD care să permită generarea acestuia (fără grosime), în layer-ul curent,
cu inhibarea ecoului şi a modurilor OSNAP la desenare.

Fig. 3.1 Conturul de trasat.

Fig. 3.2 Simbolurile utilizate în program.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

117

Programul AutoLISP care rezolvă problema propusă este prezentat în
continuare, iar la scrierea acestuia s-a ţinut cont de simbolurile indicate în figura
3.2.
(defun c:ex1 (/ r p1 p2 p3 p4 p5 p6 p7 cmd osm)
(setq cmd (getvar "cmdecho"))
;se preia starea curentă a variabilei CMDECHO

(setvar "cmdecho" 0)
;se setează variabila CMDECHO pe zero (se inhibă ecoul)

(setq osm (getvar "osmode"))
;se preia starea curentă a variabilei OSMODE

(setvar "osmode" 0)
;se setează variabila OSMODE pe zero (se inhibă modurile OSNAP)

(initget 1)
(setq p1 (getpoint "\nIntroduceti punctul de baza :"))
;se solicită utilizatorului punctul de bază cu preluarea erorii de
;introducere nulă

(initget (+ 1 2 4))
(setq r (getdist p1 "\nIntroduceti raza :"))
;se solicită utilizatorului raza cu preluarea erorilor de introducere
;nulă, zero sau valori negative

(setq
p2 (list (car p1) (+ (cadr p1) r))
p3 (list (+ (car p2) (* (/ 15 4.0) r)) (cadr p2))
p4 (list (car p3) (cadr p1))
p5 (list (car p4) (- (cadr p4) r))
p6 (list (- (car p5) r) (cadr p5))
p7 (list (car p1) (cadr p5))
)
;se calculează coordonatele punctelor care definesc conturul

(command
"arc" p2 "c" p1 p7
"arc" p5 "c" p4 p3
"line" p2 p3 ""
"line" p7 p5 ""
"line" p2 p6 p3 ""
)
;se trasează conturul de generat

(setvar"cmdecho" cmd)
;se restaurează vechea valoare a variabilei CMDECHO

(setvar "osmode" osm)
;se restaurează vechea valoare a variabilei CMDECHO
(prin1) ;pentru quiet exit

)

118

Visual LISP/AutoLISP

3.2 Pentru conturul indicat în figura 3.3 să se definească o nouă comandă
AutoCAD care să permită trasarea acestuia (fără grosime), în layer-ul curent, cu
inhibarea ecoului şi a modurilor OSNAP la desenare. Datele de intrare sunt:
punctul de bază P1, lungimea L şi înălţimea H.

Fig. 3.3 Conturul de trasat cu simbolurile aferente.
Programul AutoLISP care rezolvă problema propusă este prezentat în
continuare, iar la scrierea acestuia s-a ţinut cont de simbolurile indicate în figura
3.3.
(defun c:ex2 (/ p1 p2 p3 p4 L h osm cmd )
(setq osm (getvar ”osmode”))
(setq cmd (getvar ”cmdecho”))
(setvar ”osmode” 0)
(setvar ”cmdecho” 0)
(initget 1)
(setq p1 (getpoint ”\nIntroduceti punctul de baza P1:”))
(initget 7)
(setq L (getdist p1 ”\nLungimea L:”))
(initget 7)
(setq h (getdist p1 ”\nInaltimea H:”))
(setq
;se calculeza valorile simbolurilor necesare generarii
p2 (list (+ (car p1) L) (cadr p1))
p3 (list (car p2) (+ (cadr p2) H))
p4 (list (car p1) (cadr p3))
p5 (list (+ (car p1) (/ L 2)) (+ (cadr p4)(* L (cos(/ pi 6)))))
)

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

119

;se traseaza conturul
(command ”circle” ”3p” p1 p2 p5
”line” p1 p2 p3 p5 p4 ”c”
”line” p4 p3 ””
)
(setvar ”osmode” osm)
(setvar ”cmdecho” cmd)
(prin1)

