Capitol

CAPITOLUL III: ORGANELE DE MENȚINERE A ORDINII DE DREPT III.1. Procuratura. Rolul și locul procuraturii în asigurarea ordinii de drept, conducerea și exercitarea urmăririi penale, înfăptuirea justiției. Pornind de la noţiunea de procuratură putem afirma că își are originea de la cuvîntul latin “procuro” - a se îngriji, a asigura, a preveni, în multe ţări instituţia este întîlnită sub denumirea de minister public. O parte a doctrinei situează instituţia procuraturii în dreptul roman sub numele de “defensores civitatum”, alţii văd originea ei în “vindex publicus religionis” de la începutul religiei creştine, cei mai mulţi însă cred că această instituţie este de origine franceză. Negreşit că o instituţie nu poate să nu-şi aibă echivalentul sau analogii în alte tipuri, se afirmă pe bună dreptate, însă adevărata ei origine este acolo unde ea a apărut şi a cunoscut cea mai mare dezvoltare. De aceea se consideră că procuratura e de origine franceză, și a apărut la începutul secolului al XlV-lea, mai exact printr-o ordonanţă a lui Philippe le Bel din 25 martie 1303, care reglementează funcţiile procurorilor, chemaţi să aibă grijă de interesele materiale ale regelui, şi mai tîrziu ei au început să-i caute pe vinovaţi şi să-i dea pe mîna justiţiei. În jurisprudența națională o noțiune viabilă o putem găsi în Legea cu privire la procuratură care impune următoarea definiție a acesteia: ”Procuratura Republicii Moldova este o instituție autonomă în cadrul autorității judecătorești, care, în limitele atribuțiilor și competenței, apără interesele generale ale societății, ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor, conduce și exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanțele de judecată, în condițiile legii”.[1, art.1] Aşa dar putem spune de procuratură ca un organ care are rolul de apărare a legalităţii, drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Întreg sistemul procuraturi se poate descrie astfel ca un sistem unitar şi unic unde este prezentă ierarhia organelor procuraturii. Deci sistemul procuraturii cuprinde:    Procuratura generală; Procuraturile teritoriale (de circumscripţie orăşeneşti municipale, raionale şi inter raionale); Procuraturile specializate (militare, ecologică, de transport, de supraveghere în instituţiile penitenciare); Ca şi celelalte organe de stat, procuratura are la baza organizării şi funcţionării sale nişte idei generale (principii), care exprimă specificul poziţiei sale juridice, permiţînd prin aceasta individualizarea statutului ei. Anume în baza acestor principii se stabilesc atribuţiile procuraturii, competenţa procurorilor, se dezvoltă legislaţia cu privire la procuratură.

1

Deci principiile de organizare şi funcţionare a procuraturii reprezintă regulile fundamentale care stau la baza activităţii procuraturii. Ele sunt prevăzute în art.2 al Legii cu privire la Procuratură.[1, art.2] Procuratura îşi desfăşoară activitatea pe principiul legalităţii conform art.2 alin.(1), din Legea cu privire la Procuratură. În activitatea procuraturii principiul legalităţii poate fi privit sub două aspecte: asigurarea respectării legii de către toţi subiecţii raporturilor juridice şi asigurarea acestei cerinţe în activitatea procuraturii. Fiind un organ de drept care „reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor” [2, art.124], este foarte important ca procuratura însăşi în activitatea sa să respecte cu stricteţe legile şi alte acte normative. La realizarea acestei sarcini contribuie şi ansamblul de norme, care cuprinde cerinţele înaintate faţă de persoanele numite în funcţia de procuror, referitoare la calităţile morale şi profesionale, nivelul de studii, ordinea de numire în funcţie, atestarea procurorilor. Principiul legalităţii se exprimă prin faptul că diversele aspecte ale organizării şi activităţii organelor procuraturii trebuie să fie reglementate legislativ cît mai precis şi mai complet. Principiul legalităţii cere ca fiecare act emis, orice acţiune procedurală să se îndeplinească în strictă conformitate cu legea, să reflecte cerinţele ei şi să se realizeze prin metode şi forme legale [3, p.134]. În acest sens, Regulamentul privind actele normative ale Procuraturii aprobat prin ordinul Procurorului General prevede că „actul normativ trebuie să întrunească condiţiile legalităţii, accesibilităţii, preciziei şi, odată intrat în vigoare, este executoriu şi opozabil tuturor subiectelor de drept”.[4, art. 3.1] Realizarea principiului legalităţii organizării şi funcţionării procuraturii are o importanţă deosebită atunci cînd procurorii aplică măsuri coercitive faţă de persoanele care au încălcat legea. În aceste cazuri fiecare acţiune a procurorului trebuie să fie în strictă conformitate cu legea, să se producă în formele stabilite de lege şi în nici un caz să nu încalce drepturile persoanelor fizice şi juridice. Activitatea Procuraturii este transparentă şi presupune garantarea accesului societăţii şi al mijloacelor de informare în masă la informaţiile despre această activitate, cu excepţia restricţiilor prevăzute de Legea cu privire la Procuratură. Deci transparenţa în activitate presupune şi publicitatea acestei activităţi. În scopul asigurării legăturii organelor procuraturii cu mijloacele de informare în masă, în cadrul Procuraturii Generale este creată o subdiviziune structurală independentă - Serviciul de presă. Sarcina Serviciului este informarea prin intermediul presei, televiziunii, radioului şi al altor mijloace de informare în masă despre starea legalităţii în ţară, despre măsurile aplicate de

