Bazele Stiintei Nursing

•

Explică dezvoltarea nursing-ului în țara noastră.
•

Analiza principalelor teori ștințifice ale nursing-ului.

•

Analiza funcțiilor și rolurilor asistentului medical și statutul său în cadrul echipei medicale.

•

Sintetizează competențele profesionale, calitățiile și abilită țiile profesionale specifice
asistentului medical.

Triburile:
•

Dovedeau spirit de grup

•

Aveau un simț al igienei

Epoca primitivă:
*Aveau practici de sănătate bazate pe magie, supersti ții :
•

Nu existau medici sau asistenți medicali

Perioada de trecere de la comuna primitivă la sclavagism:
•

Exista medicina empirică

•

Medicina sacedortală ( solemnă ) și se dezvoltă arta de a vindeca cu pecetea teologică

•

Dar nu și despre arta de a îngriji care rămâne apanajul familiei sau ca pedeapsă pentru
greșeli săvârșite în fața zeilor

PRACTICI DE SĂNĂTATE ALE CELOR MAI
VECHI CIVILIZAȚII
•

Mesopotamia / Irak

•

Medicina este magico-religioasă ( practicată de preoți )

•

•

Cauza bolilor era pusă pe greșeli comise față de zei
•

Afecțiuni digestive ale pielii

•

Epilepsia

•

Ciuma

•

Nașterile problematice

Preotul era exorcist și se numea Asicu și-și exercita funcțiile în școli de

medicină hieratică ( BORSIPPA – oraș )
•

Vindecătorii indicau zeii
•

Ea = înțelepciuni

•

Ishtar = protectoarea dragostei

•

Ninanzu = patrotul medicinei

•

Copii nedoriți erau abandonați apoi adoptați

•

Sunt primi care au creat o medicină empirică : catartică = ‟arta de a preveni și
vindeca bolile și suferințele morale prin purificarea sufletului și curățenia
corporală‟

•

Egiptul Antic

•

Papirusurile ( EBERS ): relevă baza empirică a procedeelor medicale cum ar fi re țete cu
cantități exacte de ingrediente. De asemenea sunt esen țiale magia și practicile religioase.

•

Medicii se formau în jurul templerol și erau reprezentan ți ai zeului THOTH ( patronul
științelor ).

•

Ochiul lui Horus reprezintă un simbol al norocului și vindecării ( preluat apoi de greci,
arabi, etc ). Fii lui Horus reprezentau împreună cu o zei ță, poznicii unui organ ( ficat,
plămâni, stomac și intestine ) organe care înainte de îmbălsămare erau scoase din corp
învelite în pânze și depuse în recipiente = vase canopice.

•

Bolile faraonilor:
•

TBC-ul

•

Silicoca

•

Infarctul miocardic ( descrierea iradierii dureri în stomac și în bra țe )

•

Variola ( Ranses al V-lea )

•

Angina pectorală

•

Lepra

•

Ciuma (erau aduse de fenicieni ); și sunt descrise ca infec ții acute care produc
epidemii și necesită izolarea bolnavului ascarizi ( paraziți intestinali )

•

Igiena era dezvoltată – purtau veșminte albe din in, foloseau raderea zonelor păroase și
efectuau 3 băi pe zi înaintea serviciului divin

•

În 1650 î.d.H. se formează o medicină socială și o medicină a muncii: solda ții primeau

îngrijiri medicale gratuite, colectivitățile ( din jurul piramidelor ) erau supravegheate
medical.
•

Se dezvoltă chirurgia ( plăgi sudurate, instrumentar – cauter, pense, fierăstrăraie ) și
ortopedia (imobilizarea fracturilor în altele ).

•

Utilizau balneați, plante sedative, pansamente gastrice ( Ca + făină de ro școve );
cunoșteau acțiunea halucinogenă a opiumului.

•

Îngrijiri ale bolnavilor care nu se puteau alimenta ( tub de bambus ).

•

Îngrijiri acordate în jurul templelor, probabil de femei – sclavele casei.

•

India

•

Hinduși: locuitorii dintre indus ( Pachistan ) și gange

•

Cultura indoariană ( N-E Indiei ) rezultă 2 mișcări religioase-jainism și buidism

•

Budda sec al VII –V – lea î.e.n. → 4 relevații:
•

Boala

•

Bătrânețea

•

Moartea

•

Calea eliberării de vremelnicia lumii finite

•

Concepte medicale: îngrijiri spirituale și medicale → mântuirea omului de suferin ță

•

Igiena avansată ( sisteme de salubritate, băi publice ), leacuri ( pulberea de coarne de
cerb, praf de rocă → dispepsi, boli de ficat, rădăcini de plante )

•

Medicină vedică ( Veda = știință ): exorcism, demonologie, noțiuni de anatomie dominate
de analogia dintre om și cosmos ( 360 de oase – 360 de cărămizi ale altarului vedic )

•

Ayurveda (știința vieții ): concepte biomedicală asupra omului sănătos și bolnav
( cunoștințele de anatomie, embriologie, fiziologie, etiopatologie, diagnostic, pronostic,
diferite terapii = colecția CARAKSAMHITA; farmacologie )

•

Chirurgie ( efectul antiseptic al ficusului, anestezi cu fumiga ți de cânepă ): cezariana,
cataractă, rinoplastie ( nasul )

•

Ioga: relaxare ezoterică – procedeu autohipnotic care duce la extaz în etapa finală

•

Educație medicală în universități ( Nalanda ) îngrijirile medicale erau acordate de femei și
bărbați ( pentru boli ale femeilor: ginecologie, obstreticale )

•

Medicină creată de preoți, filosofi și / sau medicină practicată de profesiono ști

•

China

Sisteme psihologice:
•

Confucianism → consideră că omul este protejat de univers și familia este sistemul de
bază al societății

•

Daonism → neagă toate valorile individului și universul inclusiv religios, alchimia era
reprezentativă ( descoperirea elixirului tinereții )

•

Yng-Yang → este un sistem negativ reprezentat de femei ( întuneric ) și unul pozitiv
reprezentat de bărbați ( lumină ); sistemul ce reprezintă ordin cosmic și social, grani ța
societății

China imperială ( 221 î.e.n. – 1912 ):
•

Confuncianism Ha bazat pe învățăminte etice, filosofice, cosmologice

•

Medicina cosmologică interzicea bisecțiile
•

Se dezvoltă medicina tradițională chineză ( procedee mistico-magice fond
terapeutic, empiric bogat ) și acupunctura ( tehnică bioterapeutică, utilizarea
pentru redobândirea echilibrelor organismului în puncte specifice )

Între sec XII – III î.e.n. existau:
•

Medici de boli ( interniști )

•

Medici de tumori ( chirurgi )

•

Medici de hrană ( dieteticieni )

•

Medici de animale ( veterinari )

Școlile medicale tradiționale ( 800 e.n. ) dezvolta deja un consult medical minu țios, dar
chirurgia era deficitară. Au descoperit 200 de tipuri de plus dintre care 26 indicau un impuls
mortal.
Profolaxia ( prevenirea ) era nespecifică ( prin dietă și gimnastică ) dar și specifică
( prizarea crustelor provenite de la convalescenții cu variolă ). Meseria de vindecător se
transmițea din tată în fiu, îngrijirile erau acordate de bărba ți dar și de femei, ( 1000 de ani ) care
au trecut în prealabil examinări profesionale.

CONCEPTE DE SĂNĂTATE EBRAICE ȘI GRECO-ROMANE
•

•

Iudeea

Codul de sănătate al iudeilor era reprezentat de biblie ( vechiul testament )

•

Igienă și dietă pentru menținerea sănătății și prevenirea bolilor infec țioase

•

Se practica circumcizia în a 8-a zi de viață → omul a fost creat imperfect
Preoții obligau izolarea bolnavilor cu lepră, eczeme, bleronagie, epilepsie.
Se interzicea credința în magie ( uneori această regulă se încalcă pentru aflarea
prognosticului sau tratamente apelându-se la vraci sau necromancieni ).
Medicina era laică caracterizată de medici ( tratau plăgi, operau pe abdomen și membre) și
moașe.
Boala era considerată pedeapsă divină și se predicau exorcizări frecvente.
Vechii evrei aveau program de vizitare și îngrijire a bolnavului la domiciliu efectuând o
încălzire fizică și spirituală a bolnavului.
Prima școală este atestată în Tigris ( Persia ) 280 d.H.: cuno știn țe anatomice deficitare; se
considera îngrijirea bolnavului o datorie religioasă plecând de la cuvintele: ‟iube ște- ți
aproapele ca pe tine însuți‟.
•

Era precreștină

Medicina greacă își are originea în epoca preistorică fiind subiectul miturilor și al
legendelor.
Zeul Apollon = Zeul soarelui era considerat patronul medicinei.
Antici gerci mituiau puteri lecuitoare a unei plante sub influen ța soarelui.
Bolile erau pedepse ale lui Apolon și ale sorei acestuia Artemis ( ocrotitorul câmpului,
animalelor și vindecătoare ).
Hera (soția lui Zeus ) era considerată protectoarea căsniciei și a femeii gravide.
Centrele medico-filosofice foloseau puterea cântecului și a artei pentru a înlătura
suferințele.
Askletios ( vindecătorul ) fiul lui Apollon și Coronis reprezenta biruin ța medicală împotriva
bolilor a bătrâneții și a morții:
•

Folosesc descântecul, elixirul, buruienile de leac, alifii și interven ții chirurgicale.

