Lexus

1

CAPITOLUL 1. GENERALITĂŢI
Sfântul Botez, în contextul celorlalte Taine ale Bisericii
Sfintele Taine sunt acele lucrări deosebite ale harului divin prin care omul
intră în Biserică şi se sfinţeşte1. Biserica Ortodoxă consideră că Sfintele Taine sunt
lăsate de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, ca o lucrare a Duhului Sfânt,
Mângâietorul promis de El ucenicilor săi. Sfintele Taine sunt o lucrare a harului lui
Dumnezeu în Biserică, şi prin Biserică, Trupul viu al lui Hristos în istorie 2. Această
lucrare a harului nu este una mecanică, ci este lucrarea dinamică a harului în Biserica
cea vie. Concret lucrarea aceasta tainică a harului este însoţită de slujbe şi semne
vizibile, stabilite în timp de Biserică. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ele se
numesc taine pentru că ceea ce credem este diferit de ceea ce vedem, adică harul
lucrează în mod nevăzut pentru credinţa Bisericii, prin nişte semne văzute3.
Termenul sacrament vine din latinescul sacramentum, care înseamnă "un lucru
sau act sfințit", adică "ceva sfânt" (sacru), "a sfinți"; la rându-i, termenul este
traducerea în latina bisericească a grecescului mysterion, care înseamnă "taină"
(provenind din slavonă în limba română)4.
În secolele XIX-XX teologii români au folosit în paralel cuvintele "taină",
"misteriu" şi "sacrament", pentru ca în a doua jumătate a secolului XX teologia
ortodoxă românească să opteze definitiv pentru "taină" şi "sfinte taine". "Sacrament" a
rămas astfel un termen utilizat de teologia catolică, iar neologismul "misteriu" a fost
eliminat definitiv din teologia ortodoxă românească5.
Sub influenţa teologiei scolastice, se vorbeşte în general de şapte Sfinte Taine:
Botezul, Mirungerea, Sfânta Împărtășanie, Mărturisirea, Sf. Maslu, Căsătoria,
Preoția. Acest număr de şapte taine "oficiale" s-a încetăţenit în teologia occidentală în
1

Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, M.A. Costa de Beauregard, Mica Dogmatică vorbită – dialoguri la

Cernica, trad. Maria Cornelia Ică Jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 26
2

Nikolaos Matzoukas, Teologia Dogmatică şi Simbolică, vol. IV, trad. Pr. Prof. Dr. Constantin Coman,

Ed. Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 101
3

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Postul Mare, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1997, p. 23

4

Pr. Prof. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1992, p. 229

5

Ibidem, p. 229

2
secolul al XVII-lea6. Sfinţii Părinţi însă nu au dat un număr fix: deşi unii au vorbit de
şapte (număr simbolic al perfecţiunii), sfântul Ioan Damaschin a vorbit de două 7,
Dionisie Areopagitul a vorbit de şase8, Ioasaf, mitropolit de Efes (sec. XV) a vorbit de
zece9. Printre lucrările Bisericii considerate la diferite momente ca "sfinte taine" s-ar
mai număra: slujba înmormântării, călugăria (tunderea în monahism), binecuvântarea
mare a apelor la Epifanie, ungerea unui monarh.
Redescoperirea istorică şi teologică a unui sens mai puţin scolastic al Sfintelor
Taine, a făcut pe unii teologi ortodocşi să facă o distincţie între taine şi sacramente,
considerând că sacramentele ar fi cele şapte cunoscute, iar tainele ar fi mai multe, şi
anume oriunde este o lucrare liturgică a harului prin Biserică dată omului spre
înaintare în viaţa creştină10.
Într-un sens mai larg, întreaga viață a creștinului poate fi înțeleasă ca o unică
taină, ca un sacrament în întregul ei11. Diferitele aspecte ale acestuia sunt exprimate
prin diferite acte, unele înfăptuite o singură dată în viață (Botezul, Căsătoria, altele
poate chiar zilnic (Spovedania, Împărtășania).
Sfântul Botez este intaia dintre Tainele Sfintei Biserici; este ușa prin care se
intra in Sfânta Biserica. Si numai ajungând membri ai Bisericii lui Hristos ne putem
învrednici si de primirea celorlalte Sfinte Taine.
Taina Sfântului Botez a fost așezata de Mântuitorul Iisus Hristos prin
cuvintele: “Mergând, invatati toate neamurile, botezându-le in numele Tatălui si al
Fiului si al Sfântului Duh” (Matei 28, 19). Acestea le -a grăit după învierea Sa din
morți. Dar Taina Sfântului Botez nu este numai ușa prin care se intra in Sfânta
Biserica a lui Hristos, ci si pentru câștigarea imparatiei lui Dumnezeu, așa cum ne
incredinteaza însuși Mântuitorul, zicând : “De nu se va naște cineva din apa si din
Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu.” (Ioan 3, 5).

6

Pr. Alexander Schmemann, Pentru viaţa lumii- Sfintele Taine şi Ortodoxia, Ed. Basilica, Bucureşti,

2014, p. 15
7

Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007,

p. 94
8

Sfântul Dionisie Areopagitul, Despre Ierarhia Cerească şi Ierarhia Bisericească, trad. Pr. Prof. Dr.

Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2001, p. 157
9

Cf. Pr. Alexander Schmemann, op. cit., p. 14

10

Ibidem, p. 15

11

Ibidem, p. 15

3
Si înaintemergătorul Mântuitorului Hristos, Sfântul Ioan, a botezat la Iordan.
Dar botezul lui nu era Taina, ci închipuia doar curățirea de păcate prin credința si
pocăința ; el era mai mult un indemn la pocăința , un semn văzut si pregătitor spre
cele ce aveau sa vina, cum mărturisește chiar sfântul Ioan Botezătorul: “Eu unul va
botez cu apa spre pocăința , dar Cel ce vine dupămine este mai puternic decât mine;
Lui nu sunt vrednic sa-I duc incaltamintea. Acesta va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc”
(Matei 3, 11).
Mai târziu, si sfântul apostol Pavel, întâlnind in calea sa pe unii care primiseră
botezul lui Ioan, i-a întrebat : “ Primit- ați voi Duhul Sfânt când ați crezut? lar ei au
zis către el: Dar nici n-am auzit, daca este Duh Sfânt. Si el a zis : Deci in ce vați botezat ? Ei au zis: In botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul
pocăinței , spunând poporului sa creadă in Cel ce avea sa vina după el, adică in Iisus
Hristos. Si auzind ei, s-au botezat in numele Domnului Iisus” (capitolul 19 din cartea
Faptele Sfinţilor Apostoli), adică au primit Botezul creștin. Sfântul Botez instituit de
Mântuitorul Iisus Hristos nu este doar un semn pregătitor pentru cele ce ar fi sa vina,
ci este o Sfânta Taina a Bisericii lui Hristos. Partea văzuta a Tainei Sfântului Botez
consta din afundarea de trei ori in apa sfințita a celui ce se botează si in rostirea
cuvintelor : “Botează-se robul lui Dumnezeu (N) In numele Tatălui, amin, si al Fiului,
amin, si al Sfântului Duh, amin; acum si pururea si in vecii vecilor, amin”12.
Sfânta noastră Biserica face Botezul prin afundare, nu prin turnare sau prin
stropire, pentru ca chiar cuvântul botez are însemnarea de “a afunda”, “a cufunda”.
Sub forma de turnare sau prin stropire se savarseste doar in împrejurări cu totul
deosebite, când, de pilda, cineva este greu bolnav sau când nu se afla la indemna apa
din destul13. Apa care se folosește la Taina Sfântului Botez trebuie sa fie naturala,
curata, cu nimic amestecata. Efectele primirii Tainei Sfântului Botez sunt: iertarea
pacatului stramosesc si a tuturor păcatelor savarsite înainte de Botez in situația celor
ce se botează mai târziu; renașterea , sau nașterea la o viața noua duhovniceasca,
viata de curatie si sfintenie; de asemenea, primirea in sânul Sfintei Biserici, adica
numararea celui botezat intre fiii ei, putându-se impartasi de toate celelalte Sfinte
Taine si de bunurile sufletești pe care Sfânta Biserica le dăruiește membrilor ei14. De
aici si denumirile date Tainei Sfantului Botez: “baie”, “izvor sfânt”,“luminare”,
12

Molitfelnic, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2008, p. 52

13

Ibidem, p. 44

14

Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 10

4
“renaștere”, “naștere din nou”, “sfintire”, “pecetea lui Hristos”, “baia vieții” -, “baia
renașterii” şi “baia pocăinței”.
Pentru creştinii practicanţi, fie ei ortodocşi, catolici sau protestanţi, Botezul
reprezintă una dintre Tainele Bisericii. Pentru necreştini sau pentru cei care se declară
creştini doar cu numele, este un act ritualic. Aceasta este de fapt cea mai largă
accepţiune laică a termenului. Botezul este un ritual care - în creștinism – începând
din perioada Noului Testament reprezintă modalitatea de intrare vizibilă în
comunitatea creștină (Biserica). În Biserica Ortodoxă, în Biserica Catolică și în
Bisericile Vechi Orientale botezul reprezintă una din cele șapte taine (sacramente).

