marin
Content
Harta este o reprezentare pe plan, la o anumita scara, a suprafetei Pamantului sau a unei zone terestre limitate. Harta marina este reprezenatrea pe un plan, la o anumita scara, a unei zone maritime sau aceanice, continand datele care intereseaza conducerea navei, ca: linia coastei, relieful coastei, repere de navigatie la coasta si la suprafata apei, adancimea apei, pericole hidrogafice etc. Harta marina este documentul nautic de baza folosit la bordul navei.
PROPRIETAŢILE UNEI HARTI MARINE
Harta marina serveste pentru rezolvarea grafica a pozitiei navei si stabilirii drumului pe care nava trebuie sa-l urmze. Pentru a putea fi folosita in acest scop, harta marina trebuie sa indeplineasca anumite proprietati: Harta sa permita stabilirea coordonatelor geografice ale unui punct oarecare cu usurnta si precizie. Pentru o rezolvare cat mai comoda a acestor probleme, in lucrul pe harta este necesar ca reteaua cartografica sa apara sub forma unui sistema de axe ortogonale, deci meridianele si paralele sa apara ca linii drepte reciproc perpendiculare. Loxodroma sa apara pe harta ca segment de dreapta. Harta sa fie conforma. Relevantele utilizate pentru determinarea punctului navei sunt unghiuri in raport cu directia nord ; de asemenea pozitia navei se determina prin meteode care presupun masurarea de unghiuri orizonatle si trenspunerea acestora pe harta. Harta sa permita masurarea distantelor cu usurinta si precizie. Masurarea distantelor pe harta este necesara in rezolvarea problemelor de determinare a punctului navei, dublarea reperelor de navigatie etc. In concluzie, proprietetile aratate, pe care trebuie sa le indeplineacsa harta marina, solicita urmatoarea a retelei cartografice: Ecuatorul, meridianele si paralele sa apara ca linii drepte. Meridianele sa fie paralele intre ele si perpendiculare cu paralele. Paralelele de latitudine sa fie paralele cu ecuatorul. Harta marina care indeplineste conditiile aratate a fost realizata in anul 1569 de catre geograful flamand Gerhard Kramer; cunoscut sub numele de Mercator; harta conceputa de el este cunoscuta sub numele de Mercator. Harta Mercator este obtinuta prin transformarea proiectiei centralo-cilindrice drepte, pe baza unor relatii matematice, in scopul de a o face sa raspunda conditiilor fundamentale cerute unei harti marine. Pompinius Mela, geograf de origine spaniola care a trait in primul secol al erei noastre ne-a lasat lucrarea “De stiu orbie” . Desenul au cartografic este deosebit de complex. Sunt mentionate 5 oceane legate intre ele: Atlantic, BRITANIC , Scitic, Oceanul de rasarit si Oceanul Indian. Dintre mari: marrea nostrum (m mediterana), pontul euxim (marea neagra), m caspica, m ethiopiei si m rosie.
