CURS ASIGURARI REASIGURARI IN AGRICULTURA

ASIGURĂRI ȘI REASIGURĂRI

 New York-ul nu este opera oamenilor, ci a asigurătorilor; fără asigurări, n-ar exista zgârie-nori, deoarece nici un muncitor n-ar accepta să lucreze la o asemenea înălţime, riscând să facă un plonjon mortal şi să-şi lase familia în mizerie; fără asigurări, nici un capitalist nu ar investi milioane pentru a construi astfel de clădiri, pe care o singura ţigară lear putea transforma în scrum; fără asigurări, nimeni nu ar circula cu automobilul pe străzi.
 Chiar cu un Ford, un bun şofer este conştient de faptul că în fiecare clipă riscă să dea peste un

pieton."

Henri FORD

GENERALITĂŢI
 Este unanim recunoscut şi constatat faptul că

puterea economică a unei ţări se află în sistemul bancar şi de asigurări.

 De asemenea, economiile cele mai stabile, în care

nivelul de prosperitate al populaţiei este ridicat, se întâlnesc în ţările cu un sistem de asigurări bine pus la punct şi prezent în viaţa economică, şi acest fapt nu este deloc întâmplător.

 De aceea, pentru viaţa mileniului III nu se poate imagina un real progres, susţinut şi de durată, fără asigurări.

Definiţie: „Asigurarea este un mijloc de a acoperi o parte a riscurilor cu care se confruntă persoanele sau firmele în activitatea lor de zi cu zi sau în cea de afaceri, acoperind consecinţele financiare ale unor evenimente nedorite.”

Mod de acţiune:  Asigurarea compensează financiar efectele unui eveniment nefavorabil.  Fondurile pentru compensarea financiară a asiguratului sunt create de asigurător, din primele plătite de persoanele sau organizaţiile care au cumpărat asigurări.
 În cazul în care deţinătorul poliţei va suferi un prejudiciu, asigurătorul acceptă riscul unor despăgubiri semnificativ de mari, în schimbul primelor încasate.

 Privită prin prisma modului de acţiune, asigurarea reprezintă o metodă de transfer al riscului, iar asigurătorii sunt aceia care îşi

asumă riscul.

Rolul şi funcţiile asigurării
 Rolul fundamental al asigurărilor:
 Protejarea bunurilor şi persoanelor împotriva

diferitelor riscuri

 Funcţiuni socio-economice:
 Contribuţia la crearea produsului intern brut;
 Participarea în calitate de ofertant pe piaţa

capitalului de împrumut;
 Realizarea de plasamente de resurse în investiţii

sau pe piaţa înscrisurilor de valoare.

 Dezvoltarea industriei asigurărilor prezintă

astfel, conotaţii economice complexe, care implică nu doar persoanele asigurate ci şi întreaga societate.

Scurt istoric al asigurărilor
 Începuturile asigurărilor îşi au originea în cele mai vechi timpuri, oamenii de ştiinţă neavând posibilitatea să stabilească, decât cu

aproximaţie, perioadele istorice ale apariţiei lor.

În China antică
 Există unele date potrivit cărora negustorii chinezi îşi încărcau marfa pe mai multe vase, pentru a fi transportată pe fluviile periculoase ale Chinei, cu scopul de a reduce riscul ca întreaga marfă să fie distrusă în timpul transportului fluvial.

- În Imperiul babilonian
 În jurul anului 3000 înainte de Hristos, în timpul Babilonului s-a practicat un anumit fel de

împrumuturi maritime, care îl exonerau pe împrumutat de a le restitui dacă marfa sau nava sufereau pierderi, avarii sau dispariţii.
 Dovezile iniţiale se referă la Codul lui Hammurabi, identificat foarte târziu. Codul cuprinde 282 de clauze, care demonstrează că babilonienii erau buni

negustori şi că erau bine edificaţi asupra naturii contractelor, asupra valorii bunurilor, asupra împrumuturilor, dobânzilor, garanţiilor etc.

- În Grecia antică  Grecii au preluat experienţa babilonienilor şi fenicienilor şi au început să emită unele hârtii de valoare.
 În secolul al IX lea înainte de Hristos, legile

Rhodosului au constituit baza teoretică şi practică a uzanţelor maritime referitoare la avaria comună.
 În secolele următoare, romanii au aderat la acelaşi sistem.

- În Italia de Nord  În evoluţia asigurărilor şi a reasigurărilor un rol important l-au avut negustorii italieni din Italia de Nord de la începutul mileniului al doilea.

- În Ţările de Jos  În anul 1310, Ducele de Flandra a decis înfiinţarea Camerei de Asigurări de la Bruges pentru asigurări împotriva riscurilor maritime.
 Bruges a fost unul dintre primele centre comerciale care a practicat asigurările maritime.

- În Marea Britanie  La Londra, Parlamentul a elaborat reglementări privind asigurările, emiţând în anul 1601 „Legea privind poliţele de asigurare folosite între negustori”.

 Dezvoltarea asigurărilor este foarte strâns

legată de extinderea transporturilor pe mare şi cu deosebire a asigurărilor maritime, care au influenţat toate celelalte asigurări.

În poliţele de asigurare din această perioadă sunt menţionate următoarele riscuri:  calamităţile naturii  riscurile mării, incendiu şi aruncare a încărcăturii peste bordul navei  confiscare de către autorităţi locale  represalii  alte obstacole.

 Mai târziu, în secolul al XV-lea, Spania, prin

centrul comercial şi portuar Barcelona, a început să practice pe scară largă asigurările maritime datorită comerţului practicat cu Italia.