•

Cu Epiomeea are 2 fice ( Panakeia – alinătoarea durerii, Higiea – simbolul
farmagiei ) și 2 fii ( Mahaon – patronul chirurgiei, Podoleiros – protectorul
medicinei interne ).

Școala medicinei consacrate:
•

Epidaur

•

Pergan

promovau igiena, regimul de viață echilibrat și terapia prin mi șcare

•

Cirene

•

Cos

Homer ( 850 î.e.n. după Herodot ) redă cu mare precizie no țiunile de anatomie,
manoperele cirurgicale și tehnicile de îngrijire a plăgilor precum și referiri la sistemul circulator:
‟de la inimă vase mari la gât și cap iar bătăile inimii ce simt în regiunea precordială‟
Medicina filosofică Empedocle ( 482 – 425 î.d.H. ) întemeietorul școlii de la agrigente
( Sicilia ) era coniderat de către contemporani un vindecător făcător de minuni. El intuie ște rolul
medicului ambiant în selecția naturală.
Vestitele școli medicale din Knidor, Rodos, Kos au încercat să-și elaboreze concep ții
patologice despre boală pe baza raționamentelor fiziologice materialiste.
Cel care a reușit să sintetizeze cunoștințele medicale ale timpului său a fost
Hipocratess din Kos ( simbolul ‟științe și conștiinței în arta de a vindeca‟ ) elaborând o
concepție medicală unitară bazată pe filosofia materialistă.
Rămâne în conștiința omenirii ca ‟patriarhul gandiri medicale‟ care a reu șit
desprinderea medicinei ca știință din cuprinsul general al filosofiei.
Are o colecție de 67 de cărți medicale = ‟corpus hipoccaticum‟ definind concep ția
ștințifiică și filosofică din ‟Epoca de Aur‟ a culturii elene.

Principiile doctrinei sunt concretizate în teze patogenice:
•

Teoria celor 4 umori ( sângele este produs de inimă PHLEGMA este secre ția produsă de
creier, bila neagră, melancolia fabricată de splină, bila galbenă, fabricat de fier )

•

Teoria evidențiază ca dezechilibru dintre aceste umori produce boala sau distazia ) sau
teza temperamentelor ( sangvinic sau vioi, flegmatic / rece, coleric / impetuos, melancolic
/ timid )

Din morala hipocratică se desprinde respectul vie ții prin nepracticarea eutanasiei
și a avortului ceea ce impun profesiei medicale noble țe și umanism.
Fondatoarea nursing-ului modern este Flores Nightingale a conceptului un text
inspirat din doctrina hipocr. care este considerat unul dintre cele mai importante jurăminte
profesionale ale celor care pretează îngrijiri medicale: ‟mă angajez solemn și în fața lui
Dumnezeu și în prezența acestei adunări să duc o via ță integră și să-mi îndeplinesc
îndatoririle profesiei mele, nu voi lua și nu voi administra nici un remediu periculos[...],
voi ajuta din toate puteriile mele și în mod cinstit medicul în munca sa și mă voi dedica
bunăstării celor lăsați în grija mea‟.
•

Roma Antică
Romanii au dezvoltat serviciile comunitare de sănătate.

Spitalele romane sunt militare și perfect organizate.
Femeile vizitau și îngrijeau bolnavii la domiciliu.
Apare un tratat de obstretică și ginecologie în sec al II-lea î.e.n. ( medicul metodic
SORAN din Efes ) prin care se observă intervenția pentru salvarea mamei în cazul distociilor
grave.
Celsus ( 60 – 20 î.d.H. ) este considerat medic, este autorul lucrării ‟De arte
medica‟ care aplică semnele inflamației: RUBOR, TUMOR, DOLOR, CALOR ‟Rubor et
tumor cum color et dolor‟.
Galemus ( 129 – 201 d.H. ) este primul experimentator al medicinei
•

Descoperă capitole cum ar fi:
•

Distribuția

•

Conformația

•

Funcția mușchilor

•

Originea

•

Traiectul

•

Funcția anumitor nervi

•

Mecanismul respirației

•

Activitatea rinichilor

•

Descrie competențe dintre leziune și boală ( fiind considerat precursor al
anatomiei patologice ).

•

Descrie metode specifice în tratarea unor boli:
•

În stări toxice folosirea purgației

•

În agitație → opiacee

•

În febră → răcire

•

În congestii → sângerare

ERA CREȘTINĂ
În sec I în Imperiul Roman ( conform lui Tacius, 55 – 120 d.H. și a altor istorici evrei ) se
definesc primele concepte creștine care vor influența civiliza ția și practicile de sănătate.

Iisus ținea predici, făcea vindecări miraculoase sau eliberare de demoni.
Jertfa sa înlocuiesc jertfele semnifice morții sale din revoltă în ofradă de sine izvorâtă din
dragoste și însemn de acceptare a misiunii de mântuire.
Cei 12 apostoli întemeiază comunitatea creștină din bazin...............comunitatea cre ștină.
Din punct ierarhic existau:
•

Episcopi

•

Preoți

•

Diaconi

În 1054 are loc marea schizmă prin care cele 2 biserici se excomunică reciproc.
Creștinismul medieval nu a reușit să devină o ‟realitate istorică‟ din cauza societă ții
divizate și violente, dar idealul creștinității ( ordine mondială unită ) a exercitării un rol important în
cultura medievală.
Odată cu creștinismul apare un nou concept despre om care va influen ța practicile
de sănătate:
•

Bolile letale nu-l sperie pe creștin pentru că el crede că via ța de apoi

•

Sfintele taine ( botez, spovedania, împărtășania, maslu ) au cea mai mare
valoare terapeutică

•

Profilaxia și tratamentul se axează pe respectarea virtu țiilor cre știne, credin ță,
nădejde, dragoste )

Apostolul Iacob este martorul predicilor creștine a sacramentului de ungere a bolnavului.
Evanghelistul Luca a fost de profesie medic.

Mulți creștini care practicau madicina erau preoți:
•

Zenodius din Sidou

•

Petru împodobit cu demnitatea preoției dar și cu arta îngrijirii trupului

•

Sfântul Vasile cel Mare ridică la periferia Cezareei un mare spital dotat cu personal
calificat Vasiliadei

Biserica din Alecsandria a construit corpuri de infirmieri la ordinul episcopului Denu ți
Parabolani ( după 400 e.n. ).
În sec al XII-lea spitalul se specializează în îngrijiri acordate bolnavilor ( vindecarea
corpului era subordonată vindecării sufletului ).

Rigiditatea regulilor religioase apusene opresc progresul medicinei ( era imoral săți privești trupul, iar oamenii și-au neglijat sănătatea ):
•

Igiena era defectuoasă

•

Rezerva de apă era diferită de asigurare

•

Înlăturarea rezidurilor aproape absenta

Mariile epidemii: au dus la o atitudine de fatalism din cauza dramatismului lor
•

•

•

Ciuma
•

În 592 omoară circa 1 / 6 din locuitorii Imperiului Roman de răsărit

•

A pornit din India până în orientul mijlociu și cel apropiat apoi în Africa de N și
uluitor Europa
•

În Europa au murit circa 1 / 33 din populație

•

1348 – 1351 a fost Marea Epidemie de Ciumă Neagră

Sifilis
•

Adus din Tahiti de marinari lui Cristofor Columb

•

1492 – 1500 Marea epidemie de sifilis

Lepra
•

Elephantia ( tumefacții )

•

Leonina ( pacies )

•

Thiria ( eroziuni adânci până la amputații )

•

Alopacia ( căderea părului )

Leprosul era introdus în biserică în coșciug silit să asculte slujba mor ților, era dus în
cimitir, în groapă iar apoi scos, îmbrăcat în halat cenu șiu și transport într-un lazaret de izolare
toată viața. Pe stradă se agită un clopoțel pentru ca restul popula ției sa evite contactul cu
avcesta..
Alte epidemii:
•

Variolă

•

Tuberculoză

CIVILIZAȚIA ISLAMICĂ
Al Rhazi ( 860 – 932 d.H. ) era director al spitalului din Rei ( Teheran ) și a făcut o sinteză
a tot ce acumulase medicina greacă, romană, iudaică și orientală.
Sina ( 980 – 1037 d.H. ) denumit și Avicena concepe Al Quanun canonul știin țelor
medicale care cuprindea: anatomie, fiziologie li tratament inclusiv no țiuni de dietetică și igienă.
Spitalele:
•

Damasc ( 1170 )

•

Cairo ( 1276 )