2

procuratură şi alte organe de drept pentru combaterea criminalităţii şi altor încălcări ale legii. Serviciul pregăteşte pentru mijloacele de informare în masă materiale şi alte informaţii privind activitatea organelor procuraturii. Modalitatea şi termenele de prezentare a materialelor spre publicare, precum şi formele de interacţiune cu mijloacele de informare în masă se stabilesc prin Regulamentul privind accesul la informaţiile deţinute de organele Procuraturii, Instrucţiunea cu privire la modul de difuzare prin intermediul mijloacelor de informare în masă a informaţiei publice despre activitatea organelor Procuraturii, alte acte normative. În scopul realizării principiului transparenţei, Procurorul General prezintă anual Parlamentului raportul despre starea legalităţii şi ordinii de drept din ţară, precum şi despre măsurile întreprinse pentru redresarea ei. Raportul Procurorului General este făcut public şi se plasează în internet pe pagina oficială a Procuraturii. Realizarea publicităţii activităţii procuraturii contribuie la informarea organelor de stat şi societăţii privind starea legalităţii şi ordinii de drept în stat, creşterea nivelului conştiinţei juridice a populaţiei şi, în cele din urmă, la întărirea legalităţii. Însă nu toată informaţia privind activitatea procuraturii poate fi făcută publică. În cazurile în care publicarea informaţiei privind activitatea procuraturii referitoare la cazurile şi materialele concrete poate dăuna intereselor statului şi cetăţenilor, publicitatea nu se admite. Legea privind accesul la informaţie în art.7 alin.(2) stabileşte categoriile de informaţii oficiale la care accesul este îngrădit, şi anume:      informaţiile ce constituie secret de stat; informaţiile confidenţiale din domeniul afacerilor (secretul comercial); informaţiile cu caracter personal; informaţiile ce ţin de activitatea operativă şi de urmărire penală a organelor de resort; informaţiile ce reflectă rezultatele finale sau intermediare ale unor investigaţii ştiinţifice şi tehnice.[5, art. 7] Este necesar de menţionat că dreptul procurorului de a limita accesul la informaţia din dosarele penale nu este o încălcare a principiului publicităţii şi transparenţei în activitatea procuraturii, dar are ca scop protecţia drepturilor şi libertăţilor omului şi respectarea principiului prezumţiei nevinovăţiei. Principiul independenţei exclude posibilitatea de subordonare a Procuraturii autorităţii legislative şi celei executive, precum şi de influenţă sau de imixtiune a unor alte organe şi autorităţi ale statului în activitatea Procuraturii.

3

Toate deciziile şi acţiunile sale funcţionale procurorul le realizează numai în baza legii, materialelor controalelor şi expertizelor şi a convingerilor interioare. Influenţa asupra procurorilor în practică poate să se facă în forme diferite. Aceasta poate fi o formă indirectă, care vine din partea funcţionarilor publici, realizată inclusiv prin adoptarea diverselor acte normative, precum şi din partea mijloacelor de informare în masă (prin intermediul publicării articolelor la comandă etc.). Aceasta poate fi o formă deschisă, realizată prin ameninţări şi modalităţi reale de influenţă fizică (vătămări corporale, răpirea unui membru de familie etc.). De aceea statul stabileşte măsuri de protecţie a procurorilor. Astfel, conform art.68 al Legii cu privire la Procuratură: „Procurorul, membrii lui de familie şi averea lor se află sub protecţia statului. Atentarea la viaţa şi la sănătatea procurorului, distrugerea sau deteriorarea bunurilor, ameninţarea cu omor, cu violenţă sau cu deteriorarea bunurilor, calomnierea ori insultarea lui, precum şi atentarea la viaţa şi la sănătatea rudelor lui apropiate (părinţi, soţ, soţie, copii), în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, atrag răspundere penală”. [1, art.68] În scopul garantării eficienţei principiului independenţei, art.34 al Legii cu privire la Procuratură stabileşte că „funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia activităţilor didactice şi ştiinţifice”. Procurorului îi este interzis: a) să participe în proces de judecată dacă se află cu judecătorul, cu avocatul sau cu un alt participant la proces interesat în rezultatele procesului în relaţii de căsătorie, de rudenie sau de afinitate de pînă la gradul II inclusiv; b) să facă parte din partide sau din formaţiuni politice, să desfăşoare ori să participe la activităţi cu caracter politic, iar în exercitarea atribuţiilor să exprime sau să m anifeste în orice mod convingerile sale politice; c) să fie lucrător operativ, inclusiv sub acoperire, informator sau colaborator al organului care exercită activitate operativă de investigaţii; d) să-şi exprime public opinia cu privire la dosare, la procese, la cauze aflate în curs de desfăşurare sau cu privire la cele despre care dispune de informaţie în legătură cu funcţia exercitată, altele decît cele care sunt în gestiunea sa; e) să desfăşoare activitate de întreprinzător sau activitate comercială, direct sau prin persoane interpuse; f) să desfăşoare activitate de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură; g) să acorde consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar în cazul în care cauza respectivă este examinată de un organ al Procuraturii, altul decît acela în cadrul căruia îşi exercită funcţia, cu excepţia soţului (soţiei), copiilor şi părinţilor, şi nu poate îndeplini nici o altă activitate care, potrivit legii, este efectuată de avocat;

