Subiecte MSP

Published on December 2016 | Categories: Documents | Downloads: 174 | Comments: 0 | Views: 353
of 9
Download PDF   Embed   Report

Comments

Content

1. Concepția tradiționala a gestiunii si administrației publice
2. Conceptul de sistem: caracteristici generale
Conceptul de sistem este definit ca un «ansamblu de elemente (principii, reguli, forţe)
dependente între ele, care formează un întreg organizat, pune ordine într-un domeniu de
gândire teoretică, reglementează..., face ca o activitate practică
s ă funcţioneze
potrivit scopului urmărit»prin forme diverse de interacţiune şi interdependenţă.
Caracteristicile generale ale sistemului serviciilor publice sunt:
-, sunt:
structura care reflectă modul de organizare sistemului, prin descrierea subsistemelor
şi a relaţiilor
structura
sistemului
ce se stabilesc
administraţiei
între ele.
publice
Deşi este
se modifică
iniţial proiectată
ori de câtelaori,
anumiţi
din mediul
parametri,
intern
sau extern apar semnale privind redefinirea obiectivelor sau constrângerilor.
- eficacitatea arată gradul de satisfacere a finalităţii sistemului, calitatea sa de a
produce efectele aşteptate. Obiectivele economice sau sociale ale sistemului
administraţiei publice determină o anumită eficacitate prin producerea efectelor
aşteptate, între anumite limite în raport cu valoarea care a fost definită iniţial.
- eficienţa este raportul dintre rezultatele, (realizările) sistemului şi consumul de
resurse ocazionat de obţinerea acestor rezultate. Atunci când rezultatele (efecte) şi
resursele (cheltuielile) se exprimă în valori financiare, se defineşte eficienţa economică
a sistemului;
- robusteţea este proprietatea sistemului de a funcţiona normal în condiţiile prezenţei
unor perturbaţii generate de mediul exterior, în limita unor constrângeri;
- ultrafiabilitatea
este capacitatea
sistemului
de a-şi menţine eficacitatea în condiţiile în
care
o parte din structura
sa îşi pierde
funcţionalitatea;
- adaptabilitatea este proprietatea de a modifica automat funcţionalitatea şi/sau
structura sistemului în vederea menţinerii (maximizării) eficacităţii (eficienţei) în
condiţiile unui mediu variabil (turbulent). De regulă, sistemul administraţiei publice se
comportă ca fiind unul adaptabil;
- conectivitatea este o caracteristică a sistemului care presupune anumite legături cu
alte sisteme şi explică faptul că cel puţin o ieşire a unui sistem poate fi utilizată ca
intrare a altui sistem, prin fluxurile de informaţii transmise. Legăturile care se dezvoltă
între un sistem şi mediu prin canale de comunicaţie, determină o diversitate de relaţii
care implică componentele sistemului propriu-zis;
- interoperativitatea este definită ca fiind acea proprietate de funcţionalitate a mai
multor sisteme ce sunt interconectate să funcţioneze împreună;
- capacitatea de a se autoinstrui este proprietatea sistemului de a acumula experienţă
-şi sinergia
de a o utiliza
este pentru
acea capacitate
creştereaaeficienţei
elementelor
şi/sau
(subsistemelor)
eficacităţii sale;
unui sistem de a se
interconecta şi asocia pentru a produce mai mult împreună decât separat, îndeplinind
aceeaşi funcţiune. Sinergia poate fi realizată în condiţiile în care obiectivele sistemelor
sunt compatibile şi există posibilitatea utilizării unor resurse în comun.