în care se ofereau îngrijiri tuturor oamenilor cu condi ția să
vorbească limba arabă

RENAȘTEREA ( sec al XV – XVI-lea )
Autoritatea ecleziastică decade în fața umanismului inițiat de rena șterea italiană.
Descoperiri medicale:
•

•

•

•

Vesal ( născut la Bruxelle 1514-1564 ): ‟De Humani Corpories Fabricat‟ ( alcătuirea
corpului uman ) cuprindea 7 cărți și reprezintă o concep ție anatomică nouă bazată pe
observașie directă, cercetare sistematică și gândire rațională.
•

Contestă ideile lui Galen pe care-l considera ‟impostor‟

•

Moare de tifos

Paracelsius ( elvețian 1493 – 1541 ): Concept biomedical ‟Procesele care se petrec în
corpul uman sunt chimice iar chimia este sortită să joace un rol imens în medicină‟
•

Aplică terapii cu săruri de plumb, fier, potasiu, sulf

•

Utilizează arsenicul pentru sifilis, diminua durerea

•

Imaginează numeroase formule medicamentoase dozate ( tincturi, decocturi,
extracte, elixiruri )

G. Fracastoro ( italian, 1483 – 1553 ) precursor al descoperirii microbilor
•

Descrie simptomatologia sifilisului

•

Diferențiază ciuma de tifosul exantematic

•

Lucrarea sa despre ‟contagiune, boli contagioase și tratamentele lor‟ va sta la
baza epidemiologiei

A. Pare ( francez 1509 – 1590 ) contribuie la dezvoltarea chirurgiei
•

Denumit maestru bărbier chirurg

•

Aplică hemostaza prin cauterizare

•

•

Utilizează antiseptic format din gălbenuș de ou, apă de roze, solu ție alcoolizată +
terebentină pentru plăgi

•

Utilizează proteze mecanice pentru amputări

William Harvey ( englez 1578 – 1657 )
•

Descrie valvulele venelor și demonstrează că sângele curge în vase într-un
singur sens

•

Pune bazele embriologiei impunând dictonul ‟omne vivum ex vovo‟ ( tot ceea
ce este viu provine din ou )

Alți savanți:
•

Eustachio ( descoperă comunicarea trompei care-i poartă nemele dintre faringe și
urechea medie, glandele suprarenale, originea nervilor optici )

•

J. G. Wirsung ( canalul lui wirsung din pancreas )

Îngrijiri de sănătate:
•

Perry: controlul bolilor transmisibile și ameliorarea mortalită ții infantile

•

D. Sales: vizite la domiciliu și acordarea îngrijiri persoanelor bolnave ( îngrijiri de tip
‟nursing‟ )

•

Saint Vicent De Paul: precursor al îngrijirii de sănătate și al ajutorului social ( viitoarele
îngrijiri la domiciliu )

•

școala de infirmiere → Sf. Camil
•

îngrijiri ale persoanelor bolnave ( personal pregătit )

Se concretizează dispensalizarea îngrijiri corporale, organismului și gestionarea
instituțiilor.

ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE ÎN sec AL XVII – XVIII-lea
Mariile epidemii care au bântuit Europa ( maladie, poleră, scarlatină, variolă, febră tifoidă,
sifilis, gripă ) au schimbat modul de gândire medicală de la concep ția fatalism în instruirea
carantinelor și în intensificarea controlului sanitar asupra vie ții publice.
În această perioadă pe lângă epidemiile menționate au mai existat și alte probleme de sănătate:
•

moartea infantilă

•

abandonarea sau uciderea sugarilor nelegitimi

•

condiții grele de muncă

•

boli profesionale

•

boli mentale ( bolnavii erau ținuți în condiții de exterminare )

Reformatori ai perioadei:
•

chirurgii în 1788 a înființat spitalul Sf. Bonifacio unde nursele erau instruite, dădeau
dovadă de bunătate, se utilizau exerciți fizice, hrană, aer curat

•

W. Tuk: a evidențiat importanța neconstrângerii corporale ( în acordarea îngrijirilor ) în
1792 a pus bazele casei de sănătate din York

•

Pinel: în 1793 a eliberat din lanțuri bolnavii psihici

•

B. Ramazzini: lucrarea despre ‟Bolile Meseriașilor‟ în 1700 descrie peste 50 de
profesiuni expuse noxele: tipografie, pictură...

Primele dovezi ale nursing-ului comunitar provin din insulele Britanice ( recomandări
privind igiena publică ) și din Dublin ( unde sora Meri Augustin a înfin țat ‟Asocia ția Surorilor de
Caritate Irlandeză‟ ).
La sfârșitul revoluției industriale nursa era considerată cea mai umilă dintre servitori, fiind
‟Femeia Neobișnuită‟ ( alcoolică, prizonieră, prostituată ) care a înlocuit călugări ța sau femeia
sprijinită de ordine religioase, a fost ‟Epoca Neagră‟ a nursing-ului.
Cea mai importantă descoperire a ‟Secolului Luminilor‟ se referă la imunologia
practică, vaccinarea antivariolică ( propusă de Yenner și introdusă de medicul grec Timoni în
1713 ) iar ulterior s-a aplicat rapid în întreaga lume.
În Transilvania au fost angajate moașe intruite în străinătate ( cu examen și cu diplomă).
•

1775 se fondează la Cluj Liceul Medico-Chirurgical ( care pregăte ște medici și moa șe )

•

Ioan Iuariu ( oculist și profesor ) este primul autor al unei lucrări medicale tipărite în țara
noastră în 1793 ‟Paraenesis ad auditorres chirurgiae‟.

În Muntenia și Moldova persoanele care acordau îngrijiri bolnavilor erau ‟Femei
vindecătoare‟ de la curțile boierești.
•

Apare spitalul Colțea în 1704.

ARTA ÎNGRIJIRILOR DE SĂNĂTATE ÎN sec al XIX-lea
•

C. R. Darwin: Teoria Evoluționistă și Selecția Naturală

•

L. Pasteur: Descoperiri în microbiologie, vaccinul împotriva holerei aviare, antraxului și
tulburării

•

Robert Koch: Etiologie TBC, antraxului și holerei; a utilizat medii de cultură solide

•

V. Babeș: contribuții în imunitatea pasivă, tratament antirabic, prin asocierea vaccinului
cu ser
•

Împreună cu Cornil au scris prima carte de microbiologie

•

Caroln Gavila: 1855 unește Școala de Pelce Militari și cea de Mică Chirurgie într-o școală
Ostășească ‟Școala Națională de Medicină‟

•

Nic. Kretzulescu traduce din limba franceză manualul pentru Îngrijitori și Îngrijitoarea de
Bolnavi

•

F. Root: absolvent al primei clase de nursing Bellevue; este angajată de Comitetul de
Femei al Misiunii din New York în 1877 pentru Îngrijiri de Sănătate și Asisten ță Religioasă

•

În 1886 în Filadelfia se înfințează ‟Asociația Nurselor Vizitatoare‟ care pune bazele
‟Îngrijirii la domiciliu‟

•

Crucea Roșie Internațională înființată în 1863 la Geneva de Henrry Dunant din
‟Comitetul celor 5‟:
•

Elisabet Fry a luptat pentru ameliorarea situației deținuților

•

D-na Gasparin: în 1859 pune bazele unei școli pentru formarea cadrelor
medicale capabile să acorde îngrijiri

•

F. Nightingale impune nursing-ul modern ca pe o profesiune cu identitatea
autonomă.

Sec al XX-lea – CATALIZATORUL SCHIMBĂRII
•

W. C. Roentagen: descoperă Razele X ( un real progres în dezvoltarea imagisticii
medicale )

•

M. Curie ( Sklodovska ): 1898 studiind fenomenul radio-activității, descoperă radiumul

•

T. H. Morgan: de la Columbia Universyti din SUA. 1933 prime ște Premiul Nobel pentru
postularea legilor eredității la nivel celular

•

C. Barnard: din Ktown, Africa de S, face primele grefe cardiace

•

Sir A. Fleming: descoperă penicilina ( începe era antibioticelor ) în 1944

•

Luc Montagnier: 1966 descoperă infecția SIDA

•

W. B. Cannon: 1932 definește conceptul de homeostazie

În domeniul îngrijirii de sănătate:
•

Edith Carell formată de Flores Nichtingale acceptă propunerea doctorului Depage de a
organiza Prima Școală de Asistente laice din Belgia

•

•

Contribuie simultan la construirea și punerea în func țiune a clinicii Marie Depage,
la care anexează o școală pentru pregătirea asistentelor ( nurselor )

•

1915 este împușcat pentru activitatea sa desfășurată în rezisten ța franceză

Mary A. Nutting inițiază în 1914 primul curs de specializare în nursing-ul comunitar

În România:
•

La inițiativa Dr. I. Moldovan se deschide la Cluj în 1919 Prima Școală de Ocrotire iar în
1929 vor intra în funcțiune alte 2 instituții la Bucure ști și Ia și pentru formarea surorilor de
ocrotire și caritate