4

h) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organul de conducere, de administrare sau de control al unei societăţi comerciale, inclusiv în bancă sau în o altă instituţie de credit, în societate de asigurări ori în societate financiară, în companie naţională, în societate naţională sau în regie autonomă. [1, art. 35] Principiul independenţei exclude posibilitatea influenţării oricărei autorităţi, inclusiv a celei legislative asupra procuraturii. Însă art.40 alin.(1) al Legii cu privire la Procuratură prevede că „Procurorul General este numit în funcţie de către Parlament, la propunerea Preşedintelui Parlamentului”. Acest fapt presupune că Procurorul General poate fi influenţat de legislativ, fapt care îl face dependent de acesta. Pentru a garanta o independenţă reală a procuraturii şi a Procurorului General, este necesar ca Procurorul General să fie numit în funcţie de un organ independent, de exemplu, de Consiliul Superior al Magistraturii. De asemenea, trebuie „de legiferat imposibilitatea demiterii deliberate a Procurorului General din funcţie de către Parlament, pentru a evita transformarea procuraturii într-o instituţie de buzunar a alianţei majoritare parlamentare” [6, p.36]. Procurorul îşi organizează activitatea şi o desfăşoară pe principiul autonomiei, asigurat prin independenţă procesuală şi control judecătoresc, care îi oferă posibilitatea de a lua de sine stătător decizii în cauzele şi în cazurile pe care le examinează. Autonomia procurorului este asigurată prin art. 56 alin.(1) al Legii cu privire la Procuratură și presupune: a) determinarea strictă, prin lege, a statutului procurorului, delimitarea atribuţiilor Procuraturii, a atribuţiilor şi a competenţelor procurorului în cadrul exercitării funcţiilor Procuraturii; b) procedura de numire, suspendare şi de eliberare din funcţie; c) declararea inviolabilităţii lui; d) discreţia decizională acordată prin lege procurorului în exerciţiul funcţiei; e) stabilirea prin lege a interdicţiilor privind imixtiunea unor alte persoane sau autorităţi în activitatea procurorului; f) alocarea de mijloace adecvate pentru funcţionarea sistemului organelor Procuraturii, crearea de condiţii organizatorice şi tehnice favorabile activităţii acestor organe; g) asigurarea materială şi socială a procurorului; h) alte măsuri prevăzute de lege.[1, art.56] La luarea de decizii, procurorul este autonom, în condiţiile legii. Principiul controlului ierarhic intern şi controlului judecătoresc. În activitatea Procuraturii, controlul ierarhic intern şi controlul judecătoresc sunt principii care asigură exercitarea dreptului procurorului ierarhic superior de a verifica legalitatea deciziilor emise de procurorul ierarhic inferior, precum şi

5

posibilitatea contestării în instanţa de judecată a deciziilor şi a acţiunilor cu caracter procesual ale procurorului. În vederea realizării principiului controlului ierarhic intern, Procurorul General exercită, direct sau prin intermediul adjuncţilor săi ori al procurorilor subordonaţi, controlul asupra activităţii procurorilor. În cazul în care actele emise de procurori contravin legii, ele sunt revocate, suspendate sau anulate, după caz, de Procurorul General, în condiţiile legii. Procurorul teritorial şi cel al procuraturii specializate, precum şi adjuncţii lor, în cadrul urmăririi penale exercită următoarele atribuţii cu titlu de control ierarhic conform art. 52 alin.(2) al Codului de Procedură Penală al RM: 1) pot cere de la procurorii ierarhic inferiori, pentru control, dosarele penale, documentele, actele procedurale, materiale şi alte date cu privire la infracţiunile săvîrşite şi la persoanele identificate în cauzele penale pe care exercită controlul; 2) anulează actele ilegale şi neîntemeiate ale procurorilor ierarhic inferiori; 3) soluţionează abţinerile şi recuzările procurorilor ierarhic inferiori; 4) confirmă ordonanţele de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pe motive de nereabilitare; 5) confirmă rechizitoriile întocmite de procurorii ierarhic inferiori; 6) restituie dosarele penale procurorilor ierarhic inferiori, cu indicaţiile lor scrise; 7) aprobă acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi confirmă ordonanţa de suspendare condiţionată a urmăririi penale.[7, art.52] Una din atribuţiile importante ale procuraturii este conducerea şi exercitarea urmăririi penale conform art.5 al Legii cu privire la Procuratură. Controlul judecătoresc în cursul urmăririi penale este asigurat de judecătorul de instrucţie. Procurorul dispune, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale. În cazul în care procurorul refuză pornirea urmăririi penale, el confirmă faptul prin ordonanţă motivată. Ordonanţa de a refuza începerea urmăririi penale poate fi atacată, prin plîngere, în instanţa judecătorească, în condiţiile art.313 Cod de Procedură Penală al RM. Într-un stat de drept, procuratura are la baza activităţii sale principiul legalităţii, deoarece această activitate este dirijată spre asigurarea respectării legilor. Acesta este scopul de bază al procuraturii – asigurarea supremaţiei legii, unităţii şi întăririi legalităţii. Principiul transparenţei asigură respectarea controlului societăţii asupra activităţii procuraturii. Pe de altă parte, transparenţa şi publicitatea permit informarea cetăţenilor despre starea legalităţii în stat şi activitatea procuraturii privind asigurarea drepturilor şi libertăţilor omului.