 Concomitent cu asigurările maritime, de transport, a

reasigurărilor de toate felurile au luat fiinţă asigurări de persoane, îndeosebi cele de viaţă.
 Mai târziu s-au instituit şi reasigurările de viaţă.  Concomitent cu asigurările şi reasigurările de viaţă s-au

practicat încă din secolul al XIX-lea şi asigurările şi reasigurările de persoane împotriva accidentelor.

Istoricul asigurărilor în ţara noastră
 Activitatea din domeniul asigurărilor de bunuri,

persoane şi răspundere civilă, desfăşurată în ţara noastră, se întinde pe o perioadă de peste 120 de ani.

Prima etapă
 a început în anul 1871, când s-a înfiinţat prima societate de

asigurări
 s-a încheiat în anul 1948, când s-a introdus sistemul

economiei planificate.
 dezvoltarea asigurărilor în această etapă s-a făcut în

condiţiile specifice economiei de piaţă, atingând performanţele cele mai înalte în perioada interbelică.

 în perioada celei de-a doua jumătăţi a sec. al XIX-lea, până la

începutul primului război mondial, se remarcă o proliferare a societăţilor autohtone de asigurări în ţara noastră;
 cele mai reprezentative dintre acestea sunt: Transilvania,

Dacia, România, Naţionala, Generala, Agricola, Unirea, Prima Ardeleană.
 În practica acestor societăţi, riscurile cu specific agricol

lipseau aproape complet din asigurări, cu toate că erau solicitate tot mai insistent, iar dezvoltarea activităţii de creştere a animalelor se impunea ca necesitate stringentă.

 în perioada 1897-1915, unele societăţi au practicat asigurări de

animale, Asigurarea Românească şi Vulturul, cât şi de culturi agricole contra grindinii, Dacia, România, Naţionala, Generala şi Agricola, operaţiunile menţionate neocupând un loc important în volumul activităţii lor.
 în perioada interbelică s-a dezvoltat în ţara noastră şi activitatea în

ramura asigurărilor de viaţă.
 după primul război mondial se remarcă o pătrundere masivă a

capitalului străin în activitatea de asigurare din România.
 Cea

mai intensă activitate de asigurare din perioada capitalismului în ţara noastră s-a înregistrat în deceniul al patrulea al sec XX, când s-au practicat toate formele de asigurări cunoscute şi toate ramurile acestora.

Etapa a doua
 începe în anul 1948, când, în urma actului de naţionalizare a

principalelor mijloace de producţie, societăţile de asigurare din ţara noastră au fost naţionalizate şi trecute în proprietatea statului.
 ele au continuat să funcţioneze în vechea formă de

organizare până la 1 sept. 1949, când au fost puse în lichidare iar portofoliul lor şi rezervele tehnice au fost preluate de Societatea Generală „Sovromasigurări” – înfiinţată în acelaşi an.

 în anul 1953, aceasta a fost lichidată, iar ADAS a preluat şi

sarcina asigurărilor facultative.
 De la această dată se constituie monopolul statului în

domeniul asigurărilor de bunuri, persoane, răspundere civilă, ADAS fiind singura instituţie de asigurare din ţara noastră, iar asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă devin asigurări de stat.
 În această perioadă, monopolul statului a împiedicat

dezvoltarea şi diversificarea asigurărilor, accentul punându-se pe eficientizarea activităţii de asigurare şi nu pe satisfacerea cerinţelor asiguraţilor.

Etapa a treia  Monopolul statului în domeniul asigurărilor a durat până în anul 1990, când prin H.G. nr 1279 s-a desfiinţat Administraţia Asigurărilor de Stat, activitatea acesteia fiind preluată de 3 societăţi comerciale pe acţiuni:
 Asigurarea Românească S.A.  Societatea de asigurare şi reasigurare ASTRA S.A.  Agenţia CAROM

În prezent au luat fiinţă numeroase societăţi cu capital privat, fapt ce a condus la diversificarea ofertei de asigurare.

Forţele distructive ale naturii şi accidentele pericole permanente pentru viaţa, integritatea corporală şi bunurile omului

Forţele naturii declanşează calamităţi cu efecte distructive puternice. Printre acestea se numără:
    

seceta îngheţul ploile torenţiale uraganele avalanşele de zăpadă ş.a.

    

inundaţiile cutremurele de pământ trăsnetul incendiile prăbuşirile şi alunecările de teren

Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii face posibilă creşterea rapidă a producţiei, uşurarea muncii, progresul social, dar în anumite împrejurări, ea poate provoca accidente care să avarieze sau să distrugă complet anumite mijloace de producţie şi bunuri de consum ori să afecteze capacitatea de muncă şi chiar vieţile oamenilor. Omul, prin modul necorespunzător în care îşi îndeplineşte uneori atribuţiile ce-i revin în activitatea economică sau prin comportarea sa reprobabilă în societate, poate să provoace pierderi semenilor săi (nepricepere în folosirea tehnicii, neglijenţă în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu ori a îndeletnicirilor gospodăreşti, nerespectarea regulilor privind protecţia şi securitatea muncii, săvârşirea de acţiuni delictuale).

Anumiţi factori social-economici pot, de asemenea, provoca fenomene cu efecte negative asupra desfăşurării neîntrerupte a activităţii economice.
 Din această categorie fac parte:  crizele economice,  şomajul,  inflaţia,  conjunctura economică nefavorabilă etc.

