Delta Dunarii
Content
Delta Dunarii este situata in partea de est a Romaniei si la extremitatea sud-estica a Ucrainei si se
prezinta in forma clasica a literei delta, avînd forma unui con plat cu varful în punctul de separare a
bratelor fluviului în zona strâmtorilor dintre Orlovka si Isaccea. La est de acest punct, valea se largeste
marcând delta propriu-zisa care, înainte ca fluviul sa se verse în Marea Neagra, se extinde pe o
suprafata de 100 km lungime x 100 km latime, iar de aici se continua în interiorul marii pe o distanta
de aproximativ 10-15 km.
Fiind înconjurata la nord de Podisul Bugeacului, la vest de Podisul Dobrogei de Nord si partial de Podisul
Bugeacului, iar la est si sud-est de Marea Neagra, zona de varsare a Dunarii se individualizeaza net ca
ca unitate fizico-geografica aparte si este formata din Delta Dunarii (inclusiv zonele lacustre de la
nordul si sudul deltei propriu-zise) si sectorul maritim din fata deltei. Sectorul maritim din fata deltei
este zona în care se produce amestecul apelor fluviale cu cele marine. El se întinde în general pâna la
izobatele de 20-25 m.
Delta Dunarii, inclusiv zonele lacustre periferice se întinde în nord pâna la paralela de 46*42’ latitudine
nordica (tarmul de nord al lacului Chitai), în sud pâna la 44*24' latitudine nordica (Gura Buhazului),
spre vest pâna la 28*14' longitudine estica (tarmul de vest al lacurilor Ialpug si Cugurlui), iar înspre est
pâna la 29*46' longitudine estica (gura bratului Noul Stambul).
Delta Dunarii are o suprafata de aproximativ 564.000 ha dintre care 442.300 ha pe teritoriul României
si 124.000 hectare pe teritoriul Ucrainei.
Reteaua hidrografica
Reteaua hidrografica principala este constituita din bratele fluviale Chilia, Sulina si Sfantu Gheorghe,
iar cea secundara este formata din sahale, gârle, canale, jepse si periboine. Sahalele sunt foste brate
ale Dunarii, aflate în prezent într-un stadiu de colmatare. Gârlele, ca si sahalele sunt elemente de retea
hidrografica naturala, caracterizate prin dimensiuni mult mai mici.
Jepsele sunt elemente depresionare de forma alungita care au rol de retea hidrografica numai în timpul
apelor mari. Periboinele sunt mici sparturi de litoral. Lacurile de delta, considerate tip aparte, pentru
caracterul lor specific, se întâlnesc mai ales în zona deltaica dintre bratele principale.
Cele mai importante lacuri de delta se gasesc în zona cuprinsa între bratul Chilia si Razelm. Ele sunt:
Tatanir, Furtuna, Matita, Merhei, Babina, Trei Iezere si Bogdaproste în Ostrovul Letea, Obretinul taiat de
Canalul Sulina, Gorgova, Isacova, Rosu, Puiu si Lumina în Ostrovul Sf. Gheorghe iar în Ostrovul Dranov
lacul cu acelasi nume. Suprafata lor nu depinde decât în mica masura de variatia nivelului apelor
Dunarii.
Lagunele maritime sunt foste golguri barate de cordoane litorale, având înca legatura cu marea. In
afara de cele mai mari, respectiv Razelm, Golovita, Zmeica, si Sinoe.
Mlastinile sunt suprafete acoperite permanent sau aproape permanent cu apa, dar aceasta nu este
suficient de adânca, astfel încât sunt invadate de stuf si vegetatie de balta. Japsele sunt acele
depresiuni alungite, cu un relief aproape plat, lipsite aproape complet de neregularitatii, dar având o
sectiune transversala concava.
Fluviul Dunare se desparte în trei brate principale de la nord spre sud, dupa cum urmeaza: Bratul
Chilia, Bratul Sulina, si bratul Sf. Gheorghe. La nivel scazut al fluviului, acestea transporta 60%, 21%, si
respectiv 19% din apele Dunarii, iar la nivel ridicat, 72%, 11% si 17%. In perioada de crestere a apelor,
din cauza insuficientei capacitati de transport a întregului volum de apa pe cele trei brate de varsare.
Având o asemenea suprafata, Delta Dunarii este, ca marime, a doua din Europa dupa Delta Volgai
(18.000 km2), fiind urmata de cea a Padului (1.500 km2).
In delta fluviala predomina prafuri, argile, mâluri si turbe. Este caracteristica prezenta foarte redusa
nisipurilor, pe cand in delta fluvio-maritima predomina nisipurile organice.
Din totalitatea elementelor fizico-geografice, morfo-hidrografice este aceea care exprima cel mai bine
specificul fizico-geografic al zonei de varsare a Dunarii. Acest lucru este cu atât mai evident, cu cât
însasi raionarea fizico-geografica se suprapune evident peste raionarea morfo-hidrografica.
a) Caracterizarea morfo-hidrografica generala. Zona de varsare a Dunarii este din alcatuita patru mari
subunitati:
1. Delta propriuzisa, între zona lacustra Ialpug-Catlabug-Chitai si complexul lagunar Razelm-Sinoe (383
000 ha).
2. Zona lacustra Ialpug-Catalpug-Chitai, la nord de bratul Chilia (86 000 ha).
3. Complexul lagunar Razelm-Sinoe, inclusiv grindul Chituc (95 000 ha).
4. Setorul maritim din fata deltei
Cele mai adânci, dispuse de asemenea dispersat, se întâlnesc în anafoarelede pe bratele principale.
Astfel, pe bratul Chilia patul albiei coboara la -36m, pe bratul Tulcea la -34m, pe Sulina -18m, iar pe
bratul Sf. Gheorghe sub -26m.
b) Elementele morfo-hidrografice. Delta Dunarii este un adevarat mozaic de elemente morfohidrografice. In cadrul acestora se deosebesc doua mari categorii: 1) pozitive (grindurile fluviale,
cordoanele litorale, grindurile maritime complexe, litoralul deltei) si 2) negative.
Sectorul maritim din fata deltei se întinde pe o fâsie lata de 10-15 km, aproximativ pâna la izobatele
20-25 m. Din punct de vedere morfologic este o câmpie litorala submersa, sector marginal prelitoral al
platformei continentale din nord-vestul bazinului Marii Negre.
Circulatia apelor se face în special sub influenta vânturilor si este caracterizata atât de prezenta unor
curenti a caror directie generala este de la nord-est spre sud-vest, cât si de existenta unor curenti
turbionari la sudul proeminentelor litoralului deltei.
Delta Dunarii, ca unitate fizico-geografica aparte, se individualizeaza si din punct de vedere climatic.
Elementele climatice fiind generate în special de radiatia solara si circulatia atmosferica, prezinta
caractere specifice datorita atât existentei marilor întinderi de apa, cât si vecinatatii cu marea.
Delta Dunarii se gaseste într-o zona de interferenta a traseelor de deplasare a maselor de aer, care se
formeaza deasupra Oceanului Atlantic, bazinul Mediteranean si continentul Eurasiatic. Caracterul
continental al climei devine mai putin predominant, pe masura apropierii de litoral.
Caracterizarea anotimpurilor
Iarna este relativ calduroasa, temperaturile medii din cea mai friguroasa luna (ianuarie) fiind în jur de
-10 grade.
Primavara (martie - aprilie) este uscata si racoroasa. Incalzirea se manifesta uneori din februarie, însa
temperaturile medii pozitive se stabilesc abia în martie. Temperaturile pot urca deseori ziua pâna la
20-25 grade C, iar o data cu invazia maselor de aer rece, pot scadea sub -10 grade C.
Vara esta calda si secetoasa. Incepe de obicei în luna mai si se termina la sfârsitul lunii septembrie. In
mai temperatura medie este de +15 grade C, dar sunt înregistrate si raciri provocate de trecerea
fronturilor reci, temperatura coborând uneori pâna la +5 grade C.
Toamna începe în octombrie si dureaza pâna la începutul celei de-a doua jumatate a lunii decembrie.
Temperatura se ridica ziua pâna la 20 grade C, a doua jumatate a toamnei este ploioasa si racoroasa,
temperatura aerului scade sub 15 grade C.
Vegetatia
In Delta Dunarii, conditiile biologice deosebit de favorabile create de prezenta permanenta sau
aproape permanenta a apei, face ca vegetatia sa se dezvolte luxuriant. Predominanta elementului
acvatic atrage dupa sine o dezvoltare predominanta a vegetatiei de balta îndeosebi a vegetatiei
palustre dure, din care caracteristic pentru Delta Dunarii este în primul rând stuful.Intr-adevar aici se
gaseste cea mai compacta suprafata stuficola de pe glob (aproximativ 240 000 hectare).
Prezenta si dezvoltarea vegetatiei sunt în directa dependenta de variatia în timp si spatiu a regimului
hidric. De aceea în Delta Dunarii, între repartitia vegetatiei si cea a elementelor morfo-hidrologice
exista deseori o vizibila concordanta. De asemenea, ghiolurile, mlastinile, japsele, grindurile fluviatile,
litoralul sau sectorul marin din fata delte, constituind biotopuri si biocenoze aparte, au fiecare dintre
ele o vegetatie specifica.
Vegetatia din Delta Dunarii este în general de trei categorii: acvatica, palustra si de uscat.
1. Vegetatia acvatica se afla în grupa complexelor de biotopi de gârle, mlastini si lacuri. Ele ocupa
portiunile cele mai adânci ale depresiunilor din acest sector al deltei.
Dintre plantele submerse, cele mai frecvent întâlnite sunt diferitele specii de Potamogeton, bradis,
sârmulita sau vârjoaica, coada calului, otratel, formatiuni de caracee si altele. Plantele submerse au o
larga dezvoltare atât în ghioluri si gârle putin adânci, cât si în mlastini.
Dintre plantele cu frunze plutitoare, cel mai frecvent întâlnite sunt nufarul alb si nufarul galben,
plutnita, ciulini de balta, broscarita, rizacul etc. Plantele cu frunze plutitoare sunt raspândite atât în
ghioluri cât si pe marginea gârlelor si canalelor.
2. Vegetatia palustra, este caracteristica pentru zonele mlastinoase; ea este dezvoltata cu precadere în
delta dintre zona lacustra Ialpug-Catlabuc-Chitai si complexul lagunar Razelm-Sinoe. In cadrul acestei
vegetatii predomina stufarisurile, ea fiind formata în principal din stuf, papura, pipirig, rogoz etc.
3. Vegetatia de uscat. Vegetatia de uscat din Delta Dunarii este de mai multe feluri: paduri amestecate
(paduri de sleau), paduri de salcii pasuni si culturi agricole.
Fauna
Ca si vegetatia, fauna Deltei Dunarii este deosebit de bogata. Numeroaselor specii ale faunei locale li
se adauga numeroasele elemente ihtiologice marine patrunse în apele deltei pentru ecloziune si hrana,
cât si numeroasele specii de pasari migratoare, deoarece prin aceasta regiune trec cinci cai principale
de migratie. Datorita conditiilor biologice favorabile, cât si a unei relative izolari, se gasesc aici multe
specii de pasari care în alte regiuni de pe glob ori au disparut tiganusul, gasca cu gatul rosu, lopatarul
etc, ori sunt pe cale de disparitie cormoranul pitic, pelicanul alb si pelicanul cret, pasarea ogorului etc.
Bogatia de fauna se manifesta si în mediu acvatic si pe uscat, datorându-se atât întrepatrunderi apei
cu uscatul, cât si a vecinatatii apelor Dunarii cu cele marine.
Stiuca Delta Dunarii
Cea mai importante categorie de fauna, întâlnita în Delta Dunarii este fauna piscicola, remarcabil de
bogata în specii, cuprinzând 75 de specii. Majoritatea sunt specii de apa dulce (în numar de 44),
celelalte fiind specii migratoare care apartin faunei din Marea Neagra si care trec prin Delta Dunarii în
special în timpul perioadei de migratie.
Cam 30% din specii sunt exploatate prin pescuitul comercial intensiv, dezvoltat foarte mult în ultimii
20 de ani. Ca urmare a "transformarilor" (regularizari si adaptari ale cursurilor de apa, poldere etc.)
care au avut loc în ultimele decenii în jurul si în interiorul Deltei Dunarii, marea majoritate a
populatiilor de pesti sunt într-o situatie critica si deosebit de critica.
Pasarile
Pasarile reprezinta una dintre cele mai mari bogatii faunistice a Deltei Dunarii, unde în terenurile
umede, lucii de apa, zone mlastinoase, marile întinderi ale câmpurilor de stuf si apadurilor de sleau,
ofera arii extinse de hranire si cuibarit pentru populatiile de pasari din zona de varsare a Dunarii.
Aceste zone, desi reduse în mod considerabil fata de întinderile lor de odinioara, sunt înca destul de
vaste în comparatie cu marea majoritate a celorlalte terenuri umede din Europa.
prezinta in forma clasica a literei delta, avînd forma unui con plat cu varful în punctul de separare a
bratelor fluviului în zona strâmtorilor dintre Orlovka si Isaccea. La est de acest punct, valea se largeste
marcând delta propriu-zisa care, înainte ca fluviul sa se verse în Marea Neagra, se extinde pe o
suprafata de 100 km lungime x 100 km latime, iar de aici se continua în interiorul marii pe o distanta
de aproximativ 10-15 km.
Fiind înconjurata la nord de Podisul Bugeacului, la vest de Podisul Dobrogei de Nord si partial de Podisul
Bugeacului, iar la est si sud-est de Marea Neagra, zona de varsare a Dunarii se individualizeaza net ca
ca unitate fizico-geografica aparte si este formata din Delta Dunarii (inclusiv zonele lacustre de la
nordul si sudul deltei propriu-zise) si sectorul maritim din fata deltei. Sectorul maritim din fata deltei
este zona în care se produce amestecul apelor fluviale cu cele marine. El se întinde în general pâna la
izobatele de 20-25 m.
Delta Dunarii, inclusiv zonele lacustre periferice se întinde în nord pâna la paralela de 46*42’ latitudine
nordica (tarmul de nord al lacului Chitai), în sud pâna la 44*24' latitudine nordica (Gura Buhazului),
spre vest pâna la 28*14' longitudine estica (tarmul de vest al lacurilor Ialpug si Cugurlui), iar înspre est
pâna la 29*46' longitudine estica (gura bratului Noul Stambul).
Delta Dunarii are o suprafata de aproximativ 564.000 ha dintre care 442.300 ha pe teritoriul României
si 124.000 hectare pe teritoriul Ucrainei.
Reteaua hidrografica
Reteaua hidrografica principala este constituita din bratele fluviale Chilia, Sulina si Sfantu Gheorghe,
iar cea secundara este formata din sahale, gârle, canale, jepse si periboine. Sahalele sunt foste brate
ale Dunarii, aflate în prezent într-un stadiu de colmatare. Gârlele, ca si sahalele sunt elemente de retea
hidrografica naturala, caracterizate prin dimensiuni mult mai mici.
Jepsele sunt elemente depresionare de forma alungita care au rol de retea hidrografica numai în timpul
apelor mari. Periboinele sunt mici sparturi de litoral. Lacurile de delta, considerate tip aparte, pentru
caracterul lor specific, se întâlnesc mai ales în zona deltaica dintre bratele principale.
Cele mai importante lacuri de delta se gasesc în zona cuprinsa între bratul Chilia si Razelm. Ele sunt:
Tatanir, Furtuna, Matita, Merhei, Babina, Trei Iezere si Bogdaproste în Ostrovul Letea, Obretinul taiat de
Canalul Sulina, Gorgova, Isacova, Rosu, Puiu si Lumina în Ostrovul Sf. Gheorghe iar în Ostrovul Dranov
lacul cu acelasi nume. Suprafata lor nu depinde decât în mica masura de variatia nivelului apelor
Dunarii.
Lagunele maritime sunt foste golguri barate de cordoane litorale, având înca legatura cu marea. In
afara de cele mai mari, respectiv Razelm, Golovita, Zmeica, si Sinoe.
Mlastinile sunt suprafete acoperite permanent sau aproape permanent cu apa, dar aceasta nu este
suficient de adânca, astfel încât sunt invadate de stuf si vegetatie de balta. Japsele sunt acele
depresiuni alungite, cu un relief aproape plat, lipsite aproape complet de neregularitatii, dar având o
sectiune transversala concava.
Fluviul Dunare se desparte în trei brate principale de la nord spre sud, dupa cum urmeaza: Bratul
Chilia, Bratul Sulina, si bratul Sf. Gheorghe. La nivel scazut al fluviului, acestea transporta 60%, 21%, si
respectiv 19% din apele Dunarii, iar la nivel ridicat, 72%, 11% si 17%. In perioada de crestere a apelor,
din cauza insuficientei capacitati de transport a întregului volum de apa pe cele trei brate de varsare.
Având o asemenea suprafata, Delta Dunarii este, ca marime, a doua din Europa dupa Delta Volgai
(18.000 km2), fiind urmata de cea a Padului (1.500 km2).
In delta fluviala predomina prafuri, argile, mâluri si turbe. Este caracteristica prezenta foarte redusa
nisipurilor, pe cand in delta fluvio-maritima predomina nisipurile organice.
Din totalitatea elementelor fizico-geografice, morfo-hidrografice este aceea care exprima cel mai bine
specificul fizico-geografic al zonei de varsare a Dunarii. Acest lucru este cu atât mai evident, cu cât
însasi raionarea fizico-geografica se suprapune evident peste raionarea morfo-hidrografica.
a) Caracterizarea morfo-hidrografica generala. Zona de varsare a Dunarii este din alcatuita patru mari
subunitati:
1. Delta propriuzisa, între zona lacustra Ialpug-Catlabug-Chitai si complexul lagunar Razelm-Sinoe (383
000 ha).
2. Zona lacustra Ialpug-Catalpug-Chitai, la nord de bratul Chilia (86 000 ha).
3. Complexul lagunar Razelm-Sinoe, inclusiv grindul Chituc (95 000 ha).
4. Setorul maritim din fata deltei
Cele mai adânci, dispuse de asemenea dispersat, se întâlnesc în anafoarelede pe bratele principale.
Astfel, pe bratul Chilia patul albiei coboara la -36m, pe bratul Tulcea la -34m, pe Sulina -18m, iar pe
bratul Sf. Gheorghe sub -26m.
b) Elementele morfo-hidrografice. Delta Dunarii este un adevarat mozaic de elemente morfohidrografice. In cadrul acestora se deosebesc doua mari categorii: 1) pozitive (grindurile fluviale,
cordoanele litorale, grindurile maritime complexe, litoralul deltei) si 2) negative.
Sectorul maritim din fata deltei se întinde pe o fâsie lata de 10-15 km, aproximativ pâna la izobatele
20-25 m. Din punct de vedere morfologic este o câmpie litorala submersa, sector marginal prelitoral al
platformei continentale din nord-vestul bazinului Marii Negre.
Circulatia apelor se face în special sub influenta vânturilor si este caracterizata atât de prezenta unor
curenti a caror directie generala este de la nord-est spre sud-vest, cât si de existenta unor curenti
turbionari la sudul proeminentelor litoralului deltei.
Delta Dunarii, ca unitate fizico-geografica aparte, se individualizeaza si din punct de vedere climatic.
Elementele climatice fiind generate în special de radiatia solara si circulatia atmosferica, prezinta
caractere specifice datorita atât existentei marilor întinderi de apa, cât si vecinatatii cu marea.
Delta Dunarii se gaseste într-o zona de interferenta a traseelor de deplasare a maselor de aer, care se
formeaza deasupra Oceanului Atlantic, bazinul Mediteranean si continentul Eurasiatic. Caracterul
continental al climei devine mai putin predominant, pe masura apropierii de litoral.
Caracterizarea anotimpurilor
Iarna este relativ calduroasa, temperaturile medii din cea mai friguroasa luna (ianuarie) fiind în jur de
-10 grade.
Primavara (martie - aprilie) este uscata si racoroasa. Incalzirea se manifesta uneori din februarie, însa
temperaturile medii pozitive se stabilesc abia în martie. Temperaturile pot urca deseori ziua pâna la
20-25 grade C, iar o data cu invazia maselor de aer rece, pot scadea sub -10 grade C.
Vara esta calda si secetoasa. Incepe de obicei în luna mai si se termina la sfârsitul lunii septembrie. In
mai temperatura medie este de +15 grade C, dar sunt înregistrate si raciri provocate de trecerea
fronturilor reci, temperatura coborând uneori pâna la +5 grade C.
Toamna începe în octombrie si dureaza pâna la începutul celei de-a doua jumatate a lunii decembrie.
Temperatura se ridica ziua pâna la 20 grade C, a doua jumatate a toamnei este ploioasa si racoroasa,
temperatura aerului scade sub 15 grade C.
Vegetatia
In Delta Dunarii, conditiile biologice deosebit de favorabile create de prezenta permanenta sau
aproape permanenta a apei, face ca vegetatia sa se dezvolte luxuriant. Predominanta elementului
acvatic atrage dupa sine o dezvoltare predominanta a vegetatiei de balta îndeosebi a vegetatiei
palustre dure, din care caracteristic pentru Delta Dunarii este în primul rând stuful.Intr-adevar aici se
gaseste cea mai compacta suprafata stuficola de pe glob (aproximativ 240 000 hectare).
Prezenta si dezvoltarea vegetatiei sunt în directa dependenta de variatia în timp si spatiu a regimului
hidric. De aceea în Delta Dunarii, între repartitia vegetatiei si cea a elementelor morfo-hidrologice
exista deseori o vizibila concordanta. De asemenea, ghiolurile, mlastinile, japsele, grindurile fluviatile,
litoralul sau sectorul marin din fata delte, constituind biotopuri si biocenoze aparte, au fiecare dintre
ele o vegetatie specifica.
Vegetatia din Delta Dunarii este în general de trei categorii: acvatica, palustra si de uscat.
1. Vegetatia acvatica se afla în grupa complexelor de biotopi de gârle, mlastini si lacuri. Ele ocupa
portiunile cele mai adânci ale depresiunilor din acest sector al deltei.
Dintre plantele submerse, cele mai frecvent întâlnite sunt diferitele specii de Potamogeton, bradis,
sârmulita sau vârjoaica, coada calului, otratel, formatiuni de caracee si altele. Plantele submerse au o
larga dezvoltare atât în ghioluri si gârle putin adânci, cât si în mlastini.
Dintre plantele cu frunze plutitoare, cel mai frecvent întâlnite sunt nufarul alb si nufarul galben,
plutnita, ciulini de balta, broscarita, rizacul etc. Plantele cu frunze plutitoare sunt raspândite atât în
ghioluri cât si pe marginea gârlelor si canalelor.
2. Vegetatia palustra, este caracteristica pentru zonele mlastinoase; ea este dezvoltata cu precadere în
delta dintre zona lacustra Ialpug-Catlabuc-Chitai si complexul lagunar Razelm-Sinoe. In cadrul acestei
vegetatii predomina stufarisurile, ea fiind formata în principal din stuf, papura, pipirig, rogoz etc.
3. Vegetatia de uscat. Vegetatia de uscat din Delta Dunarii este de mai multe feluri: paduri amestecate
(paduri de sleau), paduri de salcii pasuni si culturi agricole.
Fauna
Ca si vegetatia, fauna Deltei Dunarii este deosebit de bogata. Numeroaselor specii ale faunei locale li
se adauga numeroasele elemente ihtiologice marine patrunse în apele deltei pentru ecloziune si hrana,
cât si numeroasele specii de pasari migratoare, deoarece prin aceasta regiune trec cinci cai principale
de migratie. Datorita conditiilor biologice favorabile, cât si a unei relative izolari, se gasesc aici multe
specii de pasari care în alte regiuni de pe glob ori au disparut tiganusul, gasca cu gatul rosu, lopatarul
etc, ori sunt pe cale de disparitie cormoranul pitic, pelicanul alb si pelicanul cret, pasarea ogorului etc.
Bogatia de fauna se manifesta si în mediu acvatic si pe uscat, datorându-se atât întrepatrunderi apei
cu uscatul, cât si a vecinatatii apelor Dunarii cu cele marine.
Stiuca Delta Dunarii
Cea mai importante categorie de fauna, întâlnita în Delta Dunarii este fauna piscicola, remarcabil de
bogata în specii, cuprinzând 75 de specii. Majoritatea sunt specii de apa dulce (în numar de 44),
celelalte fiind specii migratoare care apartin faunei din Marea Neagra si care trec prin Delta Dunarii în
special în timpul perioadei de migratie.
Cam 30% din specii sunt exploatate prin pescuitul comercial intensiv, dezvoltat foarte mult în ultimii
20 de ani. Ca urmare a "transformarilor" (regularizari si adaptari ale cursurilor de apa, poldere etc.)
care au avut loc în ultimele decenii în jurul si în interiorul Deltei Dunarii, marea majoritate a
populatiilor de pesti sunt într-o situatie critica si deosebit de critica.
Pasarile
Pasarile reprezinta una dintre cele mai mari bogatii faunistice a Deltei Dunarii, unde în terenurile
umede, lucii de apa, zone mlastinoase, marile întinderi ale câmpurilor de stuf si apadurilor de sleau,
ofera arii extinse de hranire si cuibarit pentru populatiile de pasari din zona de varsare a Dunarii.
Aceste zone, desi reduse în mod considerabil fata de întinderile lor de odinioara, sunt înca destul de
vaste în comparatie cu marea majoritate a celorlalte terenuri umede din Europa.
