George Washington
Content
George Washington
Primul Președinte al SUA
În funcție 30 aprilie 1789 – 3 martie 1797 Vice-președinte Precedat de Succedat de John Adams John Adams —
Născut(ă)
22 februarie 1732 Comitatul Westmoreland, Virginia
Decedat(ă)
14 decembrie 1799 Mount Vernon, Virginia, SUA
Partid politic
Nici unul (1789 – 1793), apoiFederalist (1793 – 1797)
Soție
Martha Dandridge Custis Washington
George Washington (n. 22 februarie 1732, Westmoreland, Virginia — d. 14 decembrie 1799, Mount Vernon, Virginia) a fost un general și om de stat american, militant și factor activ în obținerea independenței față de Regatul Unit a coloniilor din America de Nord, primulpreședinte al Statelor Unite ale Americii. În 1775 a fost numit comandant suprem al tuturor forțelor militare ale coloniilor răsculate împotriva Angliei. A avut un rol decisiv în organizarea armatei americane care a repurtat victoriile de la Saratoga (1777) și Yorktown (1781), hotărâtoare pentru obținerea independenței Statelor Unite ale Americii. În 1787, Washington a fost președintele Convenției constituționale care a adoptat Constituția Statelor Unite ale Americii, în vigoare și astăzi. Ca președinte între 1789 și 1797, Washington a dus o politică internă conservatoare, iar pe plan extern a fost un adept al izolaționismului. Cu ocazia discursului său de adio, în 1797, recomanda Statelor Unite să intervină cât mai puțin posibil în afacerile politice ale lumii și, mai ales, să nu se alieze cu nicio națiune europeană în cazul unui conflict pe vechiul continent. George Washington a fost primul copil al lui Augustine Washington și Mary Ball Washington, a doua sa soție. Pe data de 6 ianuarie 1759George Washington s-a căsătorit cu Martha Dandridge Custis, o văduvă destul de înstărită. Preia comanda Armatei Continentale pe terenul de la Cambridge, Massachusetts în iulie 1775. Pe 12 decembrie 1799, Washington petrece câteva ore inspectând ferma sa călare pe cal, în zăpadă, pe o ploaie care s-a transformat mai târziu în grindină. Întorcându-se la fermă, s-a așezat la masă pentru cină fără a-și schimba hainele ude. În dimineața următoare s-a trezit cu o răceală groaznică, febră și o infecție la gât, care s-au transformat curând în laringită acută și pneumonie. Washington moare pe data de 14 decembrie 1799, seara, în casa sa din Mount Vernon, în vârstă de 67 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost „Tis well”.
După începerea luptelor în aprilie 1775, Washington apare îmbrăcat în uniformă militară la Al doilea Congres Continental semnalând că el este pregătit de război. Washington avea prestigiul, experiența militară, carisma și prestanța militară, reputația de a fi un patriot, era sprijinit de către Sudul Americii în special Virginia. Deși nu a căutat explicit să ia comanda și chiar a afirmat că nu este la înălțimea unei astfel de însărcinări, nu avea nici un competitor serios. Congresul creează Armata Continentală pe data de 14 iunie 1775. Propus de către John Adams de Massachusetts, Washington este astfel numit General Maior și ales de către Congres pentru a fi Comandant Suprem. Washington preia comanda Armatei Continentale pe câmpul din Cambridge, Massachusettsîn Iulie 1775, în timpul asediului Bostonului deja în desfășurare. Realizând că armata sa duce lipsă disperată de praf de pușcă, Washington caută alte surse. Sunt organizate raiduri asupra unor arsenale britanice, inclusiv unele în Caraibe și se încearcă producerea locală a prafului de pușcă. Către sfârșitul lui 1776 sunt obținute 2,5 milioane de livre, majoritatea din Franța, o c antitate abia adecvată față de nevoile armatei. Washington reorganizează armata și îi forțează pe englezi să se retragă prin instalarea artileriei pe înălțimile din Dorchester Heights care dominau orașul. Britanicii evacuează Bostonul și Washington își mută armata la New York. Deși negative în aprecierile referitoare la Congresul Continental, ziare britanice lăudau caracterul lui Washington și calitățile sale de comandant militar. Acestea erau articole îndrăznețe despre un general inamic care comanda o armată apărând o cauză despre care mulți britanici credeau că va ruina imperiul britanic. Refuzul lui Washington de a se implica