6

Principiul independenţei în organizarea şi funcţionarea procuraturii presupune independenţa ei faţă de orice organ şi autoritate a statului. Principiul autonomiei este asigurat prin independenţa procesuală şi controlul judecătoresc în activitatea procuraturii. Pentru realizarea acestui principiu în legislaţie sunt stabilite un şir de condiţii şi garanţii. Controlul ierarhic intern şi controlul judecătoresc contribuie la respectarea legii în activitatea organelor procuraturii şi la prevenirea încălcării ei. În momentul de faţă se atestă o lipsă a independenţei funcţionale a procurorilor faţă de superiorii ierarhici la examinarea cauzelor, fapt condiţionat de aşa-numitul principiu statutar de „subordonare necondiţionată” şi de un stil vertical de administrare a sistemului[8] În scopul asigurării existenţei unei procuraturii independente, a cărei activitate să fie bazată numai pe lege, Strategia de reformă a sectorului justiţiei din Legea privind aprobarea Strategiei de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016 prevede în pct. 2.2. următoarele măsuri:  modificarea legislaţiei în sensul conferirii independenţei interne reale procurorilor prin excluderea posibilităţii unor instrucţiuni ilegale, inclusiv verbale, date de către procurorii ierarhic superiori;       reexaminarea procedurii de autorizare a acţiunilor procurorilor ierarhic inferiori de către procurorii ierarhic superiori; asigurarea specializării procurorilor pe cauze specifice şi examinarea oportunităţii funcţionării procuraturilor specializate; stabilirea unor criterii şi a unei proceduri clare şi transparente de selectare, numire şi promovare a procurorilor; revizuirea procedurii de numire a Procurorului General; reexaminarea regulilor privind răspunderea procurorilor şi excluderea imunităţii generale a acestora; fortificarea capacităţilor Consiliului Superior al Procurorilor şi modificarea legislaţiei în acest sens.[8, pct. 2.2] Respectarea tuturor principiilor menţionate în organizarea şi funcţionarea procuraturii va asigura existenţa şi funcţionarea unui organ de drept modern, bazat pe lege, a cărui activitate va fi orientată spre protecţia drepturilor şi libertăţilor omului. Deci după cum am observat mai sus, procurorul este persoana cu funcţie de răspundere care, în limetele competenţei sale, exercită în numele statului urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instaţă, exercită şi alte atribuţii prevăzute de Codul de Procedură Penală cît şi Legea

7

cu privire la Procuratură. Aici ne vom referi la atribuţiile procurorului în cadrul urmăririi penale şi anume la începerea sau neînceperea primei faze a procesului penal unde putem specifica că procurorul : 1) porneşte urmărirea penală şi ordonă efectuarea urmăririi penale în conformitate cu Codul de Procedură Penală, refuză pornirea urmăririi sau încetează urmărirea penală - această dipoziţie legală amplifică responsabilitatea procurorului pentru declanşarea în condiţii de maximă legalitate a procesului penal, ori aceasta ulterior va determina legalitatea aplicării limitări a drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale persoanelor. 2) exercită nemijlocit urmărirea penală în condiţiile legii, în principal, procurorul exercită conducerea urmăririi penale în vederea descoperirii infracţiunilor, încît orice infractor să fie tras la răspundere penală şi nici o persoană să nu fie urmărită penal fară să existe indicii temeinice că a săvîrşit o faptă penală. În scopul realizării acestei atribuţii procurorul se bucură de mai multe prerogative. Procurorul conduce personal urmărirea penală, adică are discreţia de a dispune şi de a efectua orice acţiune procesuală în condiţiile legii cu scopul de a constata adevărul, adică a cerceta sub toate aspectele, complet si obiectiv toate circumstanţele cauzei. Cele mai importante soluţii la urmărirea penală le ia procurorul, de exemplu, punerea sub tnvinuire conform art. 281 din Codul de Procedură Penală, scoaterea persoanei de sub urmărire penală art. 284 din CPP, încetarea urmăririi penale art. 285 din CPP, întocmirea rechizitoriului şi trimiterea cauzei în judecată art. 296-297 din CPP.[7, art.284,285,296, 296] 3) conduce personal urmărirea penală şi controlează legalitatea aţiunilor procesuale efectuate de organul de urmărire penală, decide sau excluderea din dosar a probelor obţinute care au fost obţinute pe cale ilegală conform art.94 CPP, Procurorul verifică legalitatea întocmirii dosarelor penale, actelor procedurale, materialelor în cauzele în care exercită conducerea urmăririi penale. Prin verificarea calităţii probelor potrivit alin. 1 al art. 52 din CPP se are în vedere analiza probelor administrate, coraborarea lor cu alte probe, verificarea surseidin care provin, respectarea cerinţelor de pertinenţă, concludentă, utilitate şi veridicitate. Procurorul verifică calitatea probelor sub toate aspectele, complet şi obiectiv. 4) controlează permanent executarea procedurii de primire şi înregistrare a sesizărilor privind săvirşirea infracţiunilor. Procedura de primire şi înregistrare a sesizărilor privind infracţiunile este reglementată prin Instrucţiunea privind modul de primire, înregistrare, evidenţă şi examinare a sesizărilor şi a altor informaţii despre infraacţiuni, aprobată prin Ordinu comun nr. 124/319/46/1720/101 al Procurorului General, Ministrul Afacerilor Interne, Directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate, Directorul General al Departamentului Vamal din 26 august 2003. Potrivit Instrucţiunii conducătorii organelor de urmărire penală