1
Ptolomeu Claudiu atronom si geograf, dezvolta conceptele de latitudine si longitudine. Intocmeste tabele de coordonate pentru asezarile omenesti si formele de relief principale. Pe baza acestora au fost ridicate mai multe harti, unele la interval de sute de ani dupa moartea autorului. In perioada evului mediu – Desenul cartografic intocmit de Cosmans Indicopleustes releva regresia evidenta a cunostintelor in primele secole ale erei noastre. Surprinde nu numai penuria elementelor geografice cartate, dar si conceptia cu totul retrograda conform careia Pamantul ar fi patrulater cu laturile de 20.000/10.000 km. Etapa calatoriilor in jurul lumii. Domeniul cartografic nu este neglijat, aparand numeroase desene cartografice si interpretari ale informatiilor culese de la navigatori. Prima harta a emisferei sudice este desenata de Ortella la 1570, iar prima harta a Oceanului inghetat de nord sau Oceanului Arctic, de catre Barents (1595). Ambele reflecta un grad avansat de generalizare, fiind prezente si numerous elemente fantastice. Benjamin Franklin intocmeste in 1777 prima harta a curentului Golfului. Lucrarea lui Meury cuprinde cateva premiere. Mentionam in primul rand harta batimetrica si profilul transversal prin Oceanul Atlantic. Adacimile sunt reprezentate prin metoda suprafetelor punctate cu diferite densitati in functie de adancimi. Desi izobatele fusesera intriduse in cartarea reliefului submarin inca din anul 1750 de catre Buache, Maury prefera tehnica cartografica a punctelor, probabil datorita numarului inca insuficient de batimetrari precise. In domeniul oceanografiei fizice se intocmesc primele harti ale curentilor. Harta Principatului Moldovei intocmita in 1716 de catre principele Dimitrie Cantemir si publicata la Haga in anul 1737; reprezinta debutul cartografic marin in Romania. Marea Neagra apare cu denumirea de Pontus Euxinus Moldaviae sau Marea Neagra. Mai tarziu vestul Marii Negre este reprezentat pe hartile lui T. de Marigny (1830, 1850), R . Bielitz (1840), E. Manjary (1841), Ch. Ploix (1860). Una dintre cele mai interesante harti este ridicata de catre capitanul Spratt in august 1856 sub numele “ Black Sen, The St. George mouth of the Danube, to ilustrate Capt. Spratt’s Report on the comparative values of its several mouth”. Harta face parte din raportul inaintat amiralitatii britanice care cuprinde numeroase date privind limitele banourilor submerse in timpul lunilor de iarna si de vara, directiile curentilor de hula si de vant, oscilatii de nivel ale apelor la gura Sfantu Gheorghe etc. Dupa 1880 in Romania incepe o activitate geodezica si cartografica foarte intense si legata de necesitatea intocmirii primei harti a tarii. Serviciul Hidrogarfic al Marinei Romane executa, de asemenea un program bogat de masuratori batimetrice, ceea ce permite aparitia in anul 1895, a hartii: “Mer Noir, d’apres le travaux les plus recente”, la scara 1:1.000.000. Mai tarziu este publicata harta Marii Negre. In 1911 prof. dr. ing. I.S. Vidrascu publica harta Deltei Dunarii la scara 1:50.000, in care este redata si batimetria Marii Negre pana la -10 m adancime. Dupa primul razboi mondial apar numeroase harti ale coastei si apelor costiere, precum si studii aprofundate asupra curentilor, salinitatii, densitatii, temperaturii etc, cum este studiul intocmit de comandorul Preda Pundateanu in anul 1828. Hartile batimetrice sunt harti care redau morfologia bazinelor adanci cu ajutorul izobatelor. Hartile batimetrice se folosesc in cercetraea oceanografica fundamentala si se 2
realizeaza prin prelucrarea si intepretarea datelor oceanografice, furnizate de sondaje acustice.
Catalogul hărţilor şi documentelor nautice
Catalogul cuprinde date despre hărţile marine şi documentele nautice editate de Direcţia Hidrografică Maritimă, respectiv de Amiralitatea britanică: • În documentul românesc, informaţiile referitoare la hărţile marine sunt date sub formă de tabel, conţinând 4 grupe de hărţi, funcţie de scară: o Conţinutul primei părţi este completat de hărţile index. Acestea precizează, cu ajutorul unor dreptunghiuri, zona geografică reprezentată pe fiecare hartă în parte. o Partea a doua a Catalogului hărţilor conţine date referitoare la hărţile de navigaţie ale Dunării şi canalelor. o În partea a treia se pot găsi, sub formă de tabel, informaţii referitoare la documentele nautice editate de Direcţia Hidrografică Maritimă. • În documentul britanic, pe pagina din dreapta este prezentată o hartă index a unei anumite zone, iar pe pagina din stânga este dat tabelul cu seriile hărţilor conţinute în indexul paginii din dreapta. De asemenea, mai este dată o listă a adreselor agenţilor din diferite porturi ale lumii, de unde se pot procura hărţi şi documente nautice, precum şi o hartă index a hărţilor index din catalog.