politic, întărea reputația acestuia de om total dedicat misiunii sale militare și deasupra luptelor diverselor facțiuni. În august 1776, generalul britanic William Howe lansează o campanie masivă navală și terestră cu scopul de a ocupa New York-ul și propune un acord negociat. Armata Continentală sub comanda lui Washington angajează inamicul pentru prima dată ca armată a Statelor Unite, de curând declarate independente. Bătălia de la Long Island, cum a rămas în istorie, a fost cea mai mare bătălie din întregul război. Retragerea în timpul nopții în urma bătăliei peste East River fără nicio pierdere umană sau materială este văzută de către unii istorici ca una din cele mai mari realizări militare ale lui Washington. Această victorie britanică precum și alte câteva îl determină pe Washington să plece din New York și peste New Jersey, ceea ce riscă soarta Armatei Continentale. În 25 decembrie 1776, noaptea, Washington organizează un contraatac, conducând forțele americane peste Delaware River și capturează în Trenton, New Jersey, 1000 de Hessians, (mercenari germani, soldați de elită, în slujba britanicilor). Urmează o altă victorie la Princeton la începutul lui ianuarie. Aceste victorii nu sunt suficiente pentru câștigarea războiului, mulți soldați nu se mai înrolează la expirarea termenului sau dezertează în cursul aprigei ierni. Washington reorganizează armata cu recompense crecute pentru cei care rămân și pedepse pentru dezertare, ceea ce ridică sensibil numărul trupelor disponibile pentru următoarele bătălii. Forțe britanice înfrâng trupele lui Washington în bătălia de la Brandywine la 11 septembrie 1777. Howe îl păcălește pe Washingon și mărșăluiește practic nestingherit în Philadelphia în 26 septembrie. Armata lui Washington atacă fără succes garizoana britanică din Germantown la începutul lui octombrie. Între timp, Burgoyne, izolat, îndepărtat de Howe, este prins în capcană și forțat să se prede a cu întreaga lui armată la Saratoga, New York. Acesta este un eveniment major, care determină Franța să răspundă la înfrângerea lui Burgoyne prin intrarea în război, aliată deschis cu America și transformând Războiul Revoluționar într-un conflict mondial major. Pierderea orașului Philadelphia de către Washington determină unii membri ai Congresului să discute înlăturarea acestuia de la comandă. Această încercare eșuează însă, după ce suporterii săi se raliază în apărarea acestuia. Armata lui Washington își așază tabăra la Valley Forge în Decembrie 1777 și rămâne acolo pentru următoarele șase lun i. În cursul iernii 2500 de oameni dintr-un efectiv de 10000 de oameni mor de frig și boli. Totuși, primăvara următoare armata iese din tabăra de la Valley Forge în ordine, în parte mulțumită unui program de instruire pe scară largă, supravegheat de către Baronul von Steuben, un veteran al statului major prusac. Britanicii evacuează Philadelphia pentru a se îndrepta spre New York dar Washington îi atacă la Monmouth și îi obligă să se retragă de pe terenul de luptă. După aceasta britanicii continuă să se îndrepte spre New York în timp ce Washington își scoate armata din acest oraș. În vara lui 1779 la cererea lui Washington, generalul John Sullivan lansează o decisivă campanie a pământului pârjolit care distruge cel puțin 40 de așezări ale indienilor Iroquois în actuala zonă centrală și superioară a statului New York, ca răspuns la atacurile indiene și ale loialiștilor împotriva așezărilor americane cu ceva timp în urmă. Washington dă lovitura de grație britanicilor în 1781, după ce o victorie navală franceză le permite americanilor să încercuiască armata britanică în Virginia. Predarea britanicilor la Yorktown în octombrie 1781 marchează sfârșitul majorității ostilităților. Deși cunoscut pentru succesele din timpul războiului, Washington a suferit multe înfrângeri până să iasă victorios din război.