•

Crește calitatea servicilor medicale: spitalul era ‟ Așezământul cel mai bun, sigur și curat
pentru îngrijirea celor suferinzi ‟ ceea ce a avut un impact puternic de pregătire ale
asistentelor ( formarea unui personal sanitar capabil să satisfacă exigen țele muncii în
spital )

•

Crește rolul asistentului medical devenit un factor important în aplicarea tehnologiilor
medicale, dar asistenții medicali nu căutau să-și dezvolte activită ți de nursing ci urmau
calea dezvoltării medicinei care reprezentau practica nursing-ului devenind rolul de
asistent ca asistent al medicului

•

În ultimele decenii nursing-ul evoluează ca o știință caracterizată prin sporirea cercetării
în rândul profesioniștilor și alcătuirea unei baze conceptuale de practică

•

În 1950 apare conceptul de sănătate și de îngrijiri capabile să men țină sau să redea
sănătatea

Imogene King: 1968 descrie un sistem conceptual de lucru bazat pe 3 subsisteme:
•

Personal ( percepție, sine, creștere )

•

Impersinal ( interacțiuni, comunicare, tranzacție, stres )

•

Social ( organizarea, autoritate, putere, luarea decizilor )

Marta Roges: 1980 preia modelul lui Dorothy Geonson în care fiin ța umană este
considerată un sistem adaptativ
•

Rolul asistentului medical: menținerea și întărirea comportamentului adaptării
schimbând atunci când e cazul comportamentele ineficiente.

1972 B. Newman definește un model al ‟Sistemelor în îngrijiri de sănătate‟ compus din
5 variabile care interacționează: fiziologică, psihică, socio-culturală, de dezvoltare și spirituală.
Conceptul de îngrijire lansat în 1985 în SUA de Colegiul de Nursing al Universită ții
Catolice după conceptul D. Orem subliniază importan ța autoîngrijirii, mijloacele și deficitul
autoîngrijirii.
Organizarea și educația în nursing:

•

ICN ( consiliul internațional al nurselor ) înființat în 1889 de E.G.Fenwich din Anglia

•

ICM ( consiliul internațional al moașelor ) ( conferința internațională a moa șelor )

•

OMS ( organizația mondială a sănătății ) organizarea societă ții în 1946 la New York și a
recomandat creșterea nivelului de sănătate al întregii popula ții

•

UNICEF ( fondul internațional de urgență al Națiunilor Unite pentru copii – 1946 )

În România:
•

ANR ( asociația nurselor din România )

•

CAMR ( colegiul asistenților medicali din România ) care s-a transformat în OAMMR
( organizația asistenților medicali și moașelor din România.

DEZVOLTAREA NURSING-ULUI ÎN ȚARA NOASTRĂ
În antichitate și apoi în primele 2 secole ale erei noastre o influen ță deosebită asupra
îngrijirii au avut-o preoții geto-daci care erau depozitarii culturii de țineau secretele practicilor de
cult și medicale.
Existau informații despre utilizarea plantelor medicinale încă din sec I e.n. ( dacii erau ):
discoride ‟ De materia medica‟.
Geto-dacii practicau mica chirurgie în special traumatologia și erau preocupa ți de igiena
publică.
Ulterior cei 165 de ani de ocupație romană activitatea medicală era împăr țită în medicina
sacerdortată și medicina laică.
•

Roamnii dezvoltau chirurgia și igiena corporală

•

Sclavii acordau îngrijiri de igienă ( erau denumite iatraleptae ) dar efectuau și
masaje și ajungeau în mica chirurgie

•

Centre medico-relogioase:
•

În Ulpia Traiana Sarmisegetuza

•

În Apulum ( guvernate de zeul vindecător Asklepios și fiica Higieea )

Cu timpul predicile medicale culte antice capătă caracter de vulgaritate ajungăndu-se la o
medicină acordată de vraci și babe, descântecele erau frecvent utilizate ( beneficiul lor putând fi
considerat a fi psihoterapia și afectul acesteia ).
Îngrijirile erau acordate de femeile casei sau de bătrânii satelor.
Medicina și farmacia bizantină reprezintă o continuitate a medicinei greco-romane
adaptate specific bizantin ( referiri încă din sec al IV-lea ).

Creștinismul este răspândit în țara noastră de Apostolul Andrei de coloni ști solda ți
negustori creștinați ( între sec al II-lea și sec al IV-lea ).
După sec al VI-lea apar instituțiifilantropice de asistenă socială, spitale ( bolni țe ) în
incinta mănăstirilor. Îngrijirile erau acordate de clerici și considerau ca îndatorire religioasă.
Primii ‟bărbieri‟:
•

1458 la Curtea lui Ștefan cel Mare

•

1432 în Bistrița

În sec al XV – XVI-lea toate orașele din Transilvania aveau me șteri bărbieri, chirurgi
( cirologus ) sau doctori.
În sec al XVI-lea apar medici absolvenți ai universită ții din Germania, Austria, Italia iar
primi care doresc formarea personalului sanitar sunt medici militari ( sec următor ).
Prima farmacie apare în 1494 la Sibiu, iar în Moldova și în Muntenia farmaciile erau pe
lângă spitale ( Colțea 1704 ).
Urbanizarea a favorizat înfințarea spitalelor și a azilelor, spital pentru bătrâni în toate cele
3 regiuni:
•

Transilvania

•

Moldova

•

Muntenia

Paralel cu formarea medicilor apar și cadre medico-sanitare bine instruite capabile să
acorde îngrijiri de sănătate calificate.
Moșitul și îngrijirile lăuzei ( lehuzei ) au reprezentat primele forme de îngrijiri de care
comunitatea avea nevoie: 1541 la Brașov și 1583 la Bistrița.
În 1928 se înfințează la București Institutul Surorilor de Caritate și Asisten ță de Ocrotire
‟Principesa Elena‟ ( condus de Dr. V. Gomoiu )
ORGANIZAȚII ȘI EDUCAȚIE ÎN NURSING:
•

SCST – Societatea Corpului Sanitar în Țară, înființat în 1901

•

SMRM – Societatea Moașelor în România Mare înființat în 1921

•

FSR – Federația Sanitas din România, înființat la 1 februarie 1990

•

ANR – Asociația Nurselor din România, înființat în 2 mai 1992

•

CAMR – Colegiul Asistenților Medicali din România, înfiin țat în 1994 care s-a transformat
în OAMMR – Organizația Asistenților Medicali și Moașe din România în 2001 ( legea
307 / 30.06.2004 ).

≈ PRINCIPALELE TEORII ȘTINȚIFICE ALE NURSING-ULUI ≈
CONCEPTELE VIRGINIEI HENDERSON
Modelul Virginiei Henderson prezintă următoarele concepte cheie:
•

Individul bolnav sau sănătos este văzut ca un tot complet prezentând 14 nevoi
fundamentale care trebuie să și le satisfacă.

•

Scopul îngrijirilor este de a păstra sau a restabili independen ța individului în
satisfacerea acestor nevoi.

•

Rolul asistentului medical este de suplinire a ceea ce el nu poate să facă singur.

După Virginia Henderson rolul esențial al asistentului medical constă în a ajuta
persoana bolnavă sau sănătoasă să-și recâștige sănătatea ( sau să-l asiste în ultimele sale
clipe ) prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur dacă ar fi avut for ța,
voința sau cunoștințele necesare. Asistentul medical trebuie să îndeplinească aceste
funcții astfel încât pacientul să-și recâștige independența cât mai repede posibil.
MODELUL CONCEPTUAL = imagine mentală a profesiei, o concep ție a ceea ce ar
putea sau ar trebui să fie.
Este o abstracție, o creație a spiritului.
~ CONCEPTELE ESENȚIALE ALE UNUI MODEL CONCEPTUAL ~
POSTULATELE = suportul teoretic și ștințific al modelului conceptual.
= enunțuri pentru sus ținerea altor enun țuri.
Sunt recunoscute și acceptate ( nu trebuie demonstrate ).
După Virginia Henderson postulatele de bază sunt:
•

Orice ființă umană tinde spre independență și o dorește

•

Individul formează un tot caracterizat prin nevoi fundamentale

•

Când una din nevoi rămâne nesatisfăcută, individul nu este complet, întreg,
independent

Valori sau credințe:
•

Asistenta posedă funcții care sunt proprii.

•

Când asistenta preia din rolul medicului, ea cedează o parte din func țiile sale unui
personal necalificat.

•

Societatea așteaptă un serviciu din partea asistentului pe care nu poate să-l

primească de la nic un alt personal.
Elemente:
•

•

Scopul profesiei:
•

De a ajuta pacientul să-și conserve sau să-și restabilească independen ța

•

De a favoriza vindecarea

•

De a asista muribundul spre un sfârșit demn

Țelul activității ( beneficiarului )
•

•

•

Rolul activității ( profesie )
•

Desemnează rolul social al membrilor profesiei

•

Rolul asistentei = suplinire a dependenței înlocuind necesitatea, astfel încât
persoana să-și satisfacă cerințele mai ușor și fără handicap.

