Com Psih

Published on 2 weeks ago | Categories: Documents | Downloads: 0 | Comments: 0 | Views: 130
of 101
Download PDF   Embed   Report

Comments

Content

 

COMUNICAREA UMANA. COMUNICAREA INTERUMANA.

  Notiune de comunicare.   Functii, principii si axiome ale comunicarii.   Modelul general sI nivelurile comunicarii umane. 

caracteristicile unui process de comunicare.

  Planurile comunicarii comunicarii..   Comunicarea directa si indirecta.   Factorii care faciliteaza comunicarea.   Barierele in procesul comunicarii si evitarea lor.   Cultura comunicari comunicarii. i. 

 

NOTIUNI COMUNICARE

GENERALE

DESPRE

1.1. Notiunea de comunicare

Toate definitiile date comunicarii, indiferent de scolile de gandire carora le apartin sau de orientarile in care se inscriu, au cel putin cateva elemente comune: comunicarea este procesul de transmitere de informatii, idei, pareri, opinii, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul ; nici un fel de activitate, nu poate fi conceputa fara procesul de comunicare. Inca din antichitate ,comunicarea a fost perceputa ca element fundamental al existentei umane. Cuvantul "comunicare" provine din limba latina; communis inseamna "a pune de acord", "a fi in legatura cu" sau "a fi in relatie", desi termenul circula in vocabularul anticilor sensulJ.de impartasi ceva celorlalti"(A. decu Peretti, A."a Legrand, J. Boniface, 2001 pag. 21). Conumicarea entitate sociala modifica reactiile unei informatii

exista ori de cate ori o poate afecta o alta si acesteia prin transmiterea nu prin actiune directa.

Cuvantul comunicare are un sens foarte el cuprinde toate procedeele prin carelarg, un

 

spirit poate afecta un alt spirit. Evident, acesta include nu numai limbajul scris sau vorbit, ci si muzica, artele vizuale, teatrul, baletul si, in fapt, toate comportamentele umane. Eduard O. Wilson (1975/2003) considera comunicarea "o actiune din partea unui organism care schimba modelul de probabilitate a comportamentului intr-un alt organism intr-o maniera adaptativa".(S.Chelcea,2008,35) Orcice act comunicational implica un emitator, un receptot, un mesaj, un canal de comunicare si un efect asociat comunicarii. Comunicarea verbala se foloseste de facilitatile limbajului, ca forma de relationare specific umana iar comunicarea nonverbala se foloseste de miscari faciale, posturale, corporale ce sunt comune in lumea umana si animala. Jean -Jeacques Rousseau spunea in lucrarea sa Discurs acupra originii si fundamentelor inegalitatii dintre oameni (1754/1958): (1754/1958): "Primul limbaj la omului, limbajul cel mai universal, cel mai energic si singurul de care a avut nevoie mai inainte de a fi trebuit sa convinga niste oameni adunati la un loc este strigatul. Oamenii au inmultit

 

inlexiunile vocii, adaugand la acestea gesturile, care, prin natura lor, sunt mai expresive si al caror sens depinde mai putin de o determinare anterioara. Ei exprima deci obiectele vizibile si mobile prin gesturi, iar cele care impresioneaza auzul le exprima prin sunete imitative." (S.Chelcea, 2008, 31). Limbajul uman isi are deci originea in exprimarea sonora a emotiilor ca forma a comunicarii nonverbale. Ronald B. Adler si George Rodman (1994/1996) au imaginat un tabel care ne permite sa facem distinctiile dintre "comunicarea vocala" si "comunicarea nonvocala", pe de o parte, si "comunicarea verbala" si "comunicarea nonverbala", pe de alta parte. (S.Chelcea,2008, 35)

Comunicare verbala 

Comunicare nonverbala 

Comunicare vocala 

Comunicare nonvocala 

Limbajul oral  Tonul vocii, pauzele in rostirea cuvintelor, caracteristicile vocale 

Limbajul scris  Gesturile, miscarile, prezenta fizica,expresiile faciale 

 

Imaginea individului nu este cea pe care acesta doreste sa o ofere, ci ea va trebui tot timpul consolidata astfel incat sa fie pozitiva (P.Anghel,2003,25). Acest lucru depinde de foarte multi factori cum ar fi : imbracamintea, aspectul fizic, timbrul vocii, elemente care adesea nu au nimic de-a face cu personalitatea reala a persoanei respective. Comunicarea detine ponderea cea mai ridicata in cadrul activitatilor pe care le desfasoara in mod curent un individ. In fiecare zi suntem judecati de catre cei din  jurul nostru deupa modul cum comunicam sau dupa modul in care dorim sa ne facem intelesi.In procesul comunicarii, ne folosim de limbaj, simbol si semn. Un cuvant poate avea mai multe intelesuri , la fel cum un gest poate aveam semnificatii multiple. 1.2. Particularitati ale comunicarii

Comunicarea reprezinta un proces complex a carui analiza necesita luarea in considerare a mai multor particularitati, N.Stanton (1995, 36) distingea uratoarele particularitati: - 

comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni legatura unii cu ceilalti, in mediul inincare evolueaza;

 



in procesul de comunicare, prin continutul mesajului se urmareste transmiterea anumitor semnificatii si realizarea anumitor scopuri;



orice proces de comunicare are tripla dimensiune: comunicarea exteriorizata (actiunile verbale si nonverbale observatiile de catre interlocutori), metacomunicarea (ceea ce se intelege dincolo de cuvinte) si intracomunicarea (comunicarea realizata de fiecare individ in forul sau interior, la nivelul sinelui);



orice proces de comunicare se desfasoara intr-un context si anume intr-un anumit spatiu de afaceri, social, cultural, fizic sau temporal ;



procesul de comunicare are un caracter dinamic deoarece comunicarea o data ce se a fost initiata,siareschimba o anumita evolutie, schimba si persoanele implicate in proces;



procesul de comunicare are un caracter ireversibil, in sensul ca o data transmis mesajul, el nu mai poate fi oprit.

1.3. Canale de comunicare

 

Fiecare proces de comunicare are o structura specifica reprezentata de un anumit tip de relatie dezvoltata de trinomul emitatormesaj-receptor.Emitatorul transmite mesajul intr-un anumit cod receptorului (in cazul comunicarii verbale, codul este reprezentat de limbajul oral iar in cazul comunicarii nonverbale, codul este reprezentat de limbajul corpului, mimica, gesturi, postura).Dupa emiterea mesajului, receptorul decodeaza mesajul trimis. Codul trebuie sa fie comun celor doi parteneri implicati in procesul de comunicare. Mesajul sa.  fie perceput in ideea in care a fost transmis Uneori, cand mesajele trec prin mai multe nivele structurale ale organizatiei au tendinta de a se pierde. De exemplu, E.Scannell a stabilit o tabela care arata in termeni numerici cat din mesajul original se pastreaza pe masura ce traverseaza ierarhia organizationala : 100% Managementul de top; 66% Vice-prese Vice-presedintii; dintii; 56% Supervizori generali; 40% Directori de regie; 30% Supraveghetori Supraveghetori;;

 

20% Muncitori in productie. Cel care face comunicare trebuie sa anticipeze cum va interpreta mesajul persoana sau persoanele care il primesc si sal structureze astfel incat sa fie receptionat in forma in care a fost transmis. Daca o buna receptie tine de eliminarea acelor "zgomote" care intervin pe traseul dintre emitent si receptor si care tin de canalele de transmisie, buna intelegere a acestuia tine de codarea de catre emitent si, respectiv, decodarea de catre receptor a mesajului (S. Prutianu, 1998). In decursul timpului, numarul si varietatea canalelor de comunicare este foarte mare. Canalele traditionale incep sa-si piarda din importanta, locul lor fiind luat de canale moderne si eficiente. Realizarea unui sistem eficient de comunicare presupune o analiza foarte atenta din partea specialistilor a tuturor criteriilor, avantajelor si dezavantajelor fiecarei modalitati de comunicare precum si a tuturor tipurilor de mesaje care pot fi trimise. Urmare unor astfel de analize realizate in cadrul mai multor companii s-au desprins cateva conditii considerate esentiale in realizarea eficient :

unui

sistem

de

comunicare

 

1.  informatia trebuie transmisa cu o viteza care sa o mentina de actualitate; 2. 

informatia trebuie sa fie accesibila a ccesibila

3.  trebuie avut in vedere transmiterii informatiilor

costul

4.  informatia trebuie sa fie clara si sa fie primita in bune conditii. Plecand de la conditiile prezentate mai sus, distingem o multitudine de modalitati de transmitere a unui mesaj folosind un anumit canal de transmitere. Oral

Scris  Nonverbal  

Discursuri Atingeri

Scrisori

Radio

Rapoarte

Telefon

Mimica

Ziare

Zambetul Intalniri grup Privirea Televiziune Apropriere fizica

de Aviziere Telexuri

 

Filme

Faxuri Postura/pozitia

Videoconferinte

Posta electronica

2.3. Principiile comunicarii

Unele din cele mai recente principii ale comunicarii au fost formulate de reprezentantii Scolii de la Palo Alto, care au tinut sa le confere o aura de rigurozitate numindu-le axiome ale comunicarii:  Comunicarea este inevitabila.  Comunicarea se dezvolta în planul continutului si cel al relatiei.  Comunicarea este un proces continuu si nu poate fi abordat în termeni de cauza-efect sau stimul –  –reactie.  Comunicarea are la baza vehicularea unei informatii de tip digital si analogic.  Comunicarea este un proces ireversibil.  Comunicarea presupune raporturi de putere între participanti.  Comunicarea implica necesitatea acomodarii si ajustarii comportamentelor.

 

2.5. Nivelurile comunicarii umane

Comunicarea umana se poate desfasura pe cinci niveluri relativ distincte: 1. Comunicarea intrapersonala este comunicarea în si catre sine. Fiecare fiinta umana se cunoaste si se judeca pe sine, îsi pune întrebari si îsi raspunde, astfel ca aceasta comunicare cu propriul forum interior devine o sursa de echilibru psihic si emotional. 2. Comunicarea interpersonala este comunicarea între oameni. Obiectivele acestei comunicari sînt extrem de multiple si complexe: cunoasterea celor de lînga noi, crearea si întretinerea legaturilor umane, persuadarea interlocutorului, recunoasterea valorii personale, satisfacearea nevoilor afective, de control si dominatie etc. Comunicarea interpresonala directa presupune initierea de contacte personale nemijlocite si interactive între oameni, pe cînd cea interpersonala indirecta are nevoie de mijloace si tehnici secundare de punere în contact uman (scrierea, înregistrarile magnetice sau transmisiile prin unde sau fibra optica). 3. Comunicarea de grup se deruleaza în colectivitati umane restrînse, de maximum 11 persoane - echipe, familii, cercuri de prieteni, colegii de redactii etc. La acest nivel se asigura schimburi de idei si emotii, se  împartasesc experiente si se cauta solutii de rezolvare a problemelor, se iau decizii si se aplaneaza conflicte. 4. Comunicarea publica îsi are radacinile în retorica antica. Discursul public nu viza doar transmiterea de informatii, ci mai ales schimbarea opiniilor si

 

actiunilor publicului, influentarea sentimentelor acestora. Eficienta unei astfel de comunicari se afla deopotriva în mîinile oratorului si ale publicului sau. Marcus Fabius Quintilianus a fost primul profesor public de retorica la Roma si, totodata,sadascalul fiilor si nepotilor împaratului Domitian. La retragerea din activitate a scris un compendiu în 12 volume, intitulat Institutio oratoria

(“Formarea vorbitorului în public”), din care transpare clar idea ca

oratorul, pe lînga calitatile unui om al legii, ale unui filosof si ale unui poet, trebuia sa mai posede si pe acelea ale unui bun actor. Cu alte cuvinte, în antrenamentul unui orator erau studiate nu numai inventia, compozitia si stilul, dar si emisia discursului, prezentarea statica (postura) si dinamica (gesticulatia) a vorbitorului. În zilele noastre, “orice gen de cuvîntare, expunere sau prezentare sustinuta de catre o persoana direct în prezenta unui auditoriu, mai mult sau mai putin numeros, dar nu mai mic de 3 persoane, este o forma de discurs public sau comunicare publica”10 (e.g. conferinta,

pledoaria, prelegerea, comunicarea stiintifica, luarea de cuvînt, prezentarea unui raport sau a unei dari de seama, expunerea în fata unei comisii de examinare, prezentarea unui spectacol etc.). 5. Comunicarea de masa se refera la “producerea si difuzarea

mesajelor scrise, vorbite, vizuale sau audiovizuale de catre un sistem mediatic institutionalizat

 

catre un public variat si numeros”11. Motivele care stau la baza

consumului de mesaje mediatice vizeaza informarea, construirea identitatii personale, integrarea si interactiunea sociala si divertisment. Iata diagrama propusa de Van Cuilenburg12 pentru a ilustra varietatea derutanta a motivelor care necesita abordarea tipologica anuntata: Motive Descriere

Informatie Intentia de a fi la curent cu ceea ce se petrece în lume Prestigiu social Intentia de a stapîni subiectele de discutie Recreare Evadarea din lumea obligatiilor zilnice Ocupatie Intentia de a da un sens timpului liber Ritual Consumul mediatic (lectura ziarului) ca ritual sau ceremonial Siguranta Absenta stirilor si informatiilor despre actualitate ar provoca nesiguranta sau dezorientare Emulatie Necesitatea de a trai evenimente palpitante Contact social Largirea sferei personale de viata Instrument Utilizarea cu scop precis a informatiei (stiri de bursa sau anunturi.

 

0.1.Planurile comunicării: conţinut şi relaţie   Comunicarea decurge decurge în două planuri, planul conţinutului şi al relaţiei. Uneori, fără să ştim de ce, un om ne poate fi simpatic, iar altul antipatic. Planul conţinutului transmite informaţii, în timp ce planul relaţiei transmite informaţii despre informaţii. Cuvintele (conţinut) transportă idei, noţiuni şi concepte, în timp ce tonul vocii şi limbajul l imbajul corpului (relaţie) transmit atitudini, emoţii şi sentimente. Planul conţinutului reprezintă CE se comunică, în timp ce planul relaţiei concretizează CUM se comunică, definind astfel planul conţinutului.  conţinutului.  Aşa cum am văzut din propria noastră experienţă de viaţă, sensul comunicării este puternic influenţat, chiar determinat de multe ori de planul relaţiei. Dacă între cele două planuri ale comunicării există concordanţă, atunci avem încredere în ceea ce spune celălalt care ne poate fi simpatic. În caz contrar, dacă percepem o disonanţă între planul conţinutului şi cel al relaţiei, atuncii nu avem încredere în mesaj, celălalt ne poate deveni antipatic, putând, uneori, declanşa atunc mecanismele de apărare ce ne caracterizează pe fiecare în parte. În astfel de situaţii, nu ne mai concentrăm asupra mesajului, ci asupra modului în care ne putem apă apăra ra interesele, nevoile, sau de anumite pericole reale sau imaginare percepute de noi. Dacă percepem ca pozitive informaţiile din planul relaţiei, atunci lucrurile spuse de celălalt ne pot părea interesante şi chiar savante. Planul relaţiei transmite semnale de dominanţă sau de supunere, de prietenie sau de duşmănie. Relaţia poate fi  pozitivă (simpatie, prietenie, acceptare, admiraţie, aprobare) , , neutră (indiferentă) , , sau negativă (disconfort, dominanţă, duşmănie, dezaprobare, respingere, dispreţ).  dispreţ).  Să ne imaginăm mai multe modalităţi de a spune, de exemplu, „Bună treabă!”. Aceleaşi cuvinte pot fi percepute ca o laudă, sau, dimpotrivă, dispreţ sau bagatelizare. În funcţie de dispoziţia pe care o avem, putem interpreta aceste cuvinte ca pe un reproş, chiar dacă  dacă intenţia celuilalt nu a fost aceasta. Dacă relaţia este pozitivă, atunci este foarte probabil ca percepţia să fie de apreciere, laudă. Dacă relaţia este negativă, vom percepe aceleaşi cuvinte ca pe un reproş, o devalorizare, caz în care ne vom apăra. Atunci Atu nci când relaţia este negativă, planul relaţiei devine mai important decât cel al conţinutului. Comunicarea este deturnată, iar ceea ce se întâmplă în continuare este un şir de replici de atac sau apărare. Relaţiile partenerilor devin pur emoţionale, iraţionale. iraţi onale. Tonul agresiv, ironic, cicălitor, arogant, sau plângăcios, gesturile agresive, triviale, sau dispreţuitoare devin factori de alterare ai comunicării.  comunicării.  Ce este de făcut atunci când planul relaţiei este alterat? În acest caz, este practic inutil să continuăm con tinuăm discuţia la nivel raţional. r aţional. Dacă celălalt a declanşat mecanismele de apărare, semn că este în stres negativ, singurul lucru pe care îl putem face dacă vrem să rrevenim evenim la comunicarea de interes comun şi de satisfacere reciprocă a unor nevoi, este de a-l a-l ajuta pe celălalt să iasă din stres, de a modifică relaţia. Vom vedea cum putem face acest lucru cu ajutorul modelului  Process Communication Management  Management  în capitolul destinat gestionării conflictelor.  conflictelor.  