În martie 1783, Washington își folosește influența pentru a dispersa un grup de ofițeri care amenințau să confrunte congresul în legătură cu întârzieria plății soldelor. Prin Tratatul de la Paris, semnat in decembrie același an, Marea Britanie recunoaște independența Statelor Unite. Washington își dizolvă armata și pe 2 noiembrie le adresează soldaților săi un elocvent discurs de rămas bun. În noiembrie 25, britanicii evacuează New York City și Washington și guvernatorul preiau posesia. În decembrie 4 la Fraunces Tavern Washington își ia formal rămas bun de la ofițerii săi iar în decembrie 23, 1783 imitândul pe generalul roman Cincinnatus demisionează din funcția de comandant suprem. Washingto n a fost un exemplu republican ideal al cetățeanului conducător care refuză puterea. În timpul acestei perioade conform Articles of Confederation, precursoarele Constituției, nu exista încă funcția de președinte al Statelor Unite. Retragerea lui Washington la Mount Vernon a fost de scurtă durată. A făcut o expediție exploratorie la frontiera vestică în 1784, a fost apoi convins să participe la convenția constituțională în Philadelphia în vara lui 1787 și a fost ales unanim președinte al Convenției. S -a implicat doar puțin în dezbateri (chiar dacă a votat pentru sau împotrivă la diferite articole de lege), dar înaltul său prestigiu a menținut colegialitatea și a ținut delegații la munca lor. Delegații la convenție au creat funcția de președinte cu gândul la Washington și i-au îngăduit acestuia să definească postul odată ales. După convenție suportul acestuia pentru constituție i-a convins pe mulți inclusiv legislativul Virginiei să voteze pentru ratificare, noua constituție a fost în final ratificată de toate cele 13 state de la acea vreme.
Tratatul de la Paris (1783)
Pictură de Benjamin West înfățișând delegația americană a semnăriiTratatului de la Paris din 1783, John Jay, John Adams, Benjamin Franklin, Henry Laurens și William Temple Franklin. Pictura nu a fost niciodată terminată pentru că, deloc surprinzător, reprezentanții britaniciau refuzat să fie înregistrați.
Tratatul de la Paris din 1783, semnat în ziua de 3 septembrie 1783 și ratificat de Congresul Statelor Unite ale Americii în ziua de 14 ianuarie 1784, a încheiat formal Războiul Revoluționar American între Regatul Unit al Marii
Britanii și Cele 13 foste coloniiale Regatului din America de Nord care s-au răsculat împotriva conducerii britanice în 1776. Ca o parte separată a acestui Tratat, Marea Britaniei a încheiat tratate separate cu Franța și Spania, cunoscute sub numele deTratatele de la Versailles. Destul de frecvent, în special în literatura istorică de limbă engleză, Tratatul de la Paris din 1783 este cunoscut sub numele deAl Doilea Tratat de la Paris pentru a crea o distincție între acesta și Tratatul de la Paris din 1763, care a fost evident anterior acestuia cu 20 de ani.
Termenii tratatului
Termenii generali ai Tratatului erau următorii:
Recunoașterea celor treisprezece colonii ca treisprezece state independente și suverane [Articolul 1]; Stabilirea granițelor între Statele Unite și British North America [Articolul 2];
Există două anomalii stranii rezultate din această parte a Tratatului
Acordarea drepturilor de pescuit a pescarilor Statelor Unite în zona cunoscută sub numele de Grand Banks, situată în largul coastei insulei și în zona Golfului fluviului Saint Lawrence [Articolul 3];
Recunoașterea tuturor datoriilor legal contractate de ambele părți care urmau să fie plătite conform termenilor existenți la data semnării Tratatului [Articolul 4];
Congresul Statelor Unite "va recomanda cu toată onestitatea" (în original "will earnestly recommend") tuturor legislaturilor celor 13 state "să recunoască și să aplice restituirea tuturor drepturilor, bunurilor și proprietăților confiscate ale subiecților britanici reali" (în original, "provide for the restitution of all estates, rights, and properties, which have been confiscated belonging to real British subjects"). [Niciodată aplicat Articolul 5];
Statele Unite nu vor mai permite alte consfiscări în viitor [Articolul 6]; Prizonierii de război de ambele părți vor fi eliberați, iar proprietățile lăsate de Armata britanică pe teritoriul american nu vor fi subiect de confiscare (incluzând Negroes) [Articolul 7];
Atât Marea Britanie cât și Statele Unite vor avea acces perpetuu la fluviul Mississippi [Articolul 8]; Teritoriile Marii Britanii care au fost ocupate de către americani vor fi returnate fără nici o compensație [Articolul 9]; Ratificarea tratatului urma să se realizeze în decurs de 6 luni de la semnarea sa [Articolul 10].