)
In situaţia în care se consideră că P1 şi P3 sunt date de intrare, programul
AutoLISP este următorul :
(defun c:ex2mod (/ p1 p2 p3 p4 l osm cmd )
(setq osm (getvar "osmode"))
(setq cmd (getvar "cmdecho"))
(setvar "osmode" 0)
(setvar "cmdecho" 0)
(initget 1)
(setq p1 (getpoint "\nIntroduceti punctul de baza P1:")) ;se citeste P1
(initget 1)
(setq p3 (getcorner p1 "\nIntroduceti punctul P3:"))
;se citeste P3
(setq
;se calculeza valorile simbolurilor necesare generarii
p2 (list (car p3) (cadr p1))
p4 (list (car p1) (cadr p3))
L (- (car p3) (car p1))
p5 (list (+ (car p1) (/ L 2)) (+ (cadr p4)(* L (cos(/ pi 6)))))
)
(command "circle" "3p" p1 p2 p5
;se traseaza conturul
"line" p1 p2 p3 p5 p4 "c"
"line" p4 p3 ""
)
(setvar "osmode" osm)
(setvar "cmdecho" cmd)
(prin1)
)

120

Visual LISP/AutoLISP

3.3 Pentru conturul din figura 3.4 să se definească o nouă comandă
AutoCAD care să permită generarea acestuia (fără grosime), în layer-ul curent,
cu inhibarea ecoului şi a modurilor OSNAP la desenare şi cu următoarele date
de intrare: punctele P1, P2 poziţionate pe o orizontală şi raza R.

Fig. 3.4 Conturul de trasat cu simbolurile aferente.
Programul AutoLISP care rezolvă problema propusă este prezentat în
continuare, iar la scrierea acestuia s-a ţinut cont de simbolurile prezentate în
figura 3.4.
(defun c:ex3 (/ r r2 p1 p2 p3 p4 p5 p6 p7 cmd osm ortho )
(setq osm (getvar ”osmode”))
(setq cmd (getvar ”cmdecho”))
(setq ortho (getvar ”orthomode”))
(setvar ”orthomode” 1)
;se activeaza modul ortho
(setvar ”osmode” 0)
(setvar ”cmdecho” 0)
(initget 1)
(setq p1 (getpoint ”\nIntroduceti punctul P1:”)) ;se citeste punctul P1
(initget 1)
(setq p2 (getpoint p1 ”\nIntroduceti punctul P2:”)) ;se citeste punctul P2
(setvar ”orthomode” ortho)
(initget 7)
(setq r (getdist p1 ”\nRaza R:”)) ;se citeste raza
(setq
;se calculeza simbolurile necesare generarii
r2 (-(car p2) (car p1) r)
p3 (list (car p2) (- (cadr p2) r2))

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

121

p4 (list (- (car p3) r2) (cadr p3))
p5 (list (car p1) (- (cadr p1) r))
p6 (list (car p4) (cadr p5))
p7 (list (car p6) (cadr p1))
)
(command ”circle” p1 r
;se traseaza conturul
”circle” p2 p7
”circle” “2p” p3 p4
”line” p1 p4 p2 ”c”
”line” p3 p4 p7””
”line“ p5 p6 ””
)
(setvar ”osmode” osm)
(setvar ”cmdecho” cmd)
(prin1)
)
3.4 Pentru secţiunea prezentă în figura 3.5 să se definească o nouă
comandă AutoCAD care să permită trasarea acesteia (fără grosime), în layer-ul
curent, cu inhibarea ecoului şi a modurilor OSNAP la desenare. Datele de intrare
vor fi: punctul de bază P1, raza R şi înălţimea H. Caracteristicile haşurii, ce
urmează a fi trasată, sunt: definită de utilizator, liniile de haşură sunt aflate la
distanţa de 2 şi sunt înclinate la 45º.

Fig. 3.5 Secţiunea de trasat cu simbolurile aferente.
Programul AutoLISP care parametrizează secţiunea propusă este prezentat
în continuare. La scrierea acestuia s-a ţinut cont de simbolurile indicate în figura
3.5.

Visual LISP/AutoLISP

122

(defun c:ex4 (/ r p1 p2 p3 p4 p5 p6 cmd osm )
(setq osm (getvar ”osmode”))
(setq cmd (getvar ”cmdecho”))
(setvar ”osmode” 0)
(setvar ”cmdecho” 0)
(initget 1)
(setq p1 (getpoint ”\nIntroduceti punctul de baza P1:”))
(initget 7)
(setq r (getdist p1 ”\nIntroduceti Raza R:”))
(initget 7)
(command ”circle” p1 r)
(setq h (getdist (list (car p1) (+ (cadr p1) r))
"\nIntroduceti inaltimea H:"))
;se introduce inaltimea cu punct de baza quadrant-ul cercului situat la 90 de grade