Simboluri şi abrevieri folosite pe hărţile marine
În acest document sunt reprezentate grafic simbolurile şi abrevierile utilizate pentru marcarea pe hartă şi în documentele nautice a diferitelor semnale, configuraţii, repere, etc. Lucrarea cuprinde 21 de secţiuni, numerotate de la A la U, cuprinzând simboluri şi abrevieri specifice: 1 secţiunea A: Linia coastei (natura coastei); secţiunea B: Detalii costiere; secţiunea C: Uscat (detalii costiere); secţiunea S: Natura fundului; secţiunea T: Maree şi curenţi; secţiunea U: Magnetism.
CONŢINUTUL HĂRŢILOR MARINE
Hărţile marine, conform definiţiei, sunt reprezentări plane ale unei zone maritime, fluviale sau oceanice. Zona reprezentată este încadrată de scările latitudinilor crescânde şi de scările longitudinilor. Scara latitudinilor se mai numeşte scara latitudinilor crescânde sau scara distanţelor, şi limitează la est şi la vest zona geografică reprezentată. Aşa cum s-a văzut, scara latitudinilor nu este constantă, adică lungimea în mm a unei mile Mercator măsurată în partea sudică a hărţii nu este egală cu lungimea acesteia măsurată în partea nordică a hărţii. Scara longitudinilor delimitează la nord şi la sud zona reprezentată pe hartă. Scara longitudinilor este constantă.
3
Elementele de conţinut ale hărţii marine sunt: a. titulatura hărţii, cuprinzând:
Seria hărţii, element foarte important pentru identificarea hărţii, este tipărit (sub forma unui număr) întotdeauna în colţurile stânga-sus şi dreapta-jos ale hărţii, în exteriorul acesteia. După această serie se găseşte foarte uşor în cataloagele de hărţi; Titlul hărţii, se tipăreşte întotdeauna la interior, şi precizează zona geografică reprezentată pe harta respectivă. Exemplu: "Marea Neagră-partea de vest, de la Kaliakra la Sulina", "England-South Coast, Southampton water and approaches", etc. Scara hărţii (scale, natural scale), este mentionat sub forma numerică, alături de care se precizează întotdeauna paralelul de referinţă. Exemplu: "Scara 1:250.000 (LAT=045°00' N)", sau "Scale 1:20000" etc. Scara hărţii se inscripţionează în interiorul hărţii; Data publicării este o inscripţie exterioară, şi este tipărită pe marginea inferioară a hărţii, pe mijloc. Exemplu: "Publicată de Direcţia Hidrografică Maritimă, Ediţia I 20.XI.1980, ediţie nouă: 20.V.1988" sau "Published at Taunton 29th March 1974 under Superintendence of Rear Admiral G.P.D. Hall, Hydrographer of the Navy, new edition 2nd March 1979". Dimensiunile hărţii sunt date în mm pe hărţile româneşti, respectiv în mm sau inch pe hărţile englezeşti. Acestea sunt tipărite întotdeauna în exterior, în colţul dreapta jos al hărţii.