3. Noțiunea de servicii: definire si caracteristici
Serviciile publice (SP)– un ansamblu de activităţi organizate şi autorizate de
administraţia publică pentru a satisface nevoi sociale în interes public.
 Criteriu integrator- procesele si relatiilede relatii publice din sistemult
administrativ.
 Caracterul politic organizarea serviciilor publice este un domeniu influentat
de domeniul public.
 Caracterul de diversificare- exista institutii cu competitii generale si
speciale.
 Caracterul complex- intruneste un sir de elemente specifice ale
managementului ca cpntrolul, motivarea, coordonarea, evaluarea,
prevederea.
 Caracterul de sinteza- managementul serviciilor publice preia alte metode
din alte domenii, concepte, metode, tehnici care sunt luati de functionarii
publici.
 a.Forma nemateriala a serviciilor
-semnifica faptul ca marea majoritate a serviciilor nu se concretizeaza in
bunuri materiale,palpabile ci imbraca forma unor activ/faze ale proceselor
ec-sociale.
-nu treb absolutizata
-unele serv au expresie materiala, dar de o anumita forma speciala
 b.Intangibilitatea serviciilor
-ele nu pot fi percepute sau evaluate cu ajutorul simturilor omenesti inainte
de a fi cumparate sau chiar consumate. Ex:spectacolul de teatru,serv
medicale.
 c.Inseparabilitatea in timp si in spatiu
-se concretizeaza in faptul ca producerea, prestarea si consumul serviciilor
au loc in acelasi timp, serviciul nu poate exista separat de prestatorul sau si
calitatea serviciilor este inseparabila de calitatea prestatorului.
 d.Variabilitatea serviciilor
-imposibilitatea repetarii identice de la o prestatie la alta; depind de pers care
le efectueaza, dispozitia pers care le efectueaza, de starea de sanatate, de loc,
de moment etc.
-consumatorii percep aceasta variabilitate si incearca sa obtina cat mai multe
informatii legate de prestator inainte de a lua decizia finala.
4. Clasificările serviciilor publice
 în funcţie de interes:
Servicii naţionale (transport aerian, posta, etc.)
Servicii locale/regionale (salubrizarea, iluminarea, etc.)
 în funcţie de cadrul geografic:
Servicii interne
Servicii extrateritoriale (aviaţie, afaceri externe, etc)
 În funcţie de natura sarcinilor:
Servicii civile
Servicii militare
 În funcţie de modalitatea de gestiune
servicii în regie proprie








servicii gestionate de AP
după modul de conducere
servicii conduse de indivizi, de consilii sau de colegii;
în funcţie de natura serviciilor:
servicii administrative (finanţate de la BS)
servicii industriale/comerciale (finanţate din
plata
consumatorilor);
După modul de organizare:
servicii APC/APL
servicii a instituţiilor publice
regiilor autonome;
După regimul juridic aplicabil:
servicii supuse regimului dreptului public
servicii supuse regimului mixt drept public/privat

5. Principiile funcționarii serviciilor publice
 Principiul eficienţei – cel mai bun raport între costuri şi cantitate/calitatea
serviciilor publice prestate;
 Principiul continuităţii – servicii publice care nu pot să se întrerupă, fără
riscul de a pune în pericol viaţa publică (apă, căldură, energie);
 Principiul echităţii – că toţi cetăţenii se bucură şi beneficează de aceleaşi
servicii publice calitative;
 Principiul adaptabilităţii – necesitatea adaptării la provocările şi nevoile în
creştere a populaţiei;
 Principiul cuantificării – posibilitatea de evaluare concretă şi rapidă a
modului în care serviciul public satisface necesităţile benefeciarilor;
 Principiul neutralităţii – în scopul satisfacerii nevoilor sociale şi nu cel al
unor interese particulare;
6. Structura organizatorica a serviciilor publice: condiții si elemente
Structura organizatorică a unei organizaţii publice locale reprezintă “ansamblul
persoanelor şi compartimentelor funcţionale, modul lor de constituire, precum şi
relaţiile care se stabilesc între ele în scopul atingerii obiectivelor definite”.
Structura organizatorică a unei organizaţii publice este descrisă de următoarele
componente:
- compartimentele, rolul acestora ca expresie a diviziunii muncii în cadrul administraţiei
locale şi gruparea lor prin subordonarea acestora faţă de conducere;
- stabilirea autorităţii şi a responsabilităţilor angajaţilor;
- relaţiile ce se stabilesc între compartimentele organizaţiilor publice, felul şi natura
acestora.
elemente comune tuturor structurilor organizatorice:
- postul de muncă - reprezintă cea mai simplă subdiviziune organizatorică şi se defineşte
ca ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor care revin
spre exercitare unui angajat. Posturile pot fi manageriale (de conducere) şi de execuţie.
- funcţia reprezintă totalitatea posturilor care prezintă aceleaşi caracteristici
principale;
- norma de conducere (ponderea ierarhică) reprezintă numărul de angajaţi care pot fi
conduşi în mod nemijlocit de un manager;