 

 

Un prim cri criter teriu iu în clasi clasific ficare areaa formelor formelor comun comunic ic rii eeste ste cel cel priv privind ind modalitatea sautehnica de transmitere a mesajului. Se întâlnesc astfel urm toarele dou categorii:  comunic com unicarea area dire direct ct , cân cândd mesajul mesajul eeste ste tr transm ansmis is uti utiliz lizânduându-se se mijl mi jloa oace ce pprim rimare are:: cuvâ cuvânt, nt, ges gest, t,mi mimi micc ;  comunicarea comunic area iindir ndirect ect , când se fol foloses osescc tehn tehnici ici ssecun ecundar dare: e: scr scrier iere, e, tip tip ri ritu turr , ssem emna nale letr tran ansm smis isee pr prin in und undee rrad adio, io, cabl cabluri uri,, sis siste teme me gra grafic ficee etc.La etc .La rând rândul ul ei, com comunic unicarea area indi indirec rectt poate poate fi fi::  comunicare imprimat (c r i, reviste, afi e etc.);  comun com unic icar aree înr nreg egis istr trat at (p (pee film film,, di disc sc,, band band magn gnet etic ic , CD, CD, CVD CVD etc.);  comunicare prin fir (telefon, telegraf, prin fibre optice etc.);  comunicare comunic are ra radiof diofonic onic (ra (radio, dio, T TV, V, avâ având nd ca ssuport uport undele undele ra radio) dio).Un .Un alt crit criteri eriuu de clasifi clasificar caree este este dup modu modull de realiz realizare are a pr proce ocesulu suluii de com co mun unic icar are, e, înf nfun uncc ie ddee rreela ia eexi xist sten entt între ntre indi ndivi vizi ziii din din cad adru rull unei un ei orga organi niza za ii. ii. Se ppot ot aast stfe fell ide ident ntif ific icau aurm rm toar toarel elee ttip ipur urii de comunicare:  y  com omuunicare aasscendent (realizat de la nivelurile inferioare ale unei organiza ii c tre ce celesuperioare);  y  (atu tunc ncii când când fluxu fluxuri rile le iinfo nform rmaa io ional nalee se comun com unic icar aree de desc scen ende dent nt (a real realiz izea eazz de llaa ni nive velu luri rile lesu supe peri rioa oare re c tr tree cel celee in infe feri rioa oare re); );  y 

 

com omuunicare orizontal (realizat între indivizi afla i pe pozi ii ierarhice similare sau întrecompartimentele unei organiza ii în cadrul relaa iilor rel iilor de colabor colaborare are ce se sta stabile bilesc sc în între treace aceste stea) a) 

Cuvantul este sunet si culoare, e mesagerul gandului uman” 

(Tudor Vianu) 2.1. Definitie Nevoia de a comunica este o necesitate a fiintei umane de a schimba infoirmatii cu semenii sai. Ea pune în miscare un proces dinamic, verbal si nonverbal, permitând persoanelor sa se faca accesibile una alteia, sa reuseasca sa puna în comun sentimentele, opiniile, experientele si informatiile. 2.2. Independenta în satisfacerea nevoii de a comunica Omul are nevoie de alte persoane pentru a raspunde ansamblului necesitatilor sale vitale si pentru a-si satisfacenevoile sale superioare. Comunicarea se realizeaza în doua moduri : a) modul nonverbal – limbajul corpului (expresia ochilor, a figurii, gesturile, postura, mersul) este o forma arhaica de transmitere a trairilor noastre interioare. b) modul verbal – este, prin excelenta, vehicul al gandirii ; limbajul verbal permite o exprimare mai clara, mai precisa si mai nuantata a semnificatiilor de exteriorizat ; limbajul scris este mai pentru a reda informatiile, nuantele este însotit de cizelat semne;de punctuatie.

 

Omul este capabil de a comunica cu semenii sai din punct de vedere fizic, dar este capabil sa primeasca si stimuli intelectuali, afectivi si senzoriali, care îi sunt transmisi din anturajul sau. Pentru a se realiza din punct de vedere al a l nevoii de comunicare trebuie sa aiba imagineadaptiv pozitivasi despre sine,,oindividul cunoastere a eului sau omaterial, social. Independenta în satisfacerea nevoii de comunicare presupune integritatea individului, a organelor de simt, o dezvoltare intelectuala suficienta pentru a întelege semnificatia mesajelor schimbate. 2.3. Factorii care influenteaza satisfacerea nevoii de comunicare Factori biologici Ø Integritatea organelor de simt ü Starea optima de functionare a vazului, a auzului, a mirosului, a gustului, a pipaitului ; ü Auzul, vazul permit comunicarea cu lumea exterioara; gustul, pipaitul protejeaza individul fata de pericolele din di n lumea înconjuratoare ; Ø Integritatea organelor fonatiei permite comunicarea verbala; Ø Integritatea aparatului locomotor face posibila comunicarea nonverbala (gesturi , miscari); Ø Raspunsul erogen: reactia susceptibila de a provoca o excitatie sexuala ; Factori psihologici

 

Ø Inteligenta – comunicarea este influentata de gradul de inteligenta a individului, de puterea de întelegere a stimulilor primiti, de gândire, imaginatie, memorie Ø Perceptia : reflectarea personala a unui fenomen, obiect, care se face cu ajutorul simturilor ; functia perceptibila este educabila; Ø Emotiile sunt exprimate prin expresia fetei, prin pr in debitul verbal (bucurie-tristete ; râs-plâns) ; Factori sociologici Ø Anturajul este determinant în satisfacerea nevoii de comunicare ; climatul armonios în anturaj, în familie permite individului sa stabileasca legaturi afective ; schimbul este trecerea unui mesaj de la o persoana la alta ; Ø Cultura si satutul social –educatia, cultura joaca un rol important de comunicare ; Ø Personalitatea – comunicarea e influentata de stadiul de dezvoltare a personalitatii umane ; personalitatea determina individul sa fie încrezator în capacitatile sale de a se exprima, a se afirma, sa stabileasca legaturi semnificative cu cei din jur. Manifestari de independenta în cadrul nevoii de comunicare a) Manifestari de orddin biologic Functionarea adecvata a organelor de simt Ø Acuitatea vizuala Ø Acuitatea auditiva Ø Finetea gustativa si a mirosului

 

Ø Sensibilitatea tactila Debit verbal Ø Usor Ø Ritm moderat Ø Limbaj clar, precis Expresia nonverbala Ø Miscari Ø Posturi si gesturi ale mâinii Ø Expresia fetei Ø Privire semnificativa Ø Mecanisme senzoro-perceptuale adecvate b) Manifestari de ordin psihologic Exprimare usoara Ø a nevoilor, dorintelor, a ideilor, a emotiilor Ø exprimarea clara a gândurilor Imagine pozitiva de sine Ø cunoasterea sinelui material, spiritual si social Perceptia obiectiva a mesajului primit si capacitatea ca pacitatea de verificare a perceptiei sale Exprimarea sentimentelor prin pipait Utilizarea adecvata a mecanismelor de aparare  Atitudinea receptiva si de încredere în altii

 

Capacitatea de a angaja si mentine o relatie stabila cu semenii c) Manifestari de ordin sociologic  Aparteneta la grupuri de diverse interese Stabilirea de relatii armonioase în familie, la locul de munca, în grupuri de prieteni Interventiile asistentei pentru mentinerea independentei nevoii de comunicare v exploreaza împreuna cu pacientul, mijloacele sale de comunicare v învata pacientul : o sa mentina integritatea simturilor (vazul, auzul, gustul, mirosul); o sa utilizeze mijloacele specifice de exprimare a sentimentelor, a emotiilor; o sa aiba o atitudine de receptivitate si de încredere în alte persoane ; o sa mentina legaturi cu persoanele apropiate 2.4. Dependenta în satisfacerea nevoii de comunicare Daca comunicarea nu este satisfacuta pot surveni urmatoarele probleme : 1. Comunicarea ineficienta la nivel senzorial si motor 2. Comunicarea ineficienta la nivel intelectual 3. Comunicarea ineficienta la nivel afectiv 4. Confuzie

 

5. Singuratate 6. Atitudinea integritatii functiei si rolul sexual 7. Izolare sociala 8. Perturbarea comunicarii familiale Surse de dificultate în cadrul nevoii de comunicare a) Surse de ordin fizic Ø atingere cerebrala sau nervoasa ; Ø tulburari circulatorii cerebrale ; accident vascular cerebral ; Ø degenerescenta ; traumatisme ; oboseala ; Ø deficit senzorial ; surmenaj ; Ø obstacole în functionarea simturilor si a limbajului (pansamente, aparate) ; Ø durere, dezechilibru hidroelectronic ; Ø droguri, medicamente, alcolism ; b) Surse de ordin psihic Ø tulburari de gândire ; Ø pierdere, separare, stare de criza ; Ø anxietate, stres ; c) Surse de ordin sociologic Ø poluare ; Ø mediu inadecvat(locuinta, loc de munca, de recreare) ; Ø climat ;

 

Ø conflicte, esec, statut social si economic defavorabil ; d) Lipsa cunoasterii Ø insuficienta cunoastere de sine, a altora altor a si mediul ambiant. B. PROBLEME DE DEPENDEN?? 1. Comunicarea ineficace la nivel senzorial si motor Este dificultatea individului de a capta, prin intermediul simturilor sale, mesaje care vin din anturaj, din mediul exterior sau din ambele. Manifestari de dependenta Tulburari senzoriale Ø cecitate : pierderea cederii ; Ø diminuarea vederii : scaderea acuitatii vizuale ; Ø surditate: pierderea functiei auditive; Ø hipoacuzie: diminuarea auzului Ø pierderea sau diminuarea gustului: pierderea combinatiilor celor patru senzatii de baza  – dulce, amar, acru, sarat (simtul de control al hranei) Ø anosmie: pierderea mirosului; Ø hipoestezie: scaderea sensibilitatii cutanate; Ø hiperestezie: cresterea sensibilitatii cutanate Tulburari motorii Ø paralizia : disparitia totala a functiei motorii musculare; Ø pareza: scaderea functiei motorii musculare;

 

Ø paralizii periferice: scaderea tonusului muscular, miscarile pasive se pot efectua cu amplitudine mult mai mare; Ø paralizii centrale : tonusul muscular este pastrat sau chiar exagerat, miscarile pasive se pot executa cu amplitudine redusa ; Se disting : ü monoplegia, paralizia unui singur membru ; ü hemiplegia, paralizia ½ corp lateral ; ü paraplegia, paralizia membrelor inferioare ; ü tetraplegia, paralizia celor patru membre Ø afazie : incapacitatea de a pronunta anumite cuvinte sau de a le folosi, ori ambele ; Ø dizartria : dificultatea de a articula ar ticula cuvintele, repetarea sau omisiunea de silabe, ori prelungirea unor sunete ; Ø mutism : bolnavul nu raspunde, nu comunica cu anturajul ; Ø dislalia : imposibilitatea de a pronunta anumite sunete care compun cuvinte, vorbirea devine inteligibila ; Reactii afective în insuficiente sau exces senzorial Ø neliniste: lipsa de liniste sufleteasca, framântari ; Ø inactivitate : lipsa activitatii fizice sau intelectuale, ori ambele ; Ø anxietate : sentiment profund de disconfort sau de tensiune, pe care individul îl resimte în fata vietii ; Ø încetinirea dezvoltarii gândirii : ritmul asociatiilor de idei este mai lent ;

 

Ø halucinatii : perceptii fara obiect ; în functie de analizatori, sunt halucinatii auditive, vizuale, gustative, olfactive, cutanate ; Ø izolare – singuratate : starea individului de a fi singur, retras. 2.5. Interventiile asistentei Pacientul cu comunicare ineficienta la nivel senzorial si motor OBIECTIVE INTERVEN?IILE ASISTENTEI, AUTONOME sI DELEGATE Pacientul sa fie echilibrat psihic Ø linisteste bolnavul cu privire la starea sa, explicându-i scopul si natura interventiilor ; Ø familiarizeaza bolnavul cu mediul sau ambiant; Ø asigura un medic de securitate, linistit ; Ø administreaza medicamentatia recomandata de medic ; Pacientul sa foloseasca mijloace de comunicare adecvate starii sale Ø cerceteaza posibilitatile de comunicare ale bolnavului ; Ø furnizeaza mijloacele de comunicare ; Ø învata bolnavul sa utilizeze mijloacele de comunicare conform posibilitatilor sale ; Pacientul sa fie compensat senzorial Ø asigura îngrijiri relative la perturbarea senzoriala sau motrice a bolnavului (cecitate, surditate, paralizie ); are

 

rolul de suplinire pentru satisfacerea nevoilor pe care pacientul nu si le poate satisface autonom (a mânca si a bea, a se misca si a avea o buna postura, a-si mentine tegumentele curate si integre ; a evita pericolele ) ; Ø administreaza medicatia recomandata : unguente, picaturi oculare, nazale, auriculare ; Ø efectueaza exercitii pasive si active pentru prevenirea complicatiilor musculare, articulare ; Ø pregateste bolnavul pentru diverse examinari ale simturilor si îl îngrijeste dupa examinare. 2. Comunicarea ineficienta la nivel intelectual Dificultatea individului de a întelege stimulii primiti si de asi utiliza judecata, imaginatia, memoria, pentru a comunica cu semenii. Manifestari de dependenta Dificultatea de a-si aminti evenimentele trecute Ø amnezie- tulburare de memorie, caracterizata prin : ü amnezie de fixare, de retinere a faptelor noi ; ü amnezie de evocare, capacitatii de; reproducere sau recunoastere a unorlipsa fapte anterioare Ø dificultatea de a întelege, de a face o judecata ; Vorbire incoerenta Ø comunicarea verbala fara legatura cu situatia data ; Comportament neadecvat Ø manifestari neadecvate situatiei date ; Confuzie, obnubilare

 