Cauzele independente de voinţa omului au un caracter obiectiv, iar cele legate de comportamentul omului, poartă un caracter subiectiv. Cauze cu caracter obiectiv  poziţia terenului faţă de sursa de apă, ceea ce îl face să fie supus inundaţiilor sau să fie ferit de acestea;
 caracteristicile materialelor folosite la construcţiile de

clădiri care le fac să fie inflamabile sau neinflamabile, rezistente sau mai puţin rezistente la seisme;
 sensibilitatea la grindină a unor culturi agricole etc.

Cauze cu caracter subiectiv
 atitudinea inconştientă a unor persoane, care prin neglijenţă,

superficialitate, iresponsabilitate etc. pot să provoace sau să favorizeze înregistrarea de accidente cu grave efecte umane şi materiale.
 În practica internaţională a asigurărilor, unele dintre

evenimentele care provoacă pagube materiale şi/sau afectează viaţa şi integritatea corporală a oamenilor sunt denumite generic "catastrofe naturale", în timp ce altele sunt considerate "catastrofe tehnice".

În categoria catastrofelor naturale sunt incluse:
   

inundaţiile; furtunile; seismele (cutremurele de pământ şi seismele submarine); seceta şi incendiile provocate de temperaturi caniculare şi care transformă vegetaţia forestieră în scrum;  frigul şi îngheţul;  alte catastrofe naturale, în care intră căderile de grindină, avalanşele de zăpadă ş.a.

Mărimea pagubelor provocate de catastrofele naturale depinde de:
 puterea de distrugere a forţelor naturii,  acţiunea factorului uman (materialele folosite în construcţii,

măsurile de prevenire (protecţie) a catastrofelor în zonele ameninţate etc.),  elemente aleatorii (de exemplu, momentul producerii unui seism, al ruperii unui dig, al declanşării unor avalanşe de zăpadă etc.).

În categoria catastrofelor tehnice sunt incluse sinistrele care au o legătură nemijlocită cu activitatea omului. Este vorba de:
 incendii şi explozii;  accidente de aviaţie;  accidente maritime, lacustre şi fluviale;  accidente rutiere şi feroviare;

 accidente produse în mine şi cariere;
 prăbuşiri de clădiri şi de lucrări de artă;  alte sinistre.

Daunele (pagubele) produse de catastrofele naturale ori de cele tehnice se grupează în funcţie de mărimea acestora în:
 mici
 medii  mari.

Se mai face distincţie între:
 daunele totale înregistrate în urma unei catastrofe

 daunele protejate prin măsuri speciale (asigurare).

CATASTROFE NATURALE
Printre calamităţile naturale cele mai păgubitoare şi mai de temut, având o largă arie de răspândire pe glob, se numără:
 furtunile

 inundaţiile
 seismele  seceta

 incendiile

Furtunile
 denumite, după caz, cicloane, uragane sau taifunuri, sunt

deplasări de mase de aer având un diametru de la câteva zeci de km până la 1500 - 2000 de km, care se mişcă în spirală, după caz, în direcţia acelor ceasornicului sau în direcţia opusă acestora, timp de 4-7 zile şi chiar mai mult.
 Când într-o anumită regiune se formează, unui după altul,

mai multe asemenea deplasări de aer, alcătuind un ciclon uriaş, acesta capătă o forţă excepţională.
 Cicloanele se formează atât în emisfera nordică, cât şi în cea

sudică, în zona tropicală, ca şi în cea temperată.

 Regimul ploilor este diferit de la ţară la ţară şi de la o regiune la alta. Cauzele acestor diferenţe se regăsesc în poziţia geografică şi microclimatul local

Zonarea mediei celor mai mari cinci valori ale intensităţii pluviale (1961-2000)

Nr. crt. 1

Data producerii 24.08.2005

Ţara USA, Bahamas, Golful Mexic USA, Bahamas USA

Tipul sinistrului Uraganul Katrina

Victime 1326

Daune asigurate (mil USD) 45.000 22. 274

2 3

23 .08 1992 11.09. 2001

Uraganul Andrew Atacul terorist produs asupra WTC, Pentagonului şi altor clădiri

43 2982

20. 716

4.

17.01.1994

USA

Cutremurul de pământ Northridge Uraganul Ivan Uraganul Rita

61

18.450

5. 6.

02.09.2004 20.09.2005

USA, Caraibe, Barbados USA, Golful Mexic, Cuba

124 34

11.684 10.000

7.

16.10.2005

USA, Mexic, Jamaica, Haiti

Uraganul Wilma

35

10.000

8. 9. 10.

11.08.2004 27.09 1991 25.01 1990

USA, Cuba, Jamaica, Japonia Franţa,

Uraganul Charley Taifunul Mireille Furtuna de zăpadă Daria

24 51 95

8.272 8.097 6.864

11. 12. 13. 14. 15. 16.

25.12 1999 15.09.19 89 26.08.20 04 15.10.19 87 25.02.19 90 13.09.20 04

Franţa, Elveţia USA, Puerto Rico USA, Bahamas Franţa, Marea Britanie, Olanda Europa USA, Caraibe, Haiti

Furtuna de zăpadă Lothar Uraganul Hugo Uraganul Frances Furtuni şi inundaţii Furtuna de zăpadă Vivian Uraganul Jeanne, inundaţii, alunecări de teren Furtuna de zăpadă Martin Inundaţii

110 71 38 22 64 3.034

6.802 6.610 5.170 5.157 4.770 4.136

17. 18.

27.12.19 99 06.08.20 02

Franţa, Spania, Elveţia Marea Britanie, Spania, Germania, Austria

45 38

2.814 2.621

19.