(setq
p2 (list (car p1) (-(cadr p1) (- h r)))
p3 (list (car p1) (- (cadr p1) r ))
p4 (list (car p1) (+ (cadr p1) r))
p5 (list (- (car p1) r 5) (cadr p2))
p6 (list (+ (car p1) r 5) (cadr p2))
)
(command
”line” p5 p6 ””
”trim” p4 p2 ”” p3 p5 p6 ””
”bhatch” ”p” ”u” 45 2 ”n” (list (car p2) (+ (cadr p2) 3)) ””
)
(setvar ”osmode” osm)
(setvar ”cmdecho” cmd)
(prin1)
)

3.5 Pentru piesa din figura 3.6 să se definească o nouă comandă
AutoCAD care să permită trasarea acesteia (fără grosime), în layer-ul curent, cu
inhibarea ecoului şi a modurilor OSNAP la desenare. Datele de intrare vor fi:
punctul de bază P1, raza mare R1, raza mică R2 şi înălţimea H. Comanda va
conţine protecţii la introducerea datelor, astfel încât piesa să existe din punct de
vedere geometric şi va trasa entităţile pe măsură ce se introduc datele de intrare.
Caracteristicile haşurii sunt următoarele: definită de utilizator, liniile de haşură
sunt aflate la distanţa de 2 şi sunt înclinate la 45º.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

123

Fig. 3.6 Piesa de generat cu simbolurile aferente.
Aplicaţia care rezolvă problema propusă mai sus, este prezentată în
continuare.
(defun c:ex5 (/ r1 r2 h p1 p2 p3 p4 p5 p6 cmd osm )
(setq osm (getvar "osmode"))
(setq cmd (getvar "cmdecho"))
(setvar "osmode" 0)
(setvar "cmdecho" 0)
(initget 1)
(setq p1 (getpoint "\nIntroduceti punctul de baza P1:"))
(initget 7)
(setq r1 (getdist p1 "\nIntroduceti Raza mare R1:"))
(command "circle" p1 r1)
(setq r2 (1+ r1)) ;se asigura intrarea in while
(while (>= r2 r1) ;atat timp cat raza R2 este >= decat R1
(initget 7)
(setq r2 (getdist p1 "\nIntroduceti Raza mica R2:")) ;se introduce R2
(if (>= r2 r1) (princ "\nRaza R2 prea mare"))
;daca R2>=R1 se afiseaza mesaj de eroare

)
(command "circle" p1 r2)
(setq h r2
p4 (list (car p1) (+ (cadr p1) r1))
) ;se asigură intrarea în while şi se calculează punctul P4
(while (or (< h (+ r1 r2)) (> h (* 2 r1))) ;atat timp cat H< R1+R2 sau H > 2*R1
(initget 7)
(setq h (getdist p4 "\nIntroduceti inaltimea H:"))
;se introduce inaltimea cu punct de baza p4

(if (or (< h (+ r1 r2)) (> h (* 2 r1)))
(princ "\nInaltimea H nu este corespunzatoare"))

124

Visual LISP/AutoLISP

;daca h< R2+R1 sau h> 2*r1 se afiseaza mesaj de eroare

)
(setq
p2 (list (car p1) (-(cadr p1) (- h r1)))
p3 (list (car p1) (- (cadr p1) r1 ))
p5 (list (- (car p1) r1 5) (cadr p2))
p6 (list (+ (car p1) r1 5) (cadr p2))
) ;se calculează punctele caracteristice
(command
"zoom" "e"
"line" p5 p6 ""
"trim" p4 p2 "" p3 p5 p6 ""
"bhatch" "p" "u" 45 2 "n" (list (car p2) (- (cadr p4) (/ (- r1 r2)2 ))) ""
"zoom" "p"
) ;se finalizează trasarea conturului
(setvar "osmode" osm)
(setvar "cmdecho" cmd)
(prin1)
)
3.6 Considerându-se modelul 3D din figura 3.7, care este obţinut prin
extrudarea piesei 2D din figura 3.6, să se definească o nouă comandă AutoCAD
care să permită generarea acesteia cu grosime de 0.35, în layer-ul curent, cu
inhibarea ecoului şi a modurilor OSNAP la desenare. Datele de intrare vor fi:
punctul de bază P1, raza mare R1, raza mică R2, cota H, înălţimea de extrudare
He şi unghiul de extrudare Ue. Comanda va conţine protecţii la introducerea
datelor, astfel încât piesa să existe din punct de vedere geometric şi va trasa
entităţile pe măsură ce se introduc datele de intrare.

Fig. 3.7 Modelul 3D de generat.