b. elemente topografice, conţinând informaţii despre natura, relieful, conformaţia etc. ale coastei; c. elemente hidrografice, conţinând informaţii despre:
Pericole de navigaţie (epave, recifuri, stânci, brizanti, vârtejuri, obstrucţii, etc.) asupra cărora există informaţii, sub forma unor simboluri plasate pe hartă în punctul în care a fost descoperit pericolul. Sondaje (depths), sub forma unor numere, indicând adâncimea apei în punctul respectiv. Pe hărţile româneşti acestea suunt exprimate în metri, iar pe hărţile englezesti în metri, fathoms sau fathoms şi feet. De asemenea, sunt trecute pe hartă curbele batimetrice sau izobatele, ca locuri geometrice ale punctelor de egală adâncime a apei. Valoarea curbelor trasate depind de scara hărţii; astfel, pe hărţile la scara 1:250.000 se trec curbele batimetrice de 10m şi 20m (batimetrică de 20m reprezentând batimetrică de avertisment) iar pe hărţile la scara 1:300.000, 1:500.000 apare şi batimetrică de 30m. Mijloace pentru asigurarea navigaţiei (faruri de aterizare, faruri de intrare, semnale luminoase şi neluminoase, balize, sisteme de separare a traficului, sisteme de balizăre (marcare), etc.
4
Elementele hidrografice sunt separate de cele topografice de linia coastei; toate elementele topografice şi hidrografice (inclusiv linia coastei) sunt reprezentate pe hărţi după un cod de simboluri conţinut în "Simboluri şi abrevieri folosite pe hărţile marine Româneşti", iar pentru hărţile englezeşti în "Symbols and abbreviations used on Admiralty charts". Roza de declinatie magnetică, conţinând informaţii despre valoarea declinaţiei magnetice în anul editării hărţii, precum şi modul de variaţie anuală a acesteia. Pe unele hărţi pot exista mai multe roze de declinaţie, iar în această situaţie se va considera valoarea de declinaţie din roza cea mai apropiată de punctul navei. De asemenea, pe unele hărţi, valoarea declinaţiei şi a variaţiei acesteia poate apare fără roză propriu-zisă, având aceeaşi valabilitate. Informaţii despre caracteristicile mareei. Acestea se găsesc înscrise sub formă de text, sub titlul hărţii, pentru zonele cu maree. De asemenea, pe aceste hărţi se găsesc înscrise într-un loc special, în interiorul hărţii, elementele curenţilor de maree, sub forma unui tabel;
5
1. Curs Oceanografie Emil Vespremeanu, Volumul I, Partea I.
6
2. www.scribd.com 3. www.wikipedia.org 4. Imagini: www.marinemaps.com 5. Introducere in Oceanografie – Ross D. 1977
7
PROPRIETAŢILE UNEI HARTI MARINE
Harta marina serveste pentru rezolvarea grafica a pozitiei navei si stabilirii drumului pe care nava trebuie sa-l urmze. Pentru a putea fi folosita in acest scop, harta marina trebuie sa indeplineasca anumite proprietati: Harta sa permita stabilirea coordonatelor geografice ale unui punct oarecare cu usurnta si precizie. Pentru o rezolvare cat mai comoda a acestor probleme, in lucrul pe harta este necesar ca reteaua cartografica sa apara sub forma unui sistema de axe ortogonale, deci meridianele si paralele sa apara ca linii drepte reciproc perpendiculare. Loxodroma sa apara pe harta ca segment de dreapta. Harta sa fie conforma. Relevantele utilizate pentru determinarea punctului navei sunt unghiuri in raport cu directia nord ; de asemenea pozitia navei se determina prin meteode care presupun masurarea de unghiuri orizonatle si trenspunerea acestora pe harta. Harta sa permita masurarea distantelor cu usurinta si precizie. Masurarea distantelor pe harta este necesara in rezolvarea problemelor de determinare a punctului navei, dublarea reperelor de navigatie etc. In concluzie, proprietetile aratate, pe care trebuie sa le indeplineacsa harta marina, solicita urmatoarea a retelei cartografice: Ecuatorul, meridianele si paralele sa apara ca linii drepte. Meridianele sa fie paralele intre ele si perpendiculare cu paralele. Paralelele de latitudine sa fie paralele cu ecuatorul. Harta marina care indeplineste conditiile aratate a fost realizata in anul 1569 de catre geograful flamand Gerhard Kramer; cunoscut sub numele de Mercator; harta conceputa de el este cunoscuta sub numele de Mercator. Harta Mercator este obtinuta prin transformarea proiectiei centralo-cilindrice drepte, pe baza unor relatii matematice, in scopul de a o face sa raspunda conditiilor fundamentale cerute unei harti marine. Pompinius Mela, geograf de origine spaniola care a trait in primul secol al erei noastre ne-a lasat lucrarea “De stiu orbie” . Desenul au cartografic este deosebit de complex. Sunt mentionate 5 oceane legate intre ele: Atlantic, BRITANIC , Scitic, Oceanul de rasarit si Oceanul Indian. Dintre mari: marrea nostrum (m mediterana), pontul euxim (marea neagra), m caspica, m ethiopiei si m rosie.