26.12.20 04
08.01.20 05

Indonezia, Tailanda
Danemarca, Suedia, Marea Britanie

Cutremur, tsunami în Oceanul Indian
Furtuna de zăpadă Erwin

280.000

2.068

20.

18

1.887

Inundaţiile
 Precipitaţiile sub formă de averse, ca şi ploile liniştite de lungă

durată, cele căzute pe terenuri impermeabile ori în pantă abruptă conduc, de asemenea, la ieşirea râurilor din matcă şi la revărsarea lor. apă de trunchiuri de copaci, crengi, pietre şi alte aluviuni provoacă inundaţii extrem de păgubitoare.

 Fisurarea digurilor, ruperea barajelor, blocarea unor cursuri de

Zonalitatea cantităţilor maxime de precipitaţii (mm) căzute în ţara noastră 24 de ore (1886-2000)

ROMÂNIA – bilanţul inundaţiilor din 2005
   

31 victime; 540 animale mari şi 18.300 păsări; 101.369.197,3 RON pagube în silvicultură; 54.500 ha de culturi afectate, cu o valoare a culturilor de cca 29.028.000 RON;  10.000 case uşor avariate;  4.100 case avariate, necesitând consolidare  3.900 case distruse (care trebuie reconstruite);

Evaluare globală a pagubelor:
 400 milioane euro – inundaţiile din Banat  672 milioane euro – inundaţiile din Moldova

Seismele
 Constituie unul dintre fenomenele cele mai de temut

ale naturii, deoarece ele pot provoca imense pagube materiale, la suprafaţa pământului, precum şi modificări profunde ale structurii subsolului, ale fundului mărilor şi ale regimului de scurgere a apelor.

 Dintre tipurile de cutremure înregistrate, sunt cunoscute următoarele:
 cutremurele de prăbuşire sunt violente, dar nu

afectează decât zone restrânse;
 cutremurele vulcanice însoţesc erupţiile vulcanice şi se

resimt pe arii relativ limitate;
 cutremurele tectonice sunt de departe cele mai

importante.

 Statisticile arată că:
 se produc, în medie, aproximativ 80.000 de

cutremure pe lună;
 se produc, în medie, aproximativ 2.600 pe zi;  se produc, în medie, aproximativ 2 pe minut, deci,

la aproximativ 30 de secunde se produce un cutremur de pământ.

 Peste 90% dintre cutremurele înregistrate de seismografe nu produc nici un fel de pagube.

 În general, cutremurele cu epicentrul la mică

adâncime (câteva zeci de km) sunt mult mai violente decât cele de la mare adâncime (cu epicentrul situat la 300-600 km).

Seceta  Indiferent de forma pe care o îmbracă afectează puternic activitatea economică şi, prin aceasta, periclitează însăşi viaţa oamenilor şi a animalelor, pe întinse zone geografice.

Întreruperea procesului vegetativ, din cauza insuficienţei sau a lipsei totale a precipitaţiilor şi/sau temperaturilor atmosferice ridicate, conduce la:  diminuarea sau compromiterea întregii recolte din zonele calamitate  creşterea mortalităţii animalelor  înfometarea populaţiei, fapt care provoacă degradarea biologică a organismului uman  accentuarea mortalităţii generale şi în special a celei infantile  diminuarea rezervelor de apă din bazinele de acumulare, râuri şi pânza freatică, cu consecinţe nefaste asupra consumului populaţiei, aprovizionării industriei, funcţionării centralelor hidroelectrice, desfăşurării normale a navigaţiei fluviale.

Frecvenţa de producere a cantităţilor de precipitaţii deficitare / an agricol (1961-2000)

 Pe un plan mai general, seceta influenţează negativ

mărimea produsului intern brut, echilibrul balanţei comerciale şi pe cel al balanţei de plăţi.

Pe glob există întinse zone frecvent afectate de secetă, printre care se numără:
 Africa - cea mai mare parte a nordului continentului;  America de Nord - statele din centrul şi vestul S.U.A;  America de Sud - partea de vest a Argentinei şi parţial

Peru şi Brazilia;  Asia - importante regiuni din China, Mongolia, India, Asia Mică ş.a.;  Europa - sudul continentului.

 În ţara noastră, mai frecvent sunt afectate de secetă Dobrogea, estul Moldovei, Muntenia şi Oltenia.

Grindina este un fenomen meteorologic ce însoţeşte de multe ori ploile şi în special furtunile.  Caracteristica acestui fenomen este că plouă cu mici particule de gheaţă de diferite dimensiuni şi forme.  În general, grindina produce stricăciuni dacă diametrul particulelor este mai mare de 3 mm. În ţara noastră, grindina este un fenomen care se manifestă frecvent în numeroase regiuni, distrugând culturi agricole abia răsărite sau aflate în prag de recoltare, viţă de vie, pomi fructiferi, acoperişurile caselor (mai ales cele din şindrilă şi ţiglă), precum şi multe alte bunuri.

Sezonul critic şi frecvenţa de producere a fenomenelor de furtună, grindină şi ploaie torenţială din sezonul activ de vegetaţie al culturilor agricole

 Frigul, îngheţul şi furtunile de zăpadă perturbă

adesea viaţa economică şi provoacă importante pagube materiale.

Forme de protecţie a oamenilor şi a bunurilor împotriva acţiunii forţelor distructive ale naturii şi a accidentelor

Pentru combaterea fenomenelor (evenimentelor) aleatorii, generatoare de pagube, care sunt numite riscuri, omul are la îndemână mai multe posibilităţi:  evitarea sau prevenirea riscului
 limitarea pagubelor provocate de riscurile produse  crearea de rezerve în vederea acoperirii, pe seama

resurselor proprii, a eventualelor pagube
 trecerea riscului asupra unei societăţi de asigurări.