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

125

Programul care parametrizează modelul 3D din figura 3.7, este prezentat
în continuare.
(defun c:ex6 (/ r1 r2 p1 p2 p3 p4 p5 p6 he ue e1 e2 e3 m3d cmd osm lwd)
(setq osm (getvar "osmode"))
(setq cmd (getvar "cmdecho"))
(setq lwd (getvar "lwdisplay"))
(setvar "osmode" 0)
(setvar "cmdecho" 0)
(setvar "lwdisplay" 1)
(initget 1)
(setq p1 (getpoint "\nIntroduceti punctul de baza P1:"))
(initget 7)
(setq r1 (getdist p1 "\nIntroduceti Raza mare R1:"))
(command
"lweight" 0.35 ;se seteaza grosimea de 0.35
"circle" p1 r1)
(setq e1 (entlast));se preia numele aferent primei entitati trasate
(setq r2 (1+ r1)) ;se asigura intrarea in while
(while (>= r2 r1) ;atata timp cat raza R2 este >= decat R1 se repeta
(initget 7)
(setq r2 (getdist p1 "\nIntroduceti Raza mica R2:")) ;se introduce R2
(if (>= r2 r1) (princ "\nRaza R2 prea mare"))
;daca R2>=R1 se afiseaza mesaj de eroare

)
(command "circle" p1 r2)
(setq e2 (entlast)) ;se preia numele aferent celei de a 2-a entitate trasata
(setq h r2
p4 (list (car p1) (+ (cadr p1) r1))
) ;se asigură intrarea în while şi se calculează punctul P4
(while (or(< h (+ r1 r2))(> h (* 2 r1)));atat timp cat h< R2+R1 sau h> 2*R1
se repeta

(initget 7)
(setq h (getdist (list (car p1) (+ (cadr p1) r1))
inaltimea H:"))

"\nIntroduceti

;se introduce inaltimea cu punct de baza p4

(if (or (< h (+ r1 r2)) (> h (* 2 r1)))
(princ
"\nInaltimea
corespunzatoare"))
;daca h< R2+R1 sau h> 2*r1 se afiseaza mesaj de eroare

)
(setq
p2 (list (car p1) (-(cadr p1) (- h r1)))

H

nu

este

Visual LISP/AutoLISP

126

p3 (list (car p1) (- (cadr p1) r1 ))
p5 (list (- (car p1) r1 5) (cadr p2))
p6 (list (+ (car p1) r1 5) (cadr p2))
);se calculeaza punctele caracteristice
(command "line" p5 p6 "" ;se traseaza linia
"zoom" "e")
;se preia numele acesteia
(setq e3 (entlast))
(command "trim" p4 p2 "" p3 p5 p6 "")
(initget 1)
(setq He (getdist p1 "\nIntroduceti inaltimea de extrudare He:"))
;se introduce inaltimea de extrudare He

(initget 1)
(setq ue (getreal "\nIntroduceti unghiul de extrudare Ue:"))
;se introduce unghiul de extrudare Ue

(command "pedit" e3 "" "j" e1 "" "" ;se genereaza polilinia de baza
"extrude" "l" "" he ue ;si apoi aceasta este extrudata
)
;se preia numele modelului 3d rezultat
(setq m3d (entlast))
(command
"extrude" e2 "" he ue ;se extrudeaza cercul obtinandu-se un cilindru
"subtract" m3d "" "l" "" ;se extrage cilindrul din modelul 3d
;se stabileste directia de privire 1,1,1
"vpoint" "-1,-1,1"
;se ascund muchiile invizibile
"hide"
)
(setvar "lwdisplay" lwd)
(setvar "osmode" osm)
(setvar "cmdecho" cmd)
(prin1)
)

Prof. dr. ing. Gheorghe OANCEA

127

BIBLIOGRAFIE

1. Oancea, Gh. Bruda, F., Drăgoi, M.V, Grafică tehnologică asistată de
calculator. Parametrizarea desenelor în AutoCAD utilizând AutoLISP,
Universitatea “Transilvania” din Braşov, 1996.
2. Pozdârcă, Al., Mocian, I., Albert, K., AutoCAD - programare în AutoLISP.
Editura Universităţii ”Petru Maior” Târgu-Mureş, 2001.
3. * * * , Visual LISP Developer's Guide, Autodesk, 2000-2002.
4. * * *, AutoLISP Programmer’s Reference - Release 12, Autodesk Ltd, 1992.
5. * * *, Colecţia de reviste Hello CAD_FANS, 1991-1997, Editura Fast Impex
Ltd, Bucureşti.
6. * * * , AutoCAD Customization Guide, Autodesk, 1992-1998.
7. * * *, Fundamentals of AutoLISP, Autodesk Inc. Training Departament,
1992-1996.
8. * * *, DXF Reference, Autodesk, 2000-2002.