DDS
Content
DISPLAZIA DE DEZVOLTARE A ŞOLDULUI (DDS) ‐ INFORMAȚII PENTRU PĂRINȚI ‐
Material elaborat de: Dr. Dan Cosma, Medic Specialist Ortopedie Pediatrică, Doctor în Ştiințe Medicale Introducere Şoldul este o articulație sferoidală. În mod normal, extremitatea superioară a osului coapsei (femurul) are o formă rotundă care se potriveşte într‐o cupă de la nivelul pelvisului (acetabulul). Displazia de dezvoltare a şoldului reprezintă o anomalie în care femurul şi acetabulul nu se dezvoltă corespunzător. În formele uşoare, cupa acetabului nu se dezvoltă sufficient de adânc. În formele mai severe, capul femurului poate fi deplasat complet din cupa acetabulară. În trecut această situație a fost denumită “luxație congenitală de şold”. De ce se produce DDS? Unul sau doi copii din 100 de nou‐născuți se nasc cu o problemă la şold. Se poate întâmpla la orice copil, dar următorii factori pot contribui la apariția DDS: • Naştere în prezentație pelviană sau poziție pelviană în ultimele 3 luni de sarcină; • Istoric de afecțiuni ale şoldului în familie; • Cantitate redusă de lichid care înconjoară copilul în uter (oligohidroamnios); • Cantitate crescută de hormoni estrogeni materni înainte de naştere; • Înfăşarea prea strânsă a picioarelor copilului după naştere. Fetele sunt mai frecvent afectate decât băieții. Problemele de dezvoltare a şoldului sunt mai frecvente la copii care prezintă şi alte deformări ale piciorului sau poziția greşită a gâtului.
Cum se detectează? Şoldurile bebeluşilor se examinează în primele zile după naştere în maternitate. Dacă se depistează o mobilitate excesivă la nivelul şoldurilor, acestea se denumesc instabile şi copilul este îndrumat spre medicul specialist de ortopedie pediatrică pentru o nouă examinare peste câteva săptămâni. Un nou examen clinic va stabili oportunitatea unor investigații imagistice ulterioare şi conduita de tratament. În cazul în care nu se depistează probleme la naştere, se recomandă prezentarea la medicul specialist de ortopedie pediatrică în primele 2 luni pentru un consult ortopedic. Medicul ortoped pediatru va stabili apoi calendarul următoarelor vizite: la 4 luni, la 6 luni şi după începerea mersului În caz de nevoie se pot solicita examinări imagistice. Până la vârsta de 6 luni, examinarea imagistică preferată este ecografia de şold. Aceasta este o metodă neinvazivă, asemănătoare cu cea folosită în monitorizarea sarcinii. Ea ajută medicul să obțină o imagine exactă a şoldului, utilă în monitorizarea dezvoltării normale a şoldului. După vârsta de 6 luni, şoldurile sunt suficient de mature pentru a putea fi vizualizate pe radiografia de bazin obişnuită. Semnele clinice de care ne îndrumă spre o suspiciune de DDS sunt: inegalitatea pliurilor de pe coapsă, dificultate în îndepărtarea coapselor, inegalitate de lungime sau mers şchiopătat. Este dureroasă? Deşi ca părinți puteți fi copleşiți de emoția aflării veştii că bebeluşul dumneavoastră suferă de o tulburare în dezvoltarea şoldului, acesta nu resimte nici o durere, deşi se va opune cu înverşunare examinării. Este necesar tratamentul? În cazul unor copii, formele uşoare de DDS se pot vindeca spontan în absența tratamentului, dar în present nu există o modalitate de a previziona care şolduri se vindecă spontan şi care necesită tratament. Aşadar, toți copiii care au fost diagnosticați cu această întârziere în dezvoltarea şoldului vor fi atent urmăriți şi tratați, dacă devine evident că situația şoldului nu se înbunătățeşte de la sine. În absența tratamentului, dezvoltarea şoldului va fi afectată şi există riscul mai mare de a dezvolta coxartroză în viitor.
Ce presupune tratamentul? Dacă afecțiunea este depistată la vârsta de nou‐născut, tratamentul înseamnă purtarea unui aparat care menține şoldurile îndepărtate (aparat de abducție). Această poziție contribuie la dezvoltarea corectă a articulației şoldului. Aparatul este purtat pentru câteva săptămâni şi este îndepărtat doar pentru toaletă. Unii copii nu răspund la tratamentul precoce sau, în cazul altora, afecțiunea este depistată doar mai târziu. Abordarea în aceste cazuri este diferită şi există mai multe opțiuni: • O mică operație în zona inghinală, sub anestezie generală, care permite repunerea şoldului în poziție corectă (reducere închisă); • O operație mai extinsă care repune femurul în articulație (reducere deschisă); • Uneori, femurul şi/sau acetabulul trebuie secționate pentru a reface şoldul (osteotomie). După toate aceste proceduri, copilul va fi imobilizat în aparat gipsat de la şold până la genunchi. Tratamentul în gips continuă pentru câteva săptămâni sau luni, urmat de aplicarea unui nou aparat de abducție (orteze). Cât de eficient este tratamentul? Rezultatul final depinde de severitatea afectării inițiale şi de modul în care articulațiile cresc şi se dezvoltă, aşadar nici măcar medicul specialist nu poate oferi garanții. Este posibil să fie necesare alte operații în viitor dacă şoldul nu se dezvoltă normal. Dar pentru majoritatea copiilor, tratamentul actual va permite acestora să ducă o viață normală în viitor.