8

informează zilnic în scris procurorul despre infracţiunile înregistrate, iar lunar, pina la data de 3 a lunii următoare, prezintă procurorului lista sesizărilor care au rămas neexaminate cu indicarea timpului parvenirii lor şi a termenelor de examinare stabilite. 5) fixează termenu rezonabil de urmărire penală pentru fiecare cauză penală. Procurorul autorizează ordonanţa de începere a urmăririi penale şi indică termenul de efectuare a urmăririi, ce nu va depăşi 30 zile conform vechiului CPP, în dependenţă de gravitatea infracţiunii, numărului de subiecţi ai infracţiunii. 8) ordonă efectuare urmăririi penale de un grup de ofiţeri de urmărire penală sau de mai multe organe de urmărire penală,desemnînd persoanele care vor efectua urmărirea penală. Procuroru în unele cazuri complicate sau de mari proporţii dispune efectuare urmăririi penale de un grup de ofiţeri de urmărire penală care se face prin ordonanţa unde se indică ofiţerul desmnat de a conduce acţiunile celorlalţi ofiţeri. Urmărirea penală se efectuează în sectoru unde a fost săvîrşită infracţiunea sau la decizia procurorului în sectoru unde a fost descoperită infracţiunea sau unde se află bănuitul, inculpatul sau majoritatea martorilor. Constatînd că cauza penală nu este de competenţa sa sau că urmărirea penală poate fi desfăşurată mai operativ şi mai complet de către un alt organ de urmărire penală, ofîţeru de urmărire penală este obligat să efectueze toate acţiunile de urmărire penală ce nu pot fi amînate apoi să înainteze cauza procurorului pentru ca acesta din urmă să decidă transmiterea ei după competenţă. 9) efectuează controlu asupra legalităţii reţinerii persoanei. Procurorului i se prezintă în mod obligatoriu de către organul de urmărire penală o comunicare în scris privitoare la reţinerea persoanei. Această măsură se îndeplineşte în decurs de pîna la 6 ore de la întocmirea procesului verbal de reţinere. În cazul constatării temeiurilor prevăzute la alin. 1 al art. 174, procurorul dispune eliberarea imediată a persoanei.[12, pag. 34-45] Un aspect important pe care dorim sa-l menționăm constă în momentul final tipic al fazei de urmărire penală pe care îl constituie trmiterea cauzei penale în judecată. Consider necesar de subliniat faptul că singurul subiect care poate promova cauza din faza de urmărire penală în cea de judecare este procurorul, organele de urmărire penală neintrînd niciodată în raporturi directe cu instanţele de judecată ci numai prin intermediul procurorului. Se poate de afirmat că reforma procuraturii în țară s-a finalizat dar totodată procuratura moldovenească are nevoie de un concept științific argumentat pentru dezvoltarea de mai departe, care ar permite ca din punct de vedere legislativ și organizatoric să definească bine rolul său ca instrument al statului democratic în noile condiții politice și socio-economice.

9

III.2. Organele de menținere a ordinii publice și combatere a criminalității. Structura și competența lor. Pornind de la termenul de ordine publică specificăm că în literatura de specialitate este subînțeles ca starea de legalitate, de echilibru și pace socială prin care se asigură liniștea publică, siguranța persoanei, a colectivităților și a bunurilor, sănătatea și morala publică a cărei menținere se realizează prin măsuri de constrîngere. Adică fiecare persoană are dreptul să beneficieze pe plan social de existența a unei ordini, care să permită ca drepturile și libertățile sale individuale, fundamentale să-și poată găsi o realizare deplină. Statului îi revine responsabilitatea de a apăra și a proteja coform legilor obligațiile și angajamentele internaționale în materia drepturilor omului, ordinea democratică stabilită în mod democratic și liber prin voința poporului împotriva activității persoanelor sau instituțiilor, care iau parte sau refuză să renunța la acte de terorism sau violență în scopul răsturnării acestei ordini. În cadrul științelor juridice conceptul de ordine publică pornește de la ideea, că ordinea publică este o stre de drept și de fapt, care permite realizarea și menținerea echilibrului bazat pe consensual social necesar funcționării optime a ansamblului social în condițiile reglementărilor juridice interne în vigoare, consacrării, apărării și respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, proprietății publice și private și a altor valori supreme în scopul promovării progresului social într-o societate democratică. Alți autori apreciază ordinea publică din punct de vedere al dreptului admini strativ pentru a desemna un minim de condiții esențiale pentru o viață socială convenabilă conținutul acesteia variind cu stadiul încrederii sociale. Din punct de vedere sistemic, ca element de sine stătător, ordinea publică are trei componente :   ordinea socială care definește convietuirea pasnică și cooperarea armonioasă între membrii societății; ordinea constituțională ce definește funcționarea normală a organelor statului create în conformitate cu prevederile Constituției pentru elaborarea, punerea în aplicare și asigurarea respectării legilor în societate;  ordinea naturală definește menținerea echilibrului între factorii naturali și de mediu. Deci, ordinea publică este strîns legată de ordinea de drept, reprezentînd proiecția acesteia din urmă în organizarea și desfășurarea activității publice într-un stat și constand în respectarea tuturor normelor de comportare generală, a regulilor de conviețuire socială, de