1. Evitarea sau prevenirea riscului constă în luarea de măsuri capabile să facă imposibilă producerea unui anumit risc. Este vorba, spre exemplu, de:
 renunţarea la cultivarea, în anumite zone, a acelor plante

care sunt deosebit de sensibile la grindină sau la atacurile unor dăunători şi cultivarea altor plante mai rezistente în zonele respective;
 renunţarea la creşterea unor specii de animale în zonele în

care acestea sunt în mod frecvent bântuite de epizootii;
 evitarea practicării unor meserii sau profesii de către

persoanele predispuse profesionale etc.

să

contacteze

anumite

boli

 După cum se ştie, defrişările sălbatice efectuate prin

incendierea pădurilor în unele regiuni ale globului, pentru a extinde suprafeţele de teren agricol, ca şi exploatările neraţionale ale pădurilor, conduc la modificarea climei, cu urmări grave pentru echilibrul ecologic. Faţă de o asemenea evoluţie periculoasă, se impune respectarea cu stricteţe a:  programelor de exploatare raţională a pădurilor şi de reîmpădurire  de regularizare a torenţilor  de creare a unor perdele de protecţie în anumite zone  de combatere a dăunătorilor pădurii  de prevenire a incendiilor în pădure etc.

Prevenirea inundaţiilor provocate de Dunăre şi de râurile interioare reclamă:  construirea de diguri (respectiv întreţinerea celor existente), care să protejeze culturile agricole şi localităţile de furia apelor ieşite din matcă
 crearea de acumulări (bazine) de apă capabile să preia

cantităţile excedentare în perioadele în care nivelul apelor creşte peste normal şi pe care să le deverseze în perioadele când nivelul acestora scade.

 Pentru prevenirea incendiilor se impune luarea de măsuri

tehnice şi organizatorice în stadiile proiectării, construcţiei şi exploatării obiectivelor industriale, social-culturale şi gospodăreşti, precum şi ale mijloacelor de transport.
 Pentru limitarea consecinţelor negative ale cutremurelor de

pământ apare necesitatea respectării riguroase a normelor elaborate în acest scop de autorităţile competente.
 Prevenirea riscurilor se realizează prin măsuri având caracter

"activ" sau "pasiv", după caz. Primele reduc probabilitatea producerii fenomenelor, iar secundele atenuează forţa de distrugere a acestora.

2. Limitarea pagubelor provocate de riscurile produse presupune ca, după producerea evenimentului, însă înainte ca acesta să fi luat sfârşit, persoanele interesate să ia măsuri capabile să reducă la minimum efectele dezastruoase ale acestuia. În această categorie intră măsurile ca:  stingerea incendiului şi împiedicarea extinderii lui;
 localizarea epizootiilor şi lichidarea urgentă a focarelor

epizootice;
 tratarea animalelor accidentate ori bolnave şi sacrificarea

celor nevindecabile;
 înălţarea de diguri pentru protejarea localităţilor şi

obiectivelor economice, social-culturale sau de altă natură în caz de inundaţii.

3. Crearea de rezerve în vederea acoperirii, pe seama resurselor proprii, a eventualelor pagube presupune constituirea de către unitatea economică a unui fond de rezervă, pe care să-l folosească pentru acoperirea pagubelor provocate de calamităţi sau de accidente. 4. Trecerea riscului asupra altei persoane se poate realiza în condiţiile în care persoana fizică sau juridică, ameninţată de un risc oarecare, consimte să plătească o sumă de bani unei alte persoane (de regulă o organizaţie specializată), iar aceasta din urmă se angajează să suporte paguba provocată de riscul respectiv.

 Atunci când, în pofida acţiunilor de prevenire

întreprinse de oameni, calamităţile naturale sau tehnice s-au produs, este necesară luarea unor măsuri economice pentru acoperirea pagubelor pricinuite de acestea economiei naţionale şi reluarea procesului de producţie vremelnic întrerupt.

 Necunoaşterea momentului izbucnirii calamităţilor naturale sau al producerii unor fenomene întâmplătoare şi a intensităţii acestora impune ca, în permanenţă, societatea omenească să aibă la dispoziţia sa un anumit fond de mijloace pe seama căruia să poată acoperi pagubele produse de aceste forţe distructive.

Tipuri de fonduri de asigurare
 Societatea omenească cunoaşte forme variate de

constituire a fondurilor băneşti de care are nevoie în cazul producerii unor calamităţi naturale sau accidente.  Acestea pot îmbrăca diferite forme:
 fonduri de rezervă constituite în mod individual  fonduri de rezervă sau de asigurare constituite în mod

centralizat
 fonduri de asigurare propriu-zisă

a. Fonduri de autoprotecţie (individuale)
 astfel de fonduri îşi constituie unele gospodării ale populaţiei