Etimologia
Cuvântul grec folosit în Noul Testament pentru botez este baptízein
(βαπτίζειν) iar acesta înseamnă atât a cufunda cât și a scufunda15. Pentru folosirea
termenului cu acest sens în literatura greacă există nenumărate dovezi începând cu
Platon (secolul 4 î. Hr.). În Septuaginta, traducerea greacă a Vechiului Testament,
termenul baptízein (βαπτίζειν) apare doar de 4 ori. O singură dată IV Regi 5,14 se
referă la scufundarea unui om în apă pentru o curățire rituală16.
Iosif Flaviu întrebuințează termenul baptismós (βαπτισμός) - Botez - în cadrul
relatării sale despre Ioan Botezătorul17
Cuvântul Botez a fost puternic impregnat de tradiția creștină și de aceea este
aproape permanent echivalat cu expresia botez creștin. Deoarece există și în alte
religii ritualuri purificatoare cu apă trebuie ca termenul botez, să poată fi folosit doar
cu prudență deosebită pentru curățirile sau spălările rituale cu apă din exteriorul
creștinismului.

CAPITOLUL AL 2-LEA. FORME PRECREŞTINE ALE
RITUALULUI BOTEZULUI
15

Pr. Prof. Ioan Mircea, op. cit., p. 49

16

Ibidem, p. 49

17

Josephus Flavius, Antichităţile iudaice, trad. Ioan Alsan, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2000, p. 235

5
Autorii Noului Testament pleacă de la supoziția că botezul este un fenomen
cunoscut. Punctele de plecare ale practicii nou-testamentare sunt:

Vechiul Testament
Neeman, căpetenia oștirii regelui Siriei, care era bolnav de lepră, s-a cufundat
de șapte ori în apele Iordanului împlinind porunca proorocului Elisei pentru a-și
vindeca boala și a recâștiga curăția trupească. (IV Regi 5, 1-16).
Și proorocul David, autorul psalmilor, amintește atât de o curățire interioară
de păcate prin stropirea cu isop cât și de o spălare a trupului care au ca efect direct,
după cum lasă să se înțeleagă versetul 8 al psalmului 50, iertarea efectivă a păcatelor.

Iudaismul
Comunitatea din Qumran18 nu a fost singura comunitate iudaică ce a prezentat
similitudini practice față de botezul creștin în privința pocăinței, a curăției
exterioare, a purificării interioare și a îndemnului spre înnoirea vieții. Și esenienii au
cunoscut rituri asemănătoare. Spălările rituale au fost făcute în numele lui Dumnezeu
și aveau loc în mod regulat, din câte se poate presupune astăzi erau chiar zilnice 19.
Riturile botezului din comunitățile iudaice a putut fi efectuat de oricine și nu necesita
o mărturisire publică. Totuși prima dintre aceste spălări rituale reprezenta includerea
oficială a unui novice în comunitatea respectivă20.
În Talmud este prescrisă obligativitatea unei spălări rituale, mikweh, pentru
refacerea curăției rituale21. Iar începând cu a doua jumătate a primului secol creștin
există dovezi despre un așa-numit botez al prozeliților22.
18

Diac. Prof. Dr. Emilian Corniţescu, Valoarea descoperirilor arheologice (dintre anii 1971-1974) din

Ţara Sfântă pentru Studiul Vechiului Testament, în “Studii Teologice”, an XXII (1980), nr. 7-10, p. 610
19

Ibidem, p. 612

20

Idem, Descoperirile arheologice din Ţara Sfântă din ultimii 50 de ani (1920-1970) şi raportul lor cu

Vechiul Testament. Teză de doctorat, în “Studii Teologice”, an XXXIV (1982), nr. 7-8, p. 501
21

Max I. Dimont, Evreii, Dumnezeu şi istoria, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2000, p. 74

22

Ibidem, p. 75

6
Deosebirile botezului creștin față de practica iudaică constau în primul rând în
unicitatea efectuării botezului cât și în mărturisirea de credință publică față de Iisus
Hristos. În afară de aceasta în spălarea rituală iudaică lipsește persoana consacrată
care efectuează spălarea. Deoarece Josephus Flavius folosește termenul βαπτισμός
doar pentru botezul lui Ioan și nu pentru spălările rituale efectuate de sectele amintite
de el se poate deduce că chiar din acea perioadă s-a văzut o deosebire esențială între
aceste rituri.

Botezul lui Ioan
Primul botez, care este menționat în Noul Testament, este botezul lui Ioan.
Ioan a primit titlul de Botezătorul din pricină că boteza lumea. Botezul efectuat de
Ioan avea loc în apa Iordanului și presupunea o mărturisire a păcatelor și o pocăință
interioară având ca scop iertarea păcatelor. (Matei 3:16; Marcu cap. 1; Luca cap. 3)
Iisus s-a botezat de către Ioan după cum mărturisesc evangheliile. Chiar și unii
dintre ucenicii lui de mai târziu au fost botezați de către Ioan care i-a făcut atenți
asupra mielului lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii. În perioada următoare au
botezat, după cum relatează Evanghelia după Ioan (Ioan cap. 4) atât Ioan cât și o parte
din ucenicii lui Iisus.
In Faptele Apostolilor (Faptele Apostolilor 19:1-7) ni se relatează că Sfântul
Apostol Pavel întâlnește în Efes pe ucenicii lui Ioan Botezătorul. După ce aceștia i-au
relatat despre botezul săvârșit de ei în numele lui Ioan, Pavel le explică faptul că Ioan
a botezat cu un botez al pocăinței și că a arătat tuturora să creadă în Cel ce avea să
vină după el, adică în Iisus Hristos. Iar acei ucenici ai lui Ioan s-au botezat în numele
Domnului Iisus.

Botezul în comunitatea primară din Ierusalim
Evanghelia Sfântului Matei se termină cu porunca de a propovădui și răspândi
credința creștină în toată lumea. Încununarea acestei activități fiind botezul în numele
Sfintei Treimi: "Și apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată

7
puterea, în cer și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile,
botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să
păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la
sfârșitul veacului. Amin.” (Matei 28,18-20)
Formula după care trebuie efectuat botezul apare doar în acest citat al Noului
Testament. În pofida numeroaselor convertiri relatate de Faptele Apostolilor sau de
scrisorile pauline această formulare nu mai este menționată. Acolo unde actul
botezului este descris mai amănunțit apare doar menționarea că el este săvârșit "în
numele lui Iisus Hristos" (FAp 2,38 8,16 10,48 19,5 Rom 6,3 Gal. 3,27).
Sfântul Apostol Petru cheamă oamenii la botez chiar în prima lui predică
ținută în ziua Cincizecimii: el le făgăduiește darul Sfântului Duh acelora care se vor
pocăi și se vor boteza spre iertarea păcatelor: "Iar Petru a zis către ei: Pocăiți-vă și să
se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre,
și veți primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă este dată făgăduința și copiilor voștri și
tuturor celor de departe, pe oricâți îi va chema Domnul Dumnezeul nostru." (Faptele
Apostolilor 2, 38-39).
Filip l-a propovăduit pe Iisus Hristos și cei care au crezut s-au lăsat botezați.
(FAp 8,12). Faptele Apostolilor ne relatează că marele dregător al Candachiei, regina
Etiopiei a fost întrebat despre despre înțelegerea corectă a Scripturilor, iar după ce îi
este propovăduită Evanghelia despre Iisus Hristos este botezat de către Filip. (Faptele
Apostolilor 8, 27-39).
În Epistola către Romani Sfântul Apostol Pavel ne prezintă botezul ca fiind
îngropare și înnoire a vieții. Botezul este în învățătura lui o retrăire a îngropării și
învierii lui Hristos. În această relatare se găsește și o dovadă clară a ritualului inițial
al botezului săvârșit prin scufundare. (Romani capitolul 6).
Botezul este strâns legat de harul Sfântului Duh. Ioan Botezătorul l-a indicat
pe Iisus Hristos ca fiind cel care botează cu Duhul Sfânt și cu foc: Matei 3,11. Sfântul
Apostol Petru a propovăduit primirea Sfântului Duh ca urmare a botezului. (Faptele
Apostolilor 2, 38-39). Iar pogorârea Sfântului Duh peste Cornelius și a altor neiudei ia convins pe pe creștinii proveniți dintre iudei că și neiudeii pot fi botezați, căci
Sfântul Duh se va revărsa și asupra lor. ( Faptele Apostolilor 10,45)