10

apărare a cetățenilor și a integrității lor, a drepturilor legitime ale acestora precum și a proprietății private și publice. Menținerea ordinii publice reprezintă un ansamblu de măsuri și acțiuni întreprinse pentru prevenirea tulburărilor sau a altor manifestări cu violență în scopul evitării forței de constrîngere principala caractersitică a cărei este prevenirea, în care scop culegerea și valorificarea informațiilor este elementul esențial alături de acțiunile privind asigurarea ordinii timpului întrunirilor, manifestațiilor de diferite tipuri. În acest context este necesar de menționat că atribuțiile poliției în scopul prevenirii infracțiuniilor și contravențiilor sînt prevăzute în art.19 al Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul Polițistului nr. 320-XVII din 27.12.2012. Colaborînd cu instituțiile de învățămînt și cu alte organizații neguvernamentale, organele de poliție culeg informația necesară, reacționează promt la comunicările despre infracțiuni, elaborează și întreprind măsuri de prevenire a infracțiunilor și contravențiilor constatînd cauzele și condițiile ce pot genera sau contribui la săvîrșirea infracțiunilor și contravențiilor. Organele de poliție își desfășoară activitatea și execută atribuțiile doar în interesul persoanei și comunității, apărînd drepturile și libertățile fundamentale ale acestora.[13, art. 19] Asigurarea ordinii publice include în sine măsurile și activitățile desfășurate de către organele statale, care au menirea să asigure respectarea normelor de conduită civică prevăzută de legislație, adrepturilor și libertăților cetățenilor, precum și a celor de protecție a proprietății publice și private. Prin restabilirea ordinii publice se subînțelege ansamblul măsurilor legale, preponderent represive bazate pe forța de constrîngere, inclusiv pe forța fizică și a armelor de foc aplicate de organele cu atribuții legale pentru readucerea situației create prin încălcarea gravă a ordinii publice la normalitate, încălcare care generează pericol pentru siguranța statului, cetățenilor, proprietății publice și private. Organele de ordine publica și siguranță naționala, reprezintă : poliția, serviciu de securitate și de informații, servicii speciale de protecție și pază. Ce ține de poliție ca organ ce contribuie la asigurarea menținerii ordinii publice ținem să specificăm că în scopul realizării atribuțiilor sale cît mai eficient și în termeni minim, poliția este divizata conform art.14-15 a Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului în subdiviziuni specializate ale Poliției care la rîndul lor sînt unități ale Poliției de competență teritorială generală și se subordonează Inspectoratului General al Poliției care este unitatea centrală de administrație și control a Poliției și în subdiviziuni teritoriale care se subordonează aceleiași unități și care sunt de competență teritorială corespunzător împărțirii administrativ teritoriale a țării, astfel în municipii și raioane ordinea publică se asigură de către inspectoratele de poliție, iar în sate și comune de către posturile de poliție ce sînt administrate de inspectoratele

11

municipale, de sector și raionale. [13, art. 14-15] Fiind o parte componetă a Ministerului Afacerilor Interne, trupele de carabinieri (trupele interne) sînt destinate, împreună cu poliția sau independent să asigure ordinea publică, apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, avutului proprietarului, prevenirea faptului de încălcare a legii. Desfășurîndu-și activitatea pe baza principiilor legalității, echității sociale, umanității trupele de carabinieri veghează permanent la asigurarea măsurilor pentru menținerea ordinii de drept, apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Sarinile principale ale trupelor interne sînt stipulate în art.2 al Legii cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale Ministerului Afacerilor Interne. Deasemnea și art.12 al sus-numitului act normativ prevede o serie de atribuții, care sînt efectuate în conlucrare cu organele de poliție și alte organe de ocrotire a normelor de drept. Cea mai răspîndită și mai sesizată de populație este serviciul ade patrulare și santinelă și de menținere a ordinii publice. Nu mai puțin însemnate sînt și alte atribuții ale trupelor de carabinieri și anume: a) desfășoară împreună cu organele de poliție o activitate de prevenire a faptelor antisociale, conform ordinelor Ministerului Afacerilor Interne; b) participă la menținerea ordinii publice în timpul acțiunilor social-politice cu caracter de masă, sportive și de altă natură; c) asigură paza și apărarea unor obiecte de stat de importanță deosebită și a transporturilor speciale conform listei stabilite de Guvern; d) participă la asigurarea regimului juridic al stării de urgență, de asediu sau de război; e) participă la restabilirea ordinii în caz de nesupunere în grup și de alte tulburări în masă ale arestaților și deținuților; f) participă, împreună cu alte forțe ale Ministerului Afacerilor Interne, la prevenirea, neutralizarea și la curmarea acțiunilor elementelor teroriste și de diversiune. În exercitarea atribuțiilor sale trupele de carabinieri sînt organizate pe principii militare și sunt structurate în Comandament al trupelor, brigăzi și batalioane teritoriale. [14, art. 2, 12] Trupele de carabinieri sînt organizate pe principii militare şi au în structura lor Comandament al trupelor, brigăzi (regimente) şi batalioane teritoriale. Structura şi efectivul trupelor de carabinieri se aprobă de Preşedintele Republicii Moldova. Unităţile trupelor de carabinieri, în funcţie de misiunile lor, pot fi: mobil-operative, de pază la obiecte de importanţă deosebită, de pază la transporturi speciale, de patrulare şi santinelă. Statele de organizare ale unităţilor şi subunităţilor trupelor de carabinieri se aprobă de ministrul afacerilor interne. Conducerea trupelor de carabinieri o exercită vice-ministrul

12

afacerilor interne - comandant al Departamentului Trupelor de Carabinieri, prin intermediul comandanţilor de unităţi. Grupa de carabinieri asigură ordinea publică pe teritoriul unei singure comune şi se află în subordinea postului de poliţie. Grupa de carabinieri se compune din 3-5 carabinieri şi este comandată de un subofiţer (sergent), care se află în subordinea operativă a inspectorului de sector al poliţiei.[14, art. 4] Ce ține de fenomenul crimei organizate transfrontaliere putem susține că constituie cea mai de proporţii ameninţare la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale a Republicii Moldova. Combaterea crimei organizate transfrontaliere este realizată de comun acord de către subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Grăniceri, Centrului de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei, organele Procuraturii şi Departamentul Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei. Lupta împotriva crimei organizate este destinată curmării şi prevenirii activităţii criminale de acumulare a profiturilor ilegale de proporţii. O atenţie sporită urmează să se acorde utilizării oportunităţilor pe care le oferă Interpol şi Europol precum şi cooperării cu organele de drept din statele vecine.[18, pag. 132] O altă instituție ce stă la supravegherea ordinii publice în Republica Moldova este Serviciului de Informaţii şi Securitate. Astfel, Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova este organul de stat, activitatea căruia este condusă de către Președintele Republ icii Moldova fiind supusă controlului parlamentar si a cărui menire este asigurarea securității statului. Misiunea acestei autorități constă în protejarea eficientă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului, societăţii şi statului împotriva riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii de stat, promovarea valorilor democratice şi intereselor naţionale ale Republicii Moldova. Scopul activităţii Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova îl constituie asigurarea securităţii interne şi menţinerea ordinii constituţionale cu mijloace preventive şi speciale de natură non-militară. Pentru atingerea acestui scop şi realizarea obiectivului general al securităţii naţionale, SIS colectează şi prelucrează informaţii în baza căror sunt formulate tezele fundamentale ale politicii naţionale în domeniul securităţii. Serviciului de Informaţii şi Securitate colectează, verifică, evaluează, păstrează şi valorifică informaţii necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni care constituie sau ar putea constitui ameninţări la adresa suveranităţii, independenţei, securităţii, ordinii constituţionale şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, precum şi informaţii despre evoluţiile şi evenimentele din afara ţării de care se ţine cont la formularea politicilor de apărare, economică şi externă a Republicii Moldova. Funcţiile Serviciului de Informaţii şi Securitate le constituie:

13



cunoaşterea, prevenirea şi contracararea activităţilor de spionaj şi subversive împotriva Republicii Moldova, acţiunilor care subminează instituţiile democratice ale statului, precum şi a altor acţiuni ce prezintă ameninţări la adresa securităţii statului;

     

asigurarea contrainformativă a forţelor armate ale Republicii Moldova; participarea la asigurarea securităţii instituţiilor Republicii Moldova situate pe teritoriul altor state, a forţelor statului ce participă la misiuni de pace; prevenirea şi combaterea terorismului, acţiunilor de finanţare şi asigurare materială a actelor teroriste şi a altor activităţi extremiste; edificarea şi asigurarea funcţionării securizate a sistemelor guvernamentale de comunicaţii; asigurarea protecţiei şi prevenirii divulgării de informaţii ce constituie secret de stat, asigurarea protecţiei criptografice şi tehnice a informaţiei; exercitarea altor sarcini prevăzute de lege.[19, art. 7, 9] Obţinerea informaţiilor pertinente în limitele rezonabile de timp despre evoluţii cu pericol

pentru securitatea naţională este esenţială pentru menţinerea ordini constituţionale şi securităţii interne a Republicii Moldova. În vederea ripostării eficiente ameninţărilor la adresa securităţii, Serviciul de Informaţii şi Securitate dezvoltă o cooperare internaţională şi pe interiorul ţării. Cooperarea internaţională la care participă Serviciul de Informaţii şi Securitate este importantă pentru obţinerea de informaţii despre situaţiile de criză pe plan regional, combaterea terorismului, prevenirea proliferării armelor de distrugere în masă, traficului ilegal de arme, droguri şi fiinţe umane. Serviciul de Informaţii şi Securitate de comun acord cu organele de drept activează în vederea prevenirii infiltrării crimei organizate în domeniul politic şi în activitatea autorităţilor publice. Aceste domenii sunt dezvoltate printr-o cooperare echilibrată între sectorul public, sectorul privat şi societate, asigurînd, totodată, implementarea angajamentelor internaţionale asumate de Republica Moldova în domeniul respectiv. Sarcinile principale ale strategiei de combatere a corupţiei sunt ameliorarea actelor legislative şi consolidarea sistemului instituţional, precum şi sporirea şi sprijinul informării societăţii în probleme juridice.[16] Din rîndul serviciilor speciale de protecție și pază putem menșiona Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat care este o autoritate administrativă centrală din sistemul organelor de drept cu atribuţii în domeniul securităţii statului, specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor Republicii Moldova, a demnitarilor străini pe timpul şederii lor în Republica Moldova, a

14

membrilor lor de familie, în limitele competenţelor legale, precum şi în asigurarea pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestora. Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce ţin de asigurarea securităţii demnitarilor de stat, Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat desfăşoară:   activităţi de protecţie şi pază a demnitarilor; activităţi orientate spre depistarea, prevenirea şi contracararea acţiunilor, care conform legislaţiei, constituie sau ar putea constitui riscuri sau ameninţări la adresa demnitarilor de stat; La momentul actual, Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat constituie o structură viabilă, aptă să depisteze, preîntîmpine şi contracareze orice acţiune care, din punct de vedere legislativ, prezintă un anumit pericol pentru demnitarii de stat. Reieşind din obiectivele şi funcţiile stabilite de conducerea de vîrf a republicii, Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat îşi orientează activitatea în direcţia depistării oportune a oricăror acţiuni, săvîrşite atăt în teritoriul ţării, cît şi din străinătate, care pot submina statalitatea, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.[17] Ce ține de organele de prevenire și combatere a criminalității, conform Legii cu privire la prevenirea și combaterea criminalității organizate, sînt subdiviziunile specializate ale Departamentului poliție, ale Departamentului urmărire penală și ale Departamentului Poliției de Frontieră din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ale Departamentului instituțiilor penitenciare din cadrul Ministerului Justiției, ale Serviciului de Informații și Securitate, ale Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, ale Serviciului Vamal. Autoritățile menționat colaborînd între ele, activează în domeniul prevenirii și combaterii criminalității organizate, desfășurănd activitățile prin prevenirea, depistarea și curmarea infracțiunilor în conformitate cu legislația, pe lingă acestea mai desfășoară activități speciale de investigații, activități de urmărire penală, de cooperare internațională, de analiză și monitorizare în domeniu.[15, art. 6] Autorităţile menționate supra, în procesul de îndeplinire a obligațiunilor de serviciu ce țin de prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate au atribuţiile următoare: a) desfăşoară activităţi de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate prin prevenirea, depistarea şi curmarea infracţiunilor în conformitate cu legislaţia în vigoare; b) desfăşoară activităţi speciale de investigaţii, activităţi de urmărire penală, de coop erare internaţională, de analiză şi monitorizare în domeniu. În cadrul activităţilor de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate, autorităţile menţionate date colaborează între ele prin schimb de informaţii, de experţi, prin activităţi