Ø dezorientare în timp, în spatiu si referitoare la propria persoana - Interventiile asistentei –  Pacient cu comunicare ineficienta la nivel intelectual OBIECTIVE INTERVEN?IILE ASISTENTEI, AUTONOME sI DELEGATE Pacientul sa fie orientat în timp, spatiu si la l a propria persoana Ø ajuta bolnavul sa se orienteze în timp, spatiu si referitor la propria persoana ; Ø sugereaza pacientului sa tina un jurnal ; Ø ajuta pacientul sa completeze jurnalul ; Ø îl ajuta sa-si recunoasca capacitatile si preferintele ; Ø lasa bolnavul sa faca tot ceea ce poate cu propriile sale mijloace. 3. Comunicarea ineficienta la nivel afectiv Reprezinta dificultatea individului de a se afirma, a fi deschis catre altii si catre nevoile lor, de a stabili legaturi semnificative cu anturajul. Fiinta umana carew nu poate comunica adecvat sufera interior si îsi diminueaza stima de sine. În consecinta, capacitatea de afirma este, de asemenea, redusa si situatia sa se schimba, devine insecurizanta. Individul nu mai poate stabili legaturi cu anturajul. Manifestari de dependenta

 

 Agresivitate Ø manifestare impulsiva de a se certa, bate, ataca pe cei din jur ;  Alienare mentala Ø incapacitatea individului de a detine controlul asupra propriilor acte ; nu poate sa-si aprecieze nici suferinta si nici nu raspunde de actele sale ; Devalorizare Ø perceptia negativa pe care individul o are fata de valoarea personala si competenta sa;  Apatie Ø indiferenta fata de sine si ceea ce se s e petrece în mediul sau ; Egocentrism Ø preocuparea exagerata a individului fata de sine Însusi, de sanatate, de îmbracaminte, de ocupatie, motiv pentru care se crede persecutat ; Fobie Ø frica obsedanta, directionata spre ceva de care bolnavul nu poate scapa : ü agorafobie – teama de spatiu deschis ; ü claustrofobie – teama de a sta închis în camera ; ü nazofobie – teama de boala ; Euforie Ø stare de foarte buna dispozitie, dar fara f ara obiect ;

 

Delir Ø tulburare de gândire prin prezenta nemotivata, neconforma cu realitatea, dublata de convingerea pacientului în verosimilitatea ei ; Idei de sinucidere, halucinatii Ø perceptii fara obiect, auditive, vizuale ; Percepere inadecvata de sine Ø perceptia negativa a individului fata de aparenta sa fizica ; Dificultatea de a se afirma, de a-si exprima sentimentele, ideile, opiniile, dificultatea de a stabili legaturi semnificative cu semenii Ø cunoasterea sinelui material, spiritual si social ; - Interventiile asistentei Pacientul cu comunicare ineficienta la nivel afectiv OBIECTIVE INTERVEN?IILE ASISTENTEI,  AUTONOME sI DELEGATE EVALUARE Pacientul sa se poata afirma, sa aiba perceptie pozitiva de sine Ø pune în valoare capacitatile, talentele si realizarile anterioare ale bolnavului ; Ø da posibilitatea pacientului sa-si exprime nevoile, n evoile, sentimentele, ideile si dorintele sale ;

 

Ø da posibilitatea pacientului sa ia singur decizii ; Ø învata bolnavul : ü tehnici de afirmare de sine ü tehnici de comunicare ü tehnici de relaxare Ø ajuta bolnavul sa identifice posibilitatile sale de a asculta, de a schimba idei cu altii, de a crea legaturi semnificative ; Ø antreneaza bolnavul în diferite activitati, care sa-i s a-i dea sentimentul de utilitate Se vor nota zilnic schimbarile survenite în : Ø dispozitia bolnavului ; Ø în expresia verbala si nonverbala Ø în stabilirea legaturilor cu semenii Evalueaza schimbarile survenite în comportamentul bolnavului fata de alte persoane. Pacientul sa fie ferit de pericole interne sau externe Ø supravegheaza în permanenta bolnavul ; Ø administreaza medicatia prescrisa ; antidepresive, anxiolitice, tranchilizante ; Ø utilizeaza unele mijloace fizice de imobilizare : ü chingi ; ü camasi de protectie ;  Aspecte ale comunicarii cu pacientul

 

“A comunica semnifica a pune sau a avea în comun”  

L. Sfez. 1. Caracteristicile comunicarii medicale Comunicarea asistenta – pacient este o comunicare directa, fata în fata nemediata si neformalizata. Între cei doi subiecti ai transferului de informatie are loc un schimb continuu de informatii care îi conduce pe fiecare dintre cei doi parteneri catre obiectivele precise ale întrevederii : aflarea raspunsurilor în legatura cu modificarea starii de sanatate, remediile propuse pentru înlaturarea acestora, modalitatile practice de actiune. În afara acestui fascicul de informatii, sa-i zicem central, are loc si o alta trecere de mesaje secundare, care permit raspunsul la o serie de probleme “periferice « .   O buna comunicare este o conditie fara de care desfasurarea actului medical de calitate este doar o utopie. Descoiperirea adevaratei naturi a problemelor pacientului, traducerea acestuia într-un diagnostic si comunicarea acestui diagnostic pacientului depind în mare masura de o buna comunicare între asistenta si pacient. Satisfacerea pacientului, complianta la tratament si rezuiltatele acestui tratamentîntre depind de asemenea calitatea acestei interactiuni asistenta medicaladesi pacient. 2. Factorii perturbatori ai comunicarii O serie de factori pot perturba comunicarea c omunicarea între asistenta medicala si pacient.  Acestia sunt grupati în trei categorii : a. factori fizici: au o actiune de distorsionare a mesajului : - deficientele verbale (bâlbismul, bolile faringiene) ;

 

- deficientele acustice (hipoacuzia, surditatea) ; - amplasamentul (pozitia vorbitorului în raport cu ascultatorul) ; - iluminarea (slaba iluminare împiedica receptarea comunicarii nonverbale); - temperatura (caldura excesiva sau frigul acuza o stare neplacuta celor doi parteneri) ; - ora de zi (în cea de a doaua parte a zilei comunicarea devine mai dificila datorita acumularii oboselii) ; - durata întâlnirii(întâlnirile pe fuga saui prea prelungite sunt ineficiente) b. factori ur matoarele situatii : interni : pot perturba comunicarea în urmatoarele - implicarea afectiva (atât implicarea pozitiva cât si cea negativa tulbura pozitia comunicarii, precum si felul în care ea este perceputa de auditori) ; - frica (teama comunicatorului ca prin ceea ce comunica ar putea intra într-o situatie neplacuta sau cea a ascultatorului ca ar putea auzi lucruri neconvenabile, vor perturba mesajul) ; - amenintarea statutului (daca cel ce comunica nu este sigur de faptul ca ceea ce comunica nu îi ameninta imaginea personala, va evita sa transmita mesajul complet sau va demonstra anumite parti din el) ; - presupuneri subiective (daca vorbitorul crede ca ascultatorul îi este ostil sau indiferent si mesajul va fi distorsionat) ; - preocupari ascunse (daca unul dintre parteneri p arteneri are o preocupare diferita decât scopul pentru care se afla în

 

relatia de comunicare – pecuniara erotica – mesajul va fi perturbat) ; - fantasme (daca asistenta medicala sau pacientul au o anumita imagine pozitiva sau negativa, despre propria persoana, diferita de realitate, aceasta va influenta negativ comunicarea). c. factori semantici : - vocabularul incomplet sau prea tehnicist vor face imposibila comunicarea ; - gramatica (greselile gramaticale vor deturna comunicarea, scazând relatia de încredere si depreciind imaginea celui care le face, mai ales atunci când acesta este medicul ) ; - sintaxa (constructiile verbale prea complicate sau dupa modelele altor limbi, perturba relatia de comunicare) ; - conotatiile emotionale ale unor cuvinte (anumite cuvinte, cu semnificatie deosebita pentru unul dintre partenerii comunicarii, vor perturba mesajul prin polarizarea atentiei sau suprasemnificarea unor fragmente din mesaj). FACTORI CARE PERTURB? COMUNICAREA FIZICI INTERNI SEMANTICI - deficiente verbale ; - deficiente acustice ; - amplasamentul ; - iluminarea ;

 

- temperatura ; - ora din zi ; - durata întâlnirii - implicarea pozitiva/negativa ; - frica ; - amenintarea statutului ; - presupuneri subiective ; - preocupari ascunse ; - fantasme - vocabular ; - gramatica ; - sintaxa ; - conotatiile emotionale ale unor cuvinte. 3. Relatia dintre asistenta medicala – pacient si modelul biopsihosocial Relatia dintre asistenta medicala si pacienti implica o varietate de impresii contrarii, mergând de la idealizarea romantica pâna la disperarea cinica. Dupa modul în care fiecare pacient îsi joaca rolul, bazat pe diferite expectatii se pot crea premisele, fie fi e pentru o relatie satisfacatoare si eficienta , fie fi e pentru alta suspicioasa cu frustrari si dezamagire.  Asistentele medicale lucreaza cu oameni bolnavi si nu cu sindroame patologice, iar oamenii bolnavi aduc în relatia asistenta – pacient o influenta complexa între factorii biologici, fortele psihologice si conditiile sociale.

 

Engel G. A fost cel mai important sustinator al modelului bolii care pune accentul pe abordarea întreaga, sistemica a comportamentului uman si al bolii. Modelul biopsihosocial este derivat din teoria generala a sistemelor. v Sistemul biologic – pune accentul pe substratul anatomic, structural si molecular al bolii si impactul sau asupra functionarii biologice a pacientului; v Sistemul psihologic – pune accentul pe impactul factorilor psihodinamici ai motivatiei si personalitatii privind trairea bolii si reactia la ea. v Sistemul social – pune accentul pe influentele culturale de mediu si familiale asupra exprimarii bolii si trairii ei. Gangel G. A sustinut ca fiecare sistem poate afecta si poate fi afectat de oricare dintre celelalte. Modelul lui Eugen G. Afirma ca boala medicala este rezultatul direct al factorilor psihologici si socio-culturali, si  încurajeaza o întelegere mai adecvata a bolii si tratamentului. Relatia asistenta pacient este o componenta critica a modelului biopsihosocial. Orice asistenta medicala trebuie nu doar sa aiba cunostinte practice despre starea medicala a pacientului, dar si sa fie familiarizata familiari zata asupra psihologiei individuale a pacientului. 4. Comunicarea nonverbala asistenta medicala – pacient Informatiile nonverbale pe care le transmite pacientul sunt de natura fizica, biologica, medicala, sociala, culturala. Din punct de vedere medical, prin informatiile nonverbale pe care le culege asistenta medicalaaduna date esentiale pentru demersul sau în procesul de îngrijire. Faciesul,

 

aspectul pielii, atitudinile, miscarile, mersul, scrisul, scr isul, pot da informatii valoroase în multe afectiuni. Pacientul la rândul sau examineaza si urmareste asistenta medicala în tot ceea ce înseamna atitudinea ei.  Asistenta medicala trebuie sa uitepacientului. niciodata caPacientul prin comportamentul saunucomunica ceva sesizeaza daca asistenta este atenta, interesata de relatarea sa, îi apreciaza atitudinea calma si rabdarea, vocea adaptata situatiei. Pacientul nu iarta niciodata atitudinea de dezinteres, de imagine pe care o au uneori asistenetele. Comunicarea nonverbala este procesul de transmiterea a informatiei fara a folosicorpul, cuvinte.cum Cuprinde felul în fetei, care o persoana îsi foloseste ar fi expresia privirea, gesturi ale bratelor si ale mâinilor, pozitia si diferite miscari ale picioarelor. Comunicarea nonverbala include, de asemenea, paralingvistica – adica unele calitati cum ar fi tonul, ritmul, frecventa si vibratia ; greseli de vorbire, pauze sau tacere. De foarte multe ori, întelegem sentimentele celorlalti tocmai prin aceste aspecte ale comunicarii nonverbale. O componenta importanta a comunicarii nonverbale implica spatiul de miscare, adica pastrarea distantei : cât de mult ne apropiem fizic, în timp ce vorbim cu prietenii sau partenerii de afaceri, iubite sau pacienti.  Alte comportamente cum ar fi îngrijirea personala,  îmbracamintea si mirosurile (exemplu : transpiratia, alcool, tutunul) de asemenea ofera informatii despre pacient fara a fi nevoie de cuvinte si va poate fi de ajutor în întelegerea mai buna a situatiei. Chiar daca comunicarea nonverbala

 

a pacientului este evidenta, acesta este foarte probabil sa nu fie constient de ea. Propria comunicare nonverbala necesita un nivel ridicat de cunostiinta de sine si disciplina. Este deosebit de important modul în care reactionezi la anumite urgente ce pot aparea în spital în timpul consultatiei. Trebuie sa arati ca atentia este concentrata asupra pacientului privindu-l în ochi, pastrarea unei pozitii atente si o aparenta neconstientizare a faptului ca în alta parte situatia este destul de grava. Gesturile Când gesturile sau expresiile fetei par sa semnifice altceva decât cuvintele, trebuie facut un efort pentru a descoperi care dintre ele – gesturile sau cuvintele –  exprima mesajul corect. Gesturile de neajutorare sau lipsa de speranta sunt tipic compuse din doua faze. Ambele mâini sunt ridicate la nivelul fetei, cu coatele fixe, palmele orientate una catre alta ; sunt miscate usor spre exterior, cu degetele departate si aratatorul si degetele usor îndoite, ca si cum ar fi gata sa apuce. Aceasta pozitie dureaza putin, mâinile cazând apoi lipsite de vlaga în poala. Gestul acesta înseamna ca pacientul se simte fara putere  în fata problemei sau a situatiei respective. Prima parte poate însemna cererea ajutorului ; în timp ce a doua parte (hipotonia sau retragerea) accentueaza inutilitatea primirii oricarui ajutor. Evitarea raspunsului prin reglarea vocii se petrece chiar si atunci când nu sunt prezente mucus si flegma. O alternativa a acestui gest este frecarea nasului, ceea ce

 

 împiedica o usoara trecere cu partea dorsala a degetului aratator.  Aceste gesturi înseamna ca pacientul nu este de acord sau respinge afirmatiile facute. Spre exemplu “Cum merg treburile pacientul raspunde “Bine”, îsi regleaza voceaacasa?”, si îsi freaca usor nasul. Probabil ca vrea sa spuna : “De fapt, lucrurile nu merg atât de bine acasa”. 

Paralimbajul Când se ascunde discursul unui pacient, pot fi auzite, pe pe lânga cuvinte, pauzele, tonul si modelarea. În acelasi fel, pacientul aude tonul si ritmul cuvintelor sale. Unul din aspectele paralimbajului sunt pauzele. Pacientul face o pauza înainte de a raspunde întrebarii asistentei sau înainte de a da urmatoarea replica.  Îngrijirea pacientului cu otita Otita este o infectie a urechii medii care netratata în faza congestiva determina supuratia. Otomastoida este complicatia otitei medii supurate care netratate la timp apare la 2-3 saptamâni de la debutul otitei. 1. Culegerea datelor a) Circumstantele de aparitie  – apare în timpul unei rinofaringite, apare la orice vârsta,

dar mai frecvent apare la copii si sugari. b) Manifestari de dependenta

 

 – în otita acuta supurata : apare durerea la început

moderata, treptat devine vie si insuportabila, iradiaza spre maxilar. v senzatia de tensiune în ureche ; v febra între 39-40 0 C, frisoane, hipoacuzie. - în otomastoida v apare durere vie în regiunea mastodiana v febra, dispnee, tahicardie 2. Probleme  – durere, hipertermie, anxietate, insomnie, comunicare

ineficienta la nivel senzorial auditiv ;  – risc de complicatii, alterarea respiratiei si circulatiei,

deshidratare, paralizia nivelului facial. 3. Obiective  – pacientul sa afirme stare de bine ;  – temperatura corpului sa se mentina în limitele normale nor male ;  – sa se obtina vindicarea fara complicatii

4. Interventiile asistentei medicale  – asistenta medicala asigura repausul la pat în perioada

febrila amplasând pacientul într-o camenra linistita cu temperatura între 20-22 0 C ;  – masoara ori de câte ori este nevoie, temperatura, pulsul,

dimineata si seara, le noteaza în foaia de temperatura ;  – administreaza tratamentul prescris de medic :

 

v antibiotice : oxacilina I.M. 500 mg la 6 h asociat cu gentamicina 1 f. 2 ml la 12 h I.M. - administreaza tratamentul pentru combaterea febrei si a durerilor cu : v algocalmin ; v papaverina ; v scobutil - face instilatii auriculare cu solutie calduta : – rivanol ; - aplica comprese caldute pe regiunea mastoidiana pe care le schimba la 2-3 h ; - asigura alimentatie hidrozaharata în perioada febrila compusa din vitamine si lichide pe care o completeaza ulterior cu alimente; - asistenta medicala educa pacientul sa se prezinte la control periodic.