Dificultăți întâlnite de pacient ( sursa de dificultate ):
•

•

Lipsa de forță, cunoștințele ( nu poate, nu vrea sau nu știe ) lipsă = sursa
de dificultate.

Intervenția acordată ( inițiativa proprie )
•

•

Se ține cont de faptul că individul bolnav sau sănătos formează un tot cu
nevoi comune tuturor ființelor umane, dar și de faptul că manifestarea
nevoii este diferită de la un individ la altul.

Va fi orientată asupra lipsei rezultând independența persoanei.

Consecințele
•

Rezultatele obținute:
•

Ameliorarea dependenței

•

Câștigarea independenței

•

Atingerea scopului

TESTAREA UMANĂ ÎN TOATE DIMENSIUNILE EI
Dimensiunile pot modifica manifestările de satisfacție a fiecărei nevoi.
Dimensiunile biofiziologic:
•

Respirație pulmonară + tisulară

•

Mecanisme ( masticație, deglutiție, digestie, diureză, spa )

•

Independența în mișcare

•

Repaos ( vârstă, sănătate )

•

Vestimentație ( ± proteze )

•

Temperatura corporală ( vârstă, sex )

•

Independență în evitarea pericolelor ( alimente, medicamente, grija în desfă șurarea
activității )

•

Comunicare ( expresii verbale sau nonverbale )

•

Aptitudini necesare cultului

•

Utilitatea ( realizarea, studierea, munca )

•

Recreere

•

Inteligență

•

Integritatea simțurilor

Dimensiunea psiho-socio-culturală:
•

Emoție, furie, frică

•

Meditație, yoga

•

Fumatul

•

Obiceiuri legate de rasă, religie, naționalitate

•

Exigențe în curățenie provenite din moștenirea socio-culturală

•

Obiceiuri, bune maniere, obligații sociale

•

Personalitatea și sexualitatea

•

Ansietatea

•

Sănătate psihică și securitate psihică

•

Alegerea conținutului exprimat din sentimente, idei, emoții

•

Adeziunea la ideoligie

•

Normele culturale ( utilitatea lor ); mijloace de care individul dispune pentru a se sim ți util

•

Recreerea în societate, la televizor, în sport

•

Dorința de cunoaștere a valorilor acordate educației de către grupul socio-cultural

Dimensiunea spirituală:
•

Pocăința

•

Perioada de post

•

Relații interculturale ( slujbe )

•

Restricții alimentare ( carnea de porc )

Dimensiunile pot influența satisfacerea nevoi funadmentale:
•

Exemplu pentru satisfacerea nevoii de a bea și a mânca:
•

•

Factorii psihologici
•

Frică

•

Ansietate

•

Repulsia pentru anumite alimente

Factorii socio-culturali
•

•

Climatul familial în timpul mesei, obiceiuri alimentare și importan ța
acordată alimentației

Factorii spirituali
•

Restricțiile alimentare

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE

•

Variabile

Subiective

Relativ stabile

CULEGEREA DATELOR
independență / dependență

•

Obiective

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR = DY : P+E+S ← simptome, semne
↑
etiologie
O ( obiectivul )

•

PLANIFICAREA INTERVENȚIILOR
ob →

SPIRO

propriu
Î ( intervenție )
delegat

•

APLICAREA INTERVENȚIILOR

Obs.
•

EVALUAREA INTERVENȚIILOR

Md.

P.

S = ‟cine?‟
P = ‟ce?‟ ( face )
I = ‟cum?‟ ( face )

DÎ = diagnostic de îngrijire

R = ( în timp ) ‟când?‟
O = în ce măsură
PROCESUL DE ÎNGRIJIRE = PROCES INTELECTUAL = un demers compus din
diverse etape logic ordonate.
Este centrat pe reacțiile individului ( particularită țile acestuia ) sau a grupului, reac ții care
apar ca urmare la o modificare reală sau poten țială de sănătate cu scopul ob ținerii unei stări mai
bune a individului sau a grupului.
•

Culegerea datelor

Prima etapă a procesului de îngrijire în care asistentul medical observă, întreabă,
notează informații despre individ sau grup.
Informațiile pot fi:
•

Obiective – date observate de asistentul medical despre individ sau grup

•

Subiective – informațiile relatate de individ ( pacient, grup ) legate de starea lui

•

Variabile – cuprind informații legate de homeostazia organismului ( puls, respira ție,
tensiune, temperatură ) de comunicare, comportament

•

Relativ stabile – cuprind informații de identificare ( nume, prenume, domiciliu, stare civilă)
caracteristici socio-culturale, personale, antecedente hetero-colaterale

Sursele de informație pot fi:
•

Primare / directe: individul, pacientul

•

Secundare / indirecte: echipa de îngrijire, anturajul

•

Terțiare / documente medicale ( rezultate de analize, bilete la trimitere, scrisori medicale)

Mijloacele de obținere a informațiilor pot fi:
•

Verbale: interviu, observare

•

Nonverbale: observare, comportament, poziție, atitudine

•

Analiza și interpretarea datelor
Reprezintă a 2-a etapă a procesului de îngrijire.

Se caracterizează pron identificarea problemelor de dependen ță: se analizează
informațiile culese și se selectează manifestarea de dependență.
Presupune găsirea surselor de dificultate pentru problemele de dependen ță identificate.
Corelează manifestarea de dependență corespunzătoare problemei identificate.
Ex: ‟Nevoia de a respira este perturbată ( =P ) din cauza poluării ( =E ), manifestată prin dispnee
( =S ), tuse‟
P = problema de dependență
E = etiologia / sursa de dificultate
S = semne, simptome / manifestări de dependență
Se stabilește astfel diagnosticul de îngrijire = DÎ ( diagnostic nursing ) după formula
DÎ=P+E+S.
Conform NANDA ( asociația Nord Americană pentru diagnostic de îngrijire ) sau ANDI
( asociația nurselor N = infirmiere ).

Formularea DÎ se poate face și după variante P+E ( ‟ alterarea stării de nutri ție din
cauza aportului insuficient‟ ) sau E+P ( ‟ansietate sau dificultate în a se odihni‟ ) dar în toate
formulările trebuie să existe problema de dependență.
Formularea este proprie fiecărui asistent medical și nu este o terminologie standard ca în
cazul diagnosticului clinic medical.
Diagnosticul de îngrijire poate fi:
•

Actual când manifestările de dependență sunt prezente, observabile ( vezi ex de mai
sus).

•

Potențial când o problemă poate surveni dacă nu se previne ‟ potențialul P de eliminare
urinară inadecvată din cauza frigului, umezelii‟ ( sau poate fi formulat ca diagnostic de
risc ‟risc de complicații infecțioase din cauza leziunii tegumentare‟ ).

•

Posibil care descrie o problemă de a cărei prezență nu suntem siguri.

Ex: posibilitatea de afectare a eliminării menstruale din cauza infec ției cu trichomonas

A NU SE CONFUNDA DIAGNOSTICUL DE ÎNGRIJIRE CU DIAGNOSTICUL
MEDICAL SAU CLINIC
!!!

•

Planificarea intervențiilor

•

Reprezintă a 3-a etapă a procesului de îngrijire.

•

Demonstrează gândirea și profesionalismul asistentului medical.

Cuprinde 2 elemente caracteristice:
•

Stabilirea obiectivelor, se caracterizează prin:
S = specifitate, ‟cine?‟
P= performanță, ‟ce?‟ ( face )
I = implicare, ‟cum?‟ ( face )
R = realism, ‟când?‟
O = observabil, măsurabil, ‟în ce măsură‟

Ex: D-nul S P.A. să P meargă cu ajutorul
decurs de O o săptămână.

I

cadrului metalic de 4 ori peR zi câte 5-10 minute în

Obiectivele se stabilesc pe:

•

•

Termen scurt = OTS ( ‟pacientul să respire eficient în decurs de 5 minute‟ )

•

Termen mediu = OTM ( ‟...în decurs de o săptămână‟ vezi mai sus )

•

Termen lung = OTL ( ‟pacientul să poată merge singur fără cârje în decurs de 34 săptămâni‟ )

Stabilirea intervențiilor cu rol propriu ( efectuate din propria inițiativă ) și cu rol delegat
( efectuate la indicația medicului ).

Intervențiile se planifică în funcție de problemele de dependen ță ( ex: pentru respirație
inadecvată, intervenții adecvate pentru respirație și nu pentru somn, alimenta ție, etc. )
•

Proprii:
•

Identificarea nurselor de dif.