15

comune de cercetare şi demascare a grupurilor şi organizaţiilor criminale, de instruire a personalului, prin realizarea unor iniţiative social-economice, precum şi prin alte activităţi. Autorităţile cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate previn criminalitatea organizată prin: a) efectuarea analizei cauzelor şi condiţiilor ce favorizează crearea şi activitatea grupurilor şi organizaţiilor criminale; b) planificarea măsurilor de prevenire a formării noilor grupuri sau organizaţii criminale; c) planificarea măsurilor de prevenire a activităţii criminale pe fiecare grup sau organizaţie criminală existentă; d) organizarea campaniilor de informare privind fenomenul de crimă organizată; e) notificarea persoanelor care pot fi atrase în activitatea criminală organizată; f) monitorizarea preventivă a persoanelor care pot fi atrase în activitatea criminală organizată. [15, art. 7-9] Ce ține de instituţiile principale de stat abilitate cu funcţia de combatere a crimei economice şi corupţiei sunt: 1. Centrul Național Anticorupție, organ principal abilitat cu funcţii de prevenire şi combatere a corupţiei, în atribuţiile principale ale căruia intră: a) preîntîmpinarea, depistarea, cercetarea şi curmarea contravenţiilor şi infracţiunilor economico-financiare şi fiscale; b) contracararea corupţiei şi protecţionismului; c) contracararea legalizării bunurilor şi spălării banilor obţinuţi ilicit; d) efectuarea expertizei anticorupţie a proiectelor de acte legislative şi a proiectelor de acte normative ale Guvernului în vederea corespunderii lor cu politica statului de prevenire şi combatere a corupţiei. În atribuţiile Centrului intră prevenirea, depistarea, cercetarea şi curmarea contravenţiilor şi infracţiunilor de corupţie şi a celor conexe corupţiei, precum şi a faptelor de comportament corupţional; prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului,efectuarea expertizei anticorupţie a proiectelor de acte legislative şi a proiectelor de acte normative ale Guvernului, precum şi a altor iniţiative legislative prezentate în Parlament, în vederea corespunderii lor cu politica statului de prevenire şi combatere a corupţiei; asigurarea desfăşurării evaluării riscurilor de corupţie în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prin instruire şi consultare, monitorizare şi analiză a datelor referitoare la evaluarea riscurilor de corupţie, precum şi coordonarea elaborării şi executării planurilor de integritate.[20]

16

2. Procuratura anticorupţie şi conducerea urmăririi penale. Procuratura conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţele judecătoreşti, precum şi verifică legalitatea acţiunilor procesual-penale efectuate de organul de urmărire penală. 3. Alte autorităţi publice, în limita competenţelor stabilite de lege. În lumina celor menționate mai sus putem concluziona că siguranţa publică exprimă sentimentul de linişte şi încredere pe care îl conferă autoritățile de stat ce au atribuții pentru aplicarea măsurilor de menţinere a ordinii şi liniştii publice, agradului de siguranţă al persoanelor, colectivităţilor şi bunurilor, precum şi pentru realizarea parteneriatului societate civilă – poliţie, în scopul soluţionării problemelor comunităţii, al apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legale ale cetăţenilor. Starea de ordine şi siguranţă publică se realizează prin măsuri generale, de natură economică, socială şi politică, precum şi prin măsuri speciale, cu caracter preponderent preventiv. Din analiza acesteia rezultă menţinerea vulnerabilităţii siguranţei cetăţeanului, perpetuarea fenomenului infracţional şi dezvoltarea criminalităţii organizate, deşi capacitatea de răspuns a instituţiilor statului de drept la riscurile şi ameninţările specifice a crescut. Elaborarea strategiei este determinată, în principal, de situaţia generată de perioada de tranziţie şi relativa instabilitate economică, continuarea procesului de reformă economică, socială şi instituţională; profesionalizarea modului de operare a mediilor criminale şi structurilor crimei organizate; persistenţa unor disfuncţionalităţi în relaţiile dintre instituţiile statului cu atribuţii pe linia ordinii şi siguranţei publice; insuficienţa resurselor alocate pentru exercitarea corespunzătoare a atribuţiilor de siguranţă publică; legislaţia aflată în curs de armonizare cu cea europeană; perpetuarea corupţiei; reacţia uneori indecisă a autorităţilor statului în diferite situaţii şi finalitatea judiciară relativ scăzută; greutăţi în gestionarea protecţiei sociale. În concluzie tuturor spuse la acest capitol, putem specifica sau deduce că ordinea publică este parte componentă a securității naționale și este o stare de fapt din domeniul social care reflectă modul de respectare a normelor de conduită cuprinse în legislație. De asemenea este de menționat și faptul că succesul soluționării problemelor de menținere a ordinii publice și combatere a criminalității în mare măsură, depinde de nivelul conndițiilor în care activează ofițerii operativi, în acest sens fiind importantă susținerea și sprijinul autorităților publice locale. Este foarte important și lucrul de armonizare a relațiilor dintre procuratură și Ministerul Afacerilor Interne în investigarea infracțiunilor deoarece în scopul reducerii infracțiunilor, menținerii ordinii publice și asigurării securității cetățenilor este necesară o intensificare a eforturilor comune în vederea asigurării parteneriatului durabil între organele de poliție și autoritățile administrației publice locale, societatea civilă și cetățenii întru realizarea obiectivelor trasate.

17