 

  1 Cultură şi comunicare. Definirea noţiunilor .

4 4

1 Cultură şi comunicare.  Definirea noţiunilor. 1 Cultură şi comunicare. Definirea noţiunilor . 5 5

 

1. Cultura şi cerinţele ei

1.1. Semnificaţiile conceptului de cultură A defini cultura înseamnă a defini însăşi condiţia umană, în unitatea şi varietatea ei, în încercările nesfârşite de a crea, de a lăsa posterităţii valori inestimabile. Prin cultură, omul îşi depăşeştestandard mediul de existenţă dă sens vieţiispune sale. Nu există o definiţie a culturii. Deşifapt, cultura, Abraham Moles1, se pretează la o “definiţie deschisă”, oricând susceptibilă de corecturi şi adăugiri. 1 Moles, Abraham, Sociodinamica culturii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1974, p. 45. Conceptul de cultură poate fi definit folosindu-ne folosindu -ne de o  perspectivă interdisciplinară care ar putea descifra articulaţia articulaţia diverselor sale aspecte şi implicaţiile socio-umane. socio-umane. Numai  printr printr-o o privire deeducaţionale ansamblu în ne toate ramurile v ieţii şi în toate disciplinele putem face ovieţii idee sociale completă în legătură cu ceea ce reprezintă de fapt cultura. Cum acest lucru este practic imposibil de realizat în doar câteva pagini, voi încerca să surprind doar câteva definiţii, păreri şi idei legate de conceptul de cultură, în scopul de a înţelege rolul şi implicaţiile ei societatea contemporană. Cultura ne apare ca un ansamblu de limbaje, simboluri şi semnificaţii care sunt integrate întrîntr-un un amplu şi complex proces de Cel care dăde tonus şi culoare acestui ansamblu estecomunicare. omul, interesat mereu tot ceea ce- l înconjoară. ce-l 1 Cultură şi comunicare. Definirea noţiunilor.

 

În acest sens, Edgar Morin Mor in afirmă că “omul este o fiinţă culturală prin natură pentru că este o fiinţă fii nţă naturală prin cultură”2. Deci, cultura este un fel de a doua natură n atură a omului, o natură secundară, apărută prin îmbogăţirea naturii primordiale fără insa a vorbi de o ruptura radicala între cele două realităţi. Ele se combină permanent în fiinţa umană.

 

2 Morin, Edgar, Le paradigme perdu: la natu nature re humanin humaninee,

Paris, Seuil, 1973, p. 100. Pentru om, cultura reprezintă mediul specific de existenţă. Ea delimitează un  un domeniu existenţial, caracterizat prin sinteza dintre obiectiv şi subiectiv, dintre real şi ideal. Cultura defineşte modul uman de un existenţă şi este simbolul for ţei forţei creatoare asintetic omului. Ea reprezintă adevărat sistem de valori. S S--au căutat tot f eelul lul de definiri şi de explicaţii care să stabilească sfera în care se mişca cultura ca realitate sau concept. Pentru a surprinde mai bine acest aspect putem face o apreciere legată de partea materială şi cea spirituală a creaţiei întrucât ele reprezintă laturile constitutive ale vieţii umane. Componenta materială a culturii, care este exprimată de obicei  prin termenul de civilizaţie, cuprinde mijloacele şi valorile care asigură reproducerea existenţei sociale. materială a vieţii sociale, adică procesele Componenta spirituală a culturii cuprinde sistemele de valori în care se cristalizează eforturile de cunoaştere, atitudinile şi reacţiile omului in contact cu ceea ce îl înconjoară. De obicei, acestea îmbracă forma unor sisteme ca filosofia, arta, mitologia, mitologi a, religia, morala, dreptul, etc. Termenul de cultură a fost preluat pr eluat de mai toate limbile moderne din limba latină, unde cuvântul cultură avea atât înţelesul de cultivare a pământului, pe cel de cultivare a spiritului. avea în vedere atât ideeacâtdeşitransformare a naturii exterioareSe omului, cât şi a facultăţilor naturale ale omului, pe care educaţia le poate transforma din potenţialităţi în realităţi. Cuvântul trece astfel în sfera largă a educaţiei care urmăreşte formarea spiritului şi a sufletului, 1 Cultură şi comunicare. Definirea noţiunilor.

 

instruirea şi modelarea personalităţii pe baza cunoştinţelor şi a experienţei personale. Conceptul de cultură a  a început să fie utilizat tot mai frecvent în decursul secolului al XIX-lea, XIX-lea, odată cu formarea noilor discipline sociale. El a fost asociat cu cel de civilizaţie, impus încă din secolul al XVIII-lea, XVIII-lea, pentru a semnifica progresul cunoaşterii şi al societăţii  societăţii   pe pe baza extinderii gândirii raţionale şi a mijloacelor tehnice. Pe măsură ce a dobândit o utilizare frecventă în disciplinele sociale, termenul de cultură a căpătat semnificaţii foarte largi. Cultura a fost considerată ca un factor definitoriu al existenţei existenţei umane, ca element indispensabil al realităţii sociale. 1.2. Definiţii ale culturii Cercetările din secolul al XIX-lea XIX-lea au dus la cristalizarea unei  prime care poartă amprenta antropologului Eduard B. a Tylor. definiţii Acesta porneşte de la studiul culturilor cultu rilor primitive pentru ajunge la o generalizare care înglobează în conceptul de cultură toate manifestările de viaţă ale unui popor, de la mitologie, limbaj, rituri, ceremonii, simboluri, cunoştinţe, până la instituţii şi forme de organizare socială. Putem Pu tem spune că definirea noţiunii de cultură este de origine engleză, Edward Burnett Tylor (1832-1917), (1832-1917), fiind cel dintâi care a văzutvăzut-o ca un “ansamblu complex ce include cunoaşterea, credinţele, morala, dreptul, tradiţiile şi orice producţii şi modalităţiarta, de viaţă create de omul ce trăieşte în alte societate” 3. 3 Tylor, E. B. Cultura primitivă apud, Pierre Bonte, Michel Izard, Dicţionar de etnologie etnologie şi a antropologie ntropologie, Iaşi, Editura Polirom, 1999, p. 682. Astfel, termenul “cultură” a fost introdus în antropologie antropologie de către Tylor, pionierul britanic al acestei discipline. 1 Cultură şi comunicare. Definirea noţiunilor. 8 8

 

În aceeaşi lucrare, Primitive culture (1871), în capitolul I: Ştiinţa despre cultură E. B. Tylor enunţă şi alte forme ale culturii: îmbrăcămintea, uneltele, armele, dreptul de proprietate şi căsătoria, învăţătura morală şi religioasă, pentru ca în capitolul II: Dezvoltarea culturii să afirme că “recensământul tuturor faptelor obişnuite unui popor reprezintă acel întreg pe care îl vieţii care numim cultură”ale 4. Odată cu aceste idei, paralel cu dezvoltarea studierii realităţilor legate de cultura, se observă o proliferare extraordinară a semnificaţiilor termenului, chiar dacă au apărut nenumărate ambiguităţi şi confuzii. 4 Tylor, Cultura pr imitivă imitivă apud Frigioiu, Prof. univ. dr. Nicolae Politologie şi doctrine politic politice, e, Bucureşti 2001, p. 104. 5 Bondrea, Aurelian, Sociologia culturii, Editura Fundaţiei “România de mâine, Bucureşti”, 1993, p. 95. Tănase, Al., Cultură şi civilizaţie, Editura Politică, Bucureşti, Al., ,61977, p. 13.

 

7 Drimba, Ovidiu, Istoria culturii culturii şi civilizaţiei, vol. 1, Editura

Vestala şi Saeculum I.O., Bucureşti 2001, p. 6. Definiţiile culturii s-au s-au multiplicat la începutul secolului XX, când diverse discipline sociale sociale au început să cerceteze mai aplicat fenomenul cultural, pornind de la: spirit/materie, subiectiv/obiectiv, valori/fapte, creaţii spirituale/bunuri materiale, tradiţie/inovaţie, particular/universal, etc. În acest sens, Aurelian Bondrea definea cultura ca totalitate t otalitate de valori materiale şi spirituale ale omenirii ajunse la un anumit  prag al dezvoltării, produse ale cunoaşterii şi practicii umane create, transmise şi asimilate în procesele social-istorice social-istorice5. Potrivit lui Al. Tănase6, putem înţelege cultura punând-o cultura punând-o în corelaţii cu cel puţin patru sisteme de referinţă: natură, societate, conştiinţa individuală/socială şi personalitatea umană. După Drîmba, cultura includesferei în sfera eiurii atitudinile actele Ovidiu privitoare la spirit, la intelect; cult culturii îi aparţinşi datinile şi obiceiurile, credinţele şi practicile religioase, divertismentele, operele de ştiinţă, filosofie, literatură, muzică, arhitectură, pictură, etc7. Cultura este ca o interpretare a lumii, o lectură si o apreciere a existenţei, un  un mod de a traduce experienţa în limbaje simbolice. 1 Cultură şi comunicare. Definirea noţiunilor. 9 9

 

Importanta ei ca întreg, indiferent de modalităţile de abordare, abor dare, nu poate fi pusa la îndoială. În îndoială.  În acest sens, Lucian Blaga afirma că omul nu poate evada din sfera culturii întrucât ii-ar -ar afecta calitatea de om: “Exodul din cultură ar duce la abolirea umanităţii ca regn”8. Existenţa umană este deci o existenţă culturală, cu tot ceea ce implică această condiţie. 8 Blaga, Lucian, în Opere, vol.10, Bucureşti, Trilogia valorilor, Editura Minerva, 1987, p.510. 9 Krishna, Daya, Cultura, în vol. Interdisciplin  Interdisciplinaritatea aritatea şi  ştiinţele umane, Bucureşti, Editura Politică, 1986, p. 317. 10 Sapir, Edward, Anthropol  Anthropologie ogie, Paris, Editions de Minuit, 1967, p.329.

 

11 Tănase, Alexandru, Alexandru, Cultură şi religie, Editura Politică, 1973, pp. 150-151. Cultura poate fi percepută şi ca un ansamblu un  ansamblu de deprinderi sufleteşti întrucât presupune un proces de asimilare şi trăire subiectivă a valorilor. Dar aceste deprinderi şi stări ale conştiinţei sociale şi individuale se exprimă în opere, în conduite şi practici sociale. În raport cu personalitatea personalitatea umană, cultura reprezintă tot ceea ce omul a dobândit în calitatea lui de membru al unui u nui grup social. Ea este un sistem de idei, de obiceiuri, habitudini, modele comportamentale şi reacţii caracteristice pentru modul de viaţă al unei societăţi. Fiind un rezultat al dorinţei de cunoaştere asupra lumii, un mecanism de adaptare în lupta pentru existenţă, cultura este “numele colectiv pe care îl dăm diverselor creaţii ale omului”9. Sapir consideră că nucleul semantic al conceptului de cultură se referă  la un “ansamblu de atitudini, de viziuni asupra lumii şi de referă trăsături specifice de civilizaţie care conferă unui popor anumit locul său original în lume”10. La rândul său, Alexandru Tănase11, oprindu-se cu interes asupra aceluiaşi subiect, a privit cultura cultura ca un dialog al omului cu lumea, dialog care implică: un progres interior al omului  pentru cunoaştere de sine şi pentru desăvârşirea spirituală,  precum şi o creştere puteriiînsale asupra Dinaspect, păcate,ne lumea modernă puneaaccent special pe lucrurilor. cel din urmă mai arătânduarătându-se 1 Cultură şi comunicare. Definirea noţiunilor. 10 10

 

interesată de vreo realizare interioară, spirituală. Acest minus se impută în special dezvoltării fără precedent a tehnicii, a mijloacelor materiale. Prin cultură cultură se modelează personalitatea umană, întrucât cultura transmite modele comportamentale, atitudini sociale, reacţii dobândite şi învăţate, întreagasocială istorieşialcognitivă, omului cadeţine fiinţă formele so cială. socială. Cultura păstrează experienţa în care care se exprimă conştiinţa de sine a unei societăţi, s ocietăţi, elaborează şi întreţine mecanismele prin care se afirmă creaţia umană. Cultura nu este ceva adiacent condiţiilor materiale, nu este un lux ci o latură indispensabilă a existenţei umane, un sistem de creaţii crea ţii care răspund unor cerinţe existenţiale concrete. Cultura este un patrimoniu al valorilor, un univers axiologic în care omul îşi dobândeşte demnitatea sa. In cultură omul se întâlneşte 12. , Paşi peste graniţă, mereu cu sine însuşi 12 Heisenberg, Werner graniţă, Bucureşti, Editura Politică , 1977, pp.118-119. pp.118-119. 1.3. „Civilizaţie” pentru aprofundarea noţiunii de „cultură” Pentru a percepe şi a înţelege mai bine teritoriul pe care cultura îl acoperă, trebuie să aruncăm o privire şi asupra implicaţiilor şi domeniului noţiunii de „civilizaţie”. Acest lucru se impune în special datorită spectrului larg cuprins de cele două domenii do menii dar şi pentru întrepătrunderea sferelor pe care ele le domină.