•

Asigură condiții de îngrijire

•

Alimentația pacientului

•

Intervenții pentru igienă

•

Mobilizare

•

Supravegherea pacientului

•

•

Recunoașterea manifestațiilor complicațiilor

•

Educație pentru sănătate

Delegate:

•

•

Recoltări

•

Participarea la investigații ( radiologice, endoscopice, funcționale, punc ții )

•

Administrarea medicamentelor

•

Participarea la intervenția chirurgicală

Aplicarea intervențiilor

•

Reprezintă a 4-a etapă a procesului de îngrijire

•

Constituie momente realizate conștiente și voluntare a interven țiilor planificate cu scopul
de a ajuta pacientul în menținerea sau recăpătarea independenței ( de a ob ține rezultatul
dorit )

•

În această etapă sunt antrenați:

•

•

Pacientul

•

Grupul

•

Familia

•

Echipa medicală

Evaluarea intervenției
•

Reprezintă a 5-a etapă a procesului de îngrijire

•

Se efectuează periodic, sistematic

•

În funcție de:

•

•

Obiective ( nerealizate, parțial realizate sau realizate )

•

Manifestări de dependență ( remise, diminuate, accentuate )

•

Probleme ( îndepărtarea sau
recâștigarea independenței )

refacerea

nevoii

respective

→

Se face în funcție de progresul pacientului ( sau agravarea lui, necesitând
restabilirea obiectivelor și a intervențiilor ) și de satisfacția pacinetului asupra

îngrijirii aplicate.

PROCES DE ÎNGRIJIRE – exemple
Dg. clinic Amigdalita acută ( angină eritenato-pultacee )
•
•

Culegerea de date
Relativ stabile:

•

•

Nume, prenume: B, P, sex: M

•

Data nașterii: 16 XI 1985

•

Domiciliu: Brașov, Carpenului

•

Ocupația: șomer, studii superioare

•

Obiceiuri: fumător, cafea / alcoolocazional

•

Condiții social-economice / mediu: apartament 2 camere, 3 persoane, fără egrasie,
venit insuficient

•

Stare civilă: necăsătorit

Variabile ( TUMOR, RUBOR, DOLOR, CALOR )

•

•

Inflamarea amigdalelor + eritem + puncte purulente

•

Durere la nivelul faringelui / amigdalelor

•

Puls = 76 p/min; R = 20 r/min; T = 39,1oC; TA = 110 / 70 mmHg

•

Disfagie, dispnee, inapetență, frisoane, cefalee, tuse seacă, insomnii inițiale,
paliditatea

Analiza și interpretarea datelor = DY → P+E+S
P

E

•

Hipotermie din cauza procesului inflamator manifestat prin febră.

•

Somn inadecvat sau P perturbat.

•

Integritate tegumentară și a mucoaselor afectate.

•

Durere faringo P- amigdaliană.

•

Respirație P inadecvată.

•

Alimentație P deficitară.

•

Risc de P complicații infecțioase.

...a. ridicată, cefalee, frisoane, paliditate
...b. din cauza tusei manifestate prin insomnii inițiale, obosedă
...c. din cauza procesului inflamator manifestat prin paliditate, amigdale inflamate eritonetoase,
purulente, durere locală
...d. din cauza inflamației E amigdaliene și a faringelui
...e. din cauza inflamării E manifestate prin dispnee, tuse seacă S, tahipnee
...f. din cauza E disfagiei manifestate prin inapetență S
...g. din cauza procesului E inflamator
•

Planificarea îngrijirilor

•

Aplicarea îngrijirilor

•

Evaluarea intervențiilor efectuate

Pacientul în vârstă de 25 de ani se internează pe secția ORL SC. IU pentru următoarele
manifestări de dependență: durere, amigdale eritemato pultacee etc. pentru care am identificat
problema de dependență menționată în planul de îngrijire și interven țiile cu rol propriu și delegat
corespunzător obiectivelor ( caracteristici fiecărei problemă ).
În urma intervanției aplicate și a îngrijirilor, pacientul respiră eficient după câteva ore de la
administrarea atitusivelor, durerea cedează după 3 zile iar tegumentele sunt integre. Apetit bun
după 2 zile.
Pacientul nu mai prezintă febră și are un somn de 7-8 ore după 3-4 zile de spitalizare.
Pe parcursul spitalizării nu au apărut complica ții, pacientul se externează cu stare
generală ameliorată și urmează recomandări: repaos la domiciliu 5 zile, evitarea frigului, umezelii,
a alimentației fierbinți sau reci, tratament conform Rp ( încă 3 zile penicilină – ospen per os +
moldalmin / 3 săptămâni – s-a evid. streptococ betahemolitic ), control periodic la medicul de
familie.

PRINCIPALELE TEORII ȘTINȚIFICE ALE NURSING-ului
MODELUL = reprezentare conceptuală a realității, o formă clară abstractă ce reconstituie
realitatea.
CONCEPTUL = imagini mentale, idei abstracte care permit în țelegerea percep țiilor
noastre.
TEORIA = reprezintă o formă superioară a cuno știn țelor știn țiifice care mijloce ște
realitatea sau un ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi și concepte care descriu și
explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene.
•

Modelul Virginiei H.

•

O imagine mentală a profesiei a ceea ce este sau ar trebui să fie.

•

Consideră individul un tot invizibil abordabil pe plan bio-psiho-socio-cultural care are
necesități comune ( 14 ).

Conceptele sunt create pe:
•

Individul bolnav sau sănătos e un întreg cu nevoi pe care trebuie să le satisfacă
( persoana tinde spre anatomie ).

•

Scopul îngrijirii: de a păstra / restabili independent individul.

•

Rolul asistentului medical în îngrijire: de a ajuta sau a suplini individul în satisfacerea
acestor nevoi perturbate.

•
•

Modelul Callista Roy
Consideră persoana un sistem adaptativ influențat de varietatea și intensitatea stimulilor (
focali, contextuali, reziduali ).

Descrie adaptabilitatea persoanelor în 4 moduri:
•

Fiziologic ( conform nevoii sale )

•

Concept de sine ( determinat de interacțiunea cu alții )

•

Funcția cu rol ( poziția în societate )

•

Interdependența ( căutarea căilor pentru cercetare, ajutor, afec țiune, aten ție )

Promovarea adaptarea persoanei prin manipularea stimulilor de mediu reducând
răspunderi ineficiente și consolidând comportamentul.
Acest model se adresează necesității de integritate psihică iar scopul îngrijirii este de a
promova adaptarea individului în cele 4 moduri pe durata sănătă ții și a bolii.
•

Modelul Dorothea Orem

Concretizează imaginea holistică a individului ca Virginia H. ( bio-psiho-socio-cultutal ) în
interacțiuni cu mediul său.
Afirmă că indivizii sunt considerați autoîncrezători și responsabili asupra unor
performanțe în învățarea comportamentului de autoîngrijire.
Consideră nursing-ul un serviciu pentru om și are ca scop ajutorarea și orientarea
individului în autoîngrijire.
Este centrat pe îngrijirea în comunitate corespunde următoarele principii:
•

Teoria deficitului de îngrijire

•

Teoria autoîngrijirii

•

Teoria sistemelor de îngrijire

Acest model contribuie la conturarea identită ții a asistentului medical ( de a ajuta individul
în autoîngrijire atunci când aceștia nu o pot face singur ).
Subliniază capacitatea individului de a realiza autoîngrijirea definită ca ‟Practica acelor
activități pe care le inițiază individul și realizarea lor pentru menținerea vie țiii, sănătă ții și stării
optime de bine‟.
•

Modelul Hildegard Peplau ( asistentă de psihiatrie )
Descrie nursing-ul ca o relație terapeutică interpersonală generatoare de progres.

•

‟Un proces terapeutic interpersonal...este un instrument educativă o for ță
matură care țintește să promoveze mai departe mișcarea personalită ții în direc ția
creativă, constructivă, productivă, personală și existente comunită ții‟ ( Rela ții
Interpersonale în Nursing – 1952 ).

Reliefează ca asistent medical și pacient explorează natura relației interpersonale,
problemele pacientului și soluți potențiale.
Descrie relația dinamică dintre asistent și pacient în 4 faze:
•

Orientarea: ambii identifică problema de boală

•

Identificarea: pacientul cunoaște asistentul medical și în acceptarea ajutorului

•

Exploatarea: pacientul se folosește de ajutorul asistentului medical

•

Rezoluția: pacientul acceptă voluntar noile obiective

•

Modelul Martha Rogers

Dezvoltă ‟Teoria generală a sistemelor‟ reliefând ca îngrijire sunt ‟Ac țiuni menite să
asiste individul în a-și câștiga potențialul maxim de sănătate‟.
Modelul este concentrat pe om ca ființă mică în interacțiunea cu mediul său și într-o
continuă schimbare complectat de evoluția ireversibilă a procesului vieții ( în timp și spațiu ).
Explică procesul de îngrijire ( asemenea și altor modele ) ca un demers esen țial în
îngrijirea, culegerea datelor fiind punctul de plecare continuând cu formularea diagnosticului de
îngrijire, stabilirea scopurilor imediate și pe termen lung ( pentru individ și familie ), aplicarea
intervențiilor ( bazate pe cunoștințe tehnice, abilități practice, rela ții intermediare ).
•

Modelul M. Levine

•

Modelul conservării ( 1973 )

•

Este centrat pe individ ca ființe holistice iar domeniul major de interes este menținerea
persoanelor ca un întreg

Descrie 4 principii de menținere a conservării ( pentru a favoriza adaptarea pacien ților ):
•

Conservarea energiei pacientului ( a resurselor energetice fiziologice și psihologice ).