1
Ptolomeu Claudiu atronom si geograf, dezvolta conceptele de latitudine si longitudine. Intocmeste tabele de coordonate pentru asezarile omenesti si formele de relief principale. Pe baza acestora au fost ridicate mai multe harti, unele la interval de sute de ani dupa moartea autorului. In perioada evului mediu – Desenul cartografic intocmit de Cosmans Indicopleustes releva regresia evidenta a cunostintelor in primele secole ale erei noastre. Surprinde nu numai penuria elementelor geografice cartate, dar si conceptia cu totul retrograda conform careia Pamantul ar fi patrulater cu laturile de 20.000/10.000 km. Etapa calatoriilor in jurul lumii. Domeniul cartografic nu este neglijat, aparand numeroase desene cartografice si interpretari ale informatiilor culese de la navigatori. Prima harta a emisferei sudice este desenata de Ortella la 1570, iar prima harta a Oceanului inghetat de nord sau Oceanului Arctic, de catre Barents (1595). Ambele reflecta un grad avansat de generalizare, fiind prezente si numerous elemente fantastice. Benjamin Franklin intocmeste in 1777 prima harta a curentului Golfului. Lucrarea lui Meury cuprinde cateva premiere. Mentionam in primul rand harta batimetrica si profilul transversal prin Oceanul Atlantic. Adacimile sunt reprezentate prin metoda suprafetelor punctate cu diferite densitati in functie de adancimi. Desi izobatele fusesera intriduse in cartarea reliefului submarin inca din anul 1750 de catre Buache, Maury prefera tehnica cartografica a punctelor, probabil datorita numarului inca insuficient de batimetrari precise. In domeniul oceanografiei fizice se intocmesc primele harti ale curentilor. Harta Principatului Moldovei intocmita in 1716 de catre principele Dimitrie Cantemir si publicata la Haga in anul 1737; reprezinta debutul cartografic marin in Romania. Marea Neagra apare cu denumirea de Pontus Euxinus Moldaviae sau Marea Neagra. Mai tarziu vestul Marii Negre este reprezentat pe hartile lui T. de Marigny (1830, 1850), R . Bielitz (1840), E. Manjary (1841), Ch. Ploix (1860). Una dintre cele mai interesante harti este ridicata de catre capitanul Spratt in august 1856 sub numele “ Black Sen, The St. George mouth of the Danube, to ilustrate Capt. Spratt’s Report on the comparative values of its several mouth”. Harta face parte din raportul inaintat amiralitatii britanice care cuprinde numeroase date privind limitele banourilor submerse in timpul lunilor de iarna si de vara, directiile curentilor de hula si de vant, oscilatii de nivel ale apelor la gura Sfantu Gheorghe etc. Dupa 1880 in Romania incepe o activitate geodezica si cartografica foarte intense si legata de necesitatea intocmirii primei harti a tarii. Serviciul Hidrogarfic al Marinei Romane executa, de asemenea un program bogat de masuratori batimetrice, ceea ce permite aparitia in anul 1895, a hartii: “Mer Noir, d’apres le travaux les plus recente”, la scara 1:1.000.000. Mai tarziu este publicata harta Marii Negre. In 1911 prof. dr. ing. I.S. Vidrascu publica harta Deltei Dunarii la scara 1:50.000, in care este redata si batimetria Marii Negre pana la -10 m adancime. Dupa primul razboi mondial apar numeroase harti ale coastei si apelor costiere, precum si studii aprofundate asupra curentilor, salinitatii, densitatii, temperaturii etc, cum este studiul intocmit de comandorul Preda Pundateanu in anul 1828. Hartile batimetrice sunt harti care redau morfologia bazinelor adanci cu ajutorul izobatelor. Hartile batimetrice se folosesc in cercetraea oceanografica fundamentala si se 2
realizeaza prin prelucrarea si intepretarea datelor oceanografice, furnizate de sondaje acustice.