Termenul civilizaţie apărutreferire prin derivarea lui dincare cuvintele latine civis,decivilis, care afăceau la cetăţeanul trăieşte într-oo stat şi care dispune de anumite calităţi ceîntrce -l ajută să se conformeze regulilor de conduită în relaţiile r elaţiile sociale şi publice. Astfel, civilizarea însemnă educarea cetăţeanului pentru comportarea comport area lui adecvată (politeţe, bune maniere, obiceiuri) în viaţa civilă, în spaţiul civic, în spaţiul public, unde trebuie să respecte anumite convenţii şi reguli consacrate ale relaţiilor interumane şi sociale. 1 Cultură şi comunicare. Definirea noţiunilor. noţiunilor.    11 11

 

 

 

Pe lângă sensul antropologic - de stăpânire a naturii prin cunoaştere, invenţii tehnice, civilizaţia a vizat prin chiar înţelesul ei primar reglementarea relaţiilor sociale prin norme şi instituţii, organizarea vieţii comunitare potrivit unor exigenţe ex igenţe diverse: calitatea mediului de viaţă, ordine, curăţenie, conversaţie, afabil.au fost utilizaţi, cu sensuri Termenii de comportament cultură şi civilizaţie diferite în spaţiul francez şi în cel german ger man13. În Franţa, civilizaţia era considerată un termen cu o sferă mai amplă, ce conţine cultura ca o componentă a sa. În Germania, dimpotrivă, teoreticienii au acordat culturii o sferă mai largă şi au văzut în civilizaţie doar componenta materială, tehnică şi economică a culturii. 13 Georgiu Prof. univ. Dr Grigore, Cultură şi comunicare, Bucureşti, 63-64. 63-64. 14 Ibidem,pp. p. 47. În spaţiul intelectual francez termenul de “civilisation” este utilizat pentru a desemna ceea ce îndeobşte este desemnat prin cultură, iar germanii au utilizat termenul de “kultur” pentru a desemna civilizaţia. Pentru francezi, civilizaţia are o sferă mai largă, ea cuprinde cultura ca o componentă spirituală, iar componenta ei materială formează civilizaţia propriupropriu-zisă. Pentru germani, cultura este termenul dominant, iar civilizaţia civilizaţia este o componentă culturii, fiind o aplicaţie sautermenului o întruchipare materială a valorilora culturale. Sensul special al de cultură este cel de construcţie spirituală a personalităţii, de “building”. Din spaţiul germanic, termenul de cultură, mai m ai bogat în înţelesuri, se va extinde în mediile răsăritene, r ăsăritene, inclusiv în România, unde se impune cu sensul de ansamblu al deprinderilor sufleteşti, al creaţiilor spirituale ce caracterizează o naţiune. Această inversare terminologică a creat multe confuzii. confuzii. În secolul Luminilor 14 14, în mediul francez se folosea mai ales termenul de civilizaţie pentru a desemna raţională asupra naturii, progresul cunoaşterii şi al stăpânirea moravurilor. Civilizaţia era opusă naturii, fiind considerată un mediu artificial de

 

existenţă, în timp ce cultura se referea la anumite valori ce se 1 Cultură şi comunicare. Definirea noţiunilor. 12 12

 

înrădăcinează în starea naturală. Civilizaţia este  este  identificată cu stadiul modern al cunoaşterii şi al organizării societăţilor,  precum şi cu un model de comportare a indivizilor, model ce  presupune respectarea unor coduri şi convenţii sociale. În spaţiul gândirii germanice, însă, noţiunea de civilizaţie a civilizaţie  a fost devalorizată, fiindinstituţii asociatăşicureguli formele exterioare ale vieţii (produse tehnice, impu impuse se etc.), cu exterioritatea vieţii, pe când cultura era asociată cu procesul de formare spirituală, cu interioritatea, cu aprecierea subiectivă a subiectivă a lucrurilor, cu realităţile sufleteşti şi cu “suma activităţilor spiritului”15. 15 Bruckhardt, Jacob, Consideraţii Consideraţii asupra istoriei universale (1905), apud Valade, Bernard, Cultura, vol. Tratat de sociologie

(sub coordonarea lui Raymond Boudon), Bucureşti, Bucureşti, Editura Humanitas, p.  Istoria 524. culturii şi civilizaţiei, 16 Drimba,1997, Ovidiu, civilizaţiei, vol.1, Bucureşti 2001, Editura Vestala şi Saeculum I.O., p. 6. 17 Tănase, Alexandru, Alexandru, Cultura şi civilizaţia, Bucureşti, Editura Politică, 1977, p. 145. În teoriile anglo-saxone, anglo-saxone, civilizaţia este utilizată cu un sens sinonim celui de cultură. Probabil din perspectivă evoluţionistă, civilizaţia defineşte doar acele culturi care au atins o treaptă de dezvoltare ridicată, în opoziţie cu expresia de “culturi primitive” ca care re a fost bine vorbeşte formulatădedecivilizaţie Edward Burnett Tylor.cea care se Ovidiu Drimba 16 ca despre ocupă de totalitatea mijloacelor cu ajutorul cărora omul se adaptează mediului, reuşind săsă-l supună, săsă-l transforme, să-l să-l organizeze. Date fiind fiind urmele şi urmările pe care ideea de civilizaţie le-a le-a lăsat dede-a lungul istoriei, ea este înţeleasă ca fiind “cultura în acţiune”, adică “întruchiparea culturii în mediul de viaţă, de muncă şi comportare, în obiecte ale universului artificial, deci mişcarea sa din panteonul valorilor spre forumul cetăţii,  pătrunderea în laboratorul vieţii practice” 17.

 

În cele mai multe reprezentări, civilizaţiile decupează mari unităţi ale istoriei universale, modurile de viaţă ale unor popoare şi societăţi solidare prin religie, tradiţii, instituţii in stituţii politice şi  juridice, trăsături culturale, valori, idealuri, forme artistice, tipare de acţiune practică, tehnologii. Civilizaţiile ss-au născut şi 113Cultură şi comunicare. Definirea noţiunilor. 13

 

s-au diferenţiat în fluxurile ramificate ale istoriei, interacţionând în forme variate, fără aa-şi pierde specificitatea. Ele exprimă structuri de durată lungă ale existenţei umane, în varietatea lor geografică şi istorică, manifestându-se manifestându-se prin moduri complexe de organizare economică, instituţională şi politică a societăţilor. La Tudordefinită Vianu afirmă că “civilizaţia este, de fapt,rândul decâtsău, o cultură prin sfera ei, o culturănusocială  parţială, din punctul de vedere al unei singure valori, şi anume anume din punctul de vedere al valorii tehnico-economice...Civilizaţia tehnico-economice...Civilizaţia ar fi deci o cultură afectată exclusiv ţintelor tehnicotehnico economice... Civilizaţia nu este o entitate care s-ar s-ar opune culturii, este numai unul dintre aspectele ei” 18. 18 Vianu, Tudor, Opere, vol.8, Bucureşti, Editura Minerva 1979 , p. 158. 19 Toynbee,1997, Arnold, Studiu asupra istoriei, Bucureşti, Humanitas, pp. 60-66. El consideră că distincţia dintre cultură şi civilizaţie este necesară, dar militează pentru sinteza lor în procesul dezvoltării sociale. Oprindu-se Oprinduse asupra aceloraşi noţiuni, Arnold Toynbee 19 este convins că în inima fiecărei civilizaţii pulsează un factor spiritual, un suflet specific. Astfel, el respinge viziunea ce reduce substanţa unei civilizaţii la invenţiile tehnice şi la

aspectele ale vieţii. Civilizaţiamateriale nu se limitează numai la procesul realizării tehnice şi  practice a valorilor, la transmiterea lor în spaţiul social şi asimilarea lor de către indivizi. Toate invenţiile care au sporit  puterea omului asu pra naturii şi au ameliorat condiţiile de viaţă, toate reprezintă de fapt sinteze între cunoştinţe, atitudini şi tehnici, deci între cultură şi civilizaţie. 1 Cultură şi comunicare. Definirea noţiunilor. 14 14

 

2.Comunicarea şi importanţa ei

A comunica înseamnă a pune sau a avea în comun, fără f ără a distruge ceva în acest proces. Termenul comunicare 20 începe a fi utilizat din secolul XIV-lea XIV-lea şi provine la origine din latinescul “communis” care înseamnă a pune în comun, a fi în relaţie, a împărtăşi, împărţ împărţi. i. Din al XVI-lea, i se asociază şiaun înţeles nou:secolul a transmite, odată termenului cu dezvoltarea  poştei, a drumurilor. Din secolul XIX, sensul a transmite trece  pe primul plan ca o consecinţă a dezvoltării tehnicilor moderne de comunicaţii. 20 Drăgan, Prof. univ. dr. Ioan, Sociologia comunicării in masă, Curs, Şcoala Naţională de studii politice şi administrative,  p.5. Comunicarea înseamnă o acţiune socială, un act fundamental al fiinţei umane, ce întregul comportament al omului, nu doar limbajul; limbajul; un implică act ce influenţează comportamentul celorlalţi, o interacţiune vie între actorii care participă la definirea situaţiei existenţiale în care se află. În acest înţeles, comunicarea este  este  privită privită ca o componentă definitorie, structurală, a existenţei umane şi a culturii. Aşadar, comunicarea este actul cultural primar, ce presupune un schimb interactiv de masaje între indivizi, grupuri, societăţi, culturi. Ea face posibilă continuitatea şi coeziunea vieţii sociale, fiind un tip de socială. În lumea contemporană, informaţiei esteacţiune decisivă şi a devenit o necesitate vitală circulaţia pentru societăţi şi indivizi. Sistemul mediatic a fost asemănat cu sistemul nervos al societăţii. Comunicarea este principalul instrument de integrare a individului în societate şi de modelare a culturii sale. Nimeni nu  poate însă ignora că “limbajul este faptul cultural prin excelenţă”21. Omul nu poate fi înţeles decât relaţional. Comunicarea e baza existenţei existenţei în colectivitate, e piatra de temelie fără de care nu 1 Cultură şi comunicare. Definirea noţiunilor. 15

 

15 21 Levi-Strauss, Claude, Antropolo  Antropologia gia structurală, Editura

Politică, Bucureşti, 1978, pag. 433. se poate vorbi de societate, de grupuri grupur i sociale bine organizate, ce respectă nişte şi sunt dominate instituţii.umane şi a Comunicarea estelegi o condiţia primară ade existenţei vieţii sociale, este emblema şi manifestarea spiritului uman. Ea este liantul, factorul de legătură, ţesătura cece-i uneşte pe oameni în grupuri, comunităţi, etnii, societăţi, state, naţiuni, culturi şi  blocuri de civilizaţie, până la cel mai mai înalt nivel integrator, cel al umanităţii, cu întreaga ei desfăşurarea în spaţiu şi timp, atât de diversă şi totuşi unitară în datele datele sale fundamentale. Indiferent din ce perspectivă vrem să definim condiţia umană, u mană, nu ocoli printr-o un datofundamental fugamă ndamental umane: capacitatea de aputem comunica printrextremaldefiinţei variată de limbaje naturale sau artificiale. Ca şi cultura, comunicarea reprezintă un atribut specific, de ordin ontologic, pentru existenţa umană. Întregul univers al culturii este un rezultat cumulativ al formelor de expresie şi de comunicare pe care omul lele -a inventat şi experimentat în decursul istoriei Comunicarea este deci un factor constitutiv al culturii, un factor definitoriu şi structural, fără de care nu putem înţelege nici o formă de cultură. unîntre p ermanent permanent de ceea informaţii, mesajeEa şi înseamnă semnificaţii indivizischimb şi grupuri, ce dă consistenţă şi bogăţie fenomenului cultural. Ea este esenţa vieţii sociale a omului, întrucât viaţa în comun, stocarea s tocarea informaţiilor şi transmiterea moştenirii sociale către noile generaţii nu ar fi posibile fără existenţa multiplelor forme de semnificare şi de comunicare. comunicare. Cultura şi comunicarea sunt o pereche conceptuală în toate ştiinţele care cercetează condiţia umană. Ambele intervin în raporturile dintre individ societate, ambele au o funcţie fcognitive uncţie majoră în integrarea socială şi în şi transmiterea experienţei şi  practice. Ele nu sunt identice, dar nici separate dacă înţelegem înţelegem

 

că viaţa în comun, deci viaţa socială, în datele sale elementare, nu este posibilă fără comunicarea cotidiană. 1 Cultură şi comunicare. Definirea noţiunilor. 16 16

 

În realitate, spune spune un specialist în domeniu, “cultura şi comunicarea formează un cuplu ciudat. Nici una nu se explică fără cealaltă. Cele două fenomene nu sunt perfect etanşe, nu se conţin şi nici nu pot fi situate în planul reflexiilor paralele prin corespondenţă analogică”22. 22 Caune, Jean, Cultură , Bucureşti, Editura Cartea românească, 2000, şip.comunicare 17.

 

23 Paul, Watzlawick, J.Helmick Beavin, Don D. Jackson, Une logique de la communication , Paris, Seuil, 1972, p.46.

Cultura şi comunicarea interferează însă nu putem pune semnul egalităţii între ele. A trăi înseamnă a comunica, a fi în relaţie cu mediul. Omul comunică întreaga nu sa numai fiinţă şiprin princuvânt. toate formele denumanifestareprin expresivă, Individul nu-şi  poate trăi viaţa fără se manifeste în relaţie cu alţii, adică săsă-şi exprime prezenţa, gândurile, interesele şi aspiraţiile. Orice gest are o semnificaţie pentru ceilalţi, astfel că putem pune îndrăzni să punem semnul echivalenţei între comunicare şi comportament.  Nu putem să nu comunicăm , nu există vreun comportament care să nu aibă nici o semnificaţie. În universul univer sul uman, semnele şi comunicarea sunt omniprezente, că nu putem nu avem un comportament, adică un fel depentru manifestare. Chiar să tăcerea sau refuzul de a schiţa vreun gest întrîn tr-oo situaţie anumită sunt  purtătoare ale unui sens. “Dacă admitem că într -o interacţiune orice comportament are valoarea unui mesaj, altfel spus, că este  este o comunicare, urmează în mod firesc că nu putem pu tem să nu comunicăm, fie că vrem, ffie ie că nu vrem. Activitate sau inactivitate, vorbire sau tăcere, orice are valoare de mesaj, Astfel, comportamentele noastre îi influenţeazălapeaceste alţii, iar aceştia, laşi,rândul lor, nuacest pot să nu ei reacţioneze comunicării prin însuşi fapt, comunică”23. Astfel, comunicarea este privită ca o structură ce cuprinde orice formă de relaţie a omului cu lumea naturală şi socială. De aceea ea joacă un rol 1 Cultură şi comunicare. Definirea noţiunilor. 17 17

 

fundamental în modelarea vieţii şi în consacrarea unor tipare culturale dominante în cadrul societăţilor.  Noile mijloace de comunicare sunt instrumente culturale cu o forţă deosebită în orientarea percepţiilor şi a atitudinilor, în formarea imaginilor despre lume şi în difuzarea unor modele de comportament social. de evidenţiat este faptul că faţă de Ceea ce este interesant modurile în care se desfăşura comunicarea socială în antichitate sau în urmă cu două-trei două-trei secole, secole, schimbarea este gigantică. Acesta prezenţă masivă a mijloacelor de comunicare a dat naştere unui nou tip de cultură 24, ce a fost numit iniţial cultură de masă, datorită impactului social foarte larg, iar mai recent s-a s -a impus noţiunea de cultura media. 24 Georgiu, Prof. univ. Dr Grigore , Cultură şi comunicare, Bucureşti, 13-14. 13-14. 25 Ibidem,pp. p. 144. Cartea tipărită, apoi presa de masă, telefonul, filmul, radioul,  patefonul, televiziunea, publicitatea, casetele casetele audio şi video, sateliţii de comunicare, calculatoarele, internetul, telefoanele mobile şi toată gama noilor tehnologii ale informaţiei inf ormaţiei au produs, în cascadă, un  un salt uriaş în domeniul comunicării. “Comunic, deci exist ”25, aceasta ar fi noua formulă prin care gândirea actuală încearcă să definească omul. Comunicarea întemeiază atâtLimbajele, individualitatea oamenilor, câtinterpersonală şi “comunitatea” lor socială. Limb ajele, sistemele de semne, practicile semnificante şi comunicaţionale, formele de cultură îl menţin pe individ în sfera gravitaţională a comunităţii sociale. A comunica înseamnă faptul primar prin care oamenii, ca fiinţe fi inţe raţionale, fac schimb de mesaje inteligibile şi interacţionează complex în spaţiul social. Procesul de comunicare este vital  pentru existenţa omului şi pentru desfăşurarea tuturor activităţilor carecaproduc şi reproduc viaţacadrului societăţilor şi de aceea el se manifestă fundament în crearea c adrului social.