•

Conservarea intergrității structurale ( a formei și funcției corpului ).

•

Conservarea integrității personale ( a stimei de sine și a identită ții psihologice ).

•

Conservarea integrității sociale ( păstrarea familiei și a afilierilor culturale ).

•

Modelul Betty Newman ( descrie în 1974 )

Structurează conceptul despre persoane ca un sistem deschis ce interacționează cu
mediul prin factori intră și extra personali.
Analizarea persoanei ca o combinație de variabile fiziologice, psihologice, socio-culturale,
de dezvoltare și spirituale.
•

Interacționarea acestor variabile determină cantitatea de rezintență a unui individ
care poate crește împotriva stresorilor.

Conceptualizează nursing-ul ca o profesie cu obiectiv primordial reducerea factorilor de
stres și a efectelor adverse.
Selectează acțiunea de îngrijire pe 3 niveluri:
•

Prevenție primară ( consolidarea liniei de apărare ).

•

Prevenție secundară ( diminuarea sau îndepărtarea reac țiilor cauzate de agentul stresant
).

•

Prevenție terțiară ( recuperarea individului, atingerea unei stări de sănătate maximă ).

Acest model stă la baza versiunii moderne a nursing-ului în care accentul e pus pe
reacția individuală la stres ( definit de Seyelle ca ‟Reacție sau adaptare și ca factori de
reconstituire‟ ) model perfenționat pentru beneficierea pacientului.
•

Modelul Roper ( + Tierney, Logan )
•

Delimitat de acțiunea de îngrijire în 14 componente

•

Susține ideea ( ca și Virginia H. ) ca spirit și corpul este inseparabil respectiv o
persoană este o entitate completă

•

Punctează rolul asistenților în promovarea și menținerea sănătății, prevenirea
îmbolnăvirii în promovarea reabilităților.

•

Sunține necesitatea identificării nevoilor pacientului pentru planificarea îngrijirii
conform celor 12 activități ale vieții:
•

Menținerea unui mediu de siguranță

•

Comemicarea

•

Respirația

•

Mâncatul și băutul

•

Eliminarea

•

Curățenia și îmbrăcămintea personală

•

Controlarea temperaturii corpului

•

Mobilizarea

•

Munca și relaxarea

•

Exprimarea sexualității

•

Somnul

•

Moartea

ROLUL ȘI FUNCȚIILE ASISTENTULUI MEDICAL
DEF: după I.C.N. ( Consiliul Internațional al Nurselor – denimirea ‟Registred
Nurse‟ ) C.I.I. ( Consiliul Internațional al Infirmierelor - ‟Infirmiere Diplomée‟ ) consilii
care cuprind 103 asociați din întreaga lume cu mai mult de 1 milion de asisten ți medicali,
definițiile asistentului sunt:
•

Persoana care a parcurs un program complet de formare și a trecut cu
succes examenul stabilit de C.A.M. ( consiliul asistenților medicali ) în
urma cărora este autorizat să practice această profesie conform pregătirii,
dar să nu facă nici o procedură pentru care nu este calificată.

•

Persoanele pregătite printr-un program de studiu care include promovarea
sănătații, prevăzute îmbolnăvirilor și îngrijirilor celui bolnav fizic sau
mental cu deficiențe indiferent de vârstă și în orice unitate sanitară sau în
orice situație la nivel de comunitate.

•

Persoanele pregătite și autorizate să desfășoare educa ție pentru sănătate,
să participe plenat ( ca membru al echipei din sistemul de sănătate ) să
supravegheze și să formeze asistenții medicali ( viitori colegi ) și cadre
auxiliare.

•

Un bun asistent medical generalist dacă are o pregătite pluri disciplinară,
competență de bază, cunoștințe de psihologie ( să știe să încurajeze ),
atitudinea potrivită față de pacient și familia acestuia și preocupare de a
înțelege ceea ce simt ceilalți ( capacitatea de empatie ).

Rol:
•

Consilier de pedagog

•

Educator și facilitator

Misiunea socială a asistentului medical nu este întotdeauna clară, pentru unii
reprezintă ajutorul medicului, pentru alții asistentul medical practică o profesiune
autonomă. Între cele 2 extreme rolul asistentului medical este perceput și descris invers.

Timp îndelungat asistentul medical nu s-a simțit obligat să se definească însă rolul
celor care îngrijește bolnavul continuă să evolueze și să fie perceput la adevărata lui
valoare.
Rolul asistentului medical în conceptul Virginiei H. este de a ‟ajuta persoana
bolnavă sau sănătoasă să-și mențină sau recâ știge sănătatea ( sau să-l asiste în ultimele
sale clipe ) prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singr dacă ar fi avut for șa,
voința sau cunoștințele necesare. Asistentul medical trebuie să îndeplinească aceste
funcții astfel încât pacientul să-și recâștige independența cât mai repede posibil‟
( ‟principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului‟ ).
OMS ( organizația fundamentele ale îngrijiri bolnavului ) descrie rolul asistentului
medical în societate astfel încât ‟rolul nursei în societate este să asiste individul, familia
și grupul, să optimizeze și să integreze funcții fizice mentale ( psihice ) și sociale afectate
semnificativ prin schimbări ale stării de sănătate‟ astfel persoana de îngrijire este
implicată în activitatea de asistență referitoare la sănătate și boală, pe întreaga durată a
vieții de la concepte până la moarte.
Funcțiile asistentului medical:
•

Acordarea îngrijirilor în famili, colectivită ți, școli

•

Acordarea îngrijirilor persoanelor vârstnice, bolnavi psihici, pacien ți cronici

•

Acordarea îngrijirilor pacienților în stadiul terminal

•

Îngrijirea de sănătate ocupațională

•

Transmiterea cunoștințelor către beneficiari și personalul din sistem

•

Ca membru al echipei de îngrijire

•

Dezvoltarea practicilor îngrijiri de sănătate prin gândire critică și cercetare

Activitatea de asistență medicală implică următoarele func ții caracteristice asistentului
medical:
•

Funcția de natură independentă ( asistența acordatăpacien ților din propria
inițiativă )
•

Îngrijiri de confort în funcție de natura afecțiuni, de vârstă, de alte dificultă ți
fizice, psihice și sociale

•

Relații de încredere stabilite cu persoane îngrijite și cu apar ținător

•

Transmiterea de informații și învățăminte

•

Ascultarea și susținerea pacientului

•

Colaborarea în colectivități în vederea promovării unor condi ții mai bune de
viață și de sănătate.

•

•

Funcția de natură dependentă ( tot ceea ce face la indica ția medicului )
•

Metode de observație ( modificări provenite de boală sau de tratamente,
observate la bolnav care vor fi transmise medicului )

•

Metode de tratament

•

Metode de readaptare

Funcția de natură interdependentă:
•

Colorarea cu alți profesionoști din domeniul medical, social, educativ,
administrativ

•

Periciparea la activități interdisciplinare:
•

De depistare a tulburări de ordin fizic, psihic și social

•

De
educație
pentru
sănătate,
de
sensibilizare
asupra
responsabilității și asupra drepturilor pe care le are popula ția în
materie de sănătate

•

De soluționare a problemelor psiho-sociale

•

De organizare și gestionare a centrelor și unităților de îngrijire.

STATUTUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN CADRUL ECHIPEI DE
ÎNGRIJIRE
În țara noastră exercitarea și organizarea profesiei de asistent medical sunt
reglementate de legea nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical și a
profesiei de moașe și organizarea și funcționarea ordinului asistentului medical și moa șe
din România ( OAMMR ).
Potrivit art. 5 din această lege principala caracteristică de activitatea aisten ților medicali
sunt:
•

Determinarea nevoilor de îngrijiri generale de sănătate și furnizarea îngrijirilor de
sănătate de natură preventivă, curativă și de recuperare.

•

Administrarea medicamentelor conform prescripției medicale.

•

Protejarea și ameliorarea sănătății, elaborarea de programe și desfă șurarea de
activitate de educație pentru sănătate și facilitarea ac țiunilor pentru protejarea
sănătății în grupuri considerate cu risc.

•

Participarea asistentului medical generalist abilită ți ca formatori la pregătirea
teoretică și practică a asistentului medical generalist în cadrul programului de
formare continuă.

•

Desfășoară opțional o activitate de cercetare în domeniul îngrijirilor generale de
sănătate de către asistenții medicali generali ști licen ția ți.

•

Pregătirea persoanelor sanitar auxiliar.

•

Participarea la protejarea mediului ambiant.

•

Întocmirea de rapoarte scrise referitoare la activitatea specifică desfă șurării.