Catalogul hărţilor şi documentelor nautice
Catalogul cuprinde date despre hărţile marine şi documentele nautice editate de Direcţia Hidrografică Maritimă, respectiv de Amiralitatea britanică: • În documentul românesc, informaţiile referitoare la hărţile marine sunt date sub formă de tabel, conţinând 4 grupe de hărţi, funcţie de scară: o Conţinutul primei părţi este completat de hărţile index. Acestea precizează, cu ajutorul unor dreptunghiuri, zona geografică reprezentată pe fiecare hartă în parte. o Partea a doua a Catalogului hărţilor conţine date referitoare la hărţile de navigaţie ale Dunării şi canalelor. o În partea a treia se pot găsi, sub formă de tabel, informaţii referitoare la documentele nautice editate de Direcţia Hidrografică Maritimă. • În documentul britanic, pe pagina din dreapta este prezentată o hartă index a unei anumite zone, iar pe pagina din stânga este dat tabelul cu seriile hărţilor conţinute în indexul paginii din dreapta. De asemenea, mai este dată o listă a adreselor agenţilor din diferite porturi ale lumii, de unde se pot procura hărţi şi documente nautice, precum şi o hartă index a hărţilor index din catalog.
Simboluri şi abrevieri folosite pe hărţile marine
În acest document sunt reprezentate grafic simbolurile şi abrevierile utilizate pentru marcarea pe hartă şi în documentele nautice a diferitelor semnale, configuraţii, repere, etc. Lucrarea cuprinde 21 de secţiuni, numerotate de la A la U, cuprinzând simboluri şi abrevieri specifice: 1 secţiunea A: Linia coastei (natura coastei); secţiunea B: Detalii costiere; secţiunea C: Uscat (detalii costiere); secţiunea S: Natura fundului; secţiunea T: Maree şi curenţi; secţiunea U: Magnetism.
CONŢINUTUL HĂRŢILOR MARINE
Hărţile marine, conform definiţiei, sunt reprezentări plane ale unei zone maritime, fluviale sau oceanice. Zona reprezentată este încadrată de scările latitudinilor crescânde şi de scările longitudinilor. Scara latitudinilor se mai numeşte scara latitudinilor crescânde sau scara distanţelor, şi limitează la est şi la vest zona geografică reprezentată. Aşa cum s-a văzut, scara latitudinilor nu este constantă, adică lungimea în mm a unei mile Mercator măsurată în partea sudică a hărţii nu este egală cu lungimea acesteia măsurată în partea nordică a hărţii. Scara longitudinilor delimitează la nord şi la sud zona reprezentată pe hartă. Scara longitudinilor este constantă.