8

CAPITOLUL AL 3-LEA. PREFIGURĂRI ŞI ATESTĂRI
ALE BOTEZULUI CREŞTIN ÎN SFÂNTA SCRIPTURĂ

Sfinţii Părinţi despre prefigurările Botezului în Vechiul Testament
Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă că între Taina Morţii şi
Învierii lui Hristos şi Taina Botezului creştinilor este o legătură spirituală sfântă şi de
viaţă făcătoare. Lumina şi puterea Învierii lui Hristos sunt lumina şi puterea Sfântului
Botez. De aceea, în Biserica primelor veacuri, Botezul creştinilor adulţi se săvârşea în
noaptea de Paşti, fiind numit şi „luminare”, iar cei botezaţi se numeau „luminaţi”, ei

9
purtau haine luminate în prima săptămână de după Paști, numită și Săptămâna
Luminată23.
Biserica mărturiseşte că iubirea smerită şi preaslăvită a lui Hristos Cel
Răstignit şi Înviat se dăruieşte omului prin harul Sfântului Botez, pentru ca omul care
se uneşte cu Hristos să poată birui păcatul şi să dobândească viaţa veşnică în slava
Preasfintei Treimi.
Păcatul strămoșesc a condus la o stare de alienare temporară, care nu aparține
naturii umane autentice. Aceasta trebuia să iasă din captivitatea diavolului prin
răscumpărare, și anume: jertfa, moartea și învierea lui Hristos. Pentru o umanitate
regenerată în care pulsează sănătatea și viața veșnică, credinciosul trebuie să moară
și să învieze cu Hristos, în mod liturgic, sacramental, în actul botezului: „Deci ne-am
îngropat cu El în moarte prin botez pentru ca, precum Hristos a înviat din morți prin
slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înoirea vieții. Căci dacă am crescut
împreună cu El prin asemănarea morții Lui, atunci vom fi părtași și ai învierii Lui.
Cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să
nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi păcatului”.(Romani 6, 4-6)
Deși a fost instituit de Mântuitorul Iisus Hristos după Învierea Sa din morți,
Taina Sfântului Botez a fost precedată de o oarecare pregătire, ea fiind prefigurată în
Vechiul Testament prin: circumciziune(Coloseni 2, 11), apa, deluviu și corabia lui
Noe(I Petru 3, 20-21), trecerea prin Marea Roșie( I Corinteni 10, 2), norul care
conducea pe evrei în pustie(I Corinteni, 10, 2), stânca din care a curs apă în
pustie( Ieșire, 17,6; I Corinteni 10,4), Marea de Aramă, Botezul prozeliților,
scăldătoarea Betezda, apa care a izvorât din coasta Domnului( Ioan 19,34), Botezul
lui Ioan care era și un ritual premergător pentru primirea lui Mesia de evrei cu toate
că el era de la Dumnezeu( Luca 3, 2-3) totuși el este inferior Botezului creștin. Cu
Botezul lui Ioan S-a botezat și Mântuitorul nu pentru că avea nevoie de curățire de
păcat, ci pentru ca să-i evidențieze însemnătatea, ca să împlinească Legea, ca să
descopere taina Sfintei Treimi, ca să ne dea nouă pildă de a ne boteza.
Instituirea Botezului o face Domnul Iisus după Înviere, când S-a arătat
apostolilor și i-a trimis la propovăduire zicând: „Mergând, învățați toate neamurile,
botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-i să
păzească toate câte v-am poruncit vouă și iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la
23

Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifăr, Istoria Creştinismului, vol. I, Ed. Trinitas, Iaşi, 2003, p. 88

10
sfârșitul veacurilor”( Matei 16, 16). Din aceste versete observăm, că spre deosebire de
botezul lui Ioan care se administra evreilor, acest botez este instituit pentru toți
oamenii din toate timpurile și este necesar pentru mântuire. Pentru a fi Domnul cu noi
este necesar botezul creștin. Pentru a evidenția deosebirea dintre botezul lui Ioan și
cel creștin vom arăta citatul din Fapte 19, 2-6: „Și găsind (Pavel) pe unii ucenici, i-a
întrebat: Primit-ați voi Duhul Sfânt când ați crezut? Iar ei au zis către el: Dar nici nam auzit că este Duhul Sfânt. Și el a zis: Dar în ce v-ați botezat? Ei au răspuns: În
botezul lui Ioan. Atunci Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinței, spunând
poporului să creadă în Cel ce va veni după el, adică în Iisus Hristos. Și auzind ei, s-au
botezat în numele Domnului Iisus. Și punându-și Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt
a venit asupra lor”.( Fapte 19, 2-6). Din aceste rânduri aflăm că botezul lui Ioan a fost
anterior botezului creștin și a durat până la Cincizecime, când apostolii au fost
botezați cu „Duh Sfânt și cu foc”. Botezul apostolilor de la Cinzecime a fost ca formă
un botez excepțional, deși ca fond el va fi identic cu cel din „apă și din Duh”( Ioan
3,5). De la botezul apostolilor și până astăzi, toți creștinii au primit botezul cu apă și
cu Duh, și așa îl vor primi toți cei ce se vor boteza, până la sfârșitul veacurilor.
Cel mai cunoscut temei biblic pentru lectura sacramentală a catehumenilor
este cuvântul Sfântului Apostol Pavel din I Corinteni 10, 1-6: „Căci nu voiesc,
fraților, ca voi să nu știți că părinții noștri au fost toți sub nor și că toți au trecut prin
mare. Și toți, întru Moise, au fost botezați în nor și în mare. Și toți au mâncat
aceeași mâncare duhovnicească; și toți aceeași băutură duhovnicească au băut,
pentru că beau din piatra duhovnicească ce avea să vină. Iar piatra era Hristos…Și
acestea s-au făcut pilde pentru noi.”
Pentru Sfântul Ambrozie al Milanului, Scriptura este "Trupul Fiului lui
Dumnezeu", la fel ca Biserica sau Euharistia 24; astfel Scriptura nu este constituită
dintr-o simplă înşiruire de cuvinte, ci cuvinte care au o substanţă a lor: "Cuvântul lui
Dumnezeu, într-adevăr, este substanţa vitală, cu care se hrăneşte sufletul nostru ... şi
după care îşi reglează comportamentul. Prin Cuvântul lui Dumnezeu şi sub acţiunea
harului Său, sufletul nostru este întărit"25.
Astfel, Vechiul Testament, ca "pedagog către Hristos" (Galateni 3, 24) oferă o
serie de prefigurări, de simboluri ale unor învăţături descoperite în chip deplin ca
24

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrieri. Partea I, trad. Pr. Prof. Teodor Bodogae, Pr. Prof. Nicolae

Neaga şi Prof. Maria Hetco, în colecţia PSB (vol. 52), Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007, p. 139
25