- compartimentul de muncă - reprezintă gruparea angajaţilor dispuşi pe acelaşi nivel
ierarhic, care efectuează permanent anumite atribuţii şi sunt subordonaţi unei autorităţi
unice; în sistemul de management al administraţiei publice compartimentele sunt
formate din birouri şi servicii.
7. Sistemul de relații din administrația publica in Republica Moldova
a) Relaţii de autoritate, dezvoltate ca: relaţii ierarhice, determinate de structura
ierarhică şi relaţii funcţionale, care, se realizează de regulă, în sprijinul celor dintâi
şi sunt determinate de structura organizatorică după competenţa specifică.
b) Relaţii de cooperare, care sunt formalizate (obligatorii prin acte normative)
sau neformalizate (facultative).
c) Relaţii de reprezentare, care iau naştere în raport cu elementele exterioare
autorităţilor administraţiei publice,
d) Relaţii de control, determinate de acţiunea de delegare (nu este inclus aici
controlul ca o consecinţă a subordonării ierarhice sau funcţionale).
e) Relaţii de prestări servicii (cu pondere în raporturile cu cetăţenii).
8. Repere generale cu privire la serviciile publice centrale
Activităţile care se realizează de către autorităţile administraţiei publice centrale
sau locale determină organizarea executării şi execuţia propriu-zisă a legii.
Cerinţele societăţii sau ale fiecărui cetăţean, în general cunosc schimbări
frecvente, ceea ce obligă administraţia publică să se adapteze la aceste situaţii şi
să aibă un caracter dinamic. O primă manifestare a răspunsului oferit de
administraţie problemelor exprimate în societate se concretizează în crearea şi
organizarea de structuri specifice de prestaţii.
Structura sistemului administraţiei publice este concepută pe mai multe nivele cu
grade adecvate de competenţă şi decizie, iar evoluţia autorităţilor administrative
este continuă, atât ca organizare cât şi ca activitate.
Administraţia publică din România este structurată pe două nivele:
- administraţie publică centrală, care prestează servicii publice centrale sau
teritoriale;
- administraţie publică locală.
Într-o abordare a evoluţiei istorice a administraţiei centrale din literatura de

specialitate se menţionează că serviciile publice cu caracter de stat sunt
cunoscute sub denumirea de “administraţie centrală” şi au existat în ţările
Române înaintea organizării Guvernului ca organ de stat. Astfel
prin Regulamentele Organice din 1831 în Muntenia şi 1832 în Moldova, sunt
specificate atribuţii ale unor înalţi demnitari sau se consemnează transformarea
unor ranguri boiereşti în funcţii de miniştri: - "marele vornic dinlăuntru" cu
atribuţii în domeniul problemelor interne, agriculturii,
lucrărilor publice, învăţământului, sănătăţii şi asistenţei sociale; "marele
vistiernic" - rezolva probleme de finanţe, industrie şi comerţ; "marele logofăt al
dreptului" răspundea de organizarea justiţiei; "marele logofăt al credinţei" problemele cultelor; "marele spătar" - problemele oştirii. -"secretarul statului" şeful cancelariei, asigura legăturile cu departamentele şi autorităţile interne şi
externe şi contrasemna toate decretele domnului;

Unirea Principatelor din 1859 sub Alexandru Ioan Cuza a permis transformări în
structura administraţiei prin organizarea unor ministere: Afaceri Străine,
Culte,Finanţe, Interne-Instrucţiune Publică, Justiţie, Lucrări Publice, Război şi
Control. Între 1809 şi 1918 s-a înfiinţat Ministerul Domeniilor iar în 1894 Curtea
de Conturi în locul Ministerului Controlului.
Dictatura regală instaurată în 1938 a schimbat structura amintită iar puterea
executivă a regelui se executa prin miniştri care răspundeau politic numai în faţa
regelui.
Din 1944 până în 1989 în România a avut loc instaurarea dictaturii totalitare, în
care statul comunist era condus de partidul unic.
Perioada imediat următoare anului 1989 s-a caracterizat printr-un proces de
redefinire şi organizare/înfiinţare a unor organisme noi, necesare funcţionării
unui stat democratic. S-a procedat la înfiinţarea unor ministere (Proclamaţia de
la 27 decembrie 1989) şi s-a reorganizat Ministerul Apărării Naţionale.
În 28 decembrie au fost numiţi doi vice-prim miniştrii şi s-au înfiinţat o serie de
ministere de importanţă majoră pentru funcţionarea economiei: Ministerul
Economiei Naţionale, Ministerul Agriculturii si Mediului înconjurător,
Ministerul Culturii, Ministerul Industriei, Economiei, Electronicii şi Informaţiei,
Ministerul Învăţământului, Ministerul Sportului, Comisia Naţională pentru
Statistică, Comisia Naţională pentru Standarde şi Calitate
9. Instituții prestatoare de servicii publice centrale - aspecte și caracteristici