Material elaborat de: Dr. Dan Cosma, Medic Specialist Ortopedie Pediatrică, Doctor în Ştiințe Medicale Introducere Şoldul este o articulație sferoidală. În mod normal, extremitatea superioară a osului coapsei (femurul) are o formă rotundă care se potriveşte într‐o cupă de la nivelul pelvisului (acetabulul). Displazia de dezvoltare a şoldului reprezintă o anomalie în care femurul şi acetabulul nu se dezvoltă corespunzător. În formele uşoare, cupa acetabului nu se dezvoltă sufficient de adânc. În formele mai severe, capul femurului poate fi deplasat complet din cupa acetabulară. În trecut această situație a fost denumită “luxație congenitală de şold”. De ce se produce DDS? Unul sau doi copii din 100 de nou‐născuți se nasc cu o problemă la şold. Se poate întâmpla la orice copil, dar următorii factori pot contribui la apariția DDS: • Naştere în prezentație pelviană sau poziție pelviană în ultimele 3 luni de sarcină; • Istoric de afecțiuni ale şoldului în familie; • Cantitate redusă de lichid care înconjoară copilul în uter (oligohidroamnios); • Cantitate crescută de hormoni estrogeni materni înainte de naştere; • Înfăşarea prea strânsă a picioarelor copilului după naştere. Fetele sunt mai frecvent afectate decât băieții. Problemele de dezvoltare a şoldului sunt mai frecvente la copii care prezintă şi alte deformări ale piciorului sau poziția greşită a gâtului.
Cum se detectează? Şoldurile bebeluşilor se examinează în primele zile după naştere în maternitate. Dacă se depistează o mobilitate excesivă la nivelul şoldurilor, acestea se denumesc instabile şi copilul este îndrumat spre medicul specialist de ortopedie pediatrică pentru o nouă examinare peste câteva săptămâni. Un nou examen clinic va stabili oportunitatea unor investigații imagistice ulterioare şi conduita de tratament. În cazul în care nu se depistează probleme la naştere, se recomandă prezentarea la medicul specialist de ortopedie pediatrică în primele 2 luni pentru un consult ortopedic. Medicul ortoped pediatru va stabili apoi calendarul următoarelor vizite: la 4 luni, la 6 luni şi după începerea mersului În caz de nevoie se pot solicita examinări imagistice. Până la vârsta de 6 luni, examinarea imagistică preferată este ecografia de şold. Aceasta este o metodă neinvazivă, asemănătoare cu cea folosită în monitorizarea sarcinii. Ea ajută medicul să obțină o imagine exactă a şoldului, utilă în monitorizarea dezvoltării normale a şoldului. După vârsta de 6 luni, şoldurile sunt suficient de mature pentru a putea fi vizualizate pe radiografia de bazin obişnuită. Semnele clinice de care ne îndrumă spre o suspiciune de DDS sunt: inegalitatea pliurilor de pe coapsă, dificultate în îndepărtarea coapselor, inegalitate de lungime sau mers şchiopătat. Este dureroasă? Deşi ca părinți puteți fi copleşiți de emoția aflării veştii că bebeluşul dumneavoastră suferă de o tulburare în dezvoltarea şoldului, acesta nu resimte nici o durere, deşi se va opune cu înverşunare examinării. Este necesar tratamentul? În cazul unor copii, formele uşoare de DDS se pot vindeca spontan în absența tratamentului, dar în present nu există o modalitate de a previziona care şolduri se vindecă spontan şi care necesită tratament. Aşadar, toți copiii care au fost diagnosticați cu această întârziere în dezvoltarea şoldului vor fi atent urmăriți şi tratați, dacă devine evident că situația şoldului nu se înbunătățeşte de la sine. În absența tratamentului, dezvoltarea şoldului va fi afectată şi există riscul mai mare de a dezvolta coxartroză în viitor.
Ce presupune tratamentul? Dacă afecțiunea este depistată la vârsta de nou‐născut, tratamentul înseamnă purtarea unui aparat care menține şoldurile îndepărtate (aparat de abducție). Această poziție contribuie la dezvoltarea corectă a articulației şoldului. Aparatul este purtat pentru câteva săptămâni şi este îndepărtat doar pentru toaletă. Unii copii nu răspund la tratamentul precoce sau, în cazul altora, afecțiunea este depistată doar mai târziu. Abordarea în aceste cazuri este diferită şi există mai multe opțiuni: • O mică operație în zona inghinală, sub anestezie generală, care permite repunerea şoldului în poziție corectă (reducere închisă); • O operație mai extinsă care repune femurul în articulație (reducere deschisă); • Uneori, femurul şi/sau acetabulul trebuie secționate pentru a reface şoldul (osteotomie). După toate aceste proceduri, copilul va fi imobilizat în aparat gipsat de la şold până la genunchi. Tratamentul în gips continuă pentru câteva săptămâni sau luni, urmat de aplicarea unui nou aparat de abducție (orteze). Cât de eficient este tratamentul? Rezultatul final depinde de severitatea afectării inițiale şi de modul în care articulațiile cresc şi se dezvoltă, aşadar nici măcar medicul specialist nu poate oferi garanții. Este posibil să fie necesare alte operații în viitor dacă şoldul nu se dezvoltă normal. Dar pentru majoritatea copiilor, tratamentul actual va permite acestora să ducă o viață normală în viitor.