Profesia de asistent medical se poate exercita de către persoanele care îndeplinesc
cumulativ următoarele cerințe:
•

Sunt posesoare ale unui titlu oficial de calificare de asistentul medical

•

Sunt apte din punct de vedere medical să exercite profesia

•

Sunt autorizate de către ministerul sănătății și nu au fost condamnate definitiv
pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni contra umanită ții sau vie ții în
împrejurări legate de exercitarea profesiei.

Autorizația de liberă practică se eliberează de către autoriza ția de sănătate publică
județene în temeiul avizului de OAMMR pe baza următoarelor acte:
•

Titlurile de calificare

•

Adeverință de grad principal ( dacă este cazul )

•

Certificat de cazier judiciar

•

Certificat de sănătate psihică și fizică

•

Copia cărții de identitate

•

Copie după cerificat ( dacă este estecazul )

Controlul și supravegherea exercitării profesiei de asistent medical sunt atribu ții
ale OAMMR, organizări profesionale neguvernamentale, de interes public, non profit,
apolitică care cuprinde asistentenlor medicale și moa șele, cetă țeni români și străini
domiciliați în România și autorizați să exercite profesia.
Potrivit normelor din Codul de eticăși de ontologie profesională ( adoptat de
OAMMR ) asistenta medicală trebuie să acorde asiten ță medicală și îngrijire necesare în
limita competenței sale profesionale având obliga ția unei conduite irepro șabile fa ță de
bolnav cu respectarea întotdeauna a voinței pacientului în alegerea asistentului medical. În
caz de pericol public asistenta medicală nu are dreptul să- și abandoneze bolnavii. De
asemenea are obligația de a păstra secretul profesional, obiectul secretului profesional
constând în tot ceea ce asistentul medical în calitatea sa de profesionist a aflat direct sau
indirect ( date, informații ) în legătură cu via ța intimă a pacientului, a familiei, a
aparținătorului precum și problema de diagnostic, prognostic, tratament.
Încălcarea prevederilor legii 307/2004 precum și a celorlalte acte normative emise

de OAMMR constituie abatere disciplinară ( simple și abateri grave ).
Având în vedere faptul că răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea civilă,
asistentul medical trebuie să încheie o asigurare obligatorie de răspundere civilă
profesională ( în condiții prevăzute de Titlul XV-lea al legii 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătății ). În acest sens art. 7 din Codul de etică și ontologie prevede că
protecția asistentului medical pentru riscurile ce decurg din practica profesională se
realizează de către angajat prin societatea de asigurare iar pentru practicieni independen ți
prin polița de asigurare pentru malpraxis care se încheie în nume profesional.
Potrivit prevederilor art. 11 din legea 307/2004 activitatea asistentului medical se
desfășoară în cadrul echipei medicale sau independent ca și titulari sau asocia ți ai
cabinetului de practică independent pentru îngrijirea de sănătate.
Asistentul medical care își desfășoară activitatea în calitate de titular sau asociat al
unui cabinet de practică medical poate furniza îngrijiri medicale la domiciliu, fiind
autorizate în acest sens în conformitate cu prevederile Normelor din 7.04.2003 privind
organizarea și furnizarea îngrijiirilor la domiciliu precum și autorizate persoane juridice și
fizice care acordă aceste servicii aprobate prin Ordinul 318/2003.

LOCUL DE MUNCĂ AL ASISTENTULUI MEDICAL
•

•

Domenii de activitate pentru asistentul medical generalist ( cu pregătire pluridisciplinară ):
•

Servicii de sănătate: stațional și ambulatoriu

•

Învățătură și cultură

•

Cercetare și educație

•

Social-economic ( condiții de viață )

•

Administrare și demografic

•

Alimentar

Locul de muncă poate fi:
•

În comunitate și ambulator: dispensar, urban, rural, policlinică, școală,
grădiniță, creșe, leagăne, cămine de bătrâni

•

În staționar: secții specifice interne, pediatrie, chirurgie, obstretică

•

Inspectorate de poliție sanitară, igienă

Pentru exercitarea acestei meserii sunt necesare anumite înclina ții și aptitudini
care printr-o pregătire temeinică să se dezvolte în trăsături morale ce vor influen ța pozitiv
conduita personalului medical madiu. Aceste trăsături morale se focalizează pe respectul

acordat persoanei îngrijite, asiguarea păstrării secretului profesional, responsabilitate
morală și penală precum și progresivitatea în competență.
Asistentul medical își desfășoară activitatea în cadrul organiza țional ( chiar dacă de multe
ori este angrenat în anumite intervenții și îngrijiri în afara acestui spa țiu ) și este abilitat
pentru anumite sarcini:
•

Poate lua decizii profesionale, autonome dar răspunde legal pentru acestea

•

Evaluează starea de sănătate a clienților ( din punct de vedere nursing )

•

Aplică măsuri de prevenție pentru individ și comunitate

•

Fixează diagnosticul de îngrijire

•

Planificarea împreună cu pacientul setul de intervenții

•

Aplică intervenții autonome și delegate

•

Lucrează în cadrul echipei

•

Susține și ajută persoanele bolnave în a gestiona boala, a o accepta și a depă și
momentele critice

•

Asigură consiliere și educație pentru sănătate

COMPETENȚE PROFESIONALE
Competențele profesionale, certificat în calitatea profesiei, ‟Asistent Medical General ‟
coform legii 307/2004 hot. De Guvern nr. 1144/29.09.2005 anexa 4 hot. De Guvern 109
OMEG nr. 4864 din 1.11.2002 sunt:
•

Administrarea medicamentelor prescrise de medic.

•

Acordarea îngrijirilor în situații de urgență.

•

Supravegherea stării pacientului.

•

Completarea documntelor de evidență a medicamentelor.

•

Completarea documentelor de evidență a pacientului.

•

Măsurarea funcției vitale și vegetative, notarea în foaia de observa ție clinică.

•

Asigură condiții igienico-sanitare generale la locul de muncă.

•

Comunicarea cu pacientul.

•

Comunicarea inter-activă în cadrul echipei profesioniste.

•

Pregătirea și sterilizarea instrumentelor și materialelor.

•

Cunoașterea pregătirii pacientului și a materialelor necesare pentru recoltări de
produse biologice, explorări funcționale, examen radiologic.

•

Efectuarea explorării funcționale și a investigațiilor paraclinice, uzuale.

•

Acordarea îngrijirilor pentru prevenirea complica țiilor în diferite afec țiuni.

•

Realizarea educației sanitare pentru menținerea stării de sănătate.

•

Aplicarea normelor de protecție a muncii și a normelor P.S.I.

CALITĂȚIILE ȘI ABILITĂȚIILE FIZICE, MORALE, TEHNICE ȘI
MANEGERIALE
Cunoștințele necesare în asistența sănătății ( medicale, teoretice, practice, psiho )
și aplicate direct, constituie fundamentul personalită ții asistentului medical, cel care îl
îndepărtează de la cele 2 extreme amintite anterior.
Clasificarea acestor cunoștințe se concretizează în următoarele func ții:
•

PROFESIONALĂ – care demonstrează rolul cel mai important al asistentului
medical acela de a se ocupa de pacient în scopul men ținerii echilibrului sau de a
face pentru el ceea ce singur nu poate, incluzând:
•

Funcția tehnică și de umanizare a tehnicii

•

Funcția preventivă

•

Funcția de psiholog

•

Funcția care reiese din codul nursei

Aceste funcții presupun acordarea directă a îngrijirilor, influen ța pacien ților și a
altor profesioniști din sistemul sănătății, participarea eficientă la ac țiunea echilibrului
medical, dezvoltarea practicii nursing-ului pe baza gândirii critice și a cercetării.
•

•

EDUCATIVĂ – cunoștințele de psiho și pedagogie pentru a cominica și a fi
convingător
•

Asistent – pacient

•

Asistent – personalul medical

•

Asistent – practicanți

ECONOMICĂ cuprinde:
•

Gestionarea serviciului

•

•

Organizarea timpului ( priorități )

•

Aprovizionarea

DE CERCETARE – necesită cat. specifice dar și o pregătire profesională și morală
superioară.

Calitățile necesare exercitării meseriei de asistent medical sunt:
•

Morale – stăpânire de sine, răbdare, optimism, seninătate, de a oferi încredere și de
a asigura conf. moral, punctualitate, devotament, promptitudine și luciditate în
luarea decizilor, păstrarea secretului profesional.

•

Fizice – forța fizică ( transport, mobilizare ), rezisten ță ( pentru ture și pentru timpul
petrecut în picioare ), mișcări sigure de coordonate.

•

Tehnici – cunoașterea funcției aparaturii medicale, noțiuni de informatică.

Este evident rolul important al asistentului medical în acordarea îngrijirilor
populației precum și necesitatea numeroaselor cunoștințe ( medicale și nu numai )
completate periodic la care se adaugă cele cal. morale, fizice și tehnice care-i permit
exercitarea acestei meseri. Funcția asistentului medical subliniază încă o dată că meseria
de asistent medical este o profesie bine conturată cu resp. distincte, meserie ce implică
dobândirea de abilități și deprinderi specifice.