şi mai cu seamă unele unităţi economice
 în măsura în care fondurile respective sunt destinate să

acopere pagubele provocate de fenomene neprevăzute, ele capătă caracterul unor fonduri de autoprotecţie sau de autoasigurare
 numai în cazul când fondul de care dispune este suficient de

mare, o gospodărie sau o unitate economică este în măsură să-şi refacă bunurile materiale distruse de fenomene naturale imprevizibile sau de accidente

b. Fonduri de rezervă constituite în mod centralizat.  în anii conducerii planificate, pentru acoperirea
pagubelor provocate de forţele naturii sau de accidente, bunurilor materiale - mijloace de muncă, obiecte ale muncii, produse finite - ale organizaţiilor cooperatiste, se folosea pe scară largă metoda asigurării
 fiecare unitate cooperatistă - agricolă, meşteşugărească şi de

consum - participa la constituirea, pe bază de mutualitate, a fondului de asigurare ADAS, care prelua asupra sa obligaţia acoperirii pagubelor provocate de calamităţi sau de alte evenimente neprevăzute

c. Fonduri de asigurare propriu-zisă
 sunt constituite la dispoziţia unor societăţi comerciale sau a

unor organizaţii mutuale de asigurare, în mod descentralizat, pe seama contribuţiei persoanelor fizice şi juridice asigurate (prime sau cotizaţii)
 se utilizează în mod centralizat pentru acoperirea pagubelor

suferite de asiguraţi.

CONCEPTUL DE ASIGURARE

Problemele asigurării sunt abordate, după caz, sub trei aspecte:  juridic  economic  financiar

Asigurarea sub aspect juridic
 Asigurarea, pentru a fi operantă, trebuie să capete formă

juridică. O asemenea formă i-o conferă contractul, care constituie "legea părţilor", precum şi legea propriu-zisă, care emană de la puterea legislativă.
 Potrivit legii asigurărilor din 1995, "prin contractul de

asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea unui anume risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, denumită îndemnizaţie, în limitele şi la termenele convenite".
 Formulări asemănătoare găsim şi în codurile civile ale altor

ţări.

Contractul de caracteristice:

asigurare

prezintă

anumite

trăsături

1. este un contract consensual, adică se încheie valabil prin simplul consimţământ al părţilor. 2. este un contract sinalagmatic, adică părţile contractante îşi asumă obligaţii reciproce şi interdependente. 3. este un contract aleatoriu - la încheierea acestuia părţile nu cunosc existenţa sau întinderea exactă a avantajelor patrimoniale ce vor rezulta pentru ele din contract (deoarece obligaţiile asumate de asigurat şi asigurător depind de un eveniment viitor şi incert în ceea ce priveşte realizarea sau momentul realizării sale)

4. este un contract cu titlu oneros, adică fiecare parte urmăreşte să obţină un folos, o contraprestaţie în schimbul obligaţiei pe care şi-o asumă. 5. este un contract succesiv, adică se eşalonează în timp. Asigurătorul se angajează să acopere un anumit risc (sau un complex de riscuri) o perioadă foarte lungă de timp, cu plata anuală sau subanuală a primei sau o perioadă foarte scurtă, cu plata integrală a primei, la încheierea contractului 6. este un contract de adeziune, adică deşi este redactat şi imprimat de asigurător, la el a aderat asiguratul. 7. este un contract de bună credinţă, adică presupune ca executarea acestuia să se facă cu bună credinţă de către părţi (întrucât asigurătorul acceptă preluarea unui risc, bazându-se pe informaţiile furnizate de solicitantul asigurării).

 Legea constituie, alături de contract, o altă formă juridică

de realizare a asigurării.
 Asigurarea prin lege are la bază principiul obligativităţii.  În România, sfera asigurărilor obligatorii, foarte largă în

condiţiile monopolului de stat asupra asigurărilor, s-a restrâns la minimum după desfiinţarea monopolului.
 Asigurarea

contractuală constituie o modalitate dobândire a securităţii individuale de către asiguraţi.

de

 Asigurarea obligatorie oferă protecţie de asigurare anumitor

categorii de persoane fizice şi juridice, din considerente de ordin social şi economic naţional.

Asigurarea sub aspect economic şi financiar
Existenţa asigurării este indisolubil legată de necesitatea constituirii unui fond de resurse băneşti, destinat indemnizării pagubelor provocate de anumite fenomene (evenimente). Fondul de asigurare îmbracă în mod necesar formă bănească.
Fondul de asigurare se formează în mod descentralizat, pe

seama sumelor de bani (prime de asigurare sau cotizaţii), pe care le achită persoanele fizice şi juridice interesate în înlăturarea pagubelor pe care ar urma să le suporte, în cazul producerii anumitor fenomene.

Fondul de asigurare se constituie în vederea acoperirii unor pagube provocate de fenomene (evenimente) viitoare şi nesigure şi se utilizează în mod centralizat pentru:  acoperirea pagubelor provocate de fenomenele (evenimentele) asigurate, la asigurările de bunuri şi la cele de răspundere civilă, respectiv plata sumelor asigurate la asigurările de persoane;  finanţarea unor acţiuni legate de prevenirea pagubelor;  constituirea unor fonduri de rezervă la dispoziţia societăţii comerciale sau a organizaţiei mutuale de asigurare etc.
 În procesul formării şi utilizării fondului de asigurare se

nasc anumite relaţii economice între participanţii la asigurare.

 Ca şi celelalte componente ale sistemului financiar, asigurările

îndeplinesc anumite funcţii:
Funcţia de repartiţie - funcţie principală a asigurărilor  se manifestă, în primul rând, în procesul de formare a fondului de asigurare, pe seama primei de asigurare (contribuţiei).  se manifestă în procesul de dirijare a fondului de asigurare către destinaţiile sale legale, şi anume:  plata indemnizaţiei de asigurare  finanţarea unor acţiuni cu caracter preventiv  acoperirea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti ale organizaţiei de asigurare şi constituirea unor fonduri de rezervă  impozitele şi contribuţiile cuvenite asigurărilor sociale, datorate de organizaţia de asigurare, sunt dirijate la bugetul de stat, la bugetele locale, sau la casele de asigurări de sănătate, după caz.