Primul Președinte al SUA
În funcție 30 aprilie 1789 – 3 martie 1797 Vice-președinte Precedat de Succedat de John Adams John Adams —
Născut(ă)
22 februarie 1732 Comitatul Westmoreland, Virginia
Decedat(ă)
14 decembrie 1799 Mount Vernon, Virginia, SUA
Partid politic
Nici unul (1789 – 1793), apoiFederalist (1793 – 1797)
Soție
Martha Dandridge Custis Washington
George Washington (n. 22 februarie 1732, Westmoreland, Virginia — d. 14 decembrie 1799, Mount Vernon, Virginia) a fost un general și om de stat american, militant și factor activ în obținerea independenței față de Regatul Unit a coloniilor din America de Nord, primulpreședinte al Statelor Unite ale Americii. În 1775 a fost numit comandant suprem al tuturor forțelor militare ale coloniilor răsculate împotriva Angliei. A avut un rol decisiv în organizarea armatei americane care a repurtat victoriile de la Saratoga (1777) și Yorktown (1781), hotărâtoare pentru obținerea independenței Statelor Unite ale Americii. În 1787, Washington a fost președintele Convenției constituționale care a adoptat Constituția Statelor Unite ale Americii, în vigoare și astăzi. Ca președinte între 1789 și 1797, Washington a dus o politică internă conservatoare, iar pe plan extern a fost un adept al izolaționismului. Cu ocazia discursului său de adio, în 1797, recomanda Statelor Unite să intervină cât mai puțin posibil în afacerile politice ale lumii și, mai ales, să nu se alieze cu nicio națiune europeană în cazul unui conflict pe vechiul continent. George Washington a fost primul copil al lui Augustine Washington și Mary Ball Washington, a doua sa soție. Pe data de 6 ianuarie 1759George Washington s-a căsătorit cu Martha Dandridge Custis, o văduvă destul de înstărită. Preia comanda Armatei Continentale pe terenul de la Cambridge, Massachusetts în iulie 1775. Pe 12 decembrie 1799, Washington petrece câteva ore inspectând ferma sa călare pe cal, în zăpadă, pe o ploaie care s-a transformat mai târziu în grindină. Întorcându-se la fermă, s-a așezat la masă pentru cină fără a-și schimba hainele ude. În dimineața următoare s-a trezit cu o răceală groaznică, febră și o infecție la gât, care s-au transformat curând în laringită acută și pneumonie. Washington moare pe data de 14 decembrie 1799, seara, în casa sa din Mount Vernon, în vârstă de 67 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost „Tis well”.
După începerea luptelor în aprilie 1775, Washington apare îmbrăcat în uniformă militară la Al doilea Congres Continental semnalând că el este pregătit de război. Washington avea prestigiul, experiența militară, carisma și prestanța militară, reputația de a fi un patriot, era sprijinit de către Sudul Americii în special Virginia. Deși nu a căutat explicit să ia comanda și chiar a afirmat că nu este la înălțimea unei astfel de însărcinări, nu avea nici un competitor serios. Congresul creează Armata Continentală pe data de 14 iunie 1775. Propus de către John Adams de Massachusetts, Washington este astfel numit General Maior și ales de către Congres pentru a fi Comandant Suprem. Washington preia comanda Armatei Continentale pe câmpul din Cambridge, Massachusettsîn Iulie 1775, în timpul asediului Bostonului deja în desfășurare. Realizând că armata sa duce lipsă disperată de praf de pușcă, Washington caută alte surse. Sunt organizate raiduri asupra unor arsenale britanice, inclusiv unele în Caraibe și se încearcă producerea locală a prafului de pușcă. Către sfârșitul lui 1776 sunt obținute 2,5 milioane de livre, majoritatea din Franța, o c antitate abia adecvată față de nevoile armatei. Washington reorganizează armata și îi forțează pe englezi să se retragă prin instalarea artileriei pe înălțimile din Dorchester Heights care dominau orașul. Britanicii evacuează Bostonul și Washington își mută armata la New York. Deși negative în aprecierile referitoare la Congresul Continental, ziare britanice lăudau caracterul lui Washington și calitățile sale de comandant militar. Acestea erau articole îndrăznețe despre un general inamic care comanda o armată apărând o cauză despre care mulți britanici credeau că va ruina imperiul britanic. Refuzul lui Washington de a se implica
politic, întărea reputația acestuia de om total dedicat misiunii sale militare și deasupra luptelor diverselor facțiuni. În august 1776, generalul britanic William Howe lansează o campanie masivă navală și terestră cu scopul de a ocupa New York-ul și propune un acord negociat. Armata Continentală sub comanda lui Washington angajează inamicul pentru prima dată ca armată a Statelor Unite, de curând declarate independente. Bătălia de la Long Island, cum a rămas în istorie, a fost cea mai mare bătălie din întregul război. Retragerea în timpul nopții în urma bătăliei peste East River fără nicio pierdere umană sau materială este văzută de către unii istorici ca una din cele mai mari realizări militare ale lui Washington. Această victorie britanică precum și alte câteva îl determină pe Washington să plece din New York și peste New Jersey, ceea ce riscă soarta Armatei Continentale. În 25 decembrie 1776, noaptea, Washington organizează un contraatac, conducând forțele americane peste Delaware River și capturează în Trenton, New Jersey, 1000 de Hessians, (mercenari germani, soldați de elită, în slujba britanicilor). Urmează o altă victorie la Princeton la începutul lui ianuarie. Aceste victorii nu sunt suficiente pentru câștigarea războiului, mulți soldați nu se mai înrolează la expirarea termenului sau dezertează în cursul aprigei ierni. Washington reorganizează armata cu recompense crecute pentru cei care rămân și pedepse pentru dezertare, ceea ce ridică sensibil numărul trupelor disponibile pentru următoarele bătălii. Forțe britanice înfrâng trupele lui Washington în bătălia de la Brandywine la 11 septembrie 1777. Howe îl păcălește pe Washingon și mărșăluiește practic nestingherit în Philadelphia în 26 septembrie. Armata lui Washington atacă fără succes garizoana britanică din Germantown la începutul lui octombrie. Între timp, Burgoyne, izolat, îndepărtat de Howe, este prins în capcană și forțat să se prede a cu întreaga lui armată la Saratoga, New York. Acesta este un eveniment major, care determină Franța să răspundă la înfrângerea lui Burgoyne prin intrarea în război, aliată deschis cu America și transformând Războiul Revoluționar într-un conflict mondial major. Pierderea orașului Philadelphia de către Washington determină unii membri ai Congresului să discute înlăturarea acestuia de la comandă. Această încercare eșuează însă, după ce suporterii săi se raliază în apărarea acestuia. Armata lui Washington își așază tabăra la Valley Forge în Decembrie 1777 și rămâne acolo pentru următoarele șase lun i. În cursul iernii 2500 de oameni dintr-un efectiv de 10000 de oameni mor de frig și boli. Totuși, primăvara următoare armata iese din tabăra de la Valley Forge în ordine, în parte mulțumită unui program de instruire pe scară largă, supravegheat de către Baronul von Steuben, un veteran al statului major prusac. Britanicii evacuează Philadelphia pentru a se îndrepta spre New York dar Washington îi atacă la Monmouth și îi obligă să se retragă de pe terenul de luptă. După aceasta britanicii continuă să se îndrepte spre New York în timp ce Washington își scoate armata din acest oraș. În vara lui 1779 la cererea lui Washington, generalul John Sullivan lansează o decisivă campanie a pământului pârjolit care distruge cel puțin 40 de așezări ale indienilor Iroquois în actuala zonă centrală și superioară a statului New York, ca răspuns la atacurile indiene și ale loialiștilor împotriva așezărilor americane cu ceva timp în urmă. Washington dă lovitura de grație britanicilor în 1781, după ce o victorie navală franceză le permite americanilor să încercuiască armata britanică în Virginia. Predarea britanicilor la Yorktown în octombrie 1781 marchează sfârșitul majorității ostilităților. Deși cunoscut pentru succesele din timpul războiului, Washington a suferit multe înfrângeri până să iasă victorios din război.
În martie 1783, Washington își folosește influența pentru a dispersa un grup de ofițeri care amenințau să confrunte congresul în legătură cu întârzieria plății soldelor. Prin Tratatul de la Paris, semnat in decembrie același an, Marea Britanie recunoaște independența Statelor Unite. Washington își dizolvă armata și pe 2 noiembrie le adresează soldaților săi un elocvent discurs de rămas bun. În noiembrie 25, britanicii evacuează New York City și Washington și guvernatorul preiau posesia. În decembrie 4 la Fraunces Tavern Washington își ia formal rămas bun de la ofițerii săi iar în decembrie 23, 1783 imitândul pe generalul roman Cincinnatus demisionează din funcția de comandant suprem. Washingto n a fost un exemplu republican ideal al cetățeanului conducător care refuză puterea. În timpul acestei perioade conform Articles of Confederation, precursoarele Constituției, nu exista încă funcția de președinte al Statelor Unite. Retragerea lui Washington la Mount Vernon a fost de scurtă durată. A făcut o expediție exploratorie la frontiera vestică în 1784, a fost apoi convins să participe la convenția constituțională în Philadelphia în vara lui 1787 și a fost ales unanim președinte al Convenției. S -a implicat doar puțin în dezbateri (chiar dacă a votat pentru sau împotrivă la diferite articole de lege), dar înaltul său prestigiu a menținut colegialitatea și a ținut delegații la munca lor. Delegații la convenție au creat funcția de președinte cu gândul la Washington și i-au îngăduit acestuia să definească postul odată ales. După convenție suportul acestuia pentru constituție i-a convins pe mulți inclusiv legislativul Virginiei să voteze pentru ratificare, noua constituție a fost în final ratificată de toate cele 13 state de la acea vreme.
Tratatul de la Paris (1783)
Pictură de Benjamin West înfățișând delegația americană a semnăriiTratatului de la Paris din 1783, John Jay, John Adams, Benjamin Franklin, Henry Laurens și William Temple Franklin. Pictura nu a fost niciodată terminată pentru că, deloc surprinzător, reprezentanții britaniciau refuzat să fie înregistrați.
Tratatul de la Paris din 1783, semnat în ziua de 3 septembrie 1783 și ratificat de Congresul Statelor Unite ale Americii în ziua de 14 ianuarie 1784, a încheiat formal Războiul Revoluționar American între Regatul Unit al Marii
Britanii și Cele 13 foste coloniiale Regatului din America de Nord care s-au răsculat împotriva conducerii britanice în 1776. Ca o parte separată a acestui Tratat, Marea Britaniei a încheiat tratate separate cu Franța și Spania, cunoscute sub numele deTratatele de la Versailles. Destul de frecvent, în special în literatura istorică de limbă engleză, Tratatul de la Paris din 1783 este cunoscut sub numele deAl Doilea Tratat de la Paris pentru a crea o distincție între acesta și Tratatul de la Paris din 1763, care a fost evident anterior acestuia cu 20 de ani.
Termenii tratatului
Termenii generali ai Tratatului erau următorii:
Recunoașterea celor treisprezece colonii ca treisprezece state independente și suverane [Articolul 1]; Stabilirea granițelor între Statele Unite și British North America [Articolul 2];
Există două anomalii stranii rezultate din această parte a Tratatului
Acordarea drepturilor de pescuit a pescarilor Statelor Unite în zona cunoscută sub numele de Grand Banks, situată în largul coastei insulei și în zona Golfului fluviului Saint Lawrence [Articolul 3];
Recunoașterea tuturor datoriilor legal contractate de ambele părți care urmau să fie plătite conform termenilor existenți la data semnării Tratatului [Articolul 4];
Congresul Statelor Unite "va recomanda cu toată onestitatea" (în original "will earnestly recommend") tuturor legislaturilor celor 13 state "să recunoască și să aplice restituirea tuturor drepturilor, bunurilor și proprietăților confiscate ale subiecților britanici reali" (în original, "provide for the restitution of all estates, rights, and properties, which have been confiscated belonging to real British subjects"). [Niciodată aplicat Articolul 5];
Statele Unite nu vor mai permite alte consfiscări în viitor [Articolul 6]; Prizonierii de război de ambele părți vor fi eliberați, iar proprietățile lăsate de Armata britanică pe teritoriul american nu vor fi subiect de confiscare (incluzând Negroes) [Articolul 7];
Atât Marea Britanie cât și Statele Unite vor avea acces perpetuu la fluviul Mississippi [Articolul 8]; Teritoriile Marii Britanii care au fost ocupate de către americani vor fi returnate fără nici o compensație [Articolul 9]; Ratificarea tratatului urma să se realizeze în decurs de 6 luni de la semnarea sa [Articolul 10].