 președinția R. Moldova prin administrația prezidențială;
 Guvernul prin aparatul de lucru:
 APC de specialitate prin intermediul ministerelor și autorităților subordonate
ministerelor și autorități autonome;
10.Caracteristici ale administrației publice locale de nivelul I – prestatoare de
servicii publice locale
(1) Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi contribuie la
dezvoltarea şi prestarea serviciilor sociale în teritoriul administrat şi aprobă, în
conformitate cu legislaţia, resursele financiare necesare.
(2) Activitatea nemijlocită de prestare a serviciilor sociale este realizată de
unitatea de asistenţă socială prin intermediul asistenţilor sociali şi al lucrătorilor
sociali, selectaţi şi angajaţi în conformitate cu legislaţia, în conlucrare şi
colaborare cu alte servicii existente la nivel de comunitate.
(3) Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi, în vederea
prestării serviciilor sociale în teritoriul administrat, exercită următoarele atribuţii:
a) informează populaţia şi acordă consultaţii cu privire la serviciile sociale şi
la drepturile persoanei la aceste servicii;
b) analizează necesităţile comunităţii cu privire la serviciile sociale;
c) participă la selectarea şi angajarea asistenţilor sociali şi a lucrătorilor
sociali;
d) facilitează şi susţin activitatea asistenţilor sociali şi a lucrătorilor sociali în
teritoriul administrat;
e) planifică tipurile de servicii sociale conform necesităţilor populaţiei din
teritoriul administrat şi resursele necesare pentru prestarea acestora;
f) susţin asociaţiile obşteşti de utilitate publică ce activează în teritoriul
administrat în sfera serviciilor sociale;
g) oferă structurii teritoriale de asistenţă socială informaţia colectată în urma
monitorizării şi evaluării serviciilor sociale acordate, în forma şi în perioadele
stabilite.
11. Caracteristici ale administrației publice locale de nivelul II – prestatoare de
servicii publice locale
(1) Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea asigură
dezvoltarea şi gestionarea serviciilor sociale în conformitate cu competenţele
stabilite prin lege, în funcţie de necesităţile identificate ale populaţiei din
teritoriul administrat, fie autonom, fie în comun cu alte autorităţi ale
administraţiei publice locale, precum şi în colaborare cu agenţii economici,
patronatele, sindicatele din teritoriu şi cu asociaţiile obşteşti din ţară şi din
străinătate.
(2) Funcţiile de prestare a serviciilor sociale în unităţile administrativteritoriale de nivelul al doilea se pun pe seama structurilor teritoriale de asistenţă
socială, acestea avînd responsabilitatea directă privind diversificarea şi prestarea
serviciilor sociale orientate prioritar la menţinerea beneficiarului în familia şi
comunitatea de unde provine.
(3) În exercitarea funcţiilor lor, structurile teritoriale de asistenţă socială
beneficiază necondiţionat, după caz, de susţinerea poliţiei, instituţiilor publice
din domeniul educaţiei, sănătăţii şi din alte domenii.
(4) În scop de prestare a serviciilor sociale, autorităţile administraţiei publice