Funcţia de control este o funcţie complementară a asigurărilor
Aceasta urmăreşte:  modul cum se încasează primele de asigurare şi alte venituri ale organizaţiei de asigurare  modul cum se efectuează plăţile cu titlu de indemnizaţie de asigurare  cheltuielile de prevenire a riscurilor  cheltuielile administrativ-gospodăreşti, ş.a.  corecta determinare a drepturilor cuvenite asigurărilor  urmăreşte gospodărirea judicioasă a fondului de asigurare şi a rezervelor legale constituite  îndeplinirea integrală şi la termen a obligaţiilor financiare ale asigurătorului faţă de stat şi de terţi.

 După cum se ştie, noţiunea de asigurare se foloseşte

în legătură nu numai cu activitatea societăţilor comerciale de asigurări şi a organizaţiilor de asigurări mutuale, dar şi cu asigurările sociale.

ELEMENTE TEHNICE ALE ASIGURĂRILOR
În explicarea conţinutului asigurării, elementele definitorii care stau la baza acestora au un pronunţat caracter tehnic. Ca elemente definitorii au fost cuprinse:  asigurătorul;  asiguratul;  contractul de asigurare;  riscul asigurat;  evaluarea;  suma asigurată;  norma de asigurare;  prima de asigurare;  durata asigurării;  paguba sau dauna;  despăgubirea de asigurare.

 Spre deosebire de asigurările obligatorii (stabilite prin

lege), în cazul asigurărilor facultative, actul juridic care face dovada relaţiei dintre asigurat şi asigurător este reprezentat de contractul de asigurare.
 Relaţiile complexe care derivă din aceste operaţiuni

impun ca prin contractul de asigurare să se stabilească:  obligaţiile părţilor;  riscurile asigurate;  suma asigurată;  termenele de plată ale primelor;  termenele de încasare a despăgubirilor.

 Beneficiarul asigurării este acea persoană fizică şi/sau

juridică care are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma asigurată.
 În general, beneficiarul asigurării este şi persoana asigurată,

dacă prin contract nu se stabileşte altfel.
 Contractantul asigurării este o persoană juridică sau fizică

care încheie contractul de asigurare.
 El nu este în toate cazurile asiguratul şi nici beneficiarul

asigurării. Astfel, un agent economic poate contracta o asigurare pentru salariaţii săi, caz în care asiguraţii şi beneficiarii asigurării, sunt salariaţii.

 Riscul asigurat este reprezentat de un fenomen sau grup de

fenomene, care odată produse, obligă pe asigurător să plătească beneficiarului asigurării despăgubirea.
 Pentru ca un fenomen să poată constitui un risc asigurat, el

trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:
 Apariţia fenomenului (evenimentului) asigurat să fie posibilă, deoarece

dacă un bun nu este ameninţat de nici un risc, asigurarea nu este necesară.
 Fenomenul trebuie să aibă în toate cazurile de apariţie un caracter

întâmplător şi deci, nici asiguratul şi nici asigurătorul nu pot cunoaşte momentul de apariţie şi intensitatea producerii riscului.

 Trebuie să existe posibilitatea evidenţierii statistice a rezultatelor acţiunii fenomenelor producătoare de pagube.  Este necesar ca apariţia şi producerea unui fenomen să nu depindă de voinţa asigurătorului sau

a beneficiarului asigurării.

Valoarea bunului asigurat - se stabileşte prin evaluare.
 Evaluarea bunului asigurat constituie acea operaţiune prin

care asigurătorul, în acord cu asiguratul, stabileşte valoarea bunurilor care vor fi cuprinse în contractul de asigurare.
 Această operaţiune stă la baza determinării nivelului

îndemnizaţiei (despăgubirii), pe care asigurătorul consimte să o plătească asiguratului, în cazul apariţiei acelui fenomen asigurat care a produs pagube.
 Cu cât valoarea bunului asigurat este la un nivel mai apropiat

de realitate, cu atât despăgubirea va da posibilitatea asiguratului să recupereze pagubele produse, iar asigurătorul să plătească preţul real stabilit prin obligaţia contractuală.

 Suma asigurată, ca element tehnic înscris în contractul de

asigurare, reprezintă nivelul despăgubirii maxime acceptate de asigurător atunci când un eveniment asigurat se produce.
 Norma de asigurare este acel element prin care este

determinată mărimea sumei asigurate.
 Normele de asigurare sunt stabilite prin lege sau de asigurător,

pe unitate sau obiect asigurat (ha, animal, bucată etc.) şi sunt aplicabile numai în cazul asigurării de bunuri.
 La culturile agricole norma de asigurare este diferenţiată pe

feluri de culturi.

 Prima de asigurare reprezintă acea sumă de bani pe care

asiguratul o achită asigurătorului, care se obligă în schimbul preluării riscului, să acorde o îndemnizaţie în condiţiile producerii unei pagube.
 Ea stă la baza constituirii fondului de asigurare din care

asigurătorul achită îndemnizaţiile (despăgubirile) în cazul producerii pagubelor aferente unui risc asigurat.
 Societăţile de asigurare stabilesc volumul total al primelor de

asigurare (care urmează a fi plătite de asiguraţi în baza contractului consensual încheiat) la un nivel cel puţin egal cu volumul probabil al despăgubirilor totale ce urmează să fie achitate.