 

Societatea sau ceea ce numim fapte sociale nu există în afara comunicării. 1 Cultură şi comunicare. Definirea noţiunilor. 18 18

 

Ţinând cont de toate aceste aspecte, putem înţelege cu uşurinţă că se poate vorbi de o comunicare interculturală sau de o cultură a comunicării dacă luăm în considerare toate formele de manifestare ale acesteia. Comunicarea interculturală înseamnă de fapt o uniune de comori comor i la nivel spiritual din care nu poate fi omisă religia. Comunicarea interculturală înseamnă noi deschideri către alte orizonturi culturale, dar şi onu numai achiziţionare de noi informaţii care permit cunoaşterea şi respectarea celui de lângă noi, acceptarea reciprocă şi mai ales o îmbunătăţire a propriei culturi. Există şi acea temere temere care poate apărea: de a nunu-ţi pierde identitatea culturală în încercarea de a comunica cât mai adânc, de a prelua sau de a da celorlalţi  propriile păreri. Acest lucru poate fi însă evitat atunci când punem respectul  pentru deasuprabiblice oricărui lucru. a exagera, să afirmindivid că preceptele sunt cele Chiar care arfără putea orândui pot un astfel de respect şi o atitudine de ascultare, de ajutor reciproc, indiferent de subiecţii puşi în discuţie. De aceea, un rol important îl are şi cultura comunicării adică formele şi manifestările alese în orice dialog. Nu putem asculta numai de teorii şi de exemplele altora ci trebuie să ne facem noi înşine o  paradigmă existenţială prin implicarea în dialog şi susţinerea unei comunicări constructive. E necesar să facem din viaţă un dialog continuu, nufolosite nu, , ea e doar existenţa unei lâncezeli. Cuvântul, limbajul dacă trebuie ca principii ale comunicării prin care omul devine om pentru p entru alt om; ele sunt forţa creatoare şi liantul între mine şi tine.  Nu poţi cunoaşte un popor, nu te poţi apropia de cultura lui dacă nu te străduieşti săsă-i cunoşti mai bine posibilităţile şi oportunităţile lui de comunicare. Tocmai datorită dorinţei de comunicare, de coabitare s-a s-a născut şi necesitatea europenizării. Expresia “cultură europeană” s-a s-a accentuat, vrând-nevrând, odată cu începerea integrare europeană, amploarea pe care aprocesului 1 Cultură de şi comunicare. Definireacare, prin noţiunilor.

 

19 19

 

luat-o, se îndreaptă spre cunoaşterea celuilalt, spre înţelegerea luat-o, luii şi apropierea de el prin toate domeniile de activitate, fie lu social, politic, economic sau religios. Cultura europeană, în măsura în care se va impune sub această titulatură, poate deveni o carte sacră a culturii mondiale. În ea, orice filăars-ar s-ar dovedi f oarte oarteşi importantă în lipsa ca uneia, întregul fi nearmonizat instabil. Depentru aceea,că, e necesar inovaţia şi tradiţia, vechiul şi noul, să intre în aceeaşi sinteză în drumul spre viitor. Orice s-ar întâmpla, avem totuşi o certitudine: cultura, religia, societatea, toate fundamentate pe comunicare şi susţinute  împreună de om, constituie un cerc luminos care are centrul în transcendent pentru că nu există aspecte ale creaţiei care să nu aibă legătură cu divinitatea. Totul depinde de noi cum ştim să  le folosim si să le păstrăm pentru posteritate.  

 

 

1.3.1.Comunicarea orala

Este prima forma de comunicare umana si probabil cea mai raspandita, Cu toate ca este cea mai veche forma, comunicarea orala este cea mai eficienta datorita contactului direct si al raspunsului imediat. Problemele se pot clarifica pe loc. In cazul comunicarii prin telefon, sau cu ajutorul radioului sau televiziunii, exista dezavantajul ca lipseste contactul vizual. Un alt dezavantaj este ca prin aceasta forma de comunicare discutiile pot deveni plictisitoare si nu au ca rezultat decat o pierdere de timp. Comunicarea verbala (prin intermediul limbajului) este considerata un aspect ce diferentiaza specia umana in raport cu alte specii. 1.3.2.Comunicarea scrisa

Romanii aveau un dicton : « Verba volant, scripta manent ». Principalul avantaj al acestei forme de comunicare este acela ca poate fi arhivata, recitita, se pot face referiri

 

in anumite situatii, poate fi folosita in aparare. Astazi insa, acest avantaj a fost depasit, comunicarile orale fiind si ele inregistrate si arhivate. In plus, mai exista dezavantajul de alta a produce munti de hartie. Pe de parte, uneori lipsa mesajelor nonverbale duce la scaderea expresivitatii mesajului. Si nu in ultimul rand, comunicarea scrisa nu capata un raspuns imediat si nu poti fi sigur daca receptorii au inteles mesajul(Anghel Petre, 2003) Comunicarea scrisa se recomanda atunci cand nu exista posibilitatea comunicarii orale, cand emitentul nu are aptitudinile necesare unei comunicari orale sau cand cultura recipientilor accepta mai bine o comunicare scrisa decat una orala. 1.3.3. Comunicarea nonverbala

Prin comunicarea nonverbala se intelege transmiterea de informatii si exercitarea influentei prin intermediul elementelor comportamentale si prin prezenta fizica a individului sau a altor unitati sociale (grupuri si comunitati uname), precum si perceptia si utilizarea spatiului si timpului (S.Chelcea, 2008, 35)

 

Ansamblul elementelor nonverlale   (mimica, privire, gesturi, postura) intretine comunicarea si da semnificasie mesajului verbal. In relatia de comunicare, elementele nonverbale percepute simultan Specific cu cele verbale si sunt decodificate impreuna. pentru comunicarea nonverbala este faptul ca semnalele emise au un caracter involuntar, insa din punctul de vedere al receptorului, informatia primita nu este eliberata de intentie, emitarorul purtand responsabilitatea celor transmise. Considerand elementele cheie ce intervin in comunicare, aceasta poate fi considerata ca un proces de initiere, transmitere, cu sau fara transformare, receptionare a unui mesaj / enunt la care participa unul sau mai multi actori, in calitate de emitator -  - E si receptor  R, ce pot deveni, prin schimbare de roluri, co-emitator si co-receptor.  co-receptor.  In cadrul comunicarii interumane, indivizii nu constientizeaza, in majoritatea situatiilor, complexitatea actului in sine a carui reusita depinde de capacitatea de codificare a emitatorului-E  si de decodificare si descifrare corecta a receptorului-R . Oamenii stabilesc contacte intre ei, nu numai prin transmiterea unui mesaj verbal corect, anticipand, ca au

 

'accesat' corespunzator canalul comunicarii verbale, ci si prin faptul ca l-au 'pipait' (tactil), 'vazut' (vizual), 'mirosit' (olfactiv), 'citit' (intuit), adica l-au 'simtit' pe semenul de langa In canale concluzie, indivizii interactioneaza si prinei. alte decat cel sonor, care este cel mai des utilizat. De multe ori, asa cum demonstreaza si experimentele clasice realizate de specialistii in comunicare, utilizarea canalului vizual sau a celui tactil in asociere cu cel verbal are un impact mai mare la nivelul receptorului comparativ cu situatiile in care s-ar utiliza numai canalul sonor. In realitate se constata ca, intr-un proces de comunicare se transmite un mix de mesaje pe mesaje pe mai multe canale. Este cunoscut faptul ca, in mod obisnuit, se retine mai mult dintr-un mesaj (cu pana la 60%) daca este insotit de imagine retiniana sincrona cu mesajul (DPopescu, 2005). Clasificarea comunicarii nonverbale poate fi facuta dupa modalitatile senzoriale implicate in receptarea semnaleleor. Mark L. Knapp (1990) considera ca domeniu conumicarii nonverbale "include urmatoarele fapte : 1) cum privin (caracteristicile fizice si imbracamintea)

 

  auzim (tonul vocii)

2) cum 3) cum

mirosim 4) cum ne miscam-individual sau in conjunctie cu altii (gesturile, postura, privirea, expresiile faciale, atingerile corporale, proximitatea) 5) cum afecteaza mediul inconjurator interactiunile umane ssi inconjurator cum afecteaza acestea, spatiala la randul lor, mediul (dispunerea a mobilei, temperatura, prezenta altor oameni, zgomotele ). (S.Chelcea,2008,41 (S.Chelcea,2008,41)) Tonalitatea, frecventa si ritmul vorbirii sunt, de cele mai multe ori, la fel de importante ca si intelesul insusi al cuvintelor. J.R. Darvitz ilustreaza aceste caracteristici lingvistice ale emotiilor intr-un tabel:

Em Intensit Nive Timbru Vitez Intensit Ritmul  otia  atea  lul  l  a  atea  Suparar  Tare  Inalt Zgomo Rapi Neregul Nereg ea    tos  da  ata  ulat  Tristetea  Redusa  Jos  Rasun Lent In Nereg ator  

a  cobotar  e 

ulat 

 

Interventia mesajului paraverbal peste continutul mesajului oral poate provoca intensificarea, slabirea, distorsionarea sau anularea semnificatiei cuvintelor. Folosit cu abilitate, devine instrument mesajul eficace deparaverbal influentare si control un al partenerilor de negocieri. Mesajul paraverbal poate determina obtinerea sau pierderea cu usurinta a autoritatii si controlului in negociere, poate produce aprobarea sau refuzul problemelor aflate in discutie. Mesajul paraverbal incurajeaza, intimideaza, mentine presiunea sau cedeaza controlul. In procesul comunicarii interumane trebuie sa ne concentram, in egala masura, asupra nivelurilor: logic (verbal), paraverbal si nonverbal, in totalitatea lor, asa cum in marketing, analiza, sinteza si decizia sunt globale in cadrul mixului de marketing. Limbajul nonverbal impreuna cu cel paraverbal pot sprijini, contrazice sau chiar atenua impactul mesajului verbal la nivelul receptorului. Mesajului nonverbal ar trebui sa i se acorde, constient sau inconstient, atentia cea mai mare din partea receptorului deoarece este cel mai aproape de realitatea emitentului. Justificarea afirmatiei consta in faptul ca mesajul nonverbal, indiferent de

 

situatie, are intotdeauna un impact asupra subconstientului. subconstientului.  O mare parte din gesturi, mimica, apar involuntar, fara a fi constientizate, de cele mai multe ori, oferind, astfel, posibilitatea actorilor implicati in comunicare de a decodifica si ceea ce se afla dincolo de mesajul verbal si care nu se doreste a fi transmis(A. Rogojanu, 2003,62) Asa se explica cauza pentru care adesea interlocutorul sustine ca spune adevarul, iar noi 'simtim' ca minte. Se spune ca exista 'un al saselea simt' care receptioneaza informatia neexprimata verbal de emitent. Aproape fiecare individ a trecut macar o data in viata printr-o situatie in care ceva interior, acel 'fler' cum este numit in limbaj curent, l-a facut sa 'simta' ca, in situatia data, contextul este favorabil sau nu. Ne-am obisnuit sa consideram ca femeile au acest "al saselea simt', capacitatea lor de a intui fiind mult mai dezvoltata decat la barbati.. Una din explicatiile specialistilor se refera la faptul ca simturile se dezvolta foarte mult in perioada de crestere a copiilor, in primii ani de viata, atunci cand sunt nevoite sa inteleaga sunetele, gesturile, mimica acestora pentru a putea comunica. Abilitatea de a fi empatic cu copiii, de a se 'plia' pe

 

sistemul lor de reprezentare, confera femeilor maleabilitatea necesara adaptarii cu usurinta la sistemele de reprezentare ale persoanelor adulte si sa acceseze 'acel copil' care exista ascuns in fiecare Pana in prezent, mijloacele tehnice individ. nu permit analiza si cuantificarea acestui "al saselea simt". Preferinta pentru utilizarea limbajului verbal are la baza usurinta comunicarii orale, dar numai dupa ce acesta a fost bine insusit, adica dupa ce individul evolueaza pe diferite trepte educationale (absolvirea scolii generale a liceului sau a facultatii). Un comportament similar cu o evolutie ascendenta se observa, de exemplu, la utilizatorii de calculatoare. Daca la inceput, indivizii 'se sperie' sa atinga o tasta sau au 'retineri' in a utiliza acest instrument de lucru, necunoscatori fiind ai limbajului cod-masina si al modului de lucru cu calculatorul, se observa ca, ulterior, ei devin dependenti de acest canal si instrument facil de comunicare - vezi posta electronica (e-mail sau reteaua Internet.) Adesea, in situatiile in care trebuie analizata o problema importanta se spune ca este bine sa se apeleze la «comunicarea fata in fata» si sa se evite comunicarea prin telefon.

 

Explicatia este logica si simpla: telefonul blocheaza comunicarea nonverbala si deformeaza mesajul paraverbal astfel incat comunicarea devine incompleta si uneori nesigura. Limbajul corpului influenteaza impactul comunicarii prin expresia fetei, miscarea corpului (gesturi), amplitudinea gesturilor, forma si pozitia corpului, tranzitia dintre doua pozitii ale corpului, aspectul general etc. Impactul este maximizat si cu ajutorul comunicarii tactile - materialului, cum ar fi textura unei stofe, densitatea frecventa culorii etc., - dar si a celei auditive - fosnetul materialului textil care ne acopera trupul, siguranta data de zgomotul produs de un toc de pantof de dama sau barbatesc sau zgomotul produs de inchiderea sau deschiderea unui 'diplomat' etc. Functii ale comunicarii nonverbale  nonverbale  Paul Ekman (1965) a identificat cinci funtii ale comunicarii nonverbale: a) repetarea (dublarea comunicarii verbale-spunem "da" si dam din cap de sus in  jos si de jos in sus, spunem cuiva ca adresa cautata este pe o strada la dreapta si in

 

acelasi timp aratam cu mana incotro sa se indrepte b)substituirea (inlocuirea mesajelor verbale-o fata posomotata ne spune ca persoana in cauza nu se simte bine c) compltarea ( colaborarea la transmiterea mesajelor verbale, ceea ce duce la o mai buna decodificare a lor ) d) accentuarea/moderarea (punerea in evidenta a mesajelor verbale, amplificarea sau dimpotriva, diminuarea spuse: cand scandam sloganuri, ridicam celor bratul si aratam pumnul; cad admonetam un prieten, expresia faciala poate arata ca nu ne-am suparat foarte rau) e) contrazicerea ( transmiterea de semnale in opozotie cu mesajele verbale-spunem ca ne bucuramdar ca privim ne-am in intalnit cu operoana cunoscuta, alta parte cand ii intindem mana, ne vaitam ca nu avem din ce trai, dar ne afisam cu bijuterii sau haine scumpe).(S.Chelcea, scumpe).(S.Chelce a, 2008, 43) Comunicarea nonverbala cu transmitere pe canalul vizual are in vedere expresia fetei, postura, atitudinea etc. Expresia fetei include mimica mimica (incruntarea,  (incruntarea, ridicarea sprancenelor, incretirea nasului,

 

tuguierea buzelor arcuirea buzelor in sus sau in jos, la stanga sau la dreapta, etc.), z   z ambetul  (prin   (prin diferitele sale aspecte larg, deschis, sincer, rictus sau ranjet etc., utilizate in  (contactul functie de context, si timp) si privirea (contactul energeticspatiu al ochilor sau  privirea lipsa acestuia; intensitatea privirii, expresia si directia ei, poate influenta decisiv partenerul de discutie). (M. A. Nita, 1999-2000,54 )  )   In functie de adevaratele trairi interne se constata ca, adesea, zambim sau ne incruntam involuntar, fixam privirea rosim, micsoram sau dilatam pupilele.celuilalt, Fata este o parte a corpului extrem de Fata  expresiva a corpului .Analiza expreiei fetei este indispensabila atat in comunicarea verbala cat si in cea nonverbala. Ochii si partea inferioara a fetei sunt privite mai intens in timpul comunicarii. De exempl exemplu, u, se considera ca in procesul de comunicare cu o persoana de sex feminin, analiza privirii, a ochilor este mai important decar ce se spune in cuvinte. In cazul femeilor de pilda, machiajul are, uneori, impact mult mai mare decat mesajul verbal in sine. Aceste artificii pot determina aparitia unor contradictii intre ceea ce suntem

 

si ceea ce vrem sa fim sau sa aratam prin machiaj. Mimica reprezinta acea expresie a fetei Mimica  noastre care comunica mesaje comune sau diferite de la o cultura la alta. Decodificarile experimentale ale diferitelor mesaje transmise prin expresia fetei, in situatii date, au dovedit faptul ca, desi se pot identifica expresii considerate standard, ele difera de la un individ la altul. Astfel, incretirea fruntii poate semnifica mania, preocupare, frustrare sau cu privire la confidentialitatea fata avertizarea de un subiect anume; sprancenele ridicate cu ochii deschisi - mirare, surpriza; nas incretit - neplacere: narile marite - manie sau, in alt context, excitare senzuala; buze stranse - nesiguranta, ezitare, ascunderea unor informatii,, pregatire pentru raspuns agresiv sa manie greu retinuta etc. Prin controlul constient al nonverbalului afisat, un foarte bun comunicator poate deveni si un foarte bun manipulator.  Zambetul  este un gest complex care necesita o interpretare data intr-un context specific. De exemplu, judecatorii, care nu sunt altceva decat escroci sentimentali, sunt foarte buni manipulatori, deci comunicatori remarcabili.