locale de nivelul al doilea, în teritoriul administrat, exercită următoarele
atribuţii:
a) informează populaţia şi acordă consultaţii cu privire la serviciile sociale şi
la drepturile persoanei la aceste servicii;
b) analizează necesităţile comunităţii cu privire la serviciile sociale;
c) planifică tipurile de servicii sociale şi identifică mijloacele financiare pentru
prestarea acestora în funcţie de necesităţile stabilite, inclusiv pentru procurarea
serviciilor sociale de care nu dispun sau pe care nu este rezonabil economic să le
presteze individual;
d) înfiinţează, reorganizează sau lichidează, în modul stabilit, instituţii ce
prestează servicii sociale şi asigură funcţionarea acestora;
e) remit cererile/reclamaţiile către organul abilitat cu prestarea serviciilor
sociale respective în cazul în care obiectul cererilor/reclamaţiilor depăşeşte
limitele competenţei sale;
f) informează, neîntîrziat, autorităţile competente despre cazurile de încălcare
a legislaţiei în domeniul prestării serviciilor sociale, precum şi despre cazurile de
necorespundere cerinţelor prescrise;
g) evaluează cazul şi stabilesc necesităţile persoanei/familiei privind serviciile
sociale şi, în funcţie de necesităţile acestora, asigură prestarea serviciilor sociale
corespunzătoare;
h) monitorizează procesul de prestare a serviciilor sociale şi organizează
evaluarea calităţii acestor servicii acordate de prestatorii de servicii, indiferent de
tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare, în teritoriul administrat;
i) prezintă Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei informaţiile
acumulate în urma monitorizării şi evaluării locale a serviciilor sociale acordate,
în forma şi perioadele stabilite.
12.Serviciile publice de gospodărie comunala – atributii si caracteristici generale
servicii publice de gospodărie comunală - servicii scoase din subordinea
autorităţilor publice centrale şi constituite ca structuri autonome gestionare,
atribuindu-li-se patrimoniu propriu în unitatea administrativ-teritorială respectivă;
servicii publice de gospodărie comunală furnizate/prestate - ansamblu de activităţi
şi acţiuni de interes public, desfăşurate sub autoritatea administraţiei publice locale
la realizarea lucrărilor necesare în gospodăria comunală;
13. Descentralizarea serviciilor publice
Descentralizarea reprezintă generalizarea delegării în modul de luare a deciziilor
fie numai într-un anumit domeniu de activitate, fie în întreprindere, în ansamblul
său. Ea constituie procedeul prin care competenţele decizionale sunt „coborâte”
spre nivelurile inferioare ale organizaţiei.
Descentralizarea structurii depinde de o serie de factori:
- nivelul de competenţă al personalului (de execuţie);
- mărimea unităţii economice;
- diversificarea activităţii întreprinderii;
- reţeaua de comunicaţii.
14. Desființarea serviciilor publice in RM
15.Conceptul de organizație non guvernamentala in prestarea serviciilor publice

sectorul nonguvernamental se constituie din "asociaţii de persoane care au aceleaşi
interese, concepţii şi preocupări, unite în vederea întreprinderii unor acţiuni pentru
atingerea unor obiective comune". Organizaţiile din această categorie îşi desfăşoară
activitatea pe baza unui regulament sau a unui statut, care asigură un caracter unitar
organizat al activităţilor sale. Scopul vizat de către aceste organizaţii se referă la
activitatea: politică, profesională, cultural-sportivă, obştească, sindicală, militară,
guvernamentală, nonguvenamentală, teroristă, etc.
Aceste organizaţii nonguvernamentale (asociaţii, fundaţii, ligi, societăţi) sunt
structuri independente de administraţie, care nu urmăresc nici accesul la puterea politică
(la nivel local sau naţional) şi nici obţinerea de profit (resurse financiare necesare
activităţii lor având alte surse decât activitatea economică, specifică agenţilor
economici). Astfel, organizaţiile nonguvernamentale pot să fie denumite: "organizaţii
voluntare", "organizaţii cu scop ideal", "organizaţii non-profit" sau "organizaţii fără
scop lucrativ".