 Durata asigurării este elementul prin care se limitează

perioada de timp în care există obligaţia contractuală între asigurător şi asigurat.
 În cazul asigurărilor facultative această perioadă este în funcţie

de obiectul asigurat.
 Paguba sau dauna reprezintă efectul unui fenomen asigurat

care a acţionat asupra obiectului asigurat şi a produs o pagubă.
 Paguba poate fi:
 egală valoric cu valoarea asigurată, atunci când bunul

asigurat a fost distrus în totalitate (totală)  mai mică atunci când un anumit eveniment a acţionat parţial asupra bunului asigurat (parţială).

 Despăgubirea de asigurare – suma de bani pe care

asigurătorul este obligat să o plătească, cu scopul de a compensa paguba produsă de riscul asigurat.
 Despăgubirea nu poate depăşi suma asigurată şi este mai

mică sau egală cu valoarea pagubelor.

CLASIFICAREA ASIGURĂRILOR
 Metodologia sistemelor de asigurare clasifică asigurările în

funcţie de particularităţile pe care le prezintă.  Aceste particularităţi sunt:  domeniul la care se referă;  obiectul de activitate;  forma juridică de realizare;  riscurile cuprinse în asigurare;  sfera de cuprindere în profil teritorial;  felul raporturilor care se stabilesc între părţile contractante.

1. Din punctul de vedere al domeniului la care se referă,
asigurările se clasifică astfel:  asigurări de bunuri  asigurări de persoane  asigurări de răspundere civilă.
 Asigurările de bunuri cuprind acele valori de bunuri

materiale aparţinând diverselor persoane fizice şi/sau juridice, care pot face obiectul unui risc.
 În această categorie de bunuri asigurate sunt cuprinse o

multitudine de elemente de capital fix şi circulant, ca de exemplu, culturile agricole, rodul viilor şi pomilor, autovehiculele, navele maritime şi fluviale, aeronavele, bunuri aparţinând populaţiei etc.

 Asigurările de persoane vizează orice persoană fizică care se

asigură împotriva unor riscuri asigurate, cum ar fi accidentele, bolile, calamităţile naturale.
 Prin această operaţiune se realizează nu numai o protecţie

socială, ci şi o protecţie economică a societăţii.
 Asigurările de răspundere civilă reprezintă forma de

asigurare prin care asigurătorul acceptă despăgubirea pentru prejudiciul adus de asigurat unor terţe persoane.
 Prin această formă de asigurare, răspunderea asigurătorului

este limitată, respectiv răspunde contractual numai pentru paguba în sine şi nu îşi asumă răspunderea pentru acoperirea unor daune pentru care asiguratul răspunde în faţa legii.

2. Din punctul de vedere al obiectului de activitate, societăţile comerciale de asigurare din ţara noastră, prin contractul de societate şi statut, au structurat asigurările pe următoarele categorii:  asigurări de viaţă;  asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă;  asigurări de autovehicule;  asigurări maritime şi de transport;  asigurări de aviaţie;  asigurări de incendiu şi alte pagube de bunuri;  asigurări de răspundere civilă;  asigurări de credite şi garanţii;  asigurări de pierderi financiare din riscurile asigurate;
 asigurări agricole.

3. Din punctul de vedere al formei juridice, se clasifică în:  asigurări prin efectul legii - obligatorii  asigurări facultative – contractuale Asigurările prin efectul legii răspund intereselor de natură economică şi/sau socială ale statului, iar raporturile dintre asigurat şi asigurător drepturile şi obligaţiile sunt stabilite prin lege.
 Asigurările facultative preiau în asigurare, în completare, un

anumit risc asigurat prin efectul legii, cât şi acele riscuri asigurabile, care nu pot face obiectul asigurărilor obligatorii.

4. După riscurile cuprinse în asigurare, se clasifică astfel:
 asigurarea împotriva riscurilor determinate de unele

fenomene speciale (incendiu, explozie, mişcări seismice)
 asigurarea împotriva fenomenelor naturale (grindină,

furtună, ploi torenţiale, inundaţii, trăsnet), care sunt specifice asigurării culturilor agricole, rodul viilor şi al pomilor;
 asigurarea împotriva bolilor, epizotiilor şi accidentelor,

practicate în cazul animalelor;
 asigurarea împotriva avariilor şi a unor riscuri specifice

pentru mijloacele de transport;


 asigurarea împotriva evenimentelor ce pot apărea în viaţa

oamenilor, cum ar fi: boli, accidente, pierderea parţială sau totală a capacităţii de muncă;
 asigurarea pentru cazurile de răspundere civilă, care se

referă la prejudicii cauzate unor terţe persoane, prin accidente de muncă, accidente de autovehicule etc.

5. După sfera de cuprindere în profil teritorial, asigurările se grupează în:
 asigurări interne, în care părţile contractante au

domiciliul în aceeaşi ţară, iar riscurile se pot produce pe acelaşi teritoriu
 asigurări externe, atunci când părţile contractante nu

sunt în acelaşi teritoriu sau obiectul (riscul asigurat) se va afla şi se va produce pe teritoriul altei ţări.

6. După felul raporturilor care se stabilesc între părţile contractante asigurările se grupează în:
 asigurări directe prevăzute prin contractul de asigurare sau

sub efectul legii;
 asigurări indirecte (reasigurări), care se caracterizează prin

raportul care există între două societăţi de asigurare, din care una are calitatea de reasigurat, iar cealaltă de reasigurator.
 Asigurarea indirectă reprezintă de fapt o asigurare a

asigurătorului, raport ce apare numai în cazurile societăţilor de asigurare.