 

Zambetul si surasul sunt expresia undei bune dispozitii dar si o modalitate de transmitere a ei. Se pare ca ascesta stare de bine pe care o traim atunci cand zambim , este transmisibila. Surasul si zambetul pot fi vazute atat ca expresia a unei emotii pozitive cat si ca obligatie profesionala.De emeplu, profesorii ca si vanzatorii zambesc la ivirea potentialilor cumparatori. Zambind mereu, acestia capata o fata prietenoasa , ceea ce ii ajuta in activitatea lor. Zambetul transmite o varietate de informatii poate despre emotiile individului decodificate prin : satisfactie, placere, incantare, bucurie, cinism sau chiar mister; zambetul Giocondei, de pilda, nu a putut fi descifrat inca, ramanand o enigma atat pentru contemporanii lui Leonardo da Vinci cat si pentru criticii deastazi. Privirea  reprezinta un proces complex cu Privirea  o puternica incarcatura emotionala. Fara contactul la nivelul ochilor, oamneii nu simt ca interactioneaza si nu comunica pe deplin. Contactul vizual asigura o reciprocitate desavarsita in relatiile interumane. In cadrul relatiilor interpersonale, privirea orefa un feedback important despre reactiile interlocutorului.

 

Modul in care privim si suntem priviti are legatura cu nevoile noastre de aprobare, acceptare, incredere si prietenie, dar si cu dorintele si asteptarile noastre, dorinta fiind o manifestare specifica satisfacerii unei nevoi. individului in scopul Directia privirii este un mijloc prin care oamneii pot transmite informatii sociale relevante. In anumite contexte, prelungirea contactului vizual poate insemna ostilitate si furie, in alte contexte este un semn de prietenie, de iubire, in general, de interres fata de persoane celuilalt. In general, daca privirea indreptata spre celalat se prelungeste(de ordinul mai multor secunde, chiar zeci de secunde) se instaleaza disconfortul interlocutorului. De exemplu, in situatii critice - revolta populara, lupte de strada etc.- jurnalistii sunt instruiti sa evite intersectarea propriei priviri cu aceea a soldatului manios, a luptatorului razvratit sau a grevistului care isi cere drepturile. Contactul intermitent si scurt al privirilor indica uneori lipsa de prietenie, nerabdarea sau dorinta de comunicare. Privitul in sus poate exprima o incercare de amintire a unui lucru; in jos - poate semnifica lipsa de onestitate, rusine, modestie, tristete sau

 

timiditate. Directionarea privirii in lateral poate arata lipsa de interes iar evitarea contactului viyual cu interlocutorul, poate insemna falsitate, vinovatie, lipsa de onestitate, minciuna. Oamenii care nu sunt siguri pe ei vor ocoli privirea interlocutorului in situatii in care se simt amenintati, respectiv vor cauta privirea in situatii favorabile; exista chiar expresia "a te agata' cu privirea, ceea ce poate avea ca inteles fie 'a cere ajutor' in situatii defavorabile, fie 'a sustine' cu privirea, interlocutorul devenind deja 'partener'. Un alt tip de privire este ceea ce numim curent 'a dezbraca din priviri'; este acea privire agresiva din punct de vedere sexual, care deranjeaza profund sau induce o stare placuta; si intr-un caz si in celalalt se induce o stare de tensiune interna asupra celui privit. Privirea constituie un mod "netactil' de a atinge pe cineva, de a comunica ceea ce nu se poate spune prin cuvinte. In realitate este vorba de o 'comunicare energetica' - lucrarea de fata nu isi propune, insa, sa dezvolte aceasta forma speciala de comunicare. Pupilele dilatate,  dilatate, fara variatia in sens descrescator a intensitatii luminoase din

 

mediu, indica emotii puternice. maresc, in general, atunci cand ceva placut fata de care exista o sinceritate. Pupilele se

Pupilele se se priveste atitudine de micsoreaza

ca ca   manifestare a necesitatii, maniei. Clipirea frecventa denota neplacerii, anxietate, teama si chiar riscul pierderii controlului intr-o negociere, daca nu are o justificare obiectiva (patrunderea in ochi a unor impuritati care sa  jeneze) Postura sau pozitia  pozitia reprezinta statutul social il ca are, crede ca il are sau dorestepe sa care afiseze il are un individ. Postura corpului poate fumiza informatii si despre atitudine, emotii, grad de curtoazie, caldura sufleteasca sau puterea de negociere, inclusiv dispozitia catre o comunicare sincera deschisa. De exemplu, in cazul unui schimb de mesaje intre doua persoane a caror postura este asezat (pe scaun) cea care manifesta tendinta de dominare tinde sa tina capul inclinat, insusi corpul lasat usor pe spate, in timp ce interlocutorul impresionat la nivelul subconstientului, va adopta o atitudine supusa cu capul usor inclinat in fata.

 

In general, aplecarea corpului in fata semnifica interesul fata de interlocutor, uneori, insa, neliniste si preocupare. Comunicarea nonverbala cu transmitere pe canal tactil  se manifesta  se manifesta prin frecventa, intensitatea si durata atingerii, prin modul in care se da mana, se imbratiseaza, se ia bratul sau se bate pe umar etc. Pielea este un organ viu capabil de a recepta si transmite mesaje.Ea reprezinta un element de indentitate rasiale, arata carei culturi apartinem, ce status social avem, stima de sine, starea de sanatate, varsta; de aceea este un element demn de analizat intro relatie de comunicare. De exemplu, strangerea mainii, ca salut su gest de despartire, este un tip de atingere corporala cutanata puternic socializata. Anumiti indivizi evita orice atingere. Intensitatea si tipul atingerii depind, in mare masura, de varsta, statut, tipul relatiei dintre indivizi, cultura. Astfel, in cultura latina, atingerea unor parti ale trupului in situatii publice este considerata a fi ceva normal, spre deosebire de cultura germana unde astfel de gesturi sunt de neconceput- a se

 

vedea modul de aranjare la o 'coada' in cultura latina comparativ cu cea germana.  Imbracamintea,  are si ea la randul ei  Imbracamintea, valoare in procesul comunicarii interumane. Imbracamintea si infattisarea sunt simboluri vizibile care influenteaza interactiunile cu altii. Hainele sunt un simbol alidentitatii personale si sociale, ele marcheazasepararea dintre clasele sociale. Mai mult, hainele, care sunt in egala masura pentru a acoperi goliciunea trupului si pentru exprimarea sinelui, ofera indicii despre caracteristicile psiho-morale ale perosnelor, dar si despre grupurile sociale. Imbracamintea, in special uniformele, sunt un simbol al puterii sociale, pe care un individ o are la un moment dat. Deasemenea, vestimentatia unei persoane, ne ajuta sa o localiyam geografic si sastabilim carei culturi ii apartine. Pornind de le imbracaminte ne putem da seama si de gustul estetic al acesteia, de firea ei cat si despre mentalitatile peroanei. In ceea ce priveste statutul social, putem spune: daca haina nu ilbine face ca pe persoanacu om, cel putin ea il reprezinta foarte o anumitapozitie in ierarhia sociala." In Roma

 

antica portau toga doar oamneii liberi (cetatenii), nu si strainii sau sclavii. Toga purtata de tineri era tivita cu rosu.Imbracau toga alba numai dupa ce implineau saptesprezece ani, in cadrul unei2008, ceremonii avea loc in Forum." (S.Chelcea, 64) ce J. Murray (1989) identifica in afacerilor trei tipuri de vestimentatie vestimentatie::

lumea

1) hainele specifice corporatiilor, purtate mai ales de avocati, directori si bancheri (design simplu, de culoare gri sau bleumarin pentru costumele barbatesti, din stofa flanelata, alb imaculat sau albastru deschis pentru camasi, iar pentru femei, bluze, rochii din bumbac ori panya de in) 2) haine menite sa comunice, utilizate cu precadere de persoanele implicate in marketing, educatie, industriile in expansiune (costume si rochii practice, relaxante, semitraditionale, din impletituri si tesaturi cu ochiuri largi cu imprimeuri odihnitoare sau in dungi) 3) haine inovatoare, intilnite mai ales la artisti, la cei ce lucreaya in domeniul publicitatii, la vanzatori cu amanuntul sau la proprietarii de magazine de lux (largi, design

 

excentric, culori tipatoare) (S.Chelcea,2008, 65) Olfactica:semnalele Olfactica:semn alele olfactive olfactive   Mirosul este un semnal, si inca unul dintre primele utilizate in evolutia viatiipe pamant. Insa in comunicarea interpersonala, indivizii se servesc intr-o mai mica masura de semnalele olfactive, comparativ cu cele vizuale si auditive. Mirosul, transmite in mediu mesaje de care indivizii sunt constienti sau nu. Parfumul puternic, chiar de calitate, atrage atentia intrun mod neadecvat si sugereaza fie prostul gust, fie anumite intentii provocatoare. Mirosurile, parfumurile au puterea de a readuce in memorie (o persoana, un loc,etc.) prin asociatie. Femeile tind sa folosesca un parfum care sacu le fiinta reprezinte, sa fie oarecum in concordanta lor. Obstacolele in comunicarea verbala sunt (A. Rogojanu, 2005,74): 

.

ambiguitatea mesajului datorita intelesurilor insuficient exprimate;

. realitatea polarizarea - tendinta de a in ipostaze contrarii si

privi a o

 

descrie prin cuvinte extreme (alb sau negru, bun sau rau, urat sau frumos, pozitiv sau negativ etc.) .

generalizarea - enunturile cu caracter generalizarea general induc o stare de confuzie si ca urmare pot fi deseori generatoare de conflict, mai ales atunci cand contin cuvintele: nicaieri, niciodata, toti, nimeni;  nimeni; 



indiscretia evidenta si repetata (se face referire la convingeri religioase, comportamente sexuale, viata privata etc.);

.

logoreea - bombardament verbal fara a tine cont de interesul receptorului;

.

egocentrismul - acest comportament induce frustrare si indeparteaza treptat interlocutorii egoisti din comunicare;

.

secretomania - are un efect negativ in comunicare si relationare, deoarece partenerii carora nu li se fac si confidente se simt exclusi, jigniti, suspectati;

.

jargonul provoaca blocaje in comunicare in situatiile in care auditoriul nu-l intelege sau nu corespunde statusului ori nivelului de pregatire.

 

AXIOMELE COMUNICĂRII 

Departe de noi intenţia intenţia de  de a face filozofia comunicării comunicării sau  sau a rătăci rătăci prin  prin hăţişul hăţişul teoriilor  teoriilor lamodă lamodă î înn ştiinţele ştiinţele   comunicării.   O aventură comunicării. aventură   relevantă relevantă vom  vom întreprinde totuşi printr-o totuşi  printr-o fugară fugarăincursiune incursiune în teritoriul celei mai cutezătoare maniere cutezătoare  maniere de gândi comunicarea.În spaţiul spaţiul   aproape magic al celebrului   Institute of Mental Research Research  , cunoscut sub numelede  Şcoala Şcoala de  de la Palo Alto  (localitate situată situată la  la 30 Km sud de San Francisco) F rancisco) au fost date da te pe pest stecap ecap majoritatea majorita tea teoriilor clasice asupra comunicării.   Seminţele comunicării. Seminţele   „noii „noii   comunicării” comunicării”   au fostaruncatee de Gregory Bateson, maestrul metaforei, fostaruncat ş i Milton Erickson, maestrul hipnozei,prieteni legaţi legaţi    printr-o incredibilă incredibilă fidelitate  fidelitate şi şi  admiraţie admiraţie  reciprocă. reciprocă.   „Sarcina  noastră „Sarcina noastră este  este aceeade a învăţa învăţa  să să gândim  gândim altfel. Şi Şi   nu vă vă ascund  ascund că că eu  eu însumi nu ştiu ştiu cum  cum să să facem  facem pentru a gândialtfel” afirma gândialtfel”  afirma Bateson în „Natura „Natura  gândirii”.  1  Cuvântul  afaceri  este folosit în sens larg, acoperitor ac operitor pentru ocupaţiile ocupaţiile   cotidiene. 