16.Dezvoltarea parteneriatului administrație publica – ONG in Republica Moldova
ONG-urile pot găsi noi soluţii pentru probleme cu care se confruntă populaţia, dar
aceste soluţii devin relevante doar dacă ele pot influenţa procesul de dezvoltare la
nivelul întregii societăţi. Administraţia şi organizaţiile nonguvernamentale nu pot
oferi alternative în competiţie, ci soluţii complementare, care permit o bună
colaborare între ele.
Autorităţile publice locale se pot implica alături de ONG-uri în activităţi comune pentru
a susţine parteneriate desfăşurate în vederea prestaţiilor de servicii publice pentru
populaţie. Acestea se pot concretiza astfel:
1. Sǎ schimbe informaţii, atât în timpul relaţiilor de lucru în comun, cât şi în general
- pot finanţa un forum anual de servicii pentru comunitate la care sǎ participe autoritǎţi
locale, reprezentanţi de ONG-uri, aleşi locali şi voluntari ai comunitǎţii;
- sǎ întreprindǎ eforturi pentru realizarea în comun a planificǎrii
strategice în legǎturǎ cu probleme specifice de interes comun;
- sǎ cosidere cǎ serviciile asigurate servesc aceeaşi populaţie din aceeaşi zonǎ;
- sǎ ţinǎ periodic întâlniri cu participarea reprezentanţilor ONG-urilor, a administraţiei
locale sau a celor douǎ sectoare în comun.
2. Sǎ punǎ în comun unele resurse pentru a desfăşura prestaţii publice pentru cetǎţeni
- sǎ invite reprezentanţi ai altor tipuri de organizaţii sǎ participe la sesiuni de formare pe
care le organizeazǎ de obicei ONG-urile sau administraţia localǎ;
- sǎ ofere sau sǎ împǎrtǎşeascǎ expertiza prin asigurarea de programe de instruire sau în
cadrul întâlnirilor cu reprezentanţi ai altor tipuri de organizaţii;
- sǎ asigure sau sǎ împartǎ spaţiile disponibile pentru birouri,
activitǎţi de instruire, sau pentru întâlniri;
- sǎ dea posibilitatea ca reprezentanţi ai celor douǎ sectoare sǎ se implice împreunǎ în
diverse comitete şi comisii de lucru pe probleme de interes local;
- sǎ punǎ la dispoziţia altor organizaţii echipament sau mobilier la mâna a doua.
3. Sǎ dezvolte ghiduri clare/complexe despre aşteptǎrile fiecǎruia şi sǎ lucreze ca
acestea sa fie armonizate de comun acord
4. Sǎ recunoascǎ faptul cǎ “cealaltǎ parte” poate reprezenta cel mai bun suport pentru
înţelegerea şi administrarea presiunilor cu care se lucreazǎ în sectorul public.

17.Instrumente de management aplicate in organizațiile publice
Managementul public se situează la intersecţia unor concepţii şi tradiţii
eterogene, identificate atât din ştiinţa organizării - managementul, cât şi din
ştiinţele politice şi administrative. În acest sens sunt puse la dispoziţia managerilor
publici numeroase instrumente moderne de gestiune, cu o aplicare în perspectivă
strategică la nivelul tuturor organizaţiilor publice.
Instrumentele manageriale sunt în mod permanent orientate şi adaptate
constrângerilor şi aspectelor particulare din administraţia publică. Acestea asigură,
alături de rolul lor strict instrumental, o funcţie emblematică ce pune în valoare la un
nivel înalt decidenţii publici. Instrumentele utilizate în acest scop se clasifică în
trei categorii interdependente: instrumente de finalizare, instrumente de control şi
instrumente de antrenare.
a) Instrumente de finalizare - strategia - înţeleasă ca metodologie a utilizării resurselor
necesare pentru asigurarea funcţionării instituţiei,
- managementul prin obiective (participativ),
- bugetul bază zero, toate fiind metode orientate mai mult spre determinarea
obiectivelor de gestiune.
b) Instrumente de control
Experienţa administraţiilor publice a evidenţiat trei instrumente modeme de
control: sistemele de contabilitate analitică, tablourile de bord şi auditul.
c) Instrumente de antrenare
18.Metode de gestiune aplicate de serviciile publice
 Gestiunea directă – AP asigură gestiunea serviciilor publice;
 Gestiunea delegată – încredinţarea administrării serviciului de către AP unei
întreprinderi, formele de gestiune în practică: concesiunea, arendarea, etc.
 Gestiunea semidirectă – administrare mixtă a serviciului public; alături de
administrarea directă are loc prestarea unei părţi a serviciilor de către
sectorul privat, non-guvernamental;
19. Avantajele si dezavantajele metodelor de gestiune in RM
20. Evaluarea prestării serviciilor publice

Sponsor Documents

Or use your account on DocShare.tips

Hide

Forgot your password?

Or register your new account on DocShare.tips

Hide

Lost your password? Please enter your email address. You will receive a link to create a new password.

Back to log-in

Close