3
Elementele de conţinut ale hărţii marine sunt: a. titulatura hărţii, cuprinzând:
Seria hărţii, element foarte important pentru identificarea hărţii, este tipărit (sub forma unui număr) întotdeauna în colţurile stânga-sus şi dreapta-jos ale hărţii, în exteriorul acesteia. După această serie se găseşte foarte uşor în cataloagele de hărţi; Titlul hărţii, se tipăreşte întotdeauna la interior, şi precizează zona geografică reprezentată pe harta respectivă. Exemplu: "Marea Neagră-partea de vest, de la Kaliakra la Sulina", "England-South Coast, Southampton water and approaches", etc. Scara hărţii (scale, natural scale), este mentionat sub forma numerică, alături de care se precizează întotdeauna paralelul de referinţă. Exemplu: "Scara 1:250.000 (LAT=045°00' N)", sau "Scale 1:20000" etc. Scara hărţii se inscripţionează în interiorul hărţii; Data publicării este o inscripţie exterioară, şi este tipărită pe marginea inferioară a hărţii, pe mijloc. Exemplu: "Publicată de Direcţia Hidrografică Maritimă, Ediţia I 20.XI.1980, ediţie nouă: 20.V.1988" sau "Published at Taunton 29th March 1974 under Superintendence of Rear Admiral G.P.D. Hall, Hydrographer of the Navy, new edition 2nd March 1979". Dimensiunile hărţii sunt date în mm pe hărţile româneşti, respectiv în mm sau inch pe hărţile englezeşti. Acestea sunt tipărite întotdeauna în exterior, în colţul dreapta jos al hărţii.
b. elemente topografice, conţinând informaţii despre natura, relieful, conformaţia etc. ale coastei; c. elemente hidrografice, conţinând informaţii despre:
Pericole de navigaţie (epave, recifuri, stânci, brizanti, vârtejuri, obstrucţii, etc.) asupra cărora există informaţii, sub forma unor simboluri plasate pe hartă în punctul în care a fost descoperit pericolul. Sondaje (depths), sub forma unor numere, indicând adâncimea apei în punctul respectiv. Pe hărţile româneşti acestea suunt exprimate în metri, iar pe hărţile englezesti în metri, fathoms sau fathoms şi feet. De asemenea, sunt trecute pe hartă curbele batimetrice sau izobatele, ca locuri geometrice ale punctelor de egală adâncime a apei. Valoarea curbelor trasate depind de scara hărţii; astfel, pe hărţile la scara 1:250.000 se trec curbele batimetrice de 10m şi 20m (batimetrică de 20m reprezentând batimetrică de avertisment) iar pe hărţile la scara 1:300.000, 1:500.000 apare şi batimetrică de 30m. Mijloace pentru asigurarea navigaţiei (faruri de aterizare, faruri de intrare, semnale luminoase şi neluminoase, balize, sisteme de separare a traficului, sisteme de balizăre (marcare), etc.
4
Elementele hidrografice sunt separate de cele topografice de linia coastei; toate elementele topografice şi hidrografice (inclusiv linia coastei) sunt reprezentate pe hărţi după un cod de simboluri conţinut în "Simboluri şi abrevieri folosite pe hărţile marine Româneşti", iar pentru hărţile englezeşti în "Symbols and abbreviations used on Admiralty charts". Roza de declinatie magnetică, conţinând informaţii despre valoarea declinaţiei magnetice în anul editării hărţii, precum şi modul de variaţie anuală a acesteia. Pe unele hărţi pot exista mai multe roze de declinaţie, iar în această situaţie se va considera valoarea de declinaţie din roza cea mai apropiată de punctul navei. De asemenea, pe unele hărţi, valoarea declinaţiei şi a variaţiei acesteia poate apare fără roză propriu-zisă, având aceeaşi valabilitate. Informaţii despre caracteristicile mareei. Acestea se găsesc înscrise sub formă de text, sub titlul hărţii, pentru zonele cu maree. De asemenea, pe aceste hărţi se găsesc înscrise într-un loc special, în interiorul hărţii, elementele curenţilor de maree, sub forma unui tabel;
5
1. Curs Oceanografie Emil Vespremeanu, Volumul I, Partea I.
6
2. www.scribd.com 3. www.wikipedia.org 4. Imagini: www.marinemaps.com 5. Introducere in Oceanografie – Ross D. 1977
7