 

  În perspectiva sa asupra comunicării, comunicării, Bateson  Bateson înlocuieşte înlocuieşte   „metafora  maşinii” „metafora maşinii”  neînsufleţite neînsufleţitecc u „metafora „metafora   organismului” viu. organismului”  viu. El respinge clasicul „model „model   telegrafic” înlocuindu-l telegrafic”  înlocuindu-l cu„modelul cu„modelul   orchestral” orchestral” î înn care individul poate doar să să participe  participe la comunicare, fără a fără  a putea fiidentificat nici ca origine şi şi nici  nici destinaţie destinaţie   a acesteia.Potrivit viziunii orchestrale asupra comunicării,   u n  b comunicării,  băă rb rbat at   şi şi o  o femeie care  poo le  p lemi mize zeaz azăă într-o şedinţă şedinţă de  de consiliu de administraţie administraţie nu  nu sunt doi interlocutori independenţi, independenţi, ci  ci doar  parteintegrantă  parte integrantă a  a unei relaţii relaţii   în mişc mişcare are căreia căreia i  i se subordonează   ş i pe care o modelează. subordonează modelează. Posturalor,  Posturalor, gestica, mimica, modul cum sunt îmbrăcaţi, îmbrăcaţi,   atitudinea celor p celor  pre rezz e nţ nţi,i,   decoraţiunile decoraţiunileinterioare, interioare, dosarele pe care le au în faţă, faţă, plasamentul  plasamentul la masă masă etc.  etc. treb tr ebui uiee luat luatee în în con consid sider erar arela ela fel ca vor vorbe bele le ros rostit titee de cei doi. Această Această   constelaţie constelaţie de  de elemente care definesc contextulcomunicării contextul comunicării se  se influenţează influenţează unele  unele pe altele, fără fără a  a putea fi ierarhizate.Seminţele ierarhizate.Seminţele  sădite sădite de  de  precursori la Palo Alto dau roade în noua logică logică a  a

 

comunicării comunicării al  al căreiingenios căreiingenios protagonist  protagonist este filosoful Paul Watzlawick, membru al aşa aşa-zisului -zisului  Colegiu Invizibil,  alături de  de Janet Beavin şi şi Don  Don Jackson. Colegiul Colegiul alături Invizibil nu oferă oferă   o definiţie definiţie î înn manierăclasică manierăclasică a  a comunicării, ci comunicării,  ci construiesc un set de 7 legi sau principii supreme pe care le numesc„axiomele numesc„axiomele   comunicării”. comunicării”. L  Leeau numit astfel, cu intenţia intenţia de  de a le conferi o notă notă din  din rigoar rig oarea eagâ gând ndir irii ii ma matem temat atic ice.Axiom e.Axiomele ele recuperează recuperează   sensul originar al termenului latinesc „communicare” „communicare”   (a pu pune ne în încomu comu n, a fi în relaţie) relaţie)   fără fără a  a exclude sensul de „ a   transmite” transmite” supralicitat  supralicitat de m o d e l u l ma matem temat aticic-ci cibe bern rneti eticc al comunicării. comunicării. Ele  Ele sunt uimitor de revelatoare pentru viziuneacomunicării viziuneacomunicării ca  ca interacţiune  colectivă, interacţiune colectivă,  condusă condusă de  de reguli învăţate învăţate   inconştient. Elucidând inconştient.  Elucidând uneledin misterele comunicării comunicării   interumane, interuman e, axiomele pot fi incredibil de utile pentru însuşireaunora însuşirea unora din secrete celor mai subtile tehnici de influenţă în influenţă  în comunicarea în afaceri.  A x i oma în tâ tâii :   „Nu putem să nu comunicăm”  În virtutea acestei axiome, într-o interacţiune interacţiune  interumană, interumană,   orice comportament are valoarecomunicaţională. valoarecomunicaţională. Astfel,  Astfel,  comunicarea este inevitabilă, inevitabilă, iar  iar non-comunicarea imposibilă   imposibilă

.Orice situaţie situaţie care  care implică implică   două două sau  sau mai multe  per  p erso soan anee e st stee un unaa interpersonală, interpersonală,   adică adică   o situaţie situaţie de  de comunicare inevitabilă. inevitabilă.  Comunică Comunică  şi şi  tăcerea, tăcerea, nu  nu doar vorbele. Comunică Comunică  răspunsulla răspunsulla o  o epistolă, epistolă, dar  dar şi şi  absenţa absenţa   lui. Comunică Comunică gesturile  gesturile şi şi mimica,  mimica, absenţa absenţa lor  lor sau înlocuirea celor aşteptate aşteptate cu  cu altele. Comunică Comunică paloarea  paloarea

 

sau roşul roşul obrazului,  obrazului, ritmul respiraţiei, respiraţiei,   bătăile inimii bătăile inimii şitensiunea şi tensiunea muşchilor  gâtului.  gâtului. Acţiunea Acţiunea c  caa şi şi    pas  p asiv ivit itaa te teaa oferă oferă inevitabil  inevitabil un gen oarecare deindicii, semne şi şi semnale.  semnale. Cineva comunică comunică  şi şi când  când nu face gestul de a răspunde răspunde salutului.Expediem  salutului.Expediem mesaje când vorbim, scriem, gesticulăm, gesticulăm,  cântăm, cântăm,  dansăm, dansăm, muncim,  muncim, lenevim, nejucăm, nejucăm,  indicăm indicăm cu  cu degetul sau zâmbim, ne încruntăm, ne încruntăm,  ne îmbrăcăm îmbrăcăm elegant  elegant sau răspândim răspândim u  unnanu anumit mit miros, adică adică tot  tot timpul, indiferent de situaţie. situaţie.   Omul nu poate s ă  nu comunice,indiferent dacă dacă vrea  vrea sau nu. Când ascultă, ascultă,  citeşte, citeşte,  priveşte, miroase,  priveşte, miroase, pipăie,  pipăie,   gustă, bâjbâie gustă,  bâjbâie prinîntuneric sau doarme, el recepţionează recepţionează   mesaje, chiar dacă dacă are  are sau nu intenţia intenţia asta.Comunicarea  asta.Comunicarea nu se rezumă rezumă la  la limbajul verbal, vorbit sau scris, şi şi nici  nici la  intenţional itate. itate.  verbală   ş i   intenţionată intenţionată este  este doar vârful Cea verbală icebergului.. Dincolo de cuvinte şi icebergului şi peste  peste ele,intervin vocea, tonul cu care sunt rostite. Apoi, cuvintelor şi şi   tonului, se adaugă adaugă   limbajultr limbajultrupului, upului, postura, fizionomia,, mimica, gestica sau culoarea hainelor. fizionomia Totul în om comunică comunicăceva ceva celor cu care interacţionează.  Axii oma a doua: doua: C Ax omunicare se dezvoltă dezvoltă pe  pe două două planuri:  planuri: conţinutul  şi   şi  relaţia.   relaţia.

Planul conţinutului conţinutului  oferă oferă  informaţii, informaţii, iar  iar planul relaţiei relaţiei   oferă  indicaţii oferă indicaţii pentru  pentru interpretareainformaţiilor  (informaţ (informaţii ii despre informaţii). informaţii).Pentru Pentru a explica această această   axiomă, axiomă,   Paul Watzlawick recurge la analogia cu computerul.Pentru computerul .Pentru a îndeplini o sarcină, sarcină, el  el are nevoie de  date 

 

(planul conţinutului conţinutului  informaţional), informaţional), dar  dar şide şide un  un  program,  care-i indică indică cum  cum să să le  le prelucreze (planul relaţiei).În relaţiei). În comunicare umană, limbajul umană,  limbajul conţinutului conţinutului este  este unul   de informare  , iar limbajul relaţiei relaţieieste este unul  de comportament

.   Ni  Nici ci o co comu mun n ic ica a re interumană interumană nu  nu se rezumă rezumă doar  doar la transmiterea de informaţii, informaţii,   ciinduce  ş  şii  un comportament.  

Singură,  Singură,   i   nformaţia nformaţia nu  nu este  s  su u f i c i e n t ă  pen tru a ge ner ac aco omp ortamentul.

Comunicarea umana: definitii, clasificare, principii  1. 

Definirea comunicarii 

2.  Caracteristici comunicarii 3.  1. 

si

tipologii

ale

Principiile comunicarii Definirea comunicarii 

Comunicarea reprezinta obiectul de abordare a mai multor discipline si modele teoretice distincte. Intr-o

 

selectie sintetica a catorva definitii asupra comunicarii, pot fi retinute urmatoarele enunturi: "In sensul cel mai general se vorbeste de comunicare de  fiecare  fiecar e dat data a can cand d un siste sistem, m, res respec pectiv tiv o sur sursa sa influenteaza un alt sistem, in speta un destinatar, prin mijlocirea unor semnale alternative, care pot fi transmise prin canalul care le leaga." (C.E.Osgood, (C.E.Osgood, A vocabulary for Talking about Communication). "Comunicarea reprezinta transferul de informatii prin intermediul mesajelor"  (Guiraud, Pierre, Langage et theorie de la communicati communication on). "Un proces de emitere a unui mesaj si de transmitere a acestuia intr-o maniera codificata, cu ajutorul unui canal

catre

un

destinatar

in

vederea

receptarii"  (Vlasceanu,  (Vlasceanu, Mihaela, Comunicarea, 1993). "Actul de comunicare se constituie ca un proces de transmitere a informatiilor, ideilor si sentimentelor, atitudinilor, opiniilor de la un individ la altul, de la un individ catre un grup social si de la acesta la altul."  (Haines,  (Haines, 1998) "Nucleul

semantic (primar

al

comunicarii) este

reprezentat de ideea de a reuni ceea ce este separat. Prin a comunica si comunicare vom intelege (.)

 

 punerea in relatie a spiritelor umane, sau altfel spus, a creierelor umane."  (Baylon,  (Baylon, Mignot, 2000) "A comunica nu inseamna numai a emite si a primi, ci a  participa la toate nivelurile, la o infinitate de schimburi felurite care se incruciseaza si interfereaza unele cu altele" (Escarpit,1980) 

2. Caracteristici comunicarii

si

tipologii

ale

Din analiza definitiilor prezentate mai sus, putem contura o serie de particularitati distincte ale procesului de comunicare. Astfel, la un prim nivel de interpretare, toate aceste formulari promoveaza, presupun sau implica existenta a trei componente fundamentale: fundamentale:   



emitator: Autorul sau generatorul unui continut

simbolic, destinat angajarii constiente intr-un proces de transmitere prin interactiune catre unul sau mai multi receptori, in vederea obtinerii unei reactii comportamentale din partea acestuia / acestora.  



mesaj: Ansamblu de simboluri configurate in

 jurul unei idei, vehiculat printr-un proces de transferare intre doua repere capabile sa utilizeze un sistem compatibil de coduri.

 

 

receptor: Elementul



transferului

informational,

final

in

care

prin

desfasurarea descifrarea

mesajului realizeaza o "desavarsire" a procesului de comunicare,

adoptand

o

reactie

comportamentala

adecvata continuturilor receptate. Astfel, pot formula doua conditii sine-qua-non pentru existenta

oricarui

proces

de

comunicare

(Zamfir,

Vlasceanu, 1993):  

compatibilitatea codurilor  folosite de emitator si



receptor este invers proportionala cu alterarea (distorsionarea) mesajului  

existenta mesajului  -



acesta se afla la baza

procesului comunicational si reprezinta un ansamblu de informatii structurate intr-o forma simbolica. Principalele

caracteristici

ale

comunicarii

sunt

reflectate in urmatoarele dimensiuni:  



socialitatea socialitat ea - reglarea comportam comportamentului entului (pe baza

unei orientari genetice spre invatare)  

reciprocitatea reciprocit atea - alternanta reactiilor;

 

abstractia - capacitatea de a implica elemente





transcendente;

 

 



intentionalitatea intentionalit atea - angajarea motivata;

Tipologii Abordarile multidisciplinare ale comunicarii se reflecta si in numarul mare de tipologii conturate in jurul acestei notiuni. Dintre cele mai cunoscute se pot retine urmatoarele:  1. in functie de numarul celor implicati: comunicare. 1.1. intrapersonala - derulata

in forul

interior  al

unui

individ. Acesta devine succesiv emitator si receptor in formularea unei suite de idei (ganduri); 1.2. interpersonala  - se realizeaza printr-un schimb de mesaje intre doua

persoane; - poate

fi

directa

( face-to face-to-fac face e)

sau

indirecta

(mediata); - se realizeaza prin vorbire, gesturi, scriere etc.; - feed-back-ul functioneaza imediat si continuu. 1.3. de grup  - se de deruleaza, ruleaza, in general, sub forma dezbaterii dezbaterii in cadrul reuniunii unui grup;

 

- consta intr-o elaborare a unei suite de comunicatii

interpersonale, desfasurate intre indivizi si grupuri sau intre grupuri; - o forma aparte este reprezentata de comunicarea din cadrul organizatiilo organizatiilor; r; - poate fi derulata intr-o maniera directa sau

mediata (in prezent, Internetul ofera modalitati alternative fiabile pentru derularea acestor forme de comunicari). 1.4. de masa  - reprezinta producerea si difuzarea unor mesaje de

catre un sistem mediatic institutionalizat catre un public eterogen si numeros. - constituie

o

nota

contemporane

definitorie datorita

a

societatii

extensiunii

complexitatiii implicatiilor sale.  complexitati 2. in functie de contextul interactiunii: comunicare. 2.1. directa - se deruleaza pe baza existentei

unui

contact

nemijlocit

intre

emitator

si

receptor; 2.2.

indirecta  - presupune medierea interactiunii dintre cele doua entitati

si

 

implicate;  - substituirea proximitatii spatiale se poate realiza prin: scrisori, telefon, radio, televiziune, Internet. Comunicarea indirecta cuprinde patru categorii: categorii: 

- comunicarea imprimata (presa, revista, cartea, afisul etc.); - comunicarea inregistrata (film, disc, banda magnetica etc.); - comunicarea prin fir (telefon, telegraf, comunicarea prin cablu, fibre optice etc.); - comunicarea radiofonica (radio, tv, avand ca suport undele hertziene). 3. in functie de natura mesajului: comunicare. 3.1. verbala 

- detine o importanta prioritara, fiind o varianta cu aria extinsa de manifestare; - se constituie in model de elaborare pentru

 

celelalte tipuri; -

presupune

transmiterea

unor

stimuli

comunicativii cu ajutorul limbajului; comunicativ 3.2. paraverbala 

- se realizeaza prin transmiterea unei informatii codificate prin elemente prozodice (accente, punctuatie, rima, tonalitate, expresivitate etc.); - include repere socio-demografice si psihologice despre comunicator, precum si repere aferente dimensiunii axiologice a continutului informational transmis (importanta, relevanta si comprehensiunea mesajului de catre emitator). 3.3. non-verbala 

- contribuie la stabilirea dimensiunii relationale a comunicarii; - se realizeaza prin componente specifice (gesturi, mimica, orientarea corpului etc.) si detine un loc important in controlul interactiunii. 4. in functie de feed-back: comunicare.  4.1. sincronica  - consta in schimburi succesive de

mesaje emise si receptionate in timp real (comunicarea directa, prin telefon, prin Internet

 

etc.); 4.2. asincronica  - se realizeaza prin transmiterea

unor mesaje complexe desfasurate cu o alternanta mai lenta (scrisori, comunicare in masa, e-mail);5. in functie de rigurozitate: comunicare.  5.1. formala 

- este conditionata de respectarea unor cadre referentiale care determina o maniera aparte de construire si transmitere a mesajelor; - exprima specificitatea unor domenii distincte de activitate umana (stiintific, juridic, economic etc.) 5.2.

informala -

adaptativa

mult

prezinta mai

o

dimensiune

consistenta

printr-o

raportare directa la contextul in care se desfasoara; ea reflecta specificul cultural al unui grup sau comunitati de apartenenta; Aceasta suita de tipologii nu epuizeaza arealul comunicarii. Ele reflecta doar cateva directii de abordare prin accentuarea anumitor aspecte considerate mai relevante. Intre diferitele clasificari exista o relatie de complementaritate (o comunicare nu este doar interpersonala sau doar directa  ci, in acelasi timp si

 

sub

acelasi

raport,

ea

poate

fi,

de

exemplu, interpersonala, directa, verbala, sincronica si inf  ormala). Pastrand rigurozitatile logice ale clasificarii, in

functie de perspectiva stiintifica de abordare si de natura demersului analitic sau investigativ, se pot configura si alte tipologii particulare ale comunicari comunicarii. i.  Revenind la termenul generic de comunicare, trebuie

precizat

ca

orice

proces

de

comunicare

presupune o serie de elemente structurale: a. o relatie intre cel putin doi parteneri; b. capacitatea de a emite semnale; c. capacitatea de a recepta semnale (mesaje); d. folosirea unor semnale, semne si simboluri pentru a putea comunica un anumit "inteles" (un mesaj); e. un canal (mijloc, suport) al comunicarii - de la vocea umana la undele hertziene folosite in radio si teledifuziune teledifuziune;; f. existenta unui izomorfism al semnificatiilor pentru receptarea corecta a mesajului

 

 3. Principiile comunicarii   



 



 



 



 



 



 



Comunicarea este inevitabila. Comunicarea se dezvolta in planul continutului si cel al relatiei. Comunicarea este un proces continuu si nu poate fi abordat in termeni de cauzaefect sau stimul-reactie. Comunicarea are la baza vehicularea unei informatii de tip digital si analogic. Comunicarea este un proces ireversibil. Comunicarea presupune raporturi de putere intre participanti. Comunicarea implica necesitatea acomodarii si ajustarii comportamentelor co mportamentelor..

Sponsor Documents

Or use your account on DocShare.tips

Hide

Forgot your password?

Or register your new account on DocShare.tips

Hide

Lost your password? Please enter your email address. You will receive a link to create a new password.

Back to log-in

Close