Ibidem, p. 139

11
realităţi abia după întruparea Fiului lui Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Ambrozie al
Mediolanului acordă o atenţie deosebită prefigurărilor Tainei Botezului în Sfânta
Scriptură, expunându-le sistematic, într-o ordine cronologică, în cele două lucrări
cunoscute ale sale, De mysteriis şi De sacramentis26.
Prima preînchipuire a Botezului o găseşte Sfântul Ambrozie chiar la zidirea
lumii, în primele versete ale Facerii, unde se spune: "Duhul Domnului Se purta pe
deasupra apelor" (Facerea 1, 2) - acestea fiind o icoană a apei de mai târziu a
Botezului creştin.
A doua preînchipuire a Botezului este apa potopului, prin care Dumnezeu a
curăţit lumea de păcate: "Apa este, aşadar, cea în care se scufundă trupul. Ca să se
spele tot păcatul trupesc. Se îngroapă în ea toată fărădelegea. Lemnul este cel pe care
a fost răstignit Domnul Iisus, când a pătimit pentru noi. Porumbelul este acela sub al
cărui chip a coborât Duhul Sfânt, după cum ai învăţat din Noul Testament, şi El îţi
insuflă pacea sufletului, liniştea minţii. Corbul este chipul păcatului, care se duce şi nu
se mai întoarce dacă se va păstra şi în tine paza şi icoana dreptăţii" 27; "Oare, potopul
nu este ca şi Botezul, prin care toate păcatele se îneacă şi numai cugetul celui drept şi
harul reînviază?"28.
A treia preînchipuire veterotestamentară a Botezului o reprezintă trecerea
evreilor prin Marea Roşie, fiind astfel eliberaţi din robia egipteană: "Bagi de seamă că
şi în acea trecere a evreilor prin Marea Roşie, în care egiptenii au pierit, iar evreii au
scăpat, a fost anticipată încă de pe atunci închipuirea Sfântului Botez. Căci, ce altceva
învăţăm zilnic în această taină, decât că vina este luată de ape şi că greşeala se şterge
cu ele, însă evlavia şi nevinovăţia rămân pururi ocrotite?"29.
Un al patrulea simbol anticipativ al Botezului creştin îl vede Sfântul
Ambrozie într-o minune săvârşită de Moise, în timpul traversării pustiului până în
Canaan, şi anume la Merra, unde evreii întâlnesc un izvor de apă amară, pe care
Moise îl preface în apă bună de băut: "Moise a aruncat un lemn în ea şi s-a făcut
dulce. Fireşte, fără semnul Crucii Domnului apa nu era de niciun folos pentru
mântuirea ce avea să vie: dar după ce a fost sfinţită prin taina Crucii mântuitoare,
26

Idem, Scrieri. Partea a II-a. Despre Sfintele Taine. Scrisori. Imnuri, trad. Pr. Prof. Dr. Ene Branişte,

Prof. David Popescu, Lect. Dr. Dan Negrescu, în colecţia PSB (vol. 53), Ed. IBMBOR, Bucureşti,
1994, p. 11
27

Ibidem, p. 12

28

Ibidem, p. 10

29

Ibidem, p. 12

12
atunci a devenit bună pentru baia duhovnicească şi pentru paharul mântuirii. Aşadar,
precum Moise, adică proorocul, a aruncat lemnul în acel izvor, tot aşa preotul aruncă
în această fântână baptismală semnul Crucii Domnului şi apa se face dulce (potrivită)
pentru har"30.
Un alt simbol al Botezului creştin este, după Sfântul Ambrozie, curăţirea de
lepră a lui Naaman Sirianul, prin afundarea lui în apele Iordanului, după îndemnul
proorocului Elisei: "Şi fiind curăţit din aceasta, a înţeles că faptul de a se curăţi cineva
nu stă în puterea apelor, ci a Harului"31.
Un al şaselea simbol al Botezului în Vechiul Testament, îl vede Sfântul
Ambrozie într-o minune săvârşită de proorocul Elisei, care mergând pe malul râului
Iordan spre a tăia lemne, unul din fiii proorocului scapă fierul securii în apă; atunci
proorocul Elisei a tăiat o bucată de lemn, pe care aruncând-o în apă, fierul a ieşit la
suprafaţă, putând fi astfel recuperat: "Vezi, aşadar, că prin Crucea lui Hristos se ridică
neputinţa tuturor oamenilor"32.

Sfinţii Părinţi despre prefigurările Botezului în Noul Testament
În Noul Testament, înainte de a fi instituit Botezul, el este prefigurat de
Botezul Domnului în Iordan de către Ioan: "Aşadar, de ce a coborât Hristos (la apa
Iordanului), dacă nu ca să se curăţească trupul acesta, trupul pe care l-a luat după firea
noastră? Căci Hristos, Care nu a făcut păcat, nu avea trebuinţă să-şi spele păcatele; dar
avem trebuinţă noi, care suntem supuşi păcatului. Aşadar, dacă Botezul s-a dat pentru
noi, pentru noi s-a făcut chipul lui, ni s-a pus înainte o formă a credinţei noastre” 33;
"Cel ce avea să boteze cu Duh Sfânt şi cu foc, a făcut cunoscută de mai înainte, prin
Ioan, Taina Botezului (Matei III, 11)"34.
O ultimă prefigurare a Botezului creştin o vede Sfântul Ambrozie în minunea
vindecării slăbănogului de la lacul Vitezda (Ioan 5, 2): "Aşadar, şi acea scăldătoare a

30

Ibidem, p. 12

31

Ibidem, p. 13

32

Ibidem, p. 22

33

Ibidem, p. 16

34

Ibidem, p. 31

13
fost o preînchipuire, ca să crezi că în această apă (a Botezului) coboară puterea
dumnezeiască"35.
Toate aceste prefigurări scripturistice ale Botezului s-au împlinit în Botezul
"cu Duh Sfânt şi cu foc" (Matei 3, 11) adus de Mântuitorul Iisus Hristos, "prin a Cărui
venire să nu mai însănătoşească umbra doar pe unul, ci adevărul pe toţi"36.

Atestări ale Botezului creştin în Sfânta Scriptură
Evanghelia Sfântului Matei se termină cu porunca de a propovădui și răspândi
credința creștină în toată lumea. Încununarea acestei activități fiind botezul în numele
Sfintei Treimi: "Și apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată
puterea, în cer și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile,
botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să
păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la
sfârșitul veacului. Amin.” (Matei 28,18-20)
Formula după care trebuie efectuat botezul apare doar în acest citat al Noului
Testament. În pofida numeroaselor convertiri relatate de Faptele Apostolilor sau de
scrisorile pauline această formulare nu mai este menționată. Acolo unde actul
botezului este descris mai amănunțit apare doar menționarea că el este săvârșit "în
numele lui Iisus Hristos" (FAp 2,38 8,16 10,48 19,5 Rom 6,3 Gal. 3,27).
Sfântul Apostol Petru cheamă oamenii la botez chiar în prima lui predică
ținută în ziua Cincizecimii: el le făgăduiește darul Sfântului Duh acelora care se vor
pocăi și se vor boteza spre iertarea păcatelor: "Iar Petru a zis către ei: Pocăiți-vă și să
se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre,
și veți primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă este dată făgăduința și copiilor voștri și
tuturor celor de departe, pe oricâți îi va chema Domnul Dumnezeul nostru." (Faptele
Apostolilor 2, 38-39).
Filip l-a propovăduit pe Iisus Hristos și cei care au crezut s-au lăsat botezați.
(FAp 8,12). Faptele Apostolilor ne relatează că marele dregător al Candachiei, regina
Etiopiei a fost întrebat despre despre înțelegerea corectă a Scripturilor, iar după ce îi

35

Ibidem, p. 14

36

Ibidem, p. 14

14
este propovăduită Evanghelia despre Iisus Hristos este botezat de către Filip. (Faptele
Apostolilor 8, 27-39).
În Epistola către Romani Sfântul Apostol Pavel ne prezintă botezul ca fiind
îngropare și înnoire a vieții. Botezul este în învățătura lui o retrăire a îngropării și
învierii lui Hristos. În această relatare se găsește și o dovadă clară a ritualului inițial
al botezului săvârșit prin scufundare. (Romani capitolul 6).
Botezul este strâns legat de harul Sfântului Duh. Ioan Botezătorul l-a indicat
pe Iisus Hristos ca fiind cel care botează cu Duhul Sfânt și cu foc: Matei 3,11. Sfântul
Apostol Petru a propovăduit primirea Sfântului Duh ca urmare a botezului. (Faptele
Apostolilor 2, 38-39). Iar pogorârea Sfântului Duh peste Cornelius și a altor neiudei ia convins pe pe creștinii proveniți dintre iudei că și neiudeii pot fi botezați, căci
Sfântul Duh se va revărsa și asupra lor. ( Faptele Apostolilor 10,45)

CAPITOLUL AL 4-LEA. SENSUL TEOLOGIC AL TAINEI
SFÂNTULUI BOTEZ, CONFORM SFINTEI SCRIPTURI

Sensul botezului
Conform învățăturii Sfântului Apostol Pavel, cel care vine spre botez este
făcut părtaș - prin Taina Botezului - morții și îngropării lui Hristos. Ritualul botezului
arată prin aceasta schimbarea vizibilă care poate fi trăită de fiecare dintre existența
"omului vechi", al păcatului, și cea o "omului nou", care îl urmează pe Hristos 37. Apa
botezului omoară și învie simultan38. Cel botezat se face părtaș învierii lui Hristos

37

Pr. Prof. Dr. Constantin Pătuleanu, Botezul ca primire în noua alianţă, în “Almanah Bisericesc” al

Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Slobozia, 2003, p. 28

15
(Romani 6). Simultan el devine prin lucrarea Sfântului Duh din Botez o parte a
trupului universal al lui Hristos, care este Biserica (1 Cor 12,13).
Botezul este simbolul împăcării dintre Dumnezeu și oameni, împăcare
realizată prin moartea pe cruce și prin învierea lui Iisus Hristos. Cum moartea și
învierea lui Hristos s-au petrecut doar o singură dată pentru mântuirea lumii, așa și
botezul are loc doar o singură dată spre mântuirea celui ce vine la botez și nu necesită
repetare39. Faptele Apostolilor (FA 19, 3-5) ne exemplifică necesitatea rebotezării dacă
botezul nu a fost făcut în Numele lui Iisus Hristos. Credința este de asemenea
necesară pentru dobândirea mântuirii. Aceasta, ca dar al Sfântului Duh, îl arată pe cel
botezat ca părtaș al Bisericii și îl conduce pe drumul vieții celei noi care îl eliberează
pe cel botezat din robia păcatului și îl conduce spre libertatea fiilor lui Dumnezeu40.

Botezul în Biserica veche
Cine s-a botezat în primele decenii de existență ale creștinismului a făcut
aceasta cu credința ca a doua venire a lui Hristos va avea loc imediat 41. Prin această
Sfântă Taină, cel botezat era scos de din contextul păgân și înglobat lui Iisus Hristos,
lucru exprimat prin formula εις χριστον ιησουν („în Hristos Iisus“) 42. Și era pecetluit
de Hristos prin Duhul Sfânt (Efe. 4,30) și integrat trupului acestuia (1 Cor 12, 12-14).
Foarte des se botezau toți membrii unei familii, inclusiv slugile și sclavii (şi, implicit,
copiii)43.
Legată de botez a fost întotdeauna și mărturisirea credinței care în forma ei
cea mai veche este amintită în epistola către Romani: κύριος Ιἠσοῦς – Kyrios Iisus Iisus [este] Domnul.(Rom 10,9)44.

38

Pr. Ioan Mihălcescu, Dogma despre sfinţirea omului, în “Biserica Ortodoxă Română”, nr. 3/1927, p.

157
39

Pr. Prof. Dr. Constantin Pătuleanu, art. cit., p. 28

40

Ibidem, p. 29

41

Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifăr, op. cit., p. 90

42

Ibidem, p. 90

43

Ibidem, p. 90

16
Părinții apostolici au considerat botezul drept poarta de intrare în religia
creștină45. Pe când relatările biblice fac referință doar la un botez în numele lui Iisus
Hristos, Biserica primară a aplicat consecvent dispoziția dată de Mântuitorul Hristos
(Mt. 28,19) și a botezat "în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh"46.
În primele veacuri creștine botezul a avut loc doar în noaptea Paștilor pentru a
evidenția clar legătura dintre el și moartea și învierea lui Hristos47. În creștinismul
vechi actul botezului avea loc prin imersia (cufundarea) completă a celui botezat în
apă48. Până în secolul al XII-lea aceasta a fost și forma standard de botez practicată
inclusiv în biserica romano-catolică. În caz de necesitate s-a acceptat încă din secolul
al doilea botezul prin stropire. El putea fi efectuat în această formă în situații în care
afundarea completă în apa botezului nu era posibilă.(De ex. în caz de boală, în vremea
persecuțiilor, în cazul morții inevitabile)49.
Primele menționări documentare ale botezului copiilor se găsesc în regula
canonică Baptismus infantium a Sfântului Ipolit50. Acceptul acestei practici a fost
destul de controversat. Unul dintre cei mai profilați autori care a combătut această
practică a fost Tertulian51. La începutul secolului al 3-lea Sfântul Ciprian al Cartaginei
și Tertulian erau de părere că prin botez se restaurează asemănarea cu Dumnezeu a
omului care fusese distrusă de păcatul strămoșesc52.
Aceeași teologi au dezbătut, în așa-numita dispută asupra botezului, și
problema recunoașterii botezurilor efectuate de episcopii din afara comuniunii
euharistice a bisericii (ereticii). Consensul s-ar realizat prin acceptarea formulei
trinitare a botezului care a constituit baza unei recunoașteri sau respingeri a
botezurilor efectuate în afara comuniunii ecleziale53.

44

Pr. Prof. Ioan Bria, Despre Sfintele Taine, în “Studii Teologice”, seria a II-a, an XLIX (1997), nr. 3-4,

p. 22
45

Ibidem, p. 21

46

Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifăr, op. cit., p. 90

47

Ibidem, p. 90

48

Ibidem, p. 91

49

Ibidem, p. 91

50

Pr. Prof. Ioan Bria, art. cit., p. 22

51

Pr. Ioan Mihălcescu, art. cit, p. 157

52

Ibidem, p. 158

53

Pr. Prof. Dr. Constantin Pătuleanu, art. cit., p. 29

17
Primirea Sfântului Duh care era la început asimilată actului botezului a început
să fie privită în aceeași perioadă - ca reacție la curentele gnostice din antichitatea
creștină - drept o etapă deosebită în viața spirituală care se obținea printr-o punere
specială a mâinilor și însemnarea cu hrisma (monograma lui Hristos) prin ungerea cu
untdelemn54. Sub influența altor forme cultice din antichitatea târzie ritualul botezului
s-a îmbogățit cu elemente suplimentare: haine albe pentru cel botezat, lepădările de
satana. Și a început să fie considerat taină(gr. μυστηριον, lat. sacramentum)55.
Denumirea pe care biserica veche a dat-o botezului "luminare" (greacă
phôtismós) provine din 2. Cor. 4,6. Termenul clarifică schimbarea ontologică a celui
botezat care vine din întunericul necredinței în lumina credinței și a cunoașterii56.
Fericitul Augustin vedea în Botez lucrarea lui Iisus Hristos drept cuvânt
vizibil57 și lucrarea harului invizibil, care prin actul vizibil al botezului aduce lucrarea
mântuitoare. Lucrările sacramentale dau celui botezat, întocmai ca o ștampilă,
structura omului nou. Augustin a formulat învățătura despre botez ca fiind lucrarea
mântuitoare care lucrează împotriva păcatului strămoșesc58.
Respectând porunca Mântuitorului Hristos, Apostolii botezau pe cei ce
primeau credința creștină și accentua necesitatea Botezului. Fiind adeverit atât de
minunat de Sfânta Scriptură, considerăm că sunt necesare anumite confirmări ale
acestei Sfinte Taine și în Sfânta Tradiție patristică.
Urmându-i pe Sfântul Pavel și pe Sfântul Ioan( Romani 8,9; I Ioan 2, 20, 27),
Părinții Bisericii definesc viața creștină drept o încorporare în Hristos prin Sfântul
Duh, în Tainele Bisericii: „Botezându-vă în Hristos și îmbrăcându-vă în Hristos, ați
devenit asemenea Fiului lui Dumnezeu. Într-adevăr, Dumnezeu, Care ne-a sortit
învierii, ne-a făcut asemănători trupului de slavă al lui Hristos. Părtași de acum
înainte ai lui Hristos, pe bună dreptate sunteți numiți „hristoși”, și voi sunteți cei
despre care Dumnezeu spune ”Nu vă atingeți de unșii Mei”(Psalm 104, 15). “Ori, voi
ați devenit hristoși, primind pecetea Duhului Sfânt, iar în voi totul s-a săvârșit în
chip, pentru că voi sunteți după chipul lui Hristos”59.
54

Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifăr, op. cit., p. 91

55

Pr. Ioan Mihălcescu, art. cit, p. 158

56

Pr. Prof. Dr. Constantin Pătuleanu, art. cit., p. 29

57

Pr. Ioan Mihălcescu, art. cit, p. 158

58

Ibidem, p. 159

59

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrieri. Partea a II-a, p. 23

18
În catehezele baptizmale, Biserica din perioada patristică acorda un spațiu larg
relatărilor din istoria biblică a Vechiului Testament, adevărate tipologii creștine prin
excelență. Catehumenilor li se prezintă structurile spirituale ale inițierii creștine prin
raportare la marile etape ale istoriei lui Israel( Facerea, Ieșirea, Potopul și Paștile).
Ieșirea din Egipt este pildă prin excelență pentru Botez. „Ambele realități au aceeași
semnificație. Ele marchează sfârșitul robiei păcatului și intrarea într-o nouă
existență”60. Sfinții Părinți scot în evidență această relație. Astfel, Tertuluian, într-una
din cele mai vechi cateheze, spunea: „Când poporul, părăsind liber Egiptul, scapă de
sub puterea regelui Egiptului trecând prin apă, apa îl nimicește pe rege cu întreaga sa
oaste. Ce poate fi mai limpede ca prefigurare a botezului? Neamurile sunt eliberate de
lume, prin apă, și-l lasă pe demon, care înainte le stăpânea, biruit în apă”61.
Necesitatea Botezului pentru mântuire, pentru teologia Sfintelor Taine din
secolul al III-lea patristic, a fost tema principală a Bisericii noastre datorită
controverselor cu privire la cele trei mari discuții referitoare la: botezarea copiilor,
botezul administrat de eretici și botezul celor aflați pe patul de suferință. Aceste
probleme sunt redate în special în volumul III al colecției Părinți și Scriitori
bisericești în care citim: „colegiul episcopal din Africa alcătuit din 100 de episcopi
reprezenta o putere centralizatoare care a crescut în urma morților martirice a celor o
alcătuiau înainte și s-a desăvârșit ca o autoritate unificatoare datorită episcopului
Ciprian”62, și care din punct de vedere istoric corespunde perioadei de domnie a
împăraților Deciu și Valens, doi dintre cei mai aspri persecutori ai creștinilor(249
-260). Interesant pentru noi este de a sublinia faptul că în această perioadă patristică a
apărut problema reprimirii lapsilor fără a li se cere rebotezarea în urma lepădării lor
de la credință în timpul persecuției( Roma, Alexandria și Palestina), pe când Africa
latină, Antiohia, Capadocia și Cilicia cereau rebotezarea apostaților.
În secolul al IV-lea, veacul de aur al patristicii, cateheții reiau aceeași analogie
cu privire la asemănările din Vechiul Testament: „Cele referitoare la ieșirea lui Israel
au fost istorisite pentru că sunt tip al mântuirii prin botez…Cum a preînchipuit marea
botezul? Prin faptul că a separat pe israeliți de Faraon, după cum baia aceasta de
tirania diavolului. Aceea ucidea în valurile ei pe dușman, în această baie este ucisă
60

Ibidem, p. 24

61

Pr. Ioan Mihălcescu, art. cit, p. 159

62

Prof. Nicolae Chiţescu, Studiu introductiv la Apologeţi de limbă latină, în colecţia PSB, vol. 3, Ed.

IBMBOR, Bucureşti, 1981, p. 16

19
dușmănia noastră cea către Dumnezeu. De aceea, poporul a ieșit nevătămat; din apa
botezului noi ne ridicăm ca înviați din morți”63.
Taina apei se regăsește în tot Vechiul Testament, apele primordiale ale
creației, însuflețite de Duhul lui Dumnezeu, devin izvor și putere de viață: „De ce
ești renăscut din apă? Citim că apele să mișune de vietăți( Fac.1,20) și vietățile s-au
născut. Aceasta s-a petrecut la începutul Facerii. Dar ție ți se menise să te naști din
nou din apă, prin har, așa cum aceasta a dat naștere vieții firești.”64.
Această proprietate a apei de a deveni mediu vital este dezvoltată în mod
deosebit în tradiția siriană. Apa este literalmente fecundată de Duhul Sfânt și
primește de la el virtutea de a da naștere celor care i se aseamănă, adică celor
duhovnicești. Duhul Sfânt face să rodească apa botezului, tot așa cum făcuse
roditoare și apele primordiale la Facere: „Duhul Sfânt Care, la început, Se purta pe
deasupra lor, le-a înzestrat cu puterea de a da naștere celor duhovnicești și de a
zămisli, întru slavă, fii Tatălui”, „Duhul Sfânt S-a pogorât din înălțimi pentru a
fertiliza apele și a le da viață. În botezul lui Ioan, a odihnit peste unul singur; dar
acum S-a pogorât și odihnește peste toți cei care se nasc, din nou, din apă”.( Sfântul
Efrem Sirul, Imne către Epifanie, VI, 1)65.
Didim al Alexandriei, folosește o descriere pertinentă despre Noe, ca
prefigurare a lui Hristos, cel ce a purtat judecata lui Dumnezeu. Acesta afirmă:
„Potopul care a curățit lumea de străvechea nedreptate, era o proorocire ascunsă a
curățirii păcatelor la scăldătoarea sfântă. Arca, de asemenea, care i-a scăpat pe cei
care au intrat într-însa, este un chip al preacinstitei Biserici și al nădejdii celei bune pe
care o nutrim prin aceasta. Cât privește porumbelul care a adus ramura de măslin la
arcă, arătând că pământul ieșise de sub ape, acesta desemna venirea Duhului Sfânt și
împăcarea venită de sus, căci, într-adevăr, măslinul este semn al păcii.”66
Sfinții Părinți scot puternic în relief efectele Botezului care aduce curățire de
păcate, iertarea sau spălarea păcatelor, renașterea din Duhul Sfânt, ca moarte față de
păcat și înmormântare cu Hristos. Ei văd cuprinse în Botez toate bunurile
Creștinismului, „ca într-un punct concentrate și dăruite celui ce se botează” după cum
63

Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Explicarea Botezului în CATEHEZELE BAPTISMALE ale Sfântului Ioan

Gură de Aur, în “Studii Teologice”, seria a II-a, an XXII (1970), nr. 7-8, p. 535
64

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrieri. Partea a II-a, p. 24

65

Sfântul Efrem Sirul, Imnuri, Ed. Bunavestire, Bacău, 1996, p. 56

66

Didim cel Orb, apud Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, art. cit., p. 538

20
afirmă Sfântul Grigorie de Nazians67. Părinții de origine greacă agrează mult termenul
de „luminare”(fotismos) dat Botezului, dar și epitetele descriptive: baie mistică, baie
a mântuirii, apă a vieții veșnice, pecete în Hristos, Taină a vieții. Dacă mai rămâne
ceva din cel ce iese din cristelniță, aceasta nu e atât chinurile și durerile vieții, nici
bolile sau moartea, pentru că acestea și-au lepădat, deodată cu vina, caracterul de
pedeapsă, în special moartea. Rămâne în noi cugetul trupesc, impulsul spre păcat,
concupiscența, care, neavând natura păcatului, ci fiind un imbold spre păcat, nu se
impută. Adică, această pornire trupească spre păcat, luată în sine, nu este păcat atâta
timp cât nu este aprobată, direct sau indirect, de voință. Ea nu este ceva normal și
propriu firii omenești, cum afirmau pelagienii, ci o manifestare și un produs al
păcatului strămoșesc sălășluit în cel nebotezat. Acest impuls displace în general lui
Dumnezeu, care îl vrea pe om fără a fi în acest război a trupului față de suflet. Tot așa
și omul botezat își recâștigă forțele în Botez, dar nu este încă deplin sănătos, ci se
simte slăbit ca după o boală îndelungată. Învățătura patristică este că omul se curăță
de păcatul strămoșesc, dar nu e desființat în toată întinderea și efectele lui.6 (Hristu
Andrutzos, Dogmatica, Sibiu, 1930,p. 344)68
Sfântul Chiril al Ierusalimului spune: „De nu va primi cineva botezul, nu va
dobândi mântuirea, afară de martiri, care primesc mântuirea și fără apă”69, iar Sfântul
Grigorie de Nazians zice: „Știu și un al patrulea botez, cel prin martiriu și sânge, cu
care și Hristos S-a botezat și mulți alții, care este mai convenabil întrucât nu se mai
necurățește cu alte pete”70.
Dacă în perioada apostolică ceremonialul consta din invocarea Duhului Sfânt
și punerea mâinilor pe capul catehumenului, în secolele patristice exista un ritual
prebaptismal ce conținea o rugăciune de sfințire a apei, un ritual de lepădare în care
nu știm exact formula dar Sfântul Ciprian amintește doar că „am renunțat la lume
atunci când ne-am botezat”71. Mărturisirea de credință în secolul III îmbrăca forma
unui răspuns la o serie de întrebări și putem deduce practica administrării Sfintei
Taine prin întreita cufundare din mărturisirea credinței ca răspuns la cele trei
67

Sfântul Grigorie Teologul, apud Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, art. cit., p. 538

68

Hristu Andrutzos, Dogmatica, trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Arhidiecezană, Sibiu, 1930,

p. 344
69

Sfântul Chiril al Ierusalimului, apud Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, art. cit., p. 538

70

Sfântul Grigorie Teologul, apud Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, art. cit., p. 539

71

Sfântul Ciprian al Cartaginei, în Apologeţi de Limbă Latină, p. 125

21
întrebări. Sfântul Ciprian menționează de un ritual postbaptismal ce conținea
mirungere, punerea mâinilor și însemnarea cu semnul sfintei cruci, de obicei pe
frunte72, iar mirul folosit era sfințit printr-o rugăciune de mulțumire rostită deasupra
altarului, asemenea elementelor euharistice. Tot Sfântul Ciprian susține, pentru cei
aflați pe patul de suferință, botezul prin stropire, ca situație excepțională. El spune în
scrisoarea către episcopul Magnus: „M-ai întrebat ce cred despre cei ce obțin harul lui
Dumnezeu în boală și suferință, dacă sunt reprezentanți legitimi ai creștinilor, pentru
că nu sunt spălați în apa mântuitoare, ci apa a fost turnată asupra lor…Judecata mea
este următoare: binecuvântările divine nu pot fi, sub nici o formă, mutilate și
slăbite…spălarea păcatelor este diferită de spălarea printr-o baie obișnuită. În ceea ce
privește tainele mântuitoare, când necesitatea constrânge și Dumnezeu oferă mila Sa,
un rezumat poate conferi întregul beneficiu asupra credincioșilor”73.
Până în secolul al IV-lea erau folosite crezurile interogative ca elemente ale
rânduielii botezului. Din secolul al IV-lea apar crezurile declarative 74. Era întâlnită
dublarea celor două tipuri de crezuri în cadrul ritualului catehumenal și baptismal,
folosindu-se așa-numitele întrebări despre credinţă. Rostirea astăzi a Simbolului
Niceeo-Constantinopolitan după exorcismele din pridvorul Bisericii, înainte de
binecuvântarea mare, reprezintă o rămăşiţă din vechiul ritual atestat încă din secolul
IV în multe centre creştine. Crezul actual, formulat probabil pe baza unui alt crez
baptismal, a devenit Crezul baptismal al Bisericii din Constantinopol. Ultimul mare
istoric bisericesc de limbă greacă, Evagrie Scolasticul(536-600) ne relatează în Istoria
bisericească două episoade ce atestă folosirea Simbolului Niceeo-Constantinopolitan
la botez în Constantinopol în timpul împăratului bizantin Zenon( 474-491)75.
Începând cu secolul al V-lea, Crezul Niceo-Constantinopolitan a înlocuit
treptat simbolurile baptismale locale, reuşind să deţină un monopol absolut în secolul
al VI-lea, în toate regiunile aflate sub influenţa Bizanţului.

72

Ibidem, p. 130

73

Ibidem, pp. 131-132

74

Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifăr, op. cit., p. 92

75

Ibidem, p. 94

22

CONCLUZII
Existenţa riturilor purificatoare o întâlnim la toate popoarele, aceasta dovedind
că popoarele recunosc starea lor păcătoasă şi dorinţa de a se împăca cu Dumnezeu
printr-un semn văzut: apa – simbol al curăţirii şi al reînnoirii. Tot acest simbol îl va
folosi şi poporul ales, profeţii folosind deseori apa pentru a arăta curăţirea în faţa lui
Dumnezeu.
În Vechiul Testament găsim foarte multe interpretări care fac referire la botez,
la curăţirea de păcate şi ieşirea din robia păcatului. Unele situaţii vechitestamentare
sunt urmatoarele:


apele creaţiunii sunt interpretate ca principiu al vieţii;



circumcizia – ca semn al legământului sacru;



trecerea peste Marea Roşie – ca o spălare şi scăpare de robie;



apa ţâşnită din stânca lovită de Moise – ca apă regeneratoare, asemenea
botezului;



spălările iudaice – ca semne ale curăţirii prin botez;



vindecarea lui Neemia în fluviul Iordan – ca semn al curăţirii ce avea să vină
prin Mântuitorul.

Deci acestea, şi altele asemenea, pot fi socotite ca preînchipuiri ale Sfântului Botez.
Înafară de aceste preînchipuiri, tot în Vechiul Testament găsim profeţii
privitoare la botez:

23


„izvorul apelor drese cu sare de Elisei” cf. IV Regi 2, 21;



„la apa odihnei m-a hrănit, sufletul meu l-a întors” Psalmul 22, 2-3;



„Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât
zăpada mă voi albi” Ps.50, 8;



„Spălaţi-vă, curăţiţi-vă” Isaia 1, 15;



„Si vă voi stropi cu apă curată şi vă veţi curăţi” Iezechiel 36, 25;



„În vremea aceea va fi un izvor cu apă curgătoare pentru casa lui David şi
pentru locuitorii Ierusalimului” Zaharia 13, 1.
Pe această cale profetică, ajungem la botezul Sfântului Ioan.
În Noul Testament problema botezului era una foarte delicată deoarece fariseii

şi cărturarii aveau vechiul obicei de spălare a trupului prin care îl înţelegeau ca ritual
de curăţire, însă a apărut Ioan Botezătorul, premergătorul Domnului care a început săL propovăduiască pe Mesia, Cel Ce va boteza cu Duh Sfânt. Ioan boteza în Iordan
mulţi iudei, fapt pentru care a fost urât de farisei şi cărturari pentru practica sa, iar
unele denominaţiuni din ziua de azi consideră că botezul lui Ioan este identic cu
Botezul creştin deoarece Ioan a fost înaintemergătorul Domnului.
De fapt, forma botezului creştin se concretizează în Noul Testament pentru că
Însuşi Mântuitorul pecetluieşte Taina şi desăvârşeşte săvârşitori cu putere deplină
pentru Taina Sfântului Botez, fapt înţeles prin dialogul său cu Apostolii, înainte de
înălţarea la cer.
Confuzia între Botezul creştin şi botezul lui Ioan s-a putut crea şi din cauza
personalităţii lui Ioan. Acesta era cunoscut în popor ca profet mare, profet ce a
îndrăznit să critice pe Irod, stăpânul acelui ţinut, fapt pentru care fariseii şi cărturarii lau urât.
Încă din Vechiul Testament au existat profeţii despre el, Ioan identificându-se
cu „Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările
Dumnezeului nostru!” (Isaia 40, 3), chiar şi din această profeţie reieşind statutul său
de înaintemergător, de pregătitor al venirii Mântuitorului. Mulţi iudei îl considerau
Mesia pentru că era om puternic în cuvânt, dar Ioan însuşi le spune: „Eu vă botez cu

24
apă, spre pocăinţă, iar Cel ce va veni după mine...vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc”
(Mt. 3,11).
Sfântul Ioan Botezătorul boteza în Iordan pe cei ce-şi mărturiseau păcatele.
Botezul său era botez de pocăinţă. Ioan afirmă clar despre Iisus că „Cel Ce vine după
mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea” (Matei
3, 11), iar în primul dialog dintre cei doi Ioan zice: „ Eu am trebuinţă să fiu botezat de
Tine, şi Tu vii la mine?”(Mt.3,14). Din aceste versete se înţelege statutul de pregătitor
al lui Ioan şi puterea inferioară a botezului său faţă de Botezul creştin cu Duh Sfânt al
lui Iisus Hristos. Cum ar putea să fie identice cele două botezuri din moment ce Ioan
însuşi zice că are nevoie de Botezul lui Iisus şi că nu este vrednic să-i ducă
încălţămintea?
Botezul lui Ioan, practicat de acesta, apoi de ucenicii lui şi chiar de ucenicii
Domnului înainte de a ieşi la propovăduire era destinat iudeilor, fiind doar o
preînchipuire a Botezului creştin, un simbol al pocăinţei, fără însă a împărtăşi harul
iertării păcatelor.
Totuşi Mântuitorul Hristos a primit botezul lui Ioan, în apa Iordanului, ca să
împlinească toată dreptatea. Cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de
porumbel, iar Tatăl a glăsuit „Acesta este Fiul Meu cel iubit”. Astfel ni s-a arătat
dogma Sfintei Treimi, pentru care şi Biserica astăzi cântă „În Iordan botezându-Te Tu,
Doamne, închinarea Treimii s-a arătat...”; iar înainte de botez: „Văzutu-Te-au apele şi
s-au temut, Iordanul s-a întors înapoi”.
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, prin botezul primit de la Ioan a fost
recunoscut în mijlocul iudeilor de către Dumnezeu ca Fiu al Său. Acest eveniment
poartă numele de Epifanie, adică arătarea Sfintei Treimi: Fiul în apa Iordanului, Tatăl
în glasul din cer şi Duhul Sfânt în porumbelul ce S-a pogorât peste ape. Iisus Hristos
nu a botezat cât a fost pe pământ (după cum reiese din versetul „Iisus însuşi nu
boteza, ci ucenicii Lui” Ioan 4, 2) tocmai pentru a accentua puterea învierii Sale prin
care El a biruit moartea, păcatul şi întreaga lume, iar abia în momentul acela era
potrivită trimiterea Apostolilor la propovăduire şi botez, la învăţarea dreptei credinţe,
la învăţarea Adevărului.
Învierea Mântuitorului semnifică Botezul creştin, căci precum Hristos S-a
afundat în moarte, coborând la iad, El, Care era fără de moarte, S-a înălţat apoi la

25
ceruri întru viaţa cea nestricăcioasă. Sfântul Apostol Pavel le scrie Romanilor în
epistola trimisă acestora „Fraţilor, câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea
lui ne-am botezat. Deci ne-am îngropat cu El, în moarte prin botez, ca precum Hristos
S-a sculat din morţi, aşa şi noi să umblăm întru înnoirea vieţii. Că de suntem
împreună sădiţi după asemănarea morţii Lui, credem că vom fi părtaşi şi învierii Lui”
(Rm. 6, 3-5).
Aşadar Botezul înseamnă moarte şi înviere în Hristos. Precum Hristos a murit
şi a înviat, prin Botez ne afundăm în apă (în moarte) şi ieşim de acolo înnoiţi (înviaţi
în Hristos).
Există în Faptele Sfinţilor Apostoli episodul întâlnirii Sfântului Apostol Pavel
cu ucenicii lui Ioan botezătorul, episod din care rezultă neîndoielnic superioritatea
Botezului mântuitor al lui Hristos: „Şi găsind Pavel pe unii ucenici, i-a întrebat:
Primit-aţi voi Duhul Sfânt când aţi crezut?Iar ei au zis către el: Dar nici n-am auzit
că este Duhul Sfânt. Şi el a zis: Dar în ce v-aţi botezat? Ei au răspuns : În botezul lui
Ioan. Atunci Pavel a spus: Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, spunând poporului să
creadă în Cel ce va veni după el, adică în Iisus Hristos. Şi auzind ei, s-au botezat în
numele Domnului Iisus. Şi punându-şi Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit
asupra lor” (FA 19, 2-6)
Din acest ultim text rezultă că botezul lui Ioan a fost anterior Botezului creştin
şi a durat numai până în ziua Cincizecimii, când Apostolii au fost botezaţi „cu Duh
Sfânt şi cu foc” (Mt. 3, 11), ca formă Botezul lor fiind excepţional, dar ca fond fiind
identic cu cel „din apă şi din Duh” . Dar de la Botezul Apostolilor şi până astăzi, toţi
creştinii au primit Botezul cu apă şi Duh, şi aşa îl vor primi toţi cei ce se vor boteza,
până la sfârşitul veacului.
Deosebirea dintre botezul lui Ioan şi cel al Mântuitorului este arătată şi în
scrierea lui Tertulian De baptismo (X,11) unde zice: „Ucenicii lui Iisus Hristos
botezară ca slugi, asemenea lui Ioan Botezătorul şi cu acelaşi botez ca el, iar nu cu
altul, ca altul nu mai era decât cel care fusese instituit mai târziu de Iisus Hristos
Însuşi şi care nu putea fi administrat atunci de ucenici, pentru că slava Domnului nu
se arătase încă deplin, iar eficacitatea botezului nu era încă aşezată prin patimă şi
înviere”76
76

Cf. Pr. I. Mihălcescu, art. cit., p.157

26

BIBLIOGRAFIE

Izvoare (Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi, cărţi de cult, autori antici)
Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2008
Apologeţi de limbă latină, în colecţia PSB, vol. 3, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1981
Josephus Flavius, Antichităţile iudaice, trad. Ioan Alsan, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2000
Molitfelnic, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2008
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrieri. Partea I, trad. Pr. Prof. Teodor Bodogae, Pr.
Prof. Nicolae Neaga şi Prof. Maria Hetco, în colecţia PSB (vol. 52), Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 2007
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrieri. Partea a II-a. Despre Sfintele Taine. Scrisori.
Imnuri, trad. Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Prof. David Popescu, Lect. Dr. Dan Negrescu,
în colecţia PSB (vol. 53), Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1994
Sfântul Dionisie Areopagitul, Despre Ierarhia Cerească şi Ierarhia Bisericească, trad.
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2001
Sfântul Efrem Sirul, Imnuri, Ed. Bunavestire, Bacău, 1996
Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 2007
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Postul Mare, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1997

27

Cărţi, compendii, dicţionare, manuale
Andrutzos, Hristu, Dogmatica, trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed.
Arhidiecezană, Sibiu, 1930
Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifăr, Istoria Creştinismului, vol. I, Ed. Trinitas, Iaşi, 2003
Max I. Dimont, Evreii, Dumnezeu şi istoria, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2000
Matzoukas, Nikolaos, Teologia Dogmatică şi Simbolică, vol. IV, trad. Pr. Prof. Dr.
Constantin Coman, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2002
Mircea, Pr. Prof. Ioan, Dicţionar al Noului Testament, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1992
Schmemann, Pr. Alexander, Pentru viaţa lumii- Sfintele Taine şi Ortodoxia, Ed.
Basilica, Bucureşti, 2014
Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, M.A. Costa de Beauregard, Mica Dogmatică vorbită
– dialoguri la Cernica, trad. Maria Cornelia Ică Jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007

Articole şi studii
Branişte, Pr. Prof. Dr. Ene, Explicarea Botezului în CATEHEZELE BAPTISMALE ale
Sfântului Ioan Gură de Aur, în “Studii Teologice”, seria a II-a, an XXII (1970), nr. 7-8
Bria, Pr. Prof. Ioan, Despre Sfintele Taine, în “Studii Teologice”, seria a II-a, an XLIX
(1997), nr. 3-4
Corniţescu, Diac. Prof. Dr. Emilian, Valoarea descoperirilor arheologice (dintre anii
1971-1974) din Ţara Sfântă pentru Studiul Vechiului Testament, în “Studii Teologice”,
an XXII (1980), nr. 7-10
Corniţescu, Diac. Prof. Dr. Emilian, Descoperirile arheologice din Ţara Sfântă din
ultimii 50 de ani (1920-1970) şi raportul lor cu Vechiul Testament. Teză de doctorat,
în “Studii Teologice”, an XXXIV (1982), nr. 7-8
Mihălcescu, Pr. Ioan, Dogma despre sfinţirea omului, în “Biserica Ortodoxă
Română”, nr. 3/1927
Pătuleanu, Pr. Prof. Dr. Constantin, Botezul ca primire în noua alianţă, în “Almanah
Bisericesc” al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Slobozia, 2003

28

CUPRINS
CAPITOLUL 1. GENERALITĂŢI

p. 1

Sfântul Botez, în contextul celorlalte Taine ale Bisericii

p. 1

Etimologia

p. 4

CAPITOLUL AL 2-LEA. FORME PRECREŞTINE ALE RITUALULUI p. 5
BOTEZULUI
Vechiul Testament
p. 5
Iudaismul

p. 5

Botezul lui Ioan

p. 6

Botezul în comunitatea primară din Ierusalim

p. 7

CAPITOLUL AL 3-LEA. PREFIGURĂRI ŞI ATESTĂRI ALE BOTEZULUI p. 9
CREŞTIN ÎN SFÂNTA SCRIPTURĂ
Sfinţii Părinţi despre prefigurările Botezului în Vechiul Testament
p. 9
Sfinţii Părinţi despre prefigurările Botezului în Noul Testament

p. 13

Atestări ale Botezului creştin în Sfânta Scriptură

p. 13

CAPITOLUL AL 4-LEA. SENSUL TEOLOGIC AL TAINEI SFÂNTULUI p. 15
BOTEZ, CONFORM SFINTEI SCRIPTURI
Sensul botezului
p. 15
Botezul în Biserica veche

p. 16

Concluzii

p. 23

Bibliografie